Vrem doar note bune!E gresit?

happiness spune:

Buli,

paula2003 spune:

Eu am ambii copii la gradi, nu tin sa-mi aduca bulina acasa ci sa vina cu un cantec, poezie, dans, ....ceva util. Bulina poate sa o primesca pentru ca a mancat tot sau a fost cuminte. Cu notele este la fel. Stim cu toti ca nota nu reflecta in totalitate nivelul unui copil. Acea nota poate fi influientata de mai multi factori.
Eu ma ingrozesc cum programa scolara se schimba de la un an la altul, cat de mult au de lucru si cat de greu este.

conchita spune:

nu exista mama perfecta. dar exista tipuri diferite de mame. si ca intre ele ar trebui sa existe dialog, nu competitie, comunicare, nu paruiala. ca toate ar trebui sa lasam garda jos cand discutam despre copiii nostri, pentru ca altfel nu invatam nimic una de la alta, iar eu cred total ca avem ce invata. tendinta naturala umana e sa asculti aproape exclusiv de sfaturile celor care gandesc ca tine si sa consideri adverse, ba chiar atacuri la persoana, interventiile celor care gandesc diferit. suntem oameni, e de inteles ca ne simtim amenintati in zona noastra de confort mental cand suntem constransi sa ne schimbam perspectiva si sa rupem din creier paternurile neuronale de rezolvare a unei probleme, inlocuindu-le cu altele. e ca si cum ai avea de traversat o padure, creierul e obisnuit s-o ia pe carare - care e drumul cel mai scurt sau nu, mai sigur sau nu, nu conteaza, e doar drumul pe care l-am sapat in creier pana la obisnuinta, pana la reflex -, apoi vine xulescu, perceput ca lupul fioros si-ti zice fie s-o iei pe cararea lui, fie sa deschizi o carare noua prin tufisuri neumblate. e greu. inteleg instinctul de aparare in situatiile astea.

insa, happiness, tu prea de multe ori raportezi viata si actiunile fetitei tale la tine. reciteste-ti mesajele. la un moment dat gaseai scuza pana si parintilor ai caror copii se sinucid de la atata stres si presiune. apoi ai mai spus, cum poti sa fii TU multumita cand fetita ta scrie frumos acasa (nota bene, sub ochii tai), iar la scoala nu repeta performanta intotdeauna. pe langa faptul ca fetita ta nu traieste sa te multumeasca pe TINE, sa te faca pe TINE fericita, sa te faca pe TINE mandra cu realizarile ei, nu uita ca stresul ucide. iar daca un copil alege sa se sinucida, parintele nu are absolut nici o scuza, ci intreaga vina. sigur, vorbim teoretic. desi nu prea. mie mi-a zis doctorita de la urgenta zilele trecute ca pot manca pana plesnesc, sunt oameni care traiesc 100 de ani grasi fiind. dar pot sa arat ca top modelele, insa daca nu stiu sa manageriez stressul, pot muri intr-o secunda. hear failure, brain failure.

in mintea ta, TU esti datoare sa-i trasez viata copilei tale - TREBUIE sa intre la un liceu bun (de ce in Romania, neaparat? la burse in alte tari nu te-ai gandit? mai ales ca sistemul e de cacao?), trebuie sa mearga pe sarma fara sa aiba dreptul sa se dezechilibreze, pentru ca altfel e problema capitala, de viata si de moarte. din cate povestesti, tu vezi in ea o eleva, nu copila ta - ok, poate nu e adevarat, poate o sa ma urasti pe buna dreptate ca-ti zic asta, dar o evaluezi constant, absolut constant, din perspectiva exclusiva a performantei la scoala, dans, scris, mers pe sarma. mama draga, daca are chemare sa apuce planeta de ghetarii de la pol si sa o rasuceasca in viitor, in trecut, in alta galaxie, apai fii convinsa ca isi va indeplini chemarea cu sau fara TINE. tu nu ii faci drumul mai usor, trasandu-i cararea in locul ei si incruntandu-te, fiind nemultumita, suferind daca se mai opreste sa admire florile pe drum, copila fiind. ci mai greu. stresant. periculos. respecta-ti copilul mai mult si las-o sa decida ce o face pe EA multumita, mandra, fericita, satisfacuta.

btw, "beneficiile" dansului nu-s ca invata copiii care-i stanga si care-i dreapta de la 5 ani. sonia stie stanga-dreapta de la 2 ani jumate si nu de la dans, ci de la jocurile noastre libere, neprogramate. dansul e doar o alta joaca foarte frumoasa (si cu alte beneficii, desigur). scoala ar trebui sa fie exact acelasi lucru. asta ar trebui sa vada copiii in ochii parintilor cand vine vorba despre scoala: o joaca frumoasa si interesanta. nu inchisoare, nu galere, nu chin.

iar daca sistemul de invatamant romanesc e atat de cretin, sa ma scuzati - atunci ce scuza au parintii care-si forteaza copiii, rapindu-le linistea, sanatatea si copilaria, sa se supuna sistemului cretin? nu exista liceu bun care sa merite sacrificiul. si nu exista scuza pentru ca parintii lasa niste straini, aka ministerul invatamantului, sa take over. care-i morala? ca nu conteaza cat de cretin e sistemul, trebuie sa ne supunem sistemului! cu pretul altor lucruri mult mai importante.

nu astept nici o rosie. am sistem de radar care le intercepteaza si rachete anti-balistice care le va exploda in aer, inainte sa ajunga la mine. lucrurile astea, oricat de dure si dureroase, trebuia sa le spuna cineva direct, nu ma deranjeaza ca-s eu care le spune. macar un graunte de indoiala daca vor strecura in sufletele parintilor exigenti cu copiii (dar deloc, se pare, cu ei insisi ca PARINTI, nu DIRIGINTI ad-hoc), ma declar ok.

abdominabila

conchita spune:

solutii.

1. in prima faza, parintele poate merge frumos la copil si sa-si ceara scuze pentru asteptarile nedrepte si presiunea abuziva exercitata pana acum. sa-i ceara iertare, da. sa-i explice adevaratul motiv al presiunii - e viata grea si imprevizibila, mi-e teama pentru tine intr-o lume asa nebuna; cred ca doar cand esti cel mai bun, ai dreptul sa fii fericit; cred ca performanta profesionala iti asigura un nivel de viata mai bun decat al celor cu meserii "normale"; etc. etc. adevarul si numai adevarul.
2. in a doua faza, parintele ar trebui sa faca o promisiune solemna: de azi inainte, promit sa ma restrang la relatia mama-copil si sa las relatia copil-scoala in responsabilitatea ta, draga copile. voi fi aici daca ai nevoie de ajutor - a se citi daca imi ceri ajutorul, cu mentiunea ca va fi la latitudinea mea sa consider cand si daca ai nevoie de ajutor atunci cand mi-l soliciti -, dar nu te voi mai obliga sa-ti faci temele cand vreau eu, cum vreau eu, nu te voi mai obliga sa lucrezi suplimentar cat vreau eu si cand vreau eu.
3. inainte de faza 1 si faza 2, insa, parintele ar trebui sa-si faca o evaluare a propriei copilarii, a propriilor neimpliniri profesionale sau personale, sa recunoasca onest cat din balastul neimplinirilor il arunca pe umerii propriului copil si de ce considera ca rezultatele mai putin extraordinare ale copilului la scoala il reprezinta pe el, parintele.

apoi, o lectie morala desavarsita: daca un copil ia -B, C, D, F, X, inclusiv FB - inseamna ca asta e nota pe care a meritat-o. a meritat-o la un moment dat pentru efortul depus, memorie, comprehensiune, etc. nota de la scoala nu noteaza copilul, ci prestatia lui la un moment dat din viata. dar cand copilul vine acasa cu o nota nesatisfacatoare si vede "nemultumirea" in ochii parintilor, ei bine, oricat v-ati supara, io va zic ca aia este exact nota pentru el ca persoana. si el simte si stie.

inca o vorba despre sistem - daca nu va convine, asta e o treaba intre adulti, iar copiii nu ar trebui sa-i cada victime. ori nu va convine sistemul si faceti orice sa-l schimbati, mai ales cei care sunt parte din sistem, dar in niciun caz nu victimizati copiii pentru neputintele proprii, ori va convine sistemul (are gradinite, scoli, licee, univ. "bune" pentru care merita sa dai in damblageala de la efort si presiune sa fii acceptat), si-atunci suplimentarele de-acasa NU se justifica - sistemul e perfect, lasa-l sa-si faca treaba atunci.

abdominabila

simali spune:

Conchita, vreau sa-ti spun in primul rand ca in mare sunt de acord cu tine. Numai ca tu, din perspectiva mamei cu copil mic (as se citi "care nu s-a lovit efectiv de sistemul scolar din nicio tara") tinzi sa exagerezi pe la coturi.

Pentru o bursa neintegrala (30%) de studii in SUA (sa zicem la Massachusetts University unde toti "tehnicii" romani si-ar dori sa studieze) trebuie sa ai la SAT minimum 90 de puncte. Si am vazut intrebarile. 70% dintre ele sunt fel de fel de subtilitati de gramatica pe care nu stiu de ce este nevoit sa le stie un student neumanist... Pentru UK, FRanta si Belgia se accepta studenti care au medii generale la liceu de peste 9.00 in toti anii de studii si nota la bac tot peste 9. Deci notele conteaza peste tot si nu poti sa te culci toata viata pe o ureche. Da, sunt de acord, scoala occidentala a reusit sa se adapteze astfel incat, copiii (si parintii implicit) pana la clasa a V-a inclusiv sa nu simta cine stie ce stresul academic. Si asta-i o mare realizare! Aici presiunea pusa de "sistem" pe copilul de 6-7 ani este absolut dementa. Dar nu te culca pe o ureche! De la a VI-a incolo se ingroase absolut peste tot gluma. De la acest nivel nu se mai poate invata matematica de pilda fara studiu individual si fara putin stres in managemntul caruia va trebui sa te implici si tu, parintele. Numai ca un copil de clasa a VI-a poate sa proceseze acest stres altfel decat amaratul de la 7 ani.



Imi pare rau sa-ti spun dar la un moment dat orice joaca trece si prin faza in care se cere putina sudoare ca sa treci la nivelul urmator. Nu se poate fara putin stres. Atat ca acest stres trebuie bine dozat si adaptat la nivelul copilului. Si tu sti asta, pentru c-ai trait pe propria piele numai ca-ti imaginezi ca la copila ta vei putea sa eviti; ca sistemul in care esti acum iti va permite sa eviti. Sistemul iti va da numai o pauza. Va trebui la un moment dat sa iei si tu taurul de coarne dar pentru asta nu trebuie sa-ti faci griji de pe acum, evident.




Este o intrebare de 100 de puncte. Este Alfa si Omega situatiei actuale din Romania. Mie ceea ce se intampla in scoli imi seamana intr-o mare masura cu comunismul. Da, incerca sa ne indoaie, da incerca sa ne fure demnitatea, dar noi, acasa, ascultam Europa Libera, sarbatoream Craciunul cu brad, invatam istoria adevarata de la bunici si astepam vremuri mai bune. Asa este si cu invatamantul. Noi, parintii trebuie sa sustinem copilul, nu pe tampitii de la minsiter. Trebuie sa spunem un "NU" hotarat caruselului dement in care ni se cere sa ne urcam. Trebuie sa strangem randurile in jurul copiilor si sa facem macar in casa noastra o atmosfera de normalitate. In comunism nu va puneati tablouri cu Ceausescu in camera de zi, nu?

"Calea de mijloc este calea ZEN"

Alice

olympia spune:

Sincer, cred ca situatia difera mult de la scoala la scoala. Spun asta in cunostinta de cauza si prin prisma unei perspective mai largi, ca am baiat de clasa a opta si fata de clasa intai.
Eu n-am luat lucrurile asa de serios ( a se citi "grav"), cu niciunul dintre copii, iar copiii la randul lor, crescand, invata singuri sa se descurce si cu sarabanda asta absurda a notelor. Feciorul meu are de pilda numai note foarte mari, in primul rand pentru ca e atent in clasa, apoi ca e activ cand stie si are grija sa se observe asta
Media i-ar permite sa intre fara probleme la cel mai solicitat profil din cel mai bun liceu, dar el mi-a declarat calm ca nu-l intereseaza asta prentru ca el vrea sa faca mai tarziu Psihologie si nu ceva cu matematica si pana atunci isi doreste o viata de liceu frumoasa si nestresata... La profilul socio-uman din acelasi liceu nu-i inghesuiala.
Mai important mi se pare sa descopere ce-si doreste cu adevarat si asa cred ca va gasi si resursele interioare pentru a se lupta pentru asta.



Pene colorate... cate putin din toate!

album
gradina

conchita spune:

simali, asa e, ai dreptate, am cam exagerat. dar am facut alta greseala capitala, una pe care ma trezesc s-o lecturez cu orice ocazie, dar uite ca mai cad singura in capcana: am masurat cu masura mea. insa, am o scuza! ca tot se poarta. :-)) premizele sunt astea: copil de clasa 1-4, inteligent, muncitor, cu dragoste de scoala si invatatura. vorbim altfel daca avem un copil delasator, cu probleme de intelegere si pe care nu-l intereseaza sa invete absolut deloc. dar uite, toti parintii de la topic au copii asa cum am fost eu :-)) adica pofticiosi de carte, pofta fiind nativa. de-aia am exagerat, folosind tuse groase la contur ca sa se vada ideea si de la o mila distanta: ca mai binele e dusmanul binelui atunci cand mai binele asta nu vine de la copilul absolut ok, dar absolut ok!, ci de la presiunea parintelui care exacerbeaza defectele cretine ale unui sistem cretin!

ca mai e ceva. daca sistemul s-a schimbat anual de 20 de ani si perspectiva e identica, ce intelege copilul si cum i se incurajeaza motivatia nativa daca anul asta e o metodologie, iar la anul poate una chiar opusa la 180 de grade? in timpul asta, parintele facand front comun cu sistemul, in loc sa fie stanca pe care se sprijina copilul. cum vine asta? si cum ii asigura asta succesul la licee "bune" in viitor? parintele, fie are alternativa de a iesi in strada la proteste si revolutii, de a face baricade cu alti parinti, petitii, initiative legislative, pichet la senatorul judetului, mese rotunde cu oficialii, etc, fie isi scuipa in san de trei ori, zice doamne ajuta pe sistem, dar eu il parasesc, si cauta alte solutii individuale pentru copil. dar niciodata, niciodata nu se intoarce activ contra propriului copil, sabotandu-l si fiind de partea asupritorului oficial. asta combateam.

am zis ca scoala e ca o joaca, dar joaca nu exclude transpiratia si efortul. uite, fotbalul pe maidan, transpiri de nu mai poti. :-)) mai sunt si lectiile despre spiritul de echipa, perseverenta, strategie, efort fizic, antrenament. in sensul asta m-am referit la joaca. si mai sper, doamne fereste, ca nu s-a inteles cumva ca eu dispretuiesc invatatura. am ramas in context cu rationamentul - scoala romaneasca, profesorii romani (saraci, abuzati, cu nr. de elevi ireal de mare la o clasa, etc), ministerul de invatamant romanesc.

masurand cu masura mea, m-am identificat copilasilor descrisi aici: inteligenta nativa, dorinta de a invata, spirit competitiv inascut. m-am mai "laudat" ca eu nu stiu ce inseamna sa te controleze cineva la lectii. si citind povestile parintilor de la topic, m-am teleportat jde ani in urma, rememorand ce extaz pe capul meu cand descopeream ceva singura-singura, fie ca era rezolvarea unei probleme de mate, fie ca erau subtextele unei proze. si-am ramas cu ambatzul asta pana azi - satisfactia divina cand reusesc ceva singura, fara ajutor. e bine, nu e bine? votez ca e bine. cu amendamente, desigur. si cred ca si sonia ma mosteneste - v-am povestit ca nici sa o fi nascut eu nu vrea sa accepte, vrea sa se fi nascut singura:-)) -, de-aia argumentez in favoarea non-implicarii prin presiune, ci mai din umbra asa, mai subtil, dar intotdeauna avand interesul copilului pe primul plan. din punctul de vedere al unui parinte, nu al unui meditator!

da, asa e, sonia e mica, nu stiu sistemul american altfel decat de la college in sus. insa imi permit sa sper si sa cred ca asa voi gandi si mai tarziu. mai ales ca am semnale bune - nu o invat nimic programatic. dar nimic. si intelege enorm pentru varsta ei, stie incredibil de multe, tot pentru varsta ei. in felul asta "ma implic" si "ma ocup". e stilul meu de parinte, nici daca m-ar convinge cineva ca ar trebui sa fiu ca happiness, n-as putea, pentru ca nu ma ajuta temperamentul. uite, ca exemplu, nu am fost niciodata in stare sa memorez versuri, nici pe-ale mele nu le stiu macar. sonia stie la cantece si poezii de ma minunez. le invata singura, ca vrea. io doar pun muzica si dansam. ea pune muzica si repeta versurile. nu as stii, pur si simplu, cum s-o invat: stai coleasha frumos si repeta dupa mine, "am pierdut o batistuta, la la la la"? inca o data si inca o data, suplimentare pana invata. :-))

edit, ca am citit si mesajul olympiei intre timp - olympia, zi-mi si mie cum reusesti mereu sa sintetizezi asa de bine o idee in trei cuvinte? vreau sa invat. mie imi ia o zi si-o luna. :-)) felicitari pentru atitudine, este exact cea pe care o admir si imi doresc s-o emulez. succes baiatului tau sa devina ce-si doreste si...copilarie frumoasa in continuare fetitei tale din clasa I.

abdominabila

Iasmin08 spune:

conchita, ma bag si io in discutie cu ultima suflare: daca reusesti sa ajuti puiul prin inventarea unor jocuri, totul o sa mearga mult mai usor. Eu ma pliez pe nevoile baiatului creind fel de fel de jocuri.
Ex: la matematica are o bucurie enorma sa jucam jocul ''spune-mi rasturnatul( sau predecesor, succesor) numarului x. Sa fi vazut cum radea si ce bucurie avea cand a descoperit singur rasturnatul nr. 505 , sau pentru 1 milion- ca e nr. 1... I se pare atata de extraordinar ca imi cere sa jucam jocu asta de cum se trezeste. Ca sa nu mai spun despartirea in silabe, sau grupuri de litere (oa), sau cel al pluralului ... Vreau sa spun ca jocurile noastre ii starnesc atata haz, rade cu atata pofta si il inspira. Ii plac enorm si el imi cere!!!
Ce zici de asta???

Iasmin, mama de strengar de 8 anisori

conchita spune:

zic ca am ras prin telepatie, doar citind cum rade copilasul tau, de bucurie. :-) asa vad si eu "invatatura", pur si simplu o calatorie minunata, o expeditie facuta cu zambetul pe buze, cu entuziasm. mai e de traversat o prapastie pe drum, de urcat un munte, de sarit de pe un nor pe altul, ok, aventura face parte din joc, nicidecum nu-l dezice. si mai zic ca-mi place mult de tine si de abordarea ta.

nu stiu, dom'le, pentru mine cunoasterea e ca dragostea. cu sila nu se poate, ba mai rau iese.

abdominabila

olympia spune:

Conchita, nu ma lauda, ca nu-mi iese prea des, plus ca mie imi place sa citesc ce scrii tu intr-o luna si o saptamana...
Ok, acu sa nu credeti ca noi cu scoala n-am avut sincope sau faze in care ieseau la iveala din mine texte tampite bagate acolo inca de acu 100 de ani , de pe cand eram eu eleva.
Eu am aflat pe pielea mea cat de mult costa sa sapi increderea cuiva in fortele proprii punandu-i in fata stachete aiurea.
Ca mama ma straduiesc sa ma repliez si sa las copiilor dreptul si raspunderea alegerilor lor, chiar cu pretul unei atitudini prea putin conforme cu statutul relatiei adult-copil.

Pene colorate... cate putin din toate!

album
gradina