Bebelusul din burtica: Primele batai de inima

luys spune:

Eu ma gandeam ca,atunci cand o vrea bebe sa vina,din cauza durerilor,sa nu se rupa atele,si-n cel mai nefericit caz...colul.
Am citit pe multe forumuri,ca la diferite gravidute,doctorii au scos atele dupa sapt 32-33,iar unele au nascut la termen,iar altele in urmatoarele saptamani.Acum cum ne-o fi norocul !
Citeam ca unele dupa cerclaj,merg linistite la serviciu,n-au nici un stres.Eu abia ce ma misc prin casa,de frica sa stau jos ca sa nu apas pe col,mananc in picioare,restul timpului...in pat cu perne sub fund.
Eu am DPN-ul la sfarsitul lunii ianuarie.
Doamne si cat mai este pana atunci...

Iulia7 spune:

Stiu, exista riscul asta cu ruperea colului. Dar in cazul asta ar trebui sa existe semne evidente ca se apropie nasterea, dureri destul de mari. Si spitalul e la 5 minute de casa, plus ca am 'hotline' cu medicul... ajung imediat daca simt ceva. O sa mai intreb despre asta. Nu stiu exact de cand ar supravietui un copil prematur fara sa aiba mari probleme. Teoretic 7 luni inseamna 30 de saptamani, nu? Practic cu cat mai tarziu, cu atat mai bine.
Dupa cerclaj unele pot sa se miste, altele nu. Eu am incercat si am avut probleme, deci sunt in a doua categorie. Mananc tot intinsa in pat, nu mai stau in fund decat la toaleta. La dus in picioare, nu ma asez in cada. Simt ca nu e ok cand stau asezata, asa ca evit. In masina (din an in Pasti, cand ies la doctor) cu spatarul dat foarte pe spate si perne... Mai interesant va fi saptamana viitoare cand va trebui sa ies sa imi iau concediul medical, pentru ca nu are cine sa mearga dupa el.

luys spune:

Asta cu saptamanile,chiar n-o stiu !
Eu credeam ca 28 sapt sunt 7 luni,dar...
Am incercat si eu sa mananc intinsa in pat,pe o parte,dar intra mancarea nasol si ma durea burta.Prefer sa mananc in picioare.
Nu stiu la ce etaj stai tu,dar pt mine va fi un chin sa ajung la dr,scarile ma omoara,nu la coborat,cat la urcat.Eu stau la ultimul etaj(etajul 6) si nu am lift.
Dupa cerclaj,dupa ce m-au externat sapt trecuta,singurul lucru de care mi-a fost groaza,au fost scarile.Nu vreau sa-ti spun cum le-am urcat,am facut juma' de ora pana la usa mea.Asa ca,decat sa ies undeva,mai bine ies pe balcon.

luys spune:

Iulia,sti ce-am uitat sa te intreb : ai avut zile cand ai simtit inauntru un fel de jena ca niste zgarieturi,intepaturi?
Nu sub burtica,chiar inauntru.
Eu de vreo cateva ore simt ca m-ar zgaria ceva inauntru,nu e dureros,dar ma jeneaza,parca-ar fi o usturime,ceva de genul.

Iulia7 spune:

Nu am simtit pana acum nimic similar cu ce ai descris tu. Doar intepaturi uneori in burtica. Tin foarte putin, nu e nevoie sa iau nici un medicament. A, si mai nou dureri de spate. Si in regiunea superioara, si in cea inferioara, si in zona rinichilor (astea sunt cele mai groaznice). Presupun ca si kilogramele in plus apasa, plus modificarile interne.
28 de saptamani sigur nu sunt 7 luni, daca socotesti de la ultima menstruatie pentru ca e treaba cu cele doua (teoretic) saptamani pana la fecundarea ovulului. Plus ca in prenatal se intra de la 7 luni, respectiv 31-32 de saptamani. Asa mi-au spus 3 medici pana acum.
De urcatul si coboratul scarilor eu am scapat, pentru ca am lift. Imi raman cu totul vreo 6 trepte pana / de la el . Din ce oras esti tu?

alina04and spune:

Si eu am auzit primele batai ale inimioarei bebelusului meu la 6 saptamani si 3 zile si am fost extrem de fericiti atat eu cat si sotul meu. E un moment extrem de emotionant.,

luys spune:

Rm. Valcea.
Aseara am suntat asistenta si i-am explicat ce simt.Azi dim la 7 m-am dus la spital sa-mi faca dr control,si-am fost si la un centru particular de analize,ca sa las urina.
La control, nu s-ar spune c-as avea ceva,problema cred ca este de la vezica,ma ustura uretra si confundam durerea cu cea de zgarietura in vagin,am crezut ca ma jeneaza atele.
Doamne in ce stres si cu ce frica stau...m-a "consolat" dr. azi dimineata,mi-a spus ceva de genul : stai draga linistita,daca e sa se intample ceva,tot se intampla...indiferent ca stai in pat sau nu !
M-a incurajat de m-a dat pe spate.

Iulia7 spune:

Bine, dar atunci de ce ti-a mai recomandat sa stai in pat? Cred ca de fapt a vrut sa spuna ca daca e sa se intample ceva rau, se va intampla in ciuda tuturor eforturilor. Sincer, asta este adevarul. Nu putem controla totul, asta e cert. Si mie mi-au spus altii acelasi lucru si ma umfla plansul pentru ca eu l-am iubit pe bebe inca de la 7 saptamani cand i-am auzit inimioara prima data si nu concep ca i se poate intampla ceva. Bine, poate si unde suntem un pic mai mari acum, am inceput sa mai capat incredere.
Hai sa incercam amandoua sa ne mai linistim, sa nu mai fim asa de prapastioase. E greu daca ne gandim prin ce am trecut si tot trecem, dar un lucru e cert: stresul ii afecteaza pe bebelusi. La eco de morfologie de 23 saptamani medicul mi-a spus ca ii batea inimioara lui bebe un pic mai repede decat ar fi fost normal si ca daca sunt mai emotiva, ma supar usor etc. ii transmit toate starile mele. Hai sa fim mai optimiste, mami. Si sa ne propunem sa ajungem cat mai aproape de termen, sa nu ne multumim doar cu 33 de saptamani. Ce zici?
La mine in familie este cel mai iubit si mai asteptat copil (nu doar de mine si de sotul meu, ci si de parinti, bunici, frati, chiar si prieteni), asa ca am pentru ce lupta. Si sunt sigura ca si la tine e la fel.
Rm Valcea zici? Pai hai ca nu-i distanta mare pana la Bucuresti, poate facem o intalnire in 5 prin vara

luys spune:

Ufff Iulia,optimista sunt,dar am ajuns sa nu mai am incredere in corpul meu.De fel,pana sa raman gravida,eram o femeie corpolenta,puternica,n-am fost bolnava niciodata,n-am luat pastile,n-am avut nimic.Insa,anul trecut,cand eram 100-100% sigura c-o sa am un bebelus,organismul meu mi-a demonstrat cat este de "puternic" !
Cand am ajuns la meternitate cu "problema",s-a facut o comisie de doctori,s-a ajuns la concluzia ca mi s-au rupt membranele,si toti m-au intrebat daca cu o seara in urma facusem sex.Da,facusem,nu stiam ca nu am voie.Atunci,raspunsul lor a fost : AVORT SPONTAN,MEMBRANE RUPTE DIN CAUZA SEX-ULUI.Singurul dr care-a banuit c-ar fi altceva,este dr care-l am in momentul de fata.El a spus ca mi s-a deschis colul mult prea devreme.
Am fost f suparata pe fostul meu dr care-l aveam de 12 ani,in primul rand ca-n ziua cu pricina m-a lasat pe mana altor doctori pe el neinteresandu-l soarta mea,ca nu si-a dat interesul cat timp am fost gravida si n-a observat colul deschis(asta in cazul in care colul era problema), si nu in ultimul rand...ca nu mi-a spus ca n-am voie sa fac SEX.Mult timp m-am invinuit pt acea noapte de dragoste.Pana am ramas iar insarcinata,am trait cu impresia ca sex-ul a fost cauza,si mi-am poropus ca de aceasta data sa uit ce inseamna SEX.Si uite-ma ajunsa in sapt 20,fara sex,fara nici un fel de probleme,monitorizarea colulu saptamanal,cu speranta ca dr a gresit anul trecut cand mi-a spus ca : dupa parerea lui,colul s-a deschis muult prea devreme,cand HOP...organismul iar imi da planurile peste cap ! Col deschis,sanse 50-50 ca sa reuseasca cerclajul.Am plecat in sala de operatii cu gandul : asta imi este sfarsitul ! Eram ca un miel in ziua cand trebuia sacrificat,nu-mi puteam controla teama si tremuratul corpului.Imi era teama sa ma mai trezesc din anestezie.
Acum,poate ma intelegi cand ma agat din toate puterile mele de acele 33 de saptamani.Am ajuns la 6 luni,si ma rog din tot sufletul ca organismul meu sa mai reziste macar o luna,nu-i cer mai mult.Abia atunci ma pot bucura ca sunt insarcinata,abia atunci imi pot face planuri pt copiii mei,abia atunci pot rasufla usurata.
Numai cine-a trecut prin ce-am trecut eu,poate intelege ce inseamna sa-ti faci planuri,sa cumperi hainute,jucarii,carucior,dupa care...sa ajungi cu mainile goale acasa,sa te uiti lung la ele,si sa sti ca nu mai are cine le folosi.
Sincer iti spun,atunci am facut un atac de nervi,si plangand de mama focului,am strans din casa tot ce tinea de bebelusi,nu mai suportam sa vad nici macar o hainuta,un biberon,nimic.Mai rau de atat,nu mai suportam copiii,nu mai aveam puterea sa-i vad,nu mai suportam nici macar un gest care-l facea o mamica cu copilul ei.
Ajunsesem sa ma afund in internet,sa ma "hranesc" cu dramele altor mamici,ca sa-mi dau seama ca nu sunt singura care-a trecut prin asta.
Am avut un an de cosmar,am fost la un pas de divort,aveam impresia ca nimeni nu ma intelege,ca toti rad de mine,ca toti vor sa ma raneasca,mergeam cu capul plecat,uram persoanele care nu mai conteneau cu pusul intrebarilor : ce sa intamplat,de ce,dar cum,etc?
Nu stiu cum am trecut de toate,am fost la un pas de a-mi pierde mintile,si de multe ori ma intreb de unde-am avut puterea de-a o lua de la capat,de-a ramane iar gravida.
Astea sunt motivele pt care sunt acum atat de disperata,panicata,paranoica,etc.Nu cred c-o sa mai am puterea sa trec printr-o drama asemanatoare,tare teama imi este ca de data asta n-am sa-mi mai revin,o sa ma lase mintile si puterile,mai ales ca de data asta am 2 copilasi,si sunt maricei.
Doamne,imi cer scuze c-am ocupat atata spatiu,imi cer scuze ca v-am plictisit cu "romanul" meu.

ramonapep spune:

luys, esti o femeie f puternica, ai avut puterea sa incerci din nou, sa o iei de la capat...iti doresc din tot sufletul sa iti tii bebelusii in brate si sa te bucuri de ei