dr Catalin Haiduc (2)
Raspunsuri - Pagina 13
crocodilux spune:
little 15, povesteste-ne, te rog mult, cum a fost la nastere. Cum s-a comportat doctorul, de ce nu a venit anestezistul? Era noapte, zi? Nu-mi vine sa cred ca ai ramas fara anestezist! Ce tampenie! Pai dr Haiduc de ce n-a avut grija? Nu mi se pare in regula, mai ales atunci cand esti pacienta lui!
little15 spune:
Buna
La mine a fost o situatie putin mai atipica, in sensul ca desi a fost prima nastere, am nascut in mai putin de 45 de minute. In ziua respectiva dimineata, fusesem la control la doctorul nostru, iar cand am ajuns acasa au inceput contractiile. Totul s-a intamplat cu mare repeziciune. Am avut marea sansa ca tocmai atunci sotul meu sa fie cu mine, pentru ca altfel nici nu as fi putut iesi din casa.
Doctorul Haiduc a fost sunat de sotul meu, si cand am ajuns la spital a venit sa ma consulte. La ora 13 m-am internat si la 13:45 am nascut.
Aveam dilatatie 4-5. Am fost dusa in sala de travaliu, au venit moasele, s-au prezentat, doctorul i-a spus uneia dintre ele sa-l cheme pe anestezist (Doctorul Ciobanu), dupa care a plecat. Din nefericire pentru mine doctorul Haiduc asista la o alta nastere, pacienta fiind o tipa pe care o zarisem in acea dimineata in sala de asteptare, si care in saptamanile premergatoare nasterii era mereu inaintea mea la consultatie. S-a intamplat si de data aceea sa fie cu un pas inaintea mea.
Anestezistul nu a venit, sau poate ca nu a fost chemat. Am fost lasata singura. In timpul asta eram aproape in agonie, tipam sa vina cineva, dar nu stiam ca nasterea se va produce atat de repede. Dupa 20-30 de minute a aparut doctorul Haiduc. Cand l-am intrebat de ce nu mi-a facut anestezie mi-a spus ca era prea tarziu, si ca oricum m-ar fi durut capul. Doctorul a venit in momentul expulziei fatului. Am impins de doua ori si cam asta a fost.
Dupa aceea am avut complicatii, dar in final a fost ok.
Nasteri usoare!
crocodilux spune:
Buna!
Mie tot nu mi se pare ok sa te lase singura, chiar daca totul s-a petrecut in 45 de minute.
Si esti in continuare multumita de doctor? Si zici si de complicatii..
Eu in locul doctorului ma asiguram ca vine anestezistul si dupa aia plecam la nasterea cealalta.
Nu stiu ce sa mai cred.
Fetelor, la voi cum s-a comportat dr Haiduc la nastere?
katalina spune:
Of ,cind ma gindesc ca o verisoara in Olanda, a nascut acasa,in apa(cada) cu o moasa(se practica frecvent acolo asa ceva).,dr. e pt alte urgente.
11+
Catalina
grati.ela spune:
fetelor e neplacut dar n-am vazut inca dr caruia sa-i mearga o mana si-un picior la o pacienta si alta mana cu piciorul ramas la alta pacienta. Little15 a avut ghinion. Prietena mea a pierdut o sarcina si in seara cand trebuia sa-i faca curetajul dr H. a avut 5 urgente si efectiv a iesit dintr-o sala de operatii si a intrat in alta...pana la urma a curetat-o alt dr. Nu a fost multumita dar a inteles situatia si toamna trecuta a nascut tot cu dr H o minune de fetita. Dr a primit nota 20! Cat despre venitul la Filantropia daca e de garda la Euroclinic...cum ar putea?! lasa acolo garda descoperita? Mie mi-au placut vorbele dr. Marinescu de la Giulesti "sunt intotdeauna la dispozitia pacientelor dar nu la discretia lor".
BraveGirl spune:
Mie mi-a zis de la inceput ca dc e de garda la Filantropia, nu vine la Euroclinic. La fel si invers. Garda e garda. Si la fel, dc e intr-o nastere, doar nu pleaca ca sa vina la mine. Tine de norocul fiecareia. si e normal ca int-r nastere vaginala sa vina in momentul expulziei. Eu am nascut la Euroclinic, nu cred ca mai avea alta pacienta atunci, si nu a stat non stop cu mine. Venea, ma intreba cum ma mai simt, ma controla si tot asa... ca doar nu trebuia sa stea tot timpul cu mine. Cd am simtit nevoia sa imping, l-a chemat moasa.
Nota 10!
==========
Corina
Mamica de Arianna Maria
POZE CU PRINTESA
lucia_v spune:
Buna,
si eu am nascut acum 5 luni cu Haiduc si dupa nastere mi-am zis ca as mai putea face inca 10 copii, daca toate sunt asa :)))
am avut o nastere usoara si rapida, Haiduc a fost ireprosabil, iar moasele f dragute :)
inainte de nastere, cand ma duceam la Medical City, aveam lista de intrebari cu mine si nu m-am sfiit sa-l intreb cate-n luna si-n stele,
iar Haiduc mi-a raspuns cu amabilitate la toate intrebarile; asa ca...
pt crocodilux: daca nasteam noaptea, planul era urmatorul: ma duceam la Filantropia, medicul de garda verifica daca trebuie sa fiu internata si apoi il suna pe Haiduc, care m-a asigurat ca va veni si noaptea, si in w/e :)
mi-a spus ca daca e de garda la Euroclinic, nu poate veni la nastere, dar m-a intrebat daca mi-ar placea sa nasc cu doctorita Steriu, la care imi faceam ecografiile si cu care eram familiarizata
crocodilux spune:
Suna incurajator. Sa speram ca n-am ghinion. :) Multumesc pentru raspunsuri si astept si alte povestiri cu nasteri la dr Haiduc. Asa, pentru si mai multa incurajare.
seracristal spune:
Buna,
va rog tare mult sa imi dati si mie tarifele pentru nastere ceza si normal cu dr H. Sunt pacienta lui si in cateva saptamani voi naste. In ce ma priveste, pana acum, am numai cuvinte de lauda pentru rabdarea si profesionalismul domnului dr.
Multumesc foarte mult pentru parereile pe care le impartasiti cu noi!
dianuzza spune:
Buna fetelor.
Trebuie sa va povestesc ce mi s-a intamplat aseara. Eram programata la Medlife la dr Varlas la 4d si cum am ajuns acolo s-a oprit curentul. Am asteptat aproximativ 1-2 ore( nu mai stiu exact) ...la un moment dat iese din cabinet Varlas foarte suparat si spune ca nu mai poate sta deoarece are un deces in familie, i-a murit bunica. Era foarte afectat , si a zis ca cine are o urgenta va veni azi sau luni. ok, pana aici nici o problema. Sotul meu imi spune, ca daca tot suntem acolo si am asteptat atat ecografia asta sa vedem daca e totul ok sa merg macar sa pun o intrebare la alt medic ginecolog referitor la problema care ma macina de 3 zile ( imi misca foarte puternic in partea de jos, adica simt o lovitura in vagin si bineinteles ca fiind la prima sarcina si neavand nr de tel al lui Haiduc m-am speriat si mi-am zis ca tot urmeaza sa fac ecografia voi vedea atunci ce si cum). La inceput am zis nu, nu are sens sa intrebam lasa ca vedem maine la eco si daca e ceva mergem la Haiduc de urgenta. insa sotul a insistat si o asistenta mi-a zis sa merg cu ea la un medic cateva etaje mai jos.Acolo m-a luat Dr Luiza Dincaref, mi-a spus sa intru si m-a intrebat daca imi apasa jos.Zic da, de cand? de 3 zile.CUM????? de 3 zile????? si tu stai asa de 3 zile? Esti inconstienta? puteai sa pierzi copilul? De ce nu ti-ai sunat doctorul? De ce nu ai mers la el? e inadminisibil.....etc. Mai avea putin si ma facea criminala. Ma consulta si imi spune : aaa colul este lung si inchis. Dar o sa-ti dau o reteta pt ca pe viitor sa nu se provoace contractiile si mergi de URGENTA la dr tau. Nu va puteti imagina cum am iesit de acolo. Plina de nervi!!!!!!! Nu mai stiam nici sa vorbesc. Imi venise pe sotul meu care el a insistat sa merg sa intreb.Ma rog....toata seara am fost agitata, am plans, noaptea n-am dormit, abia asteptam sa vina dimineata sa merg la filantropia la dr haiduc.Asta am si facut.Am mers de dim acolo i-am explicat toata povestea, m-a consultat si mi-a spus foarte calm ca nu exista absolut nici o problema.Colul este complet inchis, iar ceea ce simt este normal. Sper din tot sufletul sa nu mai fie nevoie sa ma las pe mana altui doctor. Atat de multa incredere imi da acest medic Haiduc, e minunat.E calm, te asculta pana la sf orice ai avea sa-i spui, si cu intelegere si caldura ( chiar daca stim cu toate ca sunt satui pana peste cap) iti spune tot ce trebuie sa stii. Am plecat de acolo foarte fericita si cu convingerea ca am cel mai bun doctor :). Din fericire acum am si nr lui de tel si in caz ca mai am vre-un dubiu il pot suna.Pana la urma azi am fost reprogramata la eco la dr Vele Irina. Abia astept!
Va pup