Burtici de prunci pretiosi de Mar-Apr 2010 (32)
Raspunsuri - Pagina 19
miria_cristina spune:
Da, e intr-adevar bine sa fii acolo de sarbatoarea calendaristica, dar imi amintesc intr-un an, ca am mers la Sf. Dimitrie. Si dupa ce am stat vreo 20 de ore, cand sa ajung a inceput nebunia. Se impingeau, nu mai era rand organizat, ci sub forma de gramada. Mi-am rupt si geanta atunci doar pentru ca ramasese blocata intre niste oameni, care nici nu vroiau sa auda sa se miste ca s-o recuperez. A fost atat de violent momentul incat m-a facut sa ma simt rau. Bine, mi-a prins bine pentru suflet canonul, ca tot dealul Mitropoliei m-am rugat pentru ceva, dar puhoiul de lume si atmosfera, in general, a fost dezolanta.
Mi s-a mai intamplat sa stau exact cat am putut si sa n-ajung la moaste si tot mi-a fost de folos. Asa ca, Dumnezeu iti arata mila pentru stradanie in fel si chip.![]()

Cristina +12
si Damiana (5 nov 2004)
http://photos.yahoo.com/miria_cristina
"Treci din lumina in umbra pentru a face loc altora."
bordeancavio spune:
alina, foarte dragute pozele, iar Ioana e o scumpica. f bine ca ati ajuns la moaste, si n-a fost cazul de stat la coada, pe frigul asta. DD o sa vegheze cu siguranta asupra ta, a lui bebe, a Ioanei si a sotului. 
vio asteptand pe bebe
12+
poze http://picasaweb.google.com/bordeancavio81/Vio#
miria_cristina spune:
Intreba cineva (scuze ca nu mai stiu cine) despre carnetul de gravida.
Este important intr-o sarcina sa ai carnet de gravida si acesta ti-l intocmeste medicul de familie, impreuna cu toti medicii care te mai au in evidenta: ginecolog, infectionist, oncolog....adica de la caz la caz.
Carnetul de gravida este important pentru ca in el este intreg istoricul tau: grupa de sange, varsta gestationara, bolile cronice de care suferi sau cele de care ai suferit. Deasemenea , in el se specifica satri caracteristice gravidei restective: alergii, hipertensiune arteriala, placenta previa.
Tot in carnet ar trebui trecute analizele facute de gravida pe perioada sarcinii si tratamentele urmatede aceasta.
Aceste informatii sunt necesare medicului care o interneaza pentru nastere si chiar ginecologului care i-a monitorizat sarcina pentru a lua decizia cea mai buna la momentul respectiv.
Cristina +12
si Damiana (5 nov 2004)
http://photos.yahoo.com/miria_cristina
"Treci din lumina in umbra pentru a face loc altora."
bordeancavio spune:
si eu am citit ca ceaiul verde nu e indicat, din cauza cofeinei, te agita, nu dormi bine sau ai insomnie. daca chiar vrei sa incerci poti unul fff slab, mai mult cu lamaie, sau nu lua prea des. depinde, daca e de pofta poti sa gusti. 
mai bine iti iei de fructe. eu nu stiam ce sa mai beau, ca m-am plcitisit de apa plata, apa minerala si sucuri neacidulate, si sambata mi-am luat sirop de zmeura si il fac cu apa minerala. si am mai luat o sticla de lapte batut, mie cel dulce nu imi place deloc, si beau seara cate un pahar. e bun si racoritor.
de cateva zile aveam o pofta de cola sau mai exact pepsi twist, ala acrisor. si spre rusinea mea am baut de cateva ori, cam un pahar -2 pe zi, dar chiar n-am putut sa ma abtin. m-am bucurat ca am dormit bine, n-am avut probleme de la cofeina. sper sa nu iasa bebe agitat, cum se zice. eu incerc sa stau cat mai linistita, sa nu ma stresez, enervez, ca se zice ca daca mama e agitata in sarcina si bebe iese agitat. voi ce credeti? mamele cu copii, ati observat asa ceva? nasa mea nu a baut deloc cafea, cola nimic in sarcina, dar era ff agitata la servici si aia mica zici ca e argint viu. nu sta o clipa, e super agitata. ii oboseste si pe ei rau, si acum la 7 ani tot asa e.
va
dulce pe toate burticile, si sa incepem o sapt noua fara nici o veste rea, sper.

si 

dulci la toate!!!
vio asteptand pe bebe
12+
poze http://picasaweb.google.com/bordeancavio81/Vio#
Ioanact spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui miria_cristina Da, e intr-adevar bine sa fii acolo de sarbatoarea calendaristica, dar imi amintesc intr-un an, ca am mers la Sf. Dimitrie. Si dupa ce am stat vreo 20 de ore, cand sa ajung a inceput nebunia. Se impingeau, nu mai era rand organizat, ci sub forma de gramada. Mi-am rupt si geanta atunci doar pentru ca ramasese blocata intre niste oameni, care nici nu vroiau sa auda sa se miste ca s-o recuperez. A fost atat de violent momentul incat m-a facut sa ma simt rau. Bine, mi-a prins bine pentru suflet canonul, ca tot dealul Mitropoliei m-am rugat pentru ceva, dar puhoiul de lume si atmosfera, in general, a fost dezolanta. Mi s-a mai intamplat sa stau exact cat am putut si sa n-ajung la moaste si tot mi-a fost de folos. Asa ca, Dumnezeu iti arata mila pentru stradanie in fel si chip. ![]() Cristina +12 si Damiana (5 nov 2004) http://photos.yahoo.com/miria_cristina"Treci din lumina in umbra pentru a face loc altora." |
Asa e!

Si eu, acum cativa ani (inainte de a ma casatori) am fost la Cuvioasa, si am stat 12-13 h (de la 20-13 Oct pana la 8-9 dim - 14 Oct) si tot asa se impingeau..dar noi fiind insarcinate nu putem sta in nici un caz atatea h in imbulzeala..
Noi , acum am ajuns pe 15 Oct la moaste, ajunsesem pe 14, dar fiind seara m greu ajungeam la moaste si eram si obositi, si am lasat pe a doua zi.
ALBUM
POZE RECENTE
Ioana creste mare
Cum creste bebe Justin(a)
ALINA
de
IOANA (11 Ianuarie 2008) +
13+ - JUSTIN/JUSTINADOAMNE AJUTA-NE, sa ne nastem sanatosi!
ellanik spune:
1.Oana hai sa zic si eu parerea mea.Clar (asa cum ziceai) bebe trebuie imbracat bine in februarie.Eu am zis ca o sa-i iau un costumas cu tot cu talpitze din acela catifelat ca mi se pare ca e calduros, apoi il infas in paturica ca o sa o fac pana atunci si o sa-l bag in port bebe ca aici http://www. magazine-online.ro/piticulvesel/port-bebe/port-bebe-albastru--157573.Vezi ca am pus doua spatii ca altfel nu-mi ia linkul.Evident in cosulet si masina la scara clinicii ca feruarie/martie sunt destul de reci.Evident o caciulita dubla tip fes...si paturica vine si pe capshor .Eu zic ca e suficient.
2.Honey exact acelasi costumas bleu cu shnurulete la copanele si bluzita alba i-am luat unui nepotel.Nu-ti pot spune cat de haios e in el.Si ce convenabile sunt la real!!!Am vazut si eu body-urile si-mi plac la nebunie.Cat despre carnetul gravidei, asa cum spunea si Miria parca ,este necesar pt ca acolo sunt notate toate analizele masuratorile.Eu am inca din spat 8 si dr de fam completeaza tensiunea,greutatea, circumferinta burticii ...lunar si dr gineco noteaza datele de la morfologii.Tot acolo sunt trecute si analizele si antecedentele, numele parintilor.E bine sa il ai cand mergi sa nasti.Evident, completat!
3.Babyangel de acord cu tine.Am primit si eu sfatul asta (eu ascult si filtrez si ce mi se pare penibil iau la misto) si l-am rugat pe tati sa imi ia un balansoar pt alaptat.Da' sa mi-l cumpere de ziua mea de Sf.Mihail (ca Ela vine de la Mihaela
) ca sa ma balangan si eu singura in el.Insa e sceptic ca va gasi unul atat de mare
.
4.Miria superba mireasa, bre!Ptiu ce frumoasa!Sa fiti sanatsi si fericiti.Se vede ca va iubiti!Cat despre rosu este senzatie.Si sa stii ca dupa 14 sapt te poti vopsi.Sau daca nu ia nuantator ca nu are amoniac.Nu inseamna ca daca suntem gravide stam beleuze nevopsite fara unghii facute etcetera.(Parerea mea sa nu ma-njuri)
5.Ioanact bine ati venit.Chiar ma gandeam unde esti?
6.Oanka
Cat despre papica:supa cu galuscutze,pilaf cu pui,clatite, placinta cu mere,etc.Cat despre ceai verde sa stii ca este energizant si contine teina.Ceaiul indicat pt gravide este rooibos si-l gasesti peste tot.
7.Kossir sa ne arati si noua catelul.
8.Rebiana poate intri totusi maine si ne scrii ca esti ok.Vezi sa nu-ti faca dr unu' pe fatza unu' pe dos ca asa se face elasticul si nu te avantajeaza
.Hai tzuc si succes!
Pupaturi la toata lumea .Merg sa imi hranesc consortul.Vad ca puiucul doarme dar parca vad ca simte miros de paine prajita si se agita .Ca e un fomist.....mama-mama!!!![]()
19+
George-Theodor
Eu si bebe il iubim pe tati !
http://www.flickr.com/photos/9821718@N07/
honeybaby spune:
Vio nu mai stiu unde am citit cam ca (,) cofeina in exces face rau inimii si da dapendenta inclusiv lui bebe, care dupa nastere poate face stop cardiac pt ca cu mai primeste doza de cofeina dupa nastere.
Dar..... asta daca bei litri de cafea pe zi, nu o cafea, sau un pahar de pepsi sau un ceai verde.
Eu am o prietena care a baut 2 litri de cola in fiecare zi a sarcinii iar fi-su e foarte calm si linistit.
Multumesc pt lamuririle legate de carnetul gravidei
. Off trebuie sa ajung la medicul de familie, care e de o nesimtire crasa! Cu o mana fumeaza si cu cealalta vb cu telefon, NON-STOP. Asta in timp ce e puhoiul de lume la usa ei
. Iar cand in final intri mai si spune cate doua vorbe intre doua fumuri si o conversatie cu o amica si atat.
Denisa,
15 + cu kinder-el
Eric - Andrei
Doamne ajuta sa fie bine de data asta ! 
POZE
miria_cristina spune:
ELLANIK - Nu stiu daca ma voi vopsi pana la sfarsitul sarcinii, mai ales ca este este iarna, urat, iar de sarbatori nu credca voi chema prea multa lume, ca n-am puterea sa stau in picioare pentru nimeni si sa fac frumos.
Asa ca, ma voi cremui in continuare, imi voi face unghiile, ma voi coafa, ma voi machia, dar nu ma voi vopsi.
Cristina +12
si Damiana (5 nov 2004)
http://photos.yahoo.com/miria_cristina
"Treci din lumina in umbra pentru a face loc altora."
miria_cristina spune:
DENISA - Dar de ce nu-l schimbi? Nu te obliga nimeni sa ramai la cineva cu care nu poti comunica in termeni civilizati si de care nu te ajuti. In fond, asta este rostul medicului de familie.
Cristina +12
si Damiana (5 nov 2004)
http://photos.yahoo.com/miria_cristina
"Treci din lumina in umbra pentru a face loc altora."
vladimirescu spune:
REBIANA, "trusa de prim-ajutor" nu e cumparata de-a gata, am compus-o eu. Am intrebat doctorita cind am plecat in vacanta intr-un sat pescaresc izolat din Turcia si Vladimir avea 1,3 ani, ce am de facut in caz ca-l musca vreun paianjen, poate e alergic si i se umfla limba si nu mai poate respira, sau mai stiu eu ce, ca am fost mama tare prapastioasa... Adica, inafara de sacul de antitermice, antibiotice etc, ce trebuie sa am la mine si ce trebuie sa fac in caz ca se sufoca copilul, are scuturaturi incontrolabile, sau creste temperatura peste 40 grade, etc... ca acolo eram in pustietate si ideea e sa-i acord primul ajutor pina ajungeam la un spital... Si atunci mi-a zis de Desitin, Dexametazona, Adrenalina, si 2 seringi mici sterile, mereu cu mine pe plaja sau prin padure, ca sa nu stau cu spaima in suflet... Si vreau sa zic ca bine mi-a prins, pt ca - desi nu am folosit niciodata in 3 ani chestiile alea (pina la episodul recent de laringita), eram pe plaja printre niste viespi uriase care mincau scoicile scoase de valuri la tarm, niste barzauni cit jumate de vrabie, care ne zburau pe sub nas, si eu eram relativ linistita ca stiam ca, la o adica, am alea in geanta de plaja si ma descurc eu cumva...
Ideea e sa intrebi pediatrul tau ce sa faci in caz de urgentele x, y si z, o sa-ti zica el - posibil sa-ti spuna diferit faat de ce mi-a zis mie doctorita, dar e bine fiecare sa asculte de doctorul lui :)
Iti tin pumnii ca sa fie totul bine!!! 
FETELE cucuietele, luni si marti sper sa supravietuiesc la cita treaba am pe aici, miercuri dimineata plec la Geneva, asadar mai intru abia joi dupa amnio, spre seara, ca si asa o sa stau in pat si n-o sa fac nimic altceva... Sper din suflet sa fie bine cu amniocenteza mea si sa ma intorc duminica sanatoasa acasa !
pe toata lumea, aveti grija de voi si copilasii din burtici!!
17+ cu 
mami de vladimir (4 ani, bun si dragastos)
