Scenariul vietii tale...

Cricor spune:

Planurile de genul: "cand ma fac mare o sa fiu profesoara, o sa ma marit cu un tip blond cu ochii verzi si voi avea 2 copii, o fata si un baiat" - nu sunt scenariile de care vorbeam.

Scenariile nu sunt constientizate, sunt puternic influentate/determinate de relatiile cu parintii in primii ani de viata...cum suntem noi de fapt, cum vedem viata...si se pare ca scaparea dintr-un scenariu negativ e mersul la psiholog .

AgnesLuca spune:

Pai, ce zice cartea respectiva cu privire la asta ?

olympia spune:

Sincer, Agnes nu stiu. Cricor zicea de o carte. Eu am intalnit termenul legat de analiza tranzactionala. Cum sa faci sa nu gresesti, nu stiu. Io-s convinsa ca am gresit in multe locuri, asta privind cu ochii de acum. Ca parinte trebuie sa fi disponibil mult mai mult decat credeam odata, sa asculti, sa intelegi, sa accepti, sa ai infinita rabdare si calm ca sa gasesti solutii, sa nu alterezi identitatea copilului, sa-i permiti sa si-o dezvolte firesc.
Cand ma lovesc de blocaje, ma duc cu gandul intai la propriul scenariu si incerc sa-l descalcesc cat pot. Am crescut cu interdictii si pedepse, cu "fii atenta sa nu cumva..." si "cum iti permiti sa", "sa nu strici", "sa nu te faci de rusine", "crezi ca meriti" si tot asa, ecourile ajung pana azi si de multe ori imi musc limba ca-mi vine sa zic automat la randul meu cate-o chestie de-asta.

AgnesLuca spune:

Eu ma recunosc in scenariul "trebuie sa fiu puternic", intre timp viata mi-a demonstrat limitele acestui scenariu. Da sunt convinsa ca exista multe hibe pe care nu le sesizez.

In schimb nu am avut parte de "nu strica" si aici sunt in contradictie cu barbata-meu si incerc sa-l abat de la directia asta.

Dar chiar daca suntem asa cum suntem, daca reusim sa fim suficient de deschisi si sa evoluam (cu ajutor atunci cind ne impotmolim si simtim nevoia) cum ai scris tu aici si in multe alte topicuri la psi , io zic ca-i posibil. Eu cred ca aici este cheia, in depasirea constructiva a conflictelor inerente oricarei relatii interumane.

olympia spune:

Asta cu stricatul m-a facut sa-mi fie frica de orice aparat, sa am o retinere fata de toate aspectele tehnice. Io nu pun mana ca decat sa stric... Mi-amintesc cum ma luptam si cu masina de cusut. Dupa tentative timide, m-am inversunat cu fie ce-o fi, de mi-am cust si-un deget! Noroc ca era din aia solida, metalica, grea si nu s-a stricat!

nemora spune:

uite-o pe Olympia ma, cica rivalitatea dintre 3 frati se rezolva doar cu al 3-lea!

aici vorbim de altceva decat despre vise. vorbim de sensul pe care il dam vietii noastre. si eu cred ca e si programare parentala dar si un model cunoscut (de ex, daca parintii au o relatie buna, comunica, se respecta, nu se umilesc reciproc si nu cauta beneficii intr-o relatie "sick", putin probabil ca un copil al acestor doi parinti sa aiba o relatie "sick"; sau reversul monedei).
Olympia, nu se scapa doar pe divan. fiecare este dator cu o evolutie personala si are drept de optiune. Si cata vreme ai ales o tapenie esti liber sa iesi din ea (eu am un amic, a carui relatie cu nevasta a evoluat insepre foarte urat dupa nasterea primului copil, si totusi l-au facut pe al doilea. constient, in ideea de reparare a relatiei. s-a reparat ceva? nu. si atunci, cat de cretini au putut fi amandoi? asa ca, de-acu sa rabde si sa joace jocuri kinky)

olympia spune:

Agnes, "trebuie sa fiu puternic" poate insemna "nu arat cand ma doare", sau "trebuie sa conduc" sau "trebuie sa am bani", sau "trebuie sa castig mereu"...

Nemora, al treilea nu se mai poate. Io-s baba...
In privinta povestii tale, eu zic ca tot scenariul de inceput e la mijloc. Idei, cum ca o casnicie, oricum ar fi ea trebuie mentinuta, ca poate niciuna nu-i grozava, ca alta poate fi si mai rea au fost plantate demult in ei, asociate poate si cu teama de schimbare. Poate nici nu cred in fericire, sunt multi oameni care zic "ce-i aia, un basm, nu exista". Cred ca si fericirea se invata.

Elena spune:

E intr-adevar un pic scary partea asta cu reperele in viata din primii 6 ani de viata. Vestea buna este ca - DA, se pot corecta greselile! In ce masura? asta depinde numai si numai de vointa omului, iar cat de greu sau de usor se poate face depinde de cat de mult i s-a inradacinat copilului o anumite idee. De e., daca un copil a auzit de sute de ori ca 'nimic nu faci bine', ' esti un tantalau', probabil ca nu va fi chiar prea usor sa corecteze, insa nu imposibil. Exista mai multe metode pentru a corecta astfel de convingeri, pornind de la simpla demontare a lor pe cale logica pana la hipnoza.

_

www.youtube.com/watch?v=ZHcAQPu3LJM" target="_blank">RObotzii au succes, TU ai?

spune-mi ceva bun

Elena spune:

....si ca sa raspun la subiect :)

Viata mea de pana acum a fost cu muuuuult peste ce imi imaginam eu cand eram mica. Acum imi dau seama ca mi-era cam teama sa visez la lucruri marete (si asta probabil tot o convingere dobandita in primii ani :)), insa ii multumesc lui Dumnezeu ca El mi-a dat mai mult decat am visat eu vreodata in copilarie sau adolescenta!

_

www.youtube.com/watch?v=ZHcAQPu3LJM" target="_blank">RObotzii au succes, TU ai?

spune-mi ceva bun

Fomalhauti spune:

Olympia, stai linistita. Nu e adevarat. Bine, nu sariti la mine, este parerea mea (dar sunt foarte, foarte convinsa). Copiii se nasc foarte "programati". As vrea mult sa-ti dau un articol de citit, o sa caut pe net, dar ma indoiesc ca exista, eu l-am citit pe vremea cand nu exista net. Cel care l-a scris a murit de mult si nici nu sunt foarte sigura de numele lui. Dar caut.

Articolul respectiv era despre "soarta". Si autorul spunea ca, da, soarta exista si este genetica. Ne nastem cu predispozitie spre anumite boli. Dar, spun unii, putem evita boala mai ales daca stim ca avem predispozitie. De exemplu, daca avem un parinte hipertensiv am putea decide sa mancam mai putina sare, mai putin colesterol si sa nu ne ingrasam. Ei bine, problema este ca nu numai predispozitia pentru hipertensiune este genetica ci si apetitul pentru sare si grasimi. Si predispozitia pentru obezitate. A, da, si vointa, forta de a lupta cu dorintele noastre (de sare, grasimi si dulciuri) tot genetica este.

Mai departe, felul nostru de a fi este genetic. Ne nastem cu un temperament si nimic nu il poate schimba. De fapt, pana si accidentele de circulatie pe care le suferim sau nu sunt scrise in gene. Bine, e o problema de probabilitati, dar o persoana nervoasa, care actioneaza rapid are o anumita probabilitate de a se accidenta, un fricos care se uita de trei ori la strada inainte de a trece pe verde are alta probabilitate.

Merg eu mai departe si va intreb: cum se face ca unele femei se casatoresc cu tipi abuzatori si nu o singura data ci si a doua oara? Ai zice ca s-au invatat minte, nu-i asa?

Bine, o sa-mi ziceti ca vine din primii 6 ani. Nu cred nimic. Intre baietii mei cei mari este o diferenta de un an si o luna. Ei au crescut in aceeasi casa, cu aceleasi persoane in jurul lor, au mers in acelasi parc si au facut aceeasi gradinita (ca scoala nu se mai pune, a fost dupa 6 ani). Sunt diferiti, dar foarte diferiti. Interesant este ca sunt foarte diferiti si la lucruri despre care unii cred ca tin numai si numai de educatie (si asa e logic, dar in practica e altfel). Fiul meu cel mare nu injura, al doilea injura (dar nu in prezenta tatalui lui si a mea - aici poti spune ca e vorba de educatie). Pur si simplu acest comportament pe care baietii nu l-au vazut in casa dar l-au vazut in afara, s-a "prins" de unul din baieti si de celalalt nu. Stiu ca suna perfect aiurea, dar eu cred ca unul din baieti a avut "predispozitia genetica". Fiul meu numarul 2 (adica cel care injura) saluta tare si clar toti vecinii de pe strada, doamnele cu "Sarut mana". Sotul meu nu foloseste aceasta forma de salut (eu nici atat, niciodata). Fiul meu cel mare merge pe strada cu capul in jos, nu observa pe nimeni si daca observa bombane un "Buna ziua" fie ca e doamna, fie ca e domn. Asta e genetica? Stiu ca veti zice ca nu poate fi. Eu zic ca este fiindca nu vad ce poate fi altceva.