copii speculeaza ft bine!!!

accept92 spune:

Apropierea nu este neaparat satisfacuta prin tinutul in brate.

Ce-o fi atat de frumos la perioada asta? Alaptat din 2 in 2 ore, colici, copilul plange si tu nu stii ce are, depresie postnatala, recuperare fizica dupa nastere, copil extrem de vulnerabil fizic, dintr-o mica raceala ajungi cu copilul la spital, niciodata nu stii daca faci bine ce faci, ori face caca verde ori nu face deloc, ori nu vrea sa manance ori ar mananca intr-una, etc, etc, etc...Ca iti iubesti enorm copilul si creste inima in tine cand il vezi domind sau zambind multumit e adevarat dar asta nu se pierde cu timpul. Dar in afara de asta, chiar sunt curioasa sa imi spuna cineva in mod absolut obiectiv ce este atat de grozav la perioada asta. Ori e doar un discurs care da bine? Cel mai mare rau pe care il poate face acest tip de discurs este sa creeze tinerelor femei asteptari nerealiste si complexe mamicilor nesigure. DA, dupa ce copilul incepe sa duca mancarea la gura, merge de-a busilea, face primii pasi,arata cu degetul, vorbeste, intelege...e minunat.

ad_rianna spune:

se vorbeste despre copii rasfatati aici. eu zic ca sunt 2 notiuni diferite: prima "copil rasfatat-obraznic" si asta tine de cei 7 ani de acasa iar copilul "rasfatat-fericit", despre asta vorbesc si eu si multe mamici de aici este copilul rasfatat pentru a fi fericit in casa lui, in familia lui, este de fapt copilul echilibrat si asta e importat si ar trebui sa urmarim ca mame: sa avem copii fericiti si echilibrati

blackgirl0 spune:

Accept92, ai nascut deja si vorbesti din experienta sau te pregatesti psihic pentru ce va urma?

Ai descris bine, este greu, cu colici, cu plansete, cu alaptat de numai stii de tine, cu dormit pe ore, cu crize de panica de genul "oare fac bine ce fac?", insa privind in urma nu as schimba o secunda! Chiar este minunat, ca nu faci pentru un strain, faci sacrificii pentru copilul tau.

Si da, din punctul meu de vedere, esti mama daca stii sa faci si sacrificii pentru bebe (timp, bani, somn, viata personala). Pana la urma vorbim de-o perioada limitata de timp, de ce sa nu i-o alocam copilului??? Nici eu nu inteleg confortul mamei in detrimentul copilului (vb lui Khrisu de pe alt topic), dar poate sunt eu un pic dusa de cred asa ceva!

ad_rianna spune:

accept92 spune:

Am nascut acu 2 ani da ma pregatesc psihic sa o iau de la capat in scurt timp.



Hmmm, nu pot sa spun ca nu as schimba nimic. Desigur ca ar fi fost bine sa si alaptez sa si doarma copilul toata noaptea. Sau sa stea linistit copilul pe salteluta sa dea zambind din manute si din picioruse intre doua somnuri. Din cate imi amintesc varsta de 4 luni a fost cea mai dificila. Probabil se acumuleaza si oboseala mamei si stimularea si schimbarile la copil. Nu spun ca nu e o etapa fireasca, insa nu vad ce e de regretat la ea. Singura calitate a acestei perioade este din punctul meu de vedere aceea ca trece relativ repede (asta privind in urma, ca atunci au fost zile care simteam ca nu se mai termina). Eram curioasa sa stiu ce experiente grozave au avut alte mamici la 4 luni ale copilului.





In privinta asta eu cred cu tarie ca daca mama nu este fericita nici copilul nu poate fi (afirmatie a carei valoare de adevar scade odata cu cresterea independentei copilului fata de mama). Orice stare aiurea a acesteia se transmite la copil.

ad_rianna spune:

Pai da asa a fost, nu zice nimeni altceva. Acum eu nu stiu daca tu vorbesti din experienta sau "din auzite"...la mine au fost duble problemele si nu m-am plans atunci, nu ma voi plange nici acum...nu urasc perioada aia, nu m-am sacrificat ca sa-mi cresc copiii, totul mi s-a parut normal si firesc. faptul ca au inceput sa manance singuri nu m-a facut mai fericita in detrimentul faptului ca ma trezeam noaptea si ma durea sufletul ca au colici si nu pot face aproape nimic sa-i ajut

accept92 spune:

Cred ca intrebarea mea a fost destul de clara. Ce regreti? Ce a fost 'atat de frumos'?

Nici eu nu m-am plans, nici atunci nici acum. Dar imi amintesc acea perioada cu obiectivitate, e destul de recenta pentru mine. A fost greu dar mi-am asumat-o (puteam sa mi-o fac mai usoara trecand pe lapte praf sau oferind copilului o suzeta sau chemand pe cineva sa ma ajute). Sunt mandra ca m-am descurcat fara sa fac compromisuri. De fapt ca ne-am descurcat, eu si sotul meu.

ad_rianna spune:

se pare ca eu nu sunt atat de obiectiva ca tine...asa ca daca-ti insir lucrurile pe care eu le consider frumoase din perioada aia nu tin la tine . uite eu de pilda regret ca nu i-am timut mai mult in brate....fiind 2 mi se parea ca tinandu-l pe unul in brate il "neglijez" pe celalalt...asa ca stateau doar in patutzurile lor

Bee spune:

Un copil de 4 luni nu te specueaza, nu are cum. Nici la 2 ani nu cred ca inca speculeaza. Dar la 4 ani, e gata bine rasfatzat si uneori pe alocuri obraznicutz- asta am patit/ patim noi.
Accept, de acord cu tine, numai ca la al 2-lea chiar incepi sa te bucuri de prima perioada: aia cu colici, urlete, alaptat continuu, kk de toate felurile. Si incepi sa te bucuri la modul urmator: "Wow nu urla continuu! parca suge mai bine ca sora-sa"(experienta e o maaare chestie si o sursa foarte buna de incredere in propria persoana ). Sau face kk de 3 ori pe zi, nu de 7 (si alte aspecte ale aceleiasi probleme devin mici bucurii ). "Scoate aerul si singur", nu trebuia sa stau cu el la verticala cu orele sa eructeze- alt motiv de bucurie. Adormea la san, nu trebuia sa-l legan in brate cu orele. Si asta asa rapid, la o prima vedere. Chiar m-am bucurat de perioada cu pricina la bb2, chiar cu el numai in brate.


http://www.dropshots.com/dochia

accept92 spune:

Incearca totusi, pe bune!
Eu n-am avut doi de-o data deci n-as avea cum sa am regrete de genul asta.