Copii cu si fara nevoi speciale impreuna - pareri?
Raspunsuri - Pagina 17
Tilia spune:
Completez: mi se pare firesc si de incurajat ca acei copii cu handicap fizic sa mearga la scoli normale si sa fie integrati in colective banale. Copiii cu probleme psihice, insa, cred ca ar trebui sa invete intr-un mediu pregatit pentru ei.
~~~~
Ok, am citit tot topicul. Lasand la o parte oribilitatile de genul ,,iti doresc sa ai si tu un copil handicapat", ma frapeaza - desi, poate nu ar trebui - incapacitatea mamelor de a intelege ca nu au un copil ca oricare altul. Imi amintesc de comentariile ingrozite ale unor americance la adresa unei doamne care juriza un concurs de frumusete si care marturisise ca nu-i daduse titlul de miss unei femei pentru ca se uita crucis - comentariile fiind, desigur, la modul ,,vai, dar frumusetea inseamna diversitate, cum sa fie discriminata pentru ca se uita sasiu!".
Da, e groaznic sa ai un copil handicapat - nu sunt adepta exprimarilor de genul ,,nevoi speciale" si cred ca e cel mai mare cosmar al unei mame. Dar mi se pare absurd sa zici ca nu exista copii normali si anormali. Normal inseamna, dupa cum se si vede, corespunzator normei. Daca 99% dintre copii sunt bruneti si 1% blonzi, apoi 1% ala e anormal. Nu inseamna nici ca anormal e automat conotat periorativ. Un copil genial e la fel de anormal ca unul retardat, ba mai anormal, statistic vorbind. A nega evidenta inseamna a-i face copilului tau un deserviciu.
roli25 spune:
Si la noi in grupa baiatului cel mare este o fetita autista, dar copiii se poarta frumos cu ea, la fel si educatoarele.
Eu cred ca ii face bine ca este la o gradinita normala.
Este incurajata tot timpul.
La serbare si ea ratacea pe scena si nu recita cand ii venea randul, dar cu putina insistenta si bunavointa din partea educatoarei, pana la urma a recitat, a primit aplauze si a fost tare fericita micuta.
Tilia spune:
Trebuie sa-mi fac mea culpa pentru primul mesaj, am inteles ca datul pantalonilor jos era un mod de a semnala ca are nevoie la toaleta, nu un gest nejustificat.
In fine, cred ca decizia trebuie sa fie luata in functie de copil si nu in masa. Un copil autist violent, pus intr-o cumunitate banala, va face mult rau, si siesi si celorlalti.
carmencat spune:
Eu nu sunt de acord cu exprimarea copil handicapat sau adult handicapat. De ce? Pentru ca la noi in tara este folosit cu un sens peiorativ, dispretuitor. Uite noi avem toate mainile, picioarele, ochii, urechile, si ce om mai avea, facem parte din categoria celor multi, deci "normali" si ne permitem sa ii privim de sus pe cei care nu sunt chiar ca noi, cu usor dispret, unii cu scarba chiar, desi afirma ca privesc cu mila.
Din pacate, multi dintre cei "normali", carora nu le lipseste nimic, au totusi o mare lipsa: sufletul, empatia.
Nu, copilul meu nu este bolnav, ca sa ne intelegem de la bun inceput. Este "normal" sau aproape normal, avand in vedere ca este adoptat, ori printre oamenii normali si adoptia reprezinta o anormalitate, un handicap.
Stiu insa cum este sa ai in familie o persoana bolnava.
Sora mea nu aude. In afara de faptul ca nu aude, este un OM mai OM decat multi oameni pe care ii cunosc.
O persona care nu aude poate face scoala foarte bine intre persoane care aud, cu o miiiiiiica, de bun simt de altfel, adaptare: profesorul sa vorbeasca cu fata la clasa.
O persoana care nu aude invata de mica sa citeasca de pe buze. Da, au un limbaj al semnelor pe care il folosesc intre ei. Dar asta nu ii impiedica sa comunice cu persoane care aud.
La prima vedere au si un defect de vorbire, defect care se datoreaza faptului ca neauzind nu isi pot controla vorbirea. La treaba asta muncesc cu logopezi. In orice caz, acest defect de vorbire, la unii mai pronuntat, la altii mai putin pronuntat, nu ii impiedica sa comunice, integrarea lor printre copii, si mai tarziu adulti, care aud ajutand enorm la dezvoltarea lor din punct de vedere al vorbirii, al insusirii vocabularului.
Sora mea este acum un om implinit. Este inutil sa spun aici cat a suferit si ea si noi, familia, din cauza oamenilor "normali", din cauza societatii care a facut tot ce a putut sa o marginalizeze pe ea si pe cei asemeni ei.
Sora mea este casatorita si are o fetita care aude. Ce ar insemna? Sa separam copilul de mama si de tatal ei ca... ar putea-o influenta negativ?? Copila, ca toti copiii a inteles perfect cum stau lucrurile, cu persoanele care aud vorbind normal, cu persoanele care nu aud vorbind normal, in plus folosind si limbajul semnelor, pentru a facilita o intelegere mai rapida. Inutil sa spun ca aceasta copila are 6 ani si este tare inteleapta, mai inteleapta decat 90% din adultii pe care ii cunosc.
Copilul meu invata sa vorbeasca de asemenea asa cum vorbim noi si cum vorbeste matusa ei. Este incantata maxim cand reuseste cu manutele ei mititele si grasute sa copieze semnele si sa se faca inteleasa si asa.
Treaba asta nu o da inapoi intelectual si nici nu ii incetineste vorbirea. Este perfect "in grafic" pentru varsta ei.
Nu inteleg de ce va temeti. De ce atatea prejudecati? Copiii sunt copii si atata timp cat nu au fost pervertiti cu veninul adultilor iau aceste lucruri atat de firesc...
Cum sa spui copilului sanatos despre un coleg cu probleme? Simplu. Este bolnavior si trebuie sa il ajutam sa fie bine. Il putem ajuta daca ne jucam cu el, daca ne purtam frumos cu el. Sunt atatea moduri in care sa explici copiilor frumos ce se intampla in jurul lor.
Cred ca ar fi extraordinar daca in scolile "normale" s-ar preda limbajul semnelor si braille, i-ar ajuta enorm sa se poata intelege cu prietenii lor care au aceste probleme.
Imi aduc aminte ca in scoala generala la un moment dat a venit la noi in clasa un coleg nou, care avea probleme cu picioarele. Folosea un scaun cu rotile, dar facea si recuperare si reusea cativa pasi sustinut. Un baiat deosebit pe care l-am iubit cu totii. Atunci nu intelegeam de ce uneori erau lacrimi in ochii mamei lui cand, dimineata, de la poarta scolii daca ne intalneam cu ei preluam noi scaunul cu rotile si ii spuneam ca nu e nevoie sa vina pana in clasa ca il ajutam noi. Ni se parea firesc tuturor. Atat de firesc ca nu mai vedeam scaunul acela, ca nu conta ca el nu poate alerga cu noi, ne adunam si stateam cu fundurile pe banci in jurul lui sa ne povestim ce facuseram cu o zi inainte.
Dragele mele mamici, copiii vostri sunt frumosi, sunt frumosi cu sufletul, aveti incredere in ei. Fiti langa ei, indrumati-i, dar nu le inchideti sufletele. Invatati-i ca suntem oameni cu totii, unii mai norocosi, altii mai putin norocosi, unii mai sanatosi, altii mai bolnaviori, dar oameni. Invatati-i ca dincolo de aspectul fizic este sufletul si acolo trebuie sa ajungem. Invatati-i ca noi oamenii trebuie sa ne ajutam intre noi si sa ii ajutam pe cei in nevoie, pe cei mai slabi ca noi. Oare sa fim noi oamenii inferiori acelui caine care a ramas in mijlocul soselei aglomerate incercand sa isi salveze prietenul accidentat? Oare sa fim noi oamenii inferiori acelei pisicute-mame care stia sa linisteasca si sa imbratiseze puiul care visa?
Haideti sa ne ascultam inima si instinctele si sa avem incredere in puii nostri.
Nu te ingrijora de ceea ce gandesc oamenii, nu li se intampla prea des.