Puiuti de Randunici 2008!! (317)
Raspunsuri - Pagina 19
cleme spune:
Pai Mimo la varsta asta pt ea nu prea esti ultraextramega mama. Esti doar stresanta si plictisitoare. Si asa va fi pana pe la 19-20 ani. Parca noi n-am fost asa...
Naty imi pare rau de boala Iuliei. 
si multa sanatate va doresc
Kya si Diana plange daca ne vede ca plecam. Dar ea plange si dupa bona... Cred ca mai depinde si de copil pentru ca si la noi e tot cam asa, plecam-venim. Mai ales dupa ce a stat cu tasu 7 luni acasa acum il vede ocazional. Si cu soacra... no comment! Ma gandesc ca poate e mai bine ca la mine ca pe soacra-mea chiar nu o intereseaza de Diana si, prin urmare, nu poate avea pretentii.
Aaa Zoze am vazut si eu rochita si pantofii si margelele. Foarte frumoase toate! Si Mihai cand plimba pisica e criminal!
Gecko si eu am experimetat epilatul de genul asta. Cred ca eu sunt mai nesimtita ca nu ma durea, m-am lasat de "sportul" asta cand am ramas gravida.
Simo ai grija de tine! la toata lumea!
mimonix spune:
Ia sa va vad, ghiciti? Am gatit iar 
Sunt ca-n bancul ala cu "sarmaleee" 
Dar maine indiferent cum si ce, am programare la coafor si apoi ma duc in vizita la o sueta cu cucoanele 
Stela cand vad ca AMRul vostru se tine de socoteala initiala :10 zile 
imi trece tot optimismul. Eu tot sper sa dureze mai putin de data asta...ofof
Clau superba Rebe si haiosi rau amandoi cand rad si se completeaza astfel dantura 
Tu , ca de obicei, sexi mama 
Naty nu pot sa cred ca a fost asa rau pana la urma . Sarmana Luia, sanatate!
Raluca si noi experimentam cam acelasi fel de posesivitate...norocul e ca in parc sunt toate ale tuturor si rar se intampla sa vrea doi copii aceeasi jucarie.Dar si cand se intampla, Dudel se infoaie repede ca un curcan si sare la bataie sau tipa rau Eu zic ca-i trece!
Sovi o mare imbratisare 
La fel si pentru Zoze!
Gata, program de dupa amiza. Va pup!
Simona,mamica de Teo 
(16 ani) si
Vlad Alexandru (UN AN... spre doi)
Acum un an fericirea a batut a doua oara la usa mea
luny spune:
am venit, Mufa e bine
, l-a ascultat si a spus ca acum clar i s-au curatat plamanii si e spre bine, insa continuam antibioticul si aerius si humex 7 zile, azi ii dam ultima doza de ventolin...a rasuflat usurata pediatra, a spus ca s-a tot gandit la noi, si ca am venit la mare fix cu el, si cateva ora intarziat tratamentul putea insemna inernare, caci la varsta asta, boala avanseaza extreeeem de repede, cateva ore pot schimba multe in rau sau in bine...mimo nu l-am scos afara pana azi, de vineri, iar azi am plecat la Snagov mai mu;t ca sa-l plimbam cu masina...acolo, maaaare pustietate!! ne-am plimbat vreo jumate de ora p-acolo, ca prea era cld si bine, apoi am plecat, ne-am oprit la Miniprix, mi-am achizitionat si eu o pereche de ciubibotele haioase, vintage IN SFARSIT!!! am gasit niste super pantaloni, frumooosi, si nu erau marimea mea, normal, apoi la control, apoi la Obor, am luat dovleac, si acum ne apucam de sarmale coapte in dovleac!!!!!!
Iubirea mea,
MATEI CRISTIAN - Mufarina Pufarina!(16 martie 2008)
Life is to precious to worry about stupid Shit!
natynic spune:
Luny, ma bucur ca e bine Mufarina
Iulia iar are o perioada mai proasta...sta constant pe 38-38,5, are vocea un soi de combinatie Bonnie Taylor-Rod Stewart, tuseste ca buhaiul, haraie si are niste ceaaarcaneee
Naty
mamica Iuliei Elena-esenta tare in sticluta mica (30.01.2008)
DA-I DOAMNE MINUNII MELE SANATATE, MINTE SI NOROC!
luny spune:
mimo eu incerc sa ma pun in locul tau cu fi-ta si exact la fel as reactiona Pup si Dudell sa treaca mai rpd mucii..
waaaau, ce poze delicioase cu Rebecca'baau' e durere!! si mami, la fel!
offf, mai naty, Iuliuta!
olgu tare aproape de suflet imi esti..nu stiu, asa te simt eu pe tine!
bitzo mie nu-mi mai trebuie gogosari, dupa cat am patimit, spor iti doresc
Iubirea mea, MATEI CRISTIAN - Mufarina Pufarina!(16 martie 2008)
Life is to precious to worry about stupid Shit!
gecko spune:
unul scurt inainte de nani
Ma bucur sa aud ca se mai indreapta puisorii. Sa o ia si Movalinda pe urmele lor
Iar cu epilatul la axila, eu am practicat-o cu succes pana am ramas gravida. Dupa aia am mai facut-o pana pe la 4 luni si gata...m-au apucat sensibiloseniile si m-am lasat de sportul asta. Dar acum...I'm back in bussiness
luny spune:
mimo eu incerc sa ma pun in locul tau cu fi-ta si exact la fel as reactiona Pup si Dudell sa treaca mai rpd mucii..
waaaau, ce poze delicioase cu Rebecca'baau' e durere!! si mami, la fel!offf, mai naty, Iuliuta!
olgu tare aproape de suflet imi esti..nu stiu, asa te simt eu pe tine!
bitzo mie nu-mi mai trebuie gogosari, dupa cat am patimit, spor iti doresc
kya, draga mea.. parca am vorbit eu..la fel si eu simt ref la ai mei..
ma apuc de impachetat sarmai..
Iubirea mea, MATEI CRISTIAN - Mufarina Pufarina!(16 martie 2008)
Life is to precious to worry about stupid Shit!
cami33 spune:
POVESTE DE SEARA PENTRU RANDUNICI CUMINTI :
Basmul din Carpati
(…) Se spune ca odata;, într-un sat, un copil, într-o noapte, a visat Raiul. “Mama! Mama! Unde e Raiul?”, a întrebat copilul nerabdator, a doua zi de dimineata, de cum se trezi. Dar mama, biata mama, n-avea timp. Avea atâta treaba în gospodarie! si-atunci, s-a dus la tata, sa-l întrebe. “Nu stiu…, cauta-l singur”, îi spuse acesta obosit si se apuca mai departe de munca.. “Unde? Unde e Raiul?” , îi întreba copilul, aproape plângând, pe oamenii din sat.. Dar oamenii nu aveau timp de el, erau grabiti.. “Ce lume urâta…”, îsi spuse pentru sine pustiul.
Ca sa-l gasesti, trebuie sa parasesti satul acesta…, se-auzi glasul unui batrân, ce-l privea demult. “Si acolo, în pustie, dupa ce ai sa mergi cale de o zi, ai sa gasesti un om singur, ce sta într-o coliba. El o sa-ti spuna unde este Raiul.”
Zis si facut. Si a doua zi de dimineata, când parintii lui nu se sculasera înca, îsi lua o traistuta cu câteva merinde si pleca furisându-se printre casele adormite, catre pustie. În curând, soarele rasarise, iar în urma pasilor lui satul fusese acoperit de nisip. Merse ce merse si, într-adevar, catre seara, ca prin minune, din pustia întinsa tâsni o coliba. Mare îi fu mirarea batrânelului ce locuia acolo de multi ani. “Ce te aduce pe-aici, copilule?”, îl iscodi acesta pe micul calator. “Vreau sa gasesc Raiul, raspunse copilul, si cineva mi-a spus ca tu stii cum trebuie sa ajung”. Batrânul tacu, îl privi adânc, apoi îi spuse: “Acum hai sa manânci ceva si sa te culci, ca oi fi obosit. Mâine în zori o sa plecam împreuna catre Rai”.
Noaptea trecu repede.. De data asta, el, copilul, n-avu nici un vis. De fapt, nici n-a dormit. A stat asa, cu ochii deschisi, asteptând ziua. Batrânul stia. Iar catre zori, pustia primea în pântecul ei doua siluete, ce se pornisera la drum. Mersera ce mersera si, catre seara, dintre nisipuri, pustiul vazu cum se ridica niste ziduri de piatra si o cladire mare, cu o cruce în vârf. “Ce este aceasta?”, întreba copilul. Aceasta este o manastire, spuse batrânul. De-aici începe poteca catre Rai.” Si-apoi, batrânul manastirii îl primi pe micutul care nu stia nimic de rosturile de acolo.. Si ce-am sa fac aici?”, întreba copilul. “Deocamdata, sa faci curat, ai sa maturi si mai încolo om vedea”. Si timpul trecea, trecea, copilul le facea cu rabdare si sârg pe toate.
Dar iata ca vine o zi, dupa mult timp, când batrânul manastirii îl întreba pe neasteptate: Cum merge, cum îti e?” “Mi-e foarte bine”, raspunse pustiul. “Am de toate.” si-apoi tacu, închizându-se în sine. Batrînul îi simti linistea si îl iscodi în continuare. “Parca ai ascunde ceva în suflet, asa ai tacut.. Spune-mi cinstit, totul, pâna la capat. Îti lipseste ceva?” “Mie…, nimic, se hotarî într-un târziu pustiul sa raspunda, dar este acolo, în cladirea aia mare, un frate de-al nostru, tot asa, cu barba si plete, ce sta legat, întins pe o cruce, si nu poate sa se miste, si nimeni nu-i duce de mâncare. De ce nu vine si el la masa?”, ridica pustiul ochii din pamânt, privindu-l pentru prima data patrunzator pe batrân. Parintele simti ca trebuie sa taca. Asa ca lasa linistea sa vorbeasca. “Da, asa i-am dat noi canon, acolo l-am lasat noi sa stea, pentru ca nu a maturat cum trebuie si n-a facut curat ca lumea”, se-auzi vocea unui monah, care statea în apropiere si care auzise discutia. Îngerul tacerii, care tocmai se asezase pe umerii pustiului, disparu. “Acolo vei ajunge si tu, daca nu faci treaba cum trebuie”, se-auzi vocea monahului.
Dintr-o data, spune povestea, pacatul al bun s-a strecurat în inima copilului.
Era primul pas catre Rai, ce se numea iubire.
Mai târziu, catre seara, copilasul se strecura nevazut la bucataria manastirii, fura ceva de mâncare si, fara sa fie observat de nimeni, intra în biserica si o puse jos, la picioarele Fratelui atârnat de cruce. “Hai, vino sa manânci!”, îi zice pustiul, uitându-se îngrijorat în stânga si în dreapta. Hai, ca nu stie nimeni!”S Fratele coboara. Un zâmbet avea pe buze si, mângâindu-l pe pusti pe frunte, acesta nu-si dadu seama ca biserica toata se umplu de o lumina nemaivazuta si ca usile ei se ferecasera pe dinauntru.
Apoi, ca si când s-ar fi cunoscut demult, au început sa râda si sa glumeasca, cum nu mai facuse pustiul niciodata în viata lui. Era atât de fericit ca-si gasise un prieten!
Dar el nu stia ca urcase a doua treapta a Raiului: prietenia.
Azi asa, mâine asa, însa fratii ceilalti din manastire au început sa se întrebe: “Unde-i copilul? Ce face? De ce lipseste seara mereu dintre noi?” Apoi, curiosi, au început sa-l caute prin toata manastirea. Numai biserica nu fusese controlata; si-atunci s-au repezit spre ea dar, spre mirarea lor, pentru prima oara nu i-au putut deschide usile. Atunci au încercat sa se uite pe gaura cheii si, în clipa aceea, o lumina puternica i-a orbit. Nemaistiind ce sa faca, au stat asa, înfricosati, dupa zidurile groase ale bisericii, asteptând pâna noaptea târziu, când copilul a iesit. “Ce-ai facut înauntru?”, se repezisera; ei ca un stol de pasari negre asupra lui. “N-am facut nimic”, raspunse pusiul tremurând. “Minti! Spune ce-ai facut?”, l-au întrebat din nou calugarii furiosi. “Am furat mâncare si am dus-o Fratelui ce statea pe cruce”, raspunse copilul înspaimântat. “Care Frate?”, au întrebat, nedumeriti, pentru prima data, monahii. “Cel ce sta legat de cruce si nimeni nu-i da de mâncare”, raspunse pustiul. “Si ce-a facut Fratele?”, au întrebat tulburati calugarii. “A coborât si-a mâncat”, raspunse dintr-o suflare pustiul.
Si, în clipa aceea, toti cei din jurul copilului au cazut în genunchi. Mare fu apoi spaima pe batrânul manastirii, aflând toate acestea. Egumenul începu si el, la rândul lui, sa tremure si, cu lacrimi în ochi, îi spuse copilului: “Spune-i Fratelui cel Mare ca; îl rog sa ma primeasca si pe mine la mass…” “Am ss-i spun!, rsspunse copilul bucuros, dar acum pot sa iau mâncare de la bucatarie?” “Da, poti sa iei cât vrei”, raspunse tremurând egumenul.
Si seara din nou coborî peste manastire, iar pustiul, de data aceasta cu mâncarea luata de la bucatarie, se îndrepta vesel spre biserica. “Hai sa manânci!”, îi striga el, mai vesel ca oricând. Si, din nou, Fratele cel Mare coborî de pe cruce, îl mângâie si biserica se umplu de lumina. Ca de obicei, usile se ferecasera ca de la sine. Apoi câte glume si câta veselie în jurul celor doi! Dar, printre lacrimile de râs, pustiul si-a adus aminte de rugamintea egumenului. “Frate, îi spuse el, bunicul cel mare, de-aici, din manastire, ar dori si el sa-l primesti la masa”.
Si, pentru prima oara, fata Prietenului sau mai mare se întrista. Privea undeva, jos. “Vezi firimiturile astea, de pe masa?, îi spuse, într-un târziu, Fratele cel Mare. Sunt cu mult mai putine decît pacatele lui… Nu poate sa vina”. “Nu poate sa vina?”, ramase uimit copilul. “Nu!”, fu raspunsul scurt al Fratelui.
Si apoi, din nou, fruntea lor s-a descretit si-au început sa râda si sa glumeasca. Într-un târziu, copilul si-a luat la revedere de la Fratele cel Mare si s-a dus spre chilia egumenului, unde acesta îl astepta tremurând. “Ce-a zis Fratele?”, întreba acesta, gâtuit de emotie. “A zis ca nu te poate primi!”, raspunse copilul. “De ce?”, întreba înspaimântat egumenul. “Mi-a spus ca ai mai multe pacate decât toate firimiturile de pâine cazute pe masa”.
Si atunci el, egumenul, se prabusi în genunchi, într-un hohot de plâns. “Spune-i sa ma ierte, spune-i ca-l rog din tot sufletul meu sa ma ierte” Si, cu un gest disperat, se agata de copilas. Acesta îl privi surprins si-i spuse: “Bine, am sa-l rog din nou si mâine!”
Grea noapte pentru egumen! Cu zvârcoliri si gemete de pocainta. Copilul însa dormi linistit. Si, din nou, treaba obisnuita prin manastire. Dar toti se faceau ca lucreaza. Asteptau seara, caci ea putea sa aduca iertarea. “Pot sa iau mâncare?”, întreba, cu nevinovatie, copilul la bucatarie. “Poti”, îi spuse monahul, si-i umplu cu mâna tremurânda vasul. Apoi, cu pasi mici, ca sa nu rastoarne prea-plinul de mâncare, copilul intra din nou în biserica. “Hai sa mâncam!”, spuse el Fratelui cel Mare. “Hai!”,raspunse acesta, îndreptându-se spre el.
Si câte jocuri, câte glume au urmat! Apoi, în mijlocul veseliei, copilul îsi aduse brusc aminte: “Te roaga egumenul sa-l ierti… Si sa-l primesti si pe el la masa!…”
Tristetea se aseza între ei. De data aceasta, copilul privi singur firimiturile de pâine de pe masa: erau parca mai multe.. “Am înteles…, spuse copilul, nu se poate…” “Da, nu se poate”, raspunse Fratele cel Mare.
Si atunci, pacatul cel bun coborî din nou în inima copilului si acesta îndrazni. “Dar Tu nu te gândesti ca acum manânci din mila lui?”, îi spuse, cu curaj, copilul, pentru prima oara. Si sufletul Prietenului sau mai mare fu miscat din nou. Acesta îi vazu din nou inima lui buna. “Bine, spuse, dupa o lunga tacere, Fratele cel Mare, spune-i ca peste opt zile am sa-l primesc la masa…”
Ce bucurie pe egumenul manastirii, când, târziu în noapte, copilul îi spusese! Si cele opt zile trecura. Pentru el, pentru batrân, în post si rugaciune si, mai ales, în multa pocainta. A opta zi, dis-de-dimineata clopotele bateau. “De ce?”, întreba nedumerit copilul. “Batrânul a plecat la Domnul”, i-au spus calugarii, care deja se pregateau pentru înmormântare. Si atunci copilul vazu!
Vedea cum, la masa Prietenului sau cel Mare, statea fericit, cu lacrimi în ochi, egumenul, chiar el. Mâncasera dimpreuna. Pe masa nu mai era nici o firimitura, Mântuitorul îl iertase.
“Am vazut Raiul! striga fericit copilul, prin manastire. Am vazut Raiul!”, repeta el, pentru fiecare monah în parte. “Nu se poate! strigau acestia. Cum arata?” “E plin de iertare”, murmura copilul. (…)
- Fragment din textul “Basmul din Carpati”, publicat în cartea lui Dan Puric, “despre Omul Frumos”
_
Cami, mami de Maria Alexandra(02.05.2002) si de Luca Razvan(28.03.2008)
Coincidenta este felul lui Dumnezeu de a ramane anonim (A. Einstein)
adriuta spune:
Buna si de la noi
Intai si intai sanatate muuuuuuuuu...uuu..lta puiutilor bolnaviori cu mucisori. Si parintilor si mamicilor ingrijorate.
Am vazut ca Mimo trece prin criza mamicii de adolescenta, si as spune sa o lase mai domol si intr-adevar asa cum au zis fetele acum ei (doamneeeee vb ca o femeie si o data eram ca ei) vor libertate sa simta ca sunt independenti. Si pe mine ma sufocau ai mei cu apropierea lor si parca as fi dorit sa ma mut in allalt colt de tzara numai sa nu ma mai sufoce atata. Acum, la 30 de ani ii inteleg si apreciez totul. Lasa-i libertate si ...stai aproape fara sa realizeze ea acum cat de aproape ii esti. Fii mereu acolo cand are nevoie de un umar pe care sa isi spuna problemele dar nu te oferii tu intai. Te iubeste, esti mamica perfecta, esti OK...Teo e doar o adolescenta de 15 ani
adriuta spune:
Naty, Luny sa se faca bine piticii ce sa-i faci e toamna, cand virusii sunt in atmosfera lor.
Simo ai grija de burtica si bravo bunicutei fericite