Copii cu si fara nevoi speciale impreuna - pareri?

alba_ca_zapada spune:

Ca sa fiu mai explicita o iau mai pe departe...

Am observat ca in general, mie imi este greu de multe ori sa gasesc modalitatea corecta prin care sa ma manifest fata de persoane care trec prin situatii pe care eu nu le-am perceput niciodata. Ca exemplu, nu stiu ce sa ii spun si ce asteapta de la mine o fata tanara careia i-au murit 2 viitori soti la interval de cativa ani. Tot asa cum nu stiu ce asteapta de la mine sa ii spun o persoana care imi povesteste cum s-a chinuit cateva luni prin operatii prietenul sau animalut.

Inteleg foarte bine suferinta acestor prieteni, fiecare in felul sau, insa eu nu stiu daca ei asteapta de la mine sa ii fac sa uite de momentele dureroase si sa initiez alte discutii, sa le cer amanunte, sa le reamintesc de momentele placute sau dimpotriva de cele mai putin placute, etc.

Ceea ce vreau sa spun este ca o intelg pe idefixnn...

Pentru cei care nu trec printr-o situatie mai speciala, este greu sa abordeze o persoana care trece printr-o situatie speciala daca nu gasesc un sfat, o idee, un articol intr-o revista, un site care sa le raspunda acestor intrebari.

Cred ca asta este motivul pentru care a lansat aceasta intrebare.

Si eu am o prietena care la un moment dat banuia ca baietelul ei are autism. Habar nu aveam ce inseamna acest lucru, desi intre fetita mea si acel baietel este o diferenta de varsta de cateva saptamani, iar copii se intelegeau perfect. Din dorinta de a sti cum trebuie sa ma comport cu acel copil, cu acea mamica, am studiat in noaptea in care am aflat de acesta problema tot ce am gasit pe net. Am vizitat si eu site-ul autism.ro si am citit pe forumul nostru ca sa stiu ce ar astepta de la mine prietena mea.

Asa cred si eu. Pe site-uri sunt scrise numai sfaturi despre cum sa il faci pe copilul special sa se adapteze la mediul social din jurul sau, dar lipsesc cu desavarsire sfaturile pentru care cei care pana la un anumit moment nu au interactionat cu un copil special. Ce asteapta acel copil, acei parinti, acea scoala de la mediul social inconjurator.

Cred ca noua ne lipsesc pedagogii care sa creeze acel mediu social in care sa se simta bine si Zacharia si Monica Soranei si toti ceilalti. Eu cred ca daca un educator ar sti sa arate ca toti copii sunt diferiti, ca X este bun la fotbal si de aceea poate alerga cu mingea la picior, dar Z care sta imobilizat este talentat la desen si face niste tablouri grozave, problemele nu ar exista.

Dar aceste rezolvari nu le putem gasi intuitiv, ci trebuie sa ne invete cineva si pe noi, cei care nu am interactionat indeaproape cu un copil special si familia lui, noi cei care poate suntem mai grabiti si mai preocupati cu altele, diverse aspecte. Vrem sa stim daca putem sa va aratam ca noi suntem fotbalisti fara sa va simtiti lezati. In replica vrem sa ne aratati ce galerie de desene ati atarnat la expozitia de acasa sau de la gradinita.

Sper ca am inteles mesajul autoarei postului si totodata sper ca ati inteles ca avem si noi, parintii copiilor care nu au intrat in contact cu un copil special, dilemele noastre pe care am vrea sa le risipiti cu niste sfaturi care ne-ar ajuta sa ne adaptam deopotriva.

sorana spune:

Am mai citit o data mesajul tau Ana - am intrebat si eu daca macar le-a spus parintilor lui ca musca. Mi-a zis ca da dar parintii i-au zis ca n-au ce-i face .
In concluzie eu cu copilul muscat am "mentalitate romaneasca" iar educatoarea, directoarea si parintii copilului "muscacios" sunt ok ... nah, asta e .... si dupa cum zice Alinutza - ea nici n-a mai vazut parinti care sa se enerveze pe chestia asta desi sunt si un pic altfel

Sorana si Monica (in curand scolarita)

alba_ca_zapada spune:

Am raspuns aproximativ concomitent cu Sorana...

Eu am vazut ca muscatul copiilor este un obicei practicat pe la 1-2 ani, desi fimea n-a muscat niciodata. Poate ca totusi copilul avea ca si manifestare a bolii acest comportament violent si atunci clar, copii violenti, indiferent ca sunt la cresa, gradi sau scoala nu pot fi lasati nesupravegheati pana nu scapa de aceasta manifestare.

Daca este deja maricel, cred ca numai dupa un tratament psihoterapeutic prin care sa fie eliminat comportamentul violent ar putea sa revina in comunitate.

columbiana spune:

Sorana, nici aici nu sunt grupe mixte in sensul 1/2 copii cu dizabilitati, restul fara pentru ca se perturbeaza activitatea; sunt integrati maximum doi intr-o clasa normala si de obicei au un acompaniator suplimentar nu se lasa pe seama invatatoarei problemele lor specifice in nici un caz; nu am spus <mentalitate romaneasca> in sens peiorativ; spun doar ca intilnesc deseori acest tip de gindire in Romania- si sigur si eu m-as fi revoltat sa mi-l muste pe copil de obraz un altul si as fi intrebat de ce si cum; Cum am scris, fiului meu nu i se tolereaza nimic ce tine de comportament violent sau neadecvat pe motiv de diagnostic, iar la note e punctat ca toata lumea; singurul favor de care beneficiaza e ca uneori acompaniatoarea ii explica o situatie-problema inca odata dupa ce invatatoarea a prezentat-o la tabla sau il aduce pe pemint cind el pluteste prin nori in loc sa-si faca exercitiile;
Alba-ca-zapada, eu ma bucur ca ati venit si ati scris si voi, mi se pare mult mai decent decit sa citesc printre rinduri aiurea pe topice comentarii scapate de genul <in clasa copilului a fost unul special si am facut toti demersuri pina l-au scos>, pentru ca am citit si asa ceva;
Muscatul nu e comun copiilor autisti in nici un caz, sunt si copii asa-zisi normali destui care musca, sunt si multi autisti care nu musca; comun copiilor cu autism este reactia brusca in sensul ca atunci cind sunt respinsi de grup sau nu inteleg anumite gesturi sau sunt ei victima a rautatilor nu stiu sa se apere diplomatic, izbucnesc in plins, arunca ceva, imping, fac un gest brusc care sperie in jur, si in plus niciodata nu va sti sa ceara ajutorul adultului, sa <pirasca> sau sa se plinga, va reactiona singur in felul sau.

sa va povestesc o faza: la tabara de vara unde merge Tudor de obicei sunt doi baieti gemeni din scoala/clasa cu el; cu unul e prieten, cu unul nu; copii sunt mai zdraveni si mai inalti decit Tudor; anul trecut erau in sala de sport, eu ajunsesem si nu m-au remarcat, si se miriau pentru o minge; Ala mai marisor i-o lua, Tudor tzipa, supraveghetoarea tot striga la Tudor sa termine; numai ca celalalt urmarea cind fata nu era pe faza si-l ameninta pe Tudor ca-l calca cu papucii (avea niste ghete din alea mari cu calcii pe rotile, a meu era in sandalute cu picoarele goale); cind vedea ca se uita supraveghetoarea ii tragea aleia un suris angelic si nevinovat, si aia era iar in cu gura pe Tudor;
bine ca am reactionat asa, romaneste si am i-am soptit discret cind am ajuns linga el <daca te mai atingi de Tudor sau il calci iti rup urechile cind te prind> si l-a lasat de atunci in pace, ba ma saluta de cite ori ne intilnim si ulterior l-am invitat la noi cu frate-su, de-s amici acum; vreau sa spun ca oricum o dadea, a meu tot vinovat ramine pentru ca habar n-are de jocurile sociale pe care deja copii le practica;

http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759

arminad spune:

Eu cred ca exista totusi un risc si acest risc este acela de a compromite definitiv sau pe termen lung ideea de incluziune atunci cind aceasta incluziune nu este pregatita macar cit de cit.

Nu stiu daca gradinita e de stat sau privata ca n-ai mentionat.Daca e privata e dreptul tau sa iti pui intrebari daca vrei sau nu sa iti duci copilul acolo,e banul tau si faci ce vrei.Si aici sunt parinti care isi duc copiii la private ca nu ii vor in clasele alea suprapo****te cu mexicani si nu ii acuza nimeni.
Daca e public e diferit.Eu am venit aici cu un copil tipic si unul special si nu m-a intrebat nimeni daca vreau ca in clasa fiicei mele sa fie copii speciali si nici nu m-a pregatit sufleteste pe mine sau pe ea.
Ei erau acolo (colegii ei speciali) pentru ca era dreptul lor sa fie acolo, drept consfintit printr-o lege pe care n-am eu dreptul sa o discut ca individ.Tot asa nu i-a intrebat si nici pregatit pe parintii copiilor din clasa lui fiul meu (cel special) daca sunt de acord ca el sa fie acolo.
Eu constat(tot asa citind diverse topicuri) ca se face mereu confuzie in privinta asta. Adica una este a sensibiliza societatea civila,asta insemnind si parinti de copii tipici, de a accepta copiii cu dizabilitati asa la modul general si alta este de a accepta acesti copii in scoli. Acceptarea lor in scoli(si gradinite) nu are nici o legatura cu gradul de pregatire al societatii civile fata de handicap, cu parerea lui x sau y de pe forum este pur si simplu un drept al lor si al parintilor lor ca platitori de taxe.Din cite stiu eu despre istoria educatiei speciale de aici nu s-a facut niciodata referendum public cu tema "ii vreti sau nu ii vreti in scoli" ci s-a votat si evident aplicat,cu dificultatile inerente oricarui inceput,o lege care le-a dat consfintit acest drept.

happiness spune:

Din pacate,mamicile care au scris nu cunosc realitatile dure ale invatamantului din tara noastra,sau le ignora doar.Eu scriu acum nu ca mama,ci ca persoana ce face parte ditr-un sistem cu foarte multe probleme si lipsuri,ca om care a avut in clasa copii cu dizabilitati.Este foarte simplu si frumos sa vorbesti despre educatie incluziva ,sa faci teorie,sa generalizezi.fireste ca ideal ar fi ca in clasa ,daca exista asemenea copii,ceilalti sa fie educati in spiritul tolerantei.Asa este normal si sunt de acord cu asta,nu am acceptat niciodata nedreptatile si etichetarile.Dar uitati un lucru extrem de important.Daca in strainatate ,din ce am priceput de la unele mamici ce au postat,acesti copii au permanent un insotitor care le acorda o atentie sporita,in Romania la scolile si gradinitele de stat ei sunt inclusi in activitati comune,desi cu curriculum diferentiat,dar de ei se ocupa DOAR educatoarea sau invatatoarea.Exista un profesor de sprijin care vine o data pe saptamana si ii acorda copilului cu probleme1-2 ore in care incearca sa mai recupereze cate ceva,dar va dati seama ca nu prea are cum sa il ajute intr-un timp asa de scurt.Deci,punet-va in situatia unui cadru didactic care nu a facut psihopedagogie speciala,care are de predat ceva si deodata copilul cu dizabilitati are o nevoie mai mare decat ceilalti(care au si ei,sper sa fiti de acord cu mine,nevoile si drepturile lor),ca de exemplu sa i se acorde alte explicatii sau sa i se atraga atentia ca perturba desfasurarea orei,in cazurile copiilor cu ADHD.Este foarte greu pentru un singur om,oricat de binevoitor ar fi,sa asigure si educatia,si securitatea copiilor,sa lucreze si cu copiii care vor performanta,si cu cei care necesita lucru suplimentar,in acelasi timp.Daca se vrea educatie inclusiva,cred ca ar trebui sa se asigure un cadru specializat care sa stea permanent langa copilul cu probleme,sa il ajute,si astfel s-ar rezolva multe probleme.Mi se rupe sufletul de durerea parintilor care trec prin marginalizari si nedreptati,ii inteleg foarte bine,dar as vrea sa nu dea vina doar pe invatatoare/educatoare.Eu am norocul ca fetita cu CES pe care o am in clasa sa fie acceptata,iubita chiar de colegi,si mereu am insistat sa participe la toate activitatile si i-am invatat pe copii sa o respecte.Fiind mai mare,e mai simplu ,ea a evoluat foarte mult in clasa normala,dar la copiii mici e mai greu,pentru ca au nevoie de mult mai multa atentie.

arminad spune:

Nu e chiar atit de dramatic.Exista in acest proces de acceptare a ideii ca ai un copil diferit niste etape recunoscute si discutate indelung de psihologi si pe care nu le mai insir eu aici ca nu fac obiectul discutiei.Una din aceste etape este acceptatea lucida a realitatii,fara dramatism.Cind ajungi in acest punct nu iti mai pasa de gura lumii,nu te mai doare mai deloc reactia oamenilor, singurul lucru de care iti pasa e binele copilului.Daca binele lui inseamna a fii printre copiii tipici si da e mai bine pentru cei speciali, tu ca parinte treci peste reactiile oamenilor.

Eu cred ca Ana a punctat bine cind a zis ca parintii de copii fara probleme sunt mai mult decit bineveniti la acest subiect sa-si exprime temerile pentru ca exista inca multe prejudecati.
In acest proces de "reconciliere " a taberelor conteaza si atitudinea noastra a parintilor de copii speciali.Conteaza nu numai sa spunem ca nu sunt periculosi,rai,nu se ia, dar si ca viata noastra a familiilor lor nu e o vesnica nefericire ci e cit se poate de normala si fericita ci doar un pic mai grea.
Dramatismul,felul in care reactionam patimas de multe ori la atitudinea celorlalti(si recunosc ca si eu am facut asta de multe ori)nu face decit ca parintii de copii fara probleme sa isi puna si mai multe intrebari.

arminad spune:

Eu am zis si mai sus ca exista riscul sa compromiti ideea de incluziune fara un cadru adecvat.Ceea ce mi-a atras atentia insa la postarea ta este 'sa lucreze si cu copiii care vor performanta' Asta e o nedreptate.De ce copiii cu performante peste medie au drepturi mai multe decit cei cu nevoi speciale.Fiica mea a fost intr-un program de gifted .Nu si-a pierdut timpul invatatoarea cu ea ci i-au adunat pe astia mai destepti din mai multe clase intr-o clasa speciala si mergea acolo de cteva ori pe zi si o data pe saptamina in afara scolii.Pai daca e sa punem problema asa de ce nu putem sa spunem si ca acei copii cu performante ne incurca in clasa pentru ca trebuie sa lucrezi mai mult cu ei.Deci vezi cum e cu normalul asta,depinde din ce unghi il privesti.

filofteia spune:

Sorana, aici a gresit educatoarea...copilul trebuia pedepsit la fel ca toti ceilalti.

Si baietelul meu a urmat gradinita catolica, unde erau integrati copii cu probleme, dar toti erau tratati la fel. Astfel cei cu probleme nu s-au simtit niciodata marginalizati sau cei fara probleme nu s-au simtit nedreptatiti.

Dezavantaje eu una n-am reusit sa vad. Avantajul imens, copilul meu este foarte tolerant, stie sa se imprieteneasca cu oricine, intelege situatii pe care alti copii nu le inteleg. Stie chiar sa lase de la el pentru cineva care simte el ca are oarecare deficiente de comunicare.

Cred ca "problemele" de adaptare a copiilor "normali" pleaca de la parinti in primul rand. Daca acasa va aud pe voi vorbind despre acei copii ca trebuiesc izolati, asa vor considera si ei ca este normalul, din pacate. Din punctul asta de vedere societatea romananeasca mai are nevoie sa se maturizeze.

Qamar spune:

repede ca's pe fuga: asta cu "copiii sunt rai si cruzi" nu tine; un copil nu o sa rida de altul ca e mai gras sau ca are ochelari daca nu a auzit/vazut chestia asta acasa sau la cei cu care isi petrece timpul...

problema nu este la copii, ci la adulti---fix aia care se tem ca un copil cu nevoi speciale o sa-l contamineze cumva pe al lor, ca o sa le strice odorul perfect...

in momentul in care mama unui puradel face "hiiiiii, vai, saracul" sau se fereste cand vede un copil in scaun cu rotile ,sau un copil cu Down--normal ca si puradelul propriu se va comporta ca atare...

n-am timp sa dezvolt acum, dar revin...


o pentru mamicile de copii speciali, numai ele stiu cu adevarat cum e sa fii de cealalta parte a unei normalitati atat de prost intelese....

---

www.bebelissimo.com/" target="_blank">*Bebelissimo*