Copii cu si fara nevoi speciale impreuna - pareri?
Raspunsuri - Pagina 14
rrox3 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui adrianapop Iti doresc din tot sufletul meu de mama sa simti pe pielea ta cum e sa fi pusa la zid ,tu si copilul tau din cauza vreunui handicap ,,iar apoi sa fi condamnata tu ca mama ca nu ai ai destula sensibilitate sa accepti ca copilul tau e diferit  iar dupa sa accepti realitatea facuta de oameni cum ca ,copilul tau e un handicapat si nu are aceleasi drepturi cu ceilalti,,,,,ITI DORESC DIN SUFLET sa fii in postura acestor mame ,,, nu de alta dar asa vei stii sa vb la subiect,,, povestea unor ingerasi Dragostea de mama face ca toate celelalte sentimente sa paleasca. |
Rusinos!
Cum poti dori raul altui copil tocmai cand stii foarte bine cum e?!
D-asta nu gasim toleranta, ca n-o avem nici noi... Sa moara si capra vecinului... Nimic, absolut NIMIC, nu justifica asta...
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
columbiana spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui dinubebe Inteleg ca nu m-am facut inteleasa si regret ca din ceea ce am povestit s-au nascut deja speculatii si exagerari. Imi fac mea culpa pentru a nu fi fost suficient de explicita si revin cu lamuriri. Nimeni nu se aliase cu nimeni impotriva nici unui copil. Abordarea mamicii a fost nu o tactica de a intimida parintele, cum gresit s-a interpretat, si de a-l forta sa-si retraga copilul, ci una de a evita un scandal mai mare, apelandu-se la autoritate, care ar fi putut lua o decizie si mai radicala. Si, crede-ma, nu a fost nici o clipa vorba de teama de a supara vreun director, intamplator directoarea de acolo imi era/este prietena, asa ca nimic nu m-ar fi retinut sa fac o plangere la ea, sau, altfel spus, daca as fi dorit sa fac rau acelui copil as fi avut la dispozitie parghiile cele mai importante, oricat de neortodoxe. Si nu numai directoarea, ci inclusiv Inspectoratul ar fi putut fi alertat, chiar si anonim - daca vreun parinte ar fi avut vreo teama sa se manifeste "pe fata" - si abia atunci s-ar fi putut ca lucrurile sa devina intimidante pentru parintele copilului cu probleme sau pentru educatoare. Pe de alta parte, daca copilul meu loveste un alt copil sau face o alta boacana, mi se pare firesc sa mi se semnaleze si mie ca parinte acest lucru. Pentru ca eu sunt primul raspunzator de educatia lui, si este obligatia mea ca parinte sa-l invat sa nu loveasca, asa cum tot obligatia mea este sa-l invat ca desi diferiti, copiii trebuie tratati egal. Poate e o problema de adaptare, poate copilul are probleme de relationare cu strainii, eu - ca parinte - ar trebui sa aflu toate astea si sa imi ajut copilul sa le depaseasca. Sa recunoastem insa ca uneori parintii de copii cu deficiente pot dramatiza excesiv reactiile venite din partea unei persoane straine, interpretand orice gest, oricat de neutru drept o falsa rea intentie. Alteori, neaga tot ceea ce copilul observa in jurul sau legat de propria deficienta, insista pe rautatea si ipocrizia persoanelor din anturaj, cultivandu-i copilului convingerea ca lumea in care traieste este rea. Mesajul meu anterior era foarte legat de titlul topicului pentru ca vorbea in primul rand despre capacitatea nativa a oricarui copil de a accepta cu usurinta un coleg sau un prieten cu deficiente. Vorbeam in acelasi timp si de echilibru, despre faptul ca intr-un mediu echilibrat - familie, gradinita, scoala, etc. - atat copilul cu deficiente, cat si cel fara deficiente, sunt egali. Chiar daca unul necesita o ingrijire suplimentara, pe plan afectiv el trebuie sa se afle pe aceeasi linie cu ceilalti si nu trebuie sa monopolizeze nici dragostea parintilor, nici atentia educatoarei, nici altele..Tratandu-i diferit pe copiii "diferiti", iubindu-i "mai mult", "victimizandu-i", sau, din contra, respingandu-i si neacceptandu-i langa noi, nu vom face decat sa le alimentam noi insine ideea ca nu sunt egali cu ceilalti si ii vom impiedica sa-si dezvolte propria personalitate si propria independenta. Asa ca pana la urma tot greselile oamenilor mari sunt cele care fac diferenta. |
Dinubebe,
Ce spui tu acolo e doar teorie si judecata emisa; este clar ca in realitate un copil cu handicap de orice fel are nevoie de suport suplimentar pentru a amorsa efectul handicapului, teoriile despre egalitate ce le emiti mai sus nu au suport real; de aceea copilul cu handicap este in drept sa primeasca ajutor suplimentar; e ca la curse-logic ca cel care pleaca de la 500m in urma nu are cum ajunge odata cu celalalt-si-i dai atunci timp suplimentar;tot asa cum in clasa nu stai linga copilul ce a prins solutia problemei din zbor- pentru ca ala nu mai are nevoie de tine, te duci la altul care intelege ceva mai incet si-i explici lui inca odata problema- asta nu inseamna ca ai defavorizat pe primul, ci ca esti pur si simplu om si nu robot;l
Nu suntem egali si nici nu vom fi niciodata, doar ca unii sunt mai dezavantajati de soarta decit altii; aici intervine empatia, pe care o constat tot mai putin in Romania din pacate;
Si nu e normal deloc sa contactati parintele; tocmai ce m-am intilnit cu modul asta de judecata aici- o frustrata de profa de engleza a lui fiu'meu ce mi-a tras un telefon acasa de mi-a stricat ziua vineri, ca fiul meu deranjeaza orele in clasa; asa o fi, dar copilul are ajutor specializat care il acompaniaza in clasa si care e acolo sa rezolve tipul asta de probleme, in plus sunt niste etape de parcurs (facut observatie, scos copilul 2 minute din clasa sa se calmeze, scris in agenda); Madama romanca nu a parcurs nici una, a sarit direct pe telefon sa-mi explice mie ce si cum; nu mi-a cazut bine deloc- de aia exista personal specializat sa rezolve problemele aste, ei au dispozitia si pregatirea sa medieza situatiile eu ca parinte nu.
Altfel ai dreptate, parintii cu copii speciali sunt uneori preasensibili si intoleranti uneori- pentru ca li s-a acrit de prejudecati si intoleranta la care sunt supusi din partea societatii din Romania.
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759
simali spune:
Poate ca unii nu stiu.
Societatea romaneasca are nevoie de educatie in ceea ce priveste acceptarea semenilor.
Si educatia nu se face cu suparare si cu nervi.
Educatia nu se face razand nervos si raspunzand batjocoritor gen "atata lucru nu stiai? Asa de prost esti?", etc.
Educatia se face cu calm si cu politete. Oamenilor trebuie sa li se explice. Ei nu stiu prin ce trece cineva cu dizabilitati. Nu si-au pus problema si de cele mai multe ori nu este rea vointa in intrebari ca cele puse de autoarea acestui subiect.
Daca vrem o lume mai buna pentru copiii nostri diferiti trebuie sa intelegem ca nu este suficient sa strigam nervoase tuturor "am suficiente probleme pe lumea asta ca sa mai stau sa tolerez intrebarile tale idioate". Pentru ca asta se aude in subliminal daca citesti acest subiect.
Trebuie sa iesim din cand in cand din lumea noastra si sa explicam celoralati. Asta este. Suntem deschizatori de drumuri in Romania. Eu zic ca e o misiune frumoasa si nobila.
Este gresit sa venim de la schimburile de experienta cu diferite tari occidentale si sa urlam frustrate "de ce aici e diferit?". E diferit pentru ca inaintasii nostri nu au facut nimic. Au inchis "handicapatii" in case, s-au prefacut ca nu exista, iar "handicapatii" au acceptat resemnati situatia. Vrem mai mult? Trebuie sa iesim si sa cerem. Trebuie sa vorbim despre nevoile noastre. Acest forum este un prilej extraordinar. (Cu conditi sa stim asta si sa nu mai punem oamenii pe fuga).
Din pacate pentru a putea raspunde la intrebari si a se face intelese persoanele cu dizabilitati si familiile lor trebuie sa se vindece si sa se accepte mai intai pe sine. Si asta pare cel mai greu lucru.
Cineva a spus pe aici ceva gen "vrei sa sti cum trebuie tratata o persoana cu dizabilitati, trateaz-o asa cum ai vrea sa fi tratata tu in locul ei." Este un raspuns care lasa masca pe cineva care nu are nici in clin nici in maneca cu lumea asta. Pentru ca habar n-are. Nu mai spun ca fiecare dizabilitate are cerintele ei. Sa ma explic:
Cand sotul meu avea 9 ani tatal sau a avut un accident si a ajuns pentru totdeauna intr-un scaun cu rotile. Imi povestea cat era de descumpanit in relatiile cu el. In unele zile cand baiatul voia sa-i dea geanta el raspundea "ce, crezi ca nu sunt capabil sa mi-o iau singur?" iar in alte zile ii reprosa dur "nici macr geanta nu vrei sa mi-o aduci". Mie mi se pare destul de relevant pentru starile contraictorii prin care trece cineva pentru care fiecare zi e o lupta.
Dupa parerea mea generalizari de tipul "trateaz-o cum ai vrea sa fi tu tratat in locul ei" mai mult intimideaza. Raspunsuri concrete si simple la astfel de intrebari ar fi mult mai utile si ar putea chiar face diferenta.
"Calea de mijloc este calea ZEN"
Alice
Anina_n spune:
Da, societatea romaneasca are nevoie de educatie in ceea ce priveste acceptarea tuturor semenilor. Si totul incepe de la parinti, care sunt puterea exemplului pentru copii, apoi de la educator si invatator la profesor, fara a caror implicare formarea unui om nu va putea fi completa.
Nu suntem egali, asa e. Daca am reusi sa fim mai buni, mai generosi si mai intelegatori unii cu altii, mai toleranti, atunci am observa ca diferentele nu ne separa, ci ne apropie si ne imbogatesc spiritul. Trebuie numai se fim mereu cu mintea si cu spiritul deschis pentru a invata unii de la altii.
Nina, mami de
www.babiesonline.com/babies/n/ninacristina" target="_blank"> Nina-Cristina (10.01.2002) Copilasi din 2002
Minunatele Scorpiute
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=88028d9eaeae0f93a00846" target="_blank">Fie-ti ingerii aproape, Emma, licurici scump !
eu_logoped spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui simali Poate ca unii nu stiu. Societatea romaneasca are nevoie de educatie in ceea ce priveste acceptarea semenilor. Si educatia nu se face cu suparare si cu nervi. Educatia nu se face razand nervos si raspunzand batjocoritor gen "atata lucru nu stiai? Asa de prost esti?", etc. Educatia se face cu calm si cu politete. Oamenilor trebuie sa li se explice. Ei nu stiu prin ce trece cineva cu dizabilitati. Nu si-au pus problema si de cele mai multe ori nu este rea vointa in intrebari ca cele puse de autoarea acestui subiect. Daca vrem o lume mai buna pentru copiii nostri diferiti trebuie sa intelegem ca nu este suficient sa strigam nervoase tuturor "am suficiente probleme pe lumea asta ca sa mai stau sa tolerez intrebarile tale idioate". Pentru ca asta se aude in subliminal daca citesti acest subiect. Trebuie sa iesim din cand in cand din lumea noastra si sa explicam celoralati. Asta este. Suntem deschizatori de drumuri in Romania. Eu zic ca e o misiune frumoasa si nobila. Este gresit sa venim de la schimburile de experienta cu diferite tari occidentale si sa urlam frustrate "de ce aici e diferit?". E diferit pentru ca inaintasii nostri nu au facut nimic. Au inchis "handicapatii" in case, s-au prefacut ca nu exista, iar "handicapatii" au acceptat resemnati situatia. Vrem mai mult? Trebuie sa iesim si sa cerem. Trebuie sa vorbim despre nevoile noastre. Acest forum este un prilej extraordinar. (Cu conditi sa stim asta si sa nu mai punem oamenii pe fuga). Din pacate pentru a putea raspunde la intrebari si a se face intelese persoanele cu dizabilitati si familiile lor trebuie sa se vindece si sa se accepte mai intai pe sine. Si asta pare cel mai greu lucru. Cineva a spus pe aici ceva gen "vrei sa sti cum trebuie tratata o persoana cu dizabilitati, trateaz-o asa cum ai vrea sa fi tratata tu in locul ei." Este un raspuns care lasa masca pe cineva care nu are nici in clin nici in maneca cu lumea asta. Pentru ca habar n-are. Nu mai spun ca fiecare dizabilitate are cerintele ei. Sa ma explic: Cand sotul meu avea 9 ani tatal sau a avut un accident si a ajuns pentru totdeauna intr-un scaun cu rotile. Imi povestea cat era de descumpanit in relatiile cu el. In unele zile cand baiatul voia sa-i dea geanta el raspundea "ce, crezi ca nu sunt capabil sa mi-o iau singur?" iar in alte zile ii reprosa dur "nici macr geanta nu vrei sa mi-o aduci". Mie mi se pare destul de relevant pentru starile contraictorii prin care trece cineva pentru care fiecare zi e o lupta. Dupa parerea mea generalizari de tipul "trateaz-o cum ai vrea sa fi tu tratat in locul ei" mai mult intimideaza. Raspunsuri concrete si simple la astfel de intrebari ar fi mult mai utile si ar putea chiar face diferenta. "Calea de mijloc este calea ZEN" Alice |
Este unul dintre cele mai de bun-simt postari de pe acest topic... si credeti-ma ca am citit toate paginile.
Stiti simpla fabula cu boul si catelul, am un vers in cap: Vrem egalitate, dar nu pentru catei!
cum sa imi invat copilul tolerant daca eu nu am intelegere pentru cei care sunt altfel decat mine? si prin ALTFEL inteleg :cu/fara nevoi speciale, cu/fara bun-simt, de alta parere, de alta culoare, de alta conditie sociala, orice este diferit fata de propriul meu fel de a fi, gandi, comporta ....
eu inteleg evolutia si conceptul de om civilizat si sper sa ating nivelul in care SI CELOR DE ALTA PARERE le voi recunoaste dreptul lor de a avea acea alta parere
Succes tuturor, am avut ce invata din acest topic!
Laura B spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui simali Poate ca unii nu stiu. Societatea romaneasca are nevoie de educatie in ceea ce priveste acceptarea semenilor. Si educatia nu se face cu suparare si cu nervi. Educatia nu se face razand nervos si raspunzand batjocoritor gen "atata lucru nu stiai? Asa de prost esti?", etc. Educatia se face cu calm si cu politete. Oamenilor trebuie sa li se explice. Ei nu stiu prin ce trece cineva cu dizabilitati. Nu si-au pus problema si de cele mai multe ori nu este rea vointa in intrebari ca cele puse de autoarea acestui subiect. Daca vrem o lume mai buna pentru copiii nostri diferiti trebuie sa intelegem ca nu este suficient sa strigam nervoase tuturor "am suficiente probleme pe lumea asta ca sa mai stau sa tolerez intrebarile tale idioate". Pentru ca asta se aude in subliminal daca citesti acest subiect. Trebuie sa iesim din cand in cand din lumea noastra si sa explicam celoralati. Asta este. Suntem deschizatori de drumuri in Romania. Eu zic ca e o misiune frumoasa si nobila. Este gresit sa venim de la schimburile de experienta cu diferite tari occidentale si sa urlam frustrate "de ce aici e diferit?". E diferit pentru ca inaintasii nostri nu au facut nimic. Au inchis "handicapatii" in case, s-au prefacut ca nu exista, iar "handicapatii" au acceptat resemnati situatia. Vrem mai mult? Trebuie sa iesim si sa cerem. Trebuie sa vorbim despre nevoile noastre. Acest forum este un prilej extraordinar. (Cu conditi sa stim asta si sa nu mai punem oamenii pe fuga). Din pacate pentru a putea raspunde la intrebari si a se face intelese persoanele cu dizabilitati si familiile lor trebuie sa se vindece si sa se accepte mai intai pe sine. Si asta pare cel mai greu lucru. Cineva a spus pe aici ceva gen "vrei sa sti cum trebuie tratata o persoana cu dizabilitati, trateaz-o asa cum ai vrea sa fi tratata tu in locul ei." Este un raspuns care lasa masca pe cineva care nu are nici in clin nici in maneca cu lumea asta. Pentru ca habar n-are. Nu mai spun ca fiecare dizabilitate are cerintele ei. Sa ma explic: Cand sotul meu avea 9 ani tatal sau a avut un accident si a ajuns pentru totdeauna intr-un scaun cu rotile. Imi povestea cat era de descumpanit in relatiile cu el. In unele zile cand baiatul voia sa-i dea geanta el raspundea "ce, crezi ca nu sunt capabil sa mi-o iau singur?" iar in alte zile ii reprosa dur "nici macr geanta nu vrei sa mi-o aduci". Mie mi se pare destul de relevant pentru starile contraictorii prin care trece cineva pentru care fiecare zi e o lupta. Dupa parerea mea generalizari de tipul "trateaz-o cum ai vrea sa fi tu tratat in locul ei" mai mult intimideaza. Raspunsuri concrete si simple la astfel de intrebari ar fi mult mai utile si ar putea chiar face diferenta. "Calea de mijloc este calea ZEN" Alice |
Eu sunt acel cineva care a spus ca “vrei sa sti cum trebuie tratata o persoana cu dizabilitati, trateaz-o asa cum ai vrea sa fi tratata tu in locul ei." Nu am fost intentia mea sa las masca pe nimeni. Am crezut ca exemplele date de mine in acelasi post din care citezi, vezi doar cateva randuri mai sus in postul meu original, sunt destul de la obiect- le repet aici:
- Exemplu, concret: societatea in Canada face eforturi de integrare a copiilor/adultilor cu dizabilitati (cu exemplul clar ca personalul didactic incearca sa ii integreze pe copiii cu dizabilitati in scoli, nu sa-i izoleze, si am enumerat unele posibile avantaje- asa cum probabil fiecare copil, “normal” sau “altfel”, ar vrea sa fie tratat);
- Exemplu, concret: cu acordul meu, la scoala, un psiholog a explicat profesorilor si celorlalti elevi problemele Dianei (discutati deschis problemele si raspuneti la intrebarile copiilor, eventual intrebati profesorii care sunt limitarile copiilor “altfel”, si ce trebuie evitat)
- Exemplu, concret: Diana a fost invitata la zilele de nastere ale colegilor de clasa (nu a fost izolata de grupul de copii, nici in afara scolii, de catre parintii colegilor ei- asa cum orice parinte vrea ca virgula copilul lui, fie el “normal” sau “altfel”, sa fie tratat de catre cei din jur)
Nu o sa repet tot ce am mai scris, si e foarte adevarat ca imaginea e departe de a fi completa, dar am raspuns la intrebarile puse initial. Asa cum corect ai spus si tu, fiecare dizabilitate e diferita, fiecare persoana cu dizabilitati are propria personalitate (respectiv raspunde diferit la acelasi “input”), si nici eu nu am o pregatire speciala ca sa stiu cum sa ma comport in toate situatiile dificile in care e pus copilul meu. Ca orice parinte imi folosesc foarte mult instinctul, iar daca am timp si e o situatie complexa, fie caut informatii pe forumuri ale persoanelor para/quadriplegice, fie intreb un asistent social, compilez informatia si iau in final ce ni se potriveste noua cel mai bine. Oare e cazul sa mentionez ca autoeducatia noastra ne consuma enorm de mult timp, si asta pe langa timpul pe care trebuie sa-l petrecem cu fata noastra?
Cum as putea sa incerc sa educ o societate intrega, cand eu inca ma educ pe mine numai pentru un singur tip de dizabilitate? Banuiesc ca e valabil pentru orice parinte de copil “altfel”. Totusi multi au rupt din timpul lor si al copiilor lor care necesita ingrijiri mai deosebite, tocmai ca sa explice prin prisma experientelor proprii cateva din aspectele pozitive sau negative de care s-au lovit pe parcurs.
Ca veni vorba de enunturi generalizatoare, si desi nu cred ca asta a fost intentia, iata ce concluzie as putea trage din postarea precedenta: ca eu (citata fiind, dar si ca parinte de copil “altfel”) vin dintr-o societate occidentala si incerc sa educ societatea romaneasca cu raspunsuri care intimideaza, date in batjocura, cu suparare si nervi, urland frustrata, fara calm si fara politete, si ca inainte sa raspund la subiect trebuie mai intai sa ma vindec si sa accept (ca fata mea e 100% dependenta de altii ca sa I se dea ceva de mancare in gurita ca daca nu e nimeni disponibil ea poate sa planga si sa si moara de foame, sa fie schimbata si spalata de altcineva sau sa stea in propria mizerie, sa fie pusa in pat/scaun sau sa priveasca tavanul si sa se umple de escare, sa fie mereu cineva langa ea care la nevoie sa alunge un tantar care I se aseaza pe fata sau ea poate urle de teroare ca ceva “mic, negru, care zboara repede” o musca si apoi piscatura poate sa o manance mult si bine ca ea nu poate sa ridice mana ca sa se poate scarpina, sa fie mereu cineva suficient de aproape de ea ca sa-I se monitorizeze bateria de la ventilatorul fara de care nu poate respira deloc, ca se poate sufoca rapid si la propriu de la secretiile din plamani daca nu e cineva treaz langa ea 24/7 sa i le aspire cand are nevoie, dar fiind ca ea nu-i poate tusi precum oricine e "normal", etc- deocamdata nu exista nici un tratament care sa imbunatateasca situatia, nici sa o vindece). Poate ca astea sunt exemple destul de concrete ca sa se poata intelege de ce e usor de spus ca trebuie sa “ma vindec”, si de ce e imposibil…
In conditiile astea, mai bine sa tac ca tot nu spun nimic util care sa faca diferenta…
Laura
"At first, dreams seem impossible, then improbable, and eventually inevitable. " Christopher Reeve
simali spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Laura B Ca veni vorba de enunturi generalizatoare, si desi nu cred ca asta a fost intentia, iata ce concluzie as putea trage din postarea precedenta: ca eu (citata fiind, dar si ca parinte de copil “altfel”) vin dintr-o societate occidentala si incerc sa educ societatea romaneasca cu raspunsuri care intimideaza, date in batjocura, cu suparare si nervi, urland frustrata, fara calm si fara politete, si ca inainte sa raspund la subiect trebuie mai intai sa ma vindec si sa accept (ca fata mea e 100% dependenta de altii ca sa I se dea ceva de mancare in gurita ca daca nu e nimeni disponibil ea poate sa planga si sa si moara de foame, sa fie schimbata si spalata de altcineva sau sa stea in propria mizerie, sa fie pusa in pat/scaun sau sa priveasca tavanul si sa se umple de escare, sa fie mereu cineva langa ea care la nevoie sa alunge un tantar care I se aseaza pe fata sau ea poate urle de teroare ca ceva “mic, negru, care zboara repede” o musca si apoi piscatura poate sa o manance mult si bine ca ea nu poate sa ridice mana ca sa se poate scarpina, sa fie mereu cineva suficient de aproape de ea ca sa-I se monitorizeze bateria de la ventilatorul fara de care nu poate respira deloc, ca se poate sufoca rapid si la propriu de la secretiile din plamani daca nu e cineva treaz langa ea 24/7 sa i le aspire cand are nevoie, dar fiind ca ea nu-i poate tusi precum oricine e "normal", etc- deocamdata nu exista nici un tratament care sa imbunatateasca situatia, nici sa o vindece). Poate ca astea sunt exemple destul de concrete ca sa se poata intelege de ce e usor de spus ca trebuie sa “ma vindec”, si de ce e imposibil… In conditiile astea, mai bine sa tac ca tot nu spun nimic util care sa faca diferenta… [/font=Comic Sans MS]Laura "At first, dreams seem impossible, then improbable, and eventually inevitable. " Christopher Reeve |
Laura, este de nepretuit ca ne spui cum fac altii.
Dar uite, cu tot respectul pe care ti-l port, trebuie sa-ti spun ca raspunsurile pe care le-ai dat in prima faza nu au fost la intrebarea "cum sa ma comport EU cu un copil cu dizabilitati". Tu ai povestit CE AU FACUT SCOALA SI SOCIETATEA pentru fetita ta (ceea ce este de asemenea foarte util). Numai ca initiatoarea topicului avea nevoie sa fie in banca, impreuna cu colegii fiicei tale si sa asculte CEEA CE LE-A SPUS PSIHOLOGUL COPIILOR. Oamenii obisnuiti si de buna crediinta din Romania la acest stadiu sunt. Tu ai sarit o etapa. Esti deja in automobil pe cand noi invartim cercul cu batul. Intelegi acum ce-am vrut sa spun?
"Calea de mijloc este calea ZEN"
Alice
gabitza2005 spune:
O sa va povestesc prin ce am trecut cu sotul atunci cand eram in cautarea unei gradinite.
Cautand gradinita pentru copil (acum 2 ani) am intrat in curtea unei gradinite din cartie (cartier nou pentru noi asa ca nu prea stiam ce se intampla in zona), dimineata pe la ora sosirii copiilor. Intra in curte o masina si un tatic (imi vine si acum sa plang cand mi-l amintesc) isi ia copilul in brate si traverseaza curtea , il da jos in pragul usii si abia atunci observam ca acest copil avea probleme evidente cu mersul un copil cu nevoi speciale.
Eu si sotul ne uitam unul la altul (nu poti sa nu fii socat de aceste nedreptati ale vietii mai ales in cazul acestor copii nevinovati) dar fara sa vorbim continuam sa mergem spre intrarea in gradinita.
Pe usa specificat clar ca aceasta gradinita este una pentru copii cu nevoi speciale (nu-mi aduc aminte exact cum scria). Acum eu si sotul ne uitam unul la altul si nici nu indrazneam sa vorbim, pana la urma dupa cateva minute de tacere am hotarat sa intram si sa vedem despre ce e vorba si cum il vom inscrie pe copilul nostru sanatos in aceasta gradinita.
Dam sa intram, ne intampina o doamna pe un ton autoritar
"Da ce doriti?"
Noi spasiti :"sa ne inscriem copilul la gradi"
Ea : "Ce problema are copilu, de ce sufera"
Noi: "Nimic e sanatos"
Ea :"Atunci nu are ce cauta aici" si cateva explicatii ..."aici sunt copii handicapati"(atitudine total deplasata a unei persoane ce lucreaza in astfel de institutie)
Am plecat de acolo plangand consolandu-ma cu gandul ca poate acesti copii au un program care ii ajuta (nu stiu sport mai mult , dotari speciale, personal calificat) dar trista la gandul ca sunt izolati.
Pentru initiatoarea topicului: NU a existat o secunda in care sa ma gandesc ca nu mi-as inscrie copilul la acea gradinita, as fi facut-o cu mare drag, fara nici o retinere si fara sa imi pun intrebari sau sa cer parerea altora daca mi-ar fi fost permis chiar daca copilul meu ar fi fost singurul diferit acolo.
AVANTAJ-INVATA SA FIE OM.
kariguld spune:
educarea societatii incepe cu educatia proprie! niciodata o persoana care n-a trecut "pe acolo" nu va putea intelege bine ce simte cel care "este acolo"!
schimbarea unei mentalitati gresite, nu se face dintr-odata, ci in timp, prin informare, acceptare, cunoastere, toleranta.
Bazar pt Mihaita
cont pay-pal:mihaela77oprea@yahoo.com
VREAU SA NU MAI FIU DIFERIT! MIHAITA
M-am nascut pentru succes!
adrianapop spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui rrox3
Rusinos! Cum poti dori raul altui copil tocmai cand stii foarte bine cum e?! D-asta nu gasim toleranta, ca n-o avem nici noi... Sa moara si capra vecinului... Nimic, absolut NIMIC, nu justifica asta... Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005) |
Daca ai fi citit tot,ai fi inteles ca in viziunea lui Felicici, nu e nimic grav si iesit din comun sa ai un copil cu handicap,,,,din contra, noi mamele de copii speciali,facem mare scandal si vrem sa fim tratate diferit ,cand de fapt NU MERITAM ACEST LUCRU,,,,deoarece copii nostrii nu sant cu nimic mai presus decat altii.
Daca asa sta situatia eu i-am dorit sa aiba copilul normal si situatia normala in viziunea ei,pe care o au mamele de copii speciali.Ptr ea nu va fi nimic de suferit,nimic de acceptat,va fi o situatie normala,,,in care orice copil anormal de fapt e normal si orice lipsa de toleranta si acceptare e de fapt un moft al mamei.
Poate ptr tine nu are logica ce spun eu ,si recunosc ca cuvintele mele sant dure,dar sant spuse la capatul unei situatii cand stimata felicici deja facea glume si misto de soarta unor mame cu copii cu dizabilitati,,,IAR ASTA E DEJA PREA MULT