Mladite si mugurasi de mai-iunie 2008 (122)

belleane spune:

Salutare,

Azi sunt la munca din nou. Am gasit in sfarsit o bona SPER potrivita pentru Elena. Sper sa fie totul OK.

Cenia: Felicitari pentru burtica. Sa ai parte de o sarcina usoara si un copilas minunat.

Ylari: la noi Ambroxol nu prea a mers. Am incercat eurespal, rinathiol si parca ar fi mai ok. Si daca are multe secretii erdomed si sinupret. Si acc cu ser fiziologic aerosoli daca se ingroasa gluma.



pisica mama de Ana Maria(3.08.2003) si Elena Ruxandra(28.05.2008)
povestea noastra:http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137959

YLARI spune:

Felicitari ptr bona.

I-am dat ambroxol, sa vedem. Imi zisese cumnata de sinupret, o sa intreb doctora daca persista tusea. Eu am un somn in mine teribil, dar Eva s-a trezit (de la tuse) Ma bate gandul sa luam si un aparat de aerosoli (am un lapsus, am uitat cum se numeste)

YLARI
http://community.webshots.com/user/YLARI


http://b1.lilypie.com/tFAgp3.png

aldaesme spune:

Salutare,

Pai am stat si cugetat si ajuns la concluzia ca defapt ne-ar fi fost muuult mai usor doar noi cu Lorelei . Pai noaptea era permanent cu noi, peste zi aproape mereu cu noi. A ramas cu socrii fix de trei ori o data a prins somn full si de doua ori niste joaca, cam juma de ceas si in rest somn full. Somn pe care linistita l-ar fi facut si alaturi de noi in carucioar sau sac. Insa in rest cand eram toti acolo erau de negogiat faze din alea cand bunicii vor sa o ia in brate si ea nu vrea, sau vor sa ii dea ceva si ea nu vrea...si ei nu inteleg ca dom'le fata nu vrea. Sau de inchis urechi la remarci de genul se joaca pe jos, aoleu e cu mana pe pietre...si ochi la diverse altele. Pentru ea sigur a fost bine sa aiba niste timp cu bunicii, sa interactioneze cu ei, asta a fost si scopul dealtfel. Totusi abia asteptam o vacanta doar noi trei, cel mai probabil in iarna pe ceva partie tot prin Alpi.


Apropo de farti si surori. Din punctul meu de vedere (oama cu frate) am simtit, sa mai zic o data AM SIMTIT, prea tare faptul ca ai mei nu ne acordau la fel de multa atentie, ca bunicii nu ne acordau la fel de multa atentie! Am simtit in aceeasi masuta unde am fot EU preferata si une era fratele meu, sau verisorii mei si va ASIGUR ca m-a durut la fel de tare. Nici in ziua de azi nu mi-a trecut faptul ca bunicii de la Bucuresti nu dadeau doi bani pe fratele meu si pe vara mea...sau ca cei de la tara ma vedeau pe mine ca pe un intrus (cateodata). Ca mama era mult mai apropiata de fratele meu (foarte bolnavicios de felul lui, eu mai mica si mai puternica) iar tata mai apropiat de mine...si ma enerva ca tata nu il iubea la fel pe fratele meu si ca mama nu ma iubea (poate iubirea era la fel dar ce arata era sigur complect diferit) la fel de mult ca pe al meu frate. Mai sunt constienta ca EU nu sunt in stare sa imi impart dragostea in mii de bucatele, si NU vreau ca al meu copil sa treaca prin aceleasi stari ca si ale mele. Daca o fi sa se intample o fi din greseala si n-om renunta, dar noi nu planuim un al doilea sub nici o forma. Lorelei insa va putea avea cati prieteni va dori, va putea aduce cati prieteni va dori acasa, le vom oferi si lor un loc placut in care sa-si doreasca sa revina (si evident si prajituri).

o zi buna,

Esme

chinabulina spune:

esme, my thoughts exactly!!!!!!!!

georgiana, de gogoasa balerina teodora maria din 15 mai 2008
Ia te uita ce mare sunt
Povestea gogoasei balerine
Avem viata in sange

Simonix spune:

Ma mai bag repejor ca am vazut ce o scris Esme - iti dau dreptate, am avut fix aceleasi feelinguri, sa zicem. Eu am un frate cu doi ani mai mic si cred ca parintii nostri nu au gestionat prea bine venirea lui pe lume si felul in care a intrat in viata mea. El a fost si a ramas preferatul mamei, mi s-a parut mereu nedrept ca el sa fie iertat pentru comportamentele lui agresive, imature etc doar pt era fratele mai mic, nu puteam suferi ca eu trebuia sa il ajut la teme, pentru ca eram mai mare, trebuia sa il invat x si y, sa ma joc cu el; Cand ne bateam intre noi, eu il zgariam, si ramaneau urmele, iar el imi dadea pumni si nu se vedeau urmele - ghiciti cine era de vina Mama nu a stiut sa ne arate ca ne iubea la fel, sau nu stiu ... Nici acum, la 30 de ani nu s-au sters chestiile astea. Si evident ca diferen,tele sunt vizibile inca.

Recunosc ca pentru mama e bine ca il are pe Eugen, caci cu mine plecata si fara alt copil pe care sa se focuseze, vorba aia ... nu stiu ce ar fi fost cu ea.

Si inca o chestie: al doilea bebeloi nu e neaparat mai precoc/cuminte ca primul. Eu una am fost o papusha din aia cuminte, care nu plangeam efectiv, dormeam noaptea toata de mica, mancam bine, am vorbit super repede, eram printesa gradinitei, cuminte foc, nu am facut niciodata nici cea mai mica criza. Eugen a urlat ani de-a randul, nu a mancat NIMIC, i-a scos mamei peri albi, a vorbit dupa 3 ani, cu logoped, a fost copil problema.

Eu nu am fost APARENT niciodata geloasa pe el - daaaar hehe Cand a venit mama cu el acasa nu l-am bagat in seama, toata copilaria mea de fapt l-am evitat, la modul ca nu ma jucam cu el, nu ma interesa. Eu zic ca mama ar fi trebuit poate sa isi dea seama ca nu e ok comportamentul asta. Si ma bucur ca Robert e genul care se exteriorizeaza imediat, macar stiu ce simte.

Evident nu le port pica parintilor :) Asa era pe atunci si gata. E pacat insa ca nu am simtit niciodata ca am frate in adevaratul sens, e destul de clar ca de fapt gelozia mea a fost extrema si a ramas adanc intiparita, nestearsa de nimic. A fost atat de puternic sentimentul asta ca nu l-am exprimat niciodata verbal sau prin comportament. Dar mereu mi-am dorit sa fiu singura si inainte de Robert nici nu ma gandeam sa am mai mult de un bebe. Oricum, acum eu as face orice pentru fratele meu hehe dar sunt mare :) Si inteleg ca dincolo de durerea mea, de "pierderea" mea (am pierdut primul loc in inima alor mei), de gelozia mea nespusa ... el e familia mea.

Si mie imi e frica de impartiltul intre copii si ma gandesc adesea cum sa fac sa nu simta Robert ce am simtit eu. Si pe de alta parte mi-e teama sa nu exagerez in cealalta parte, adica sa nu ma focusez prea mult pe Robert. E clar ca dozajul tre sa fie foarte fin. Cred ca e imposibil sa nu ai preferinte, asa ma gandesc acum, multe mame sustin ca nu fac diferente si bebe1 = bebe2... Mi-e greu sa cred :) Si mai mi-e greu sa cred ca pot face un copil mai deosebit decat Robert

Dar frate/sora - tragand linia, la 32 de ani, imi dau seama ca e bine sa il/o ai. De-asta mai vrem un bebe. Singura chestie e sa putem gestiona bine sentimentele si comportamentul in familie. Sa evitam situatii extreme, sa ne dozam sentimentele cum trebuie, sa nu facem diferente prea mari si atat de evidente intre frati :)

In rest, prietenia are si pentru mine aceeasi valoare ca si familia, este pe acelasi plan. Nu imi plac valorile fortate (cum a facut mama, gen: "e fratele tau, trebuie sa il ajuti" - de ce ?? "e fratele tau, nu auzi?" pai da e rau cu mine, ma bate "pai si ce - e fratele tau, si in plus, tu esti mai mare "). Sper ca Robert sa aiba muuulti prieteni Poate o sa il lase si Esme sa o viziteze pe Lorelei hehe (mai stii, poate o sa doarma pe la voi noptile - vezi inaugurarea de la revelionul 2009 ).

Simona cu Robertzel baietzel frumos

Cum a venit Robertzel in viata noastra

Poze cu noi toti si Poze cu bebe

DanaH spune:

ziua buna!

pai daca e sa ne spunem parerea despre relatia cu fratii/surorile, sa zic si eu vreo doua vorbe, ca am sora, am si doi copii (deocamdata).
despre relatia cu sora mea, mai mica cu 5 ani decat mine, pot sa spunca s-a dezvoltat destul de tarziu, cand eu am intrat la facultate, ea era la liceu. pana atunci, destul de putzin. dar trebuie sa recunosc ca eu vorbesc prin prisma copilului favorizat (deci nu intotdeauna cel mic este cel favorizat). soru-mea a fost o altfel de fire, mai inchisa, mai visatoare, citea foarte mult in camera ei, nu prea comunica cu ai mei, nici cu mine cine stie ce. la scoala nu stralucita, dar isi facea treaba, fara sa creeze probleme, nimic mai mult. mama nu mai venea de la sedinte cu lacrimi in ochi ca i-a fost laudata fata, asa cum facea la mine. ma rog, asta in mod normal nu ar fi trebuit sa fie o problema, dar mama ii spunea sora-mii mereu asta, mereu facea comparatii.
ca ai preferinte este clar, oricat ai incerca sa evitit acest lucru. dar mie mi se pare mai grav sa faci comparatzii. fiecare copil are personalitatea lui, fiecare om la fel, ia-i ca atare si daca trebuie, ajuta-i sa se schimbe acolo unde nu este bine, dar nu incerca sa ii faci LA FEL ca altii.

acum, ca sunt si eu mama, incerc sa nu fac asta. nu reusesc intotdeauna. in mintea mea, sau vorbind cu sotzul, mai fac compartzii. dar incerc sa nu le spun copiilor asta. ei sutn firi diferite, se vede de pe acum. sper sa am mintea limpede si sa nu fac aceleasi greseli ca parintii mei.

cat despre multi copii... da, trebuie sa recunosc ca am vrut si inca mai vreau macar 3 copii. nu imi e teama ca nu am cu ce sa ii cresc, vorba aia, unde mananca 4 guri, mananca si a cincea. noua nu ne-au dat parintii nici casa, nici mashina, ne castigam banii de vacantza din meditatzii si burse. e drept ca ne imbracau, ne dadeau pachete cu mancare. restul, am facut totul pe barba noastra. asa o sa fac si cu eu cu copiii mei. evident ca ne gandim uneori ce facem daca vor sa plece pe la cine stie ce colegii americane sau britanice. dar atunci se duc numai daca primesc bursa. mai contribuim si noi cu una, alta, dar de ce sa le platesc eu colegii inalte, daca ei nu au cap pt asta? apoi ce fac? o fi ea diploma, dar daca nu o sustine cu capul, tot degeaba.

deci, sa revenim, nu imi este teama ca nu am cu ce sa ii cresc. cel mai teama imi este ca nu am timpul necesar sa le acord atentia cuvenita fiecarei etape a vietzii.
sa va dau un exemplu? miercuri, eu acasa cu cele doua maimutze din dotare. m-a lovit pe mine in vacantza asta in romania ca trebuie sa incep sa fac exercitzii de scriere cu alex. asha ca faceam usoare calcule matematice (pe care le face oral fara probleme, dar ciferele le scrie in oglinda). deci, alex la masa, incercand sa scrie, teodora care nu adormit decat foarte ptuin, ahatzata de masa, eu cu o lingura in oala, ba atragandu-i atentia teodorei, sa plece de la masa, ba zicandu-i lui alex ca daca termian mai repede, se joaca mai repede. pana la urma am stins focul la oala, mancarea fiind neterminata, si m-am ashezat si eu la masa, cu teodora in bratze. iar ea tot incerca sa ii ia caietul lui alex.
ei bine, acum e mai mult o joaca, dar ce ne facem mai tarziu, cand temele chiar sunt necesare? sa nu mai pun la socoteala faptul ca ajungem la 6 acasa, cam 45 mintue ne ia sa mancam (mancarea fiind deja gatita, ca daca mai shi trebuie sa gatesc....), mai stam 15 minute si unul dintre noi (in cazul in care suntem amandoi acasa) o duce pe teodora la culcare. abia acum se face putin liniste, dar ce ne facem, ca alex este deja obosit, pe la 19:30-19:45 merge si el catre baie. pai cand sa facem lectii? in weekend, cand tb sa facem si cumapraturi, shi mancare, si curatenie, nu mai spun de calcat, de un curs de inot(ei, copiii, nu noi astia mari).

eee, vedeti voi de ce ma mai gandesc eu la bb3? ca nu imi ajunge timpul sa il petrec cu copiii mei, nu de alta. poate numa daca devine al meu consort director (de research, nu altfel, ca nu are stofa) si castiga de vreo aptru ori cat are acum, sa stau si eu acasa, eventual o actiune de caritate, ceva, numa ca sa imi scot capul afara din casa. atunci o sa am timp sa ma ocup de educatia copiilor. adevarul ca ma tot intreaba daca chair vreau asta, ca are oferte de la arabi, unde ar castiga de vreo 5-6 ori cat castiga acum. eee, nici asha.

hai ca m-am intins destul. voriam numa sa va zic parera mea referitor la asta.



Poze

belleane spune:

Despre copilasi multi/putini si familie sunt multe de spus. Am vazut in jurul meu cazuri cu familii cu multi copii pentru care relatia frate/sora/parinti este sfanta si care se ajuta si se iubesc neconditionat. Dar si cazuri de familii in care parintii invrajbesc proprii copii , nu aplaneaza conflicte care duc in final la drame inimaginabile in care propriul frate este dusmanul de moarte.
Cred ca este o arta sa faci o familie fericita. Si cred ca mama este vrajitorul familiei. Este cel mai tare model pe care il poate avea un copil in viata. Si copilul invata sa fie om chiar asa cum este mama lui. Daca mama greseste atunci va porni in viata cu idei gresite, teama, gelozie fata de frati. In trecut cel putin in RO latura afectiva a relatiei parinte/copil era puternic minimizata de lipsurile materiale, de inchistarea culturala, de stres,teama etc ale parintilor. Copiii fericiti erau considerati cei care aveau portocale, banane, ciocolata, etc Dar nevoia unui copil de afectiune si intelegere nu poate fi suplinita de bunuri materiale. Sufletelul unui copil nemangaiat nu poate intelege lipsurile si frustrarile mamei. Si asta se va vedea ani de-a randul pana cand acesta mentalitate se va schimba. Eu nu vreau sa strang avere pentru fetele mele. Vreau ca sa le deschid ochii sa vada oportunitati in viata asa incat sa-si faca singure alegeri in viata si averi daca asta vor. Vreau sa le speculez inteligenta si calitatile nu sa le dau tot de-a gata. Sa-si folosesca singure bratele, capul si farmecul pentru a avea tot ce au nevoie. Cred ca numai asa se vor aprecia si pe ele si pe cei din jur. Cred ca m-am intins....

pisica mama de Ana Maria(3.08.2003) si Elena Ruxandra(28.05.2008)
povestea noastra:http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137959

DanaH spune:

nu pot sa zic decat:
belleane !!!


Poze

PRAG spune:

Si eu sustin ideea de a avea cel putin 2 copii. Eu am un frate, mai mic decit mine cu 1 an si 5 luni. Am crescut impreuna, am mers la scoala impreuna, aveam o multime de prieteni comuni, eu din clasa lui, el din clasa mea. Suntem firi diferite. Eu introvertita, vorbesc foarte putin, timida, am fost intotdeuna grasuta si complexata. El blond cu ochi albastri, frumusel tare, sufletul petrecerilor, citea pina la epuizare, pasionat de matematica, razvratit si vesnic rebel. Dar ne iubim de nu se poate. Nu am simtit niciodata ca parintii s-au purtat diferit cu noi. Aveam amindoi parte de aceleasi reguli, pe vremuri o portocala daca aveam o imparteam intotdeuna in doua, fiecare lasam celuilalt ultima bucatica de prajitura. Iar complicitatea dintre noi, la vremea adolosescentei, a fost cel mai pretios lucru pe care l-am avut. Nu am facut nici unul prostii mari, dar cind era nevoie ne acopeream unul pe altul si ne aparam pina in pinzele albe. Si desi nu aprob multe lucruri din felul in care ne-au crescut ai mei, le sunt recunoscatoare ca partea asta, iubirea dintre noi si faptul ca nu am simtit niciodata vreo diferenta, au facut-o asa cum trebuie.

Acum suntem departe, vorbim destul de rar, dar cind ne vedem intre noi e aceeasi dragoste, protectie, complicitate care ne va lega intotdeuna. Il iubesc, ma iubeste, pentru mine e un stilp. Imi pare tare rau ca (,) copii mei nu il vor cunoaste, decit foarte vag...

De aceea am vrut sa am doi copii. Si sincer, sufar ca e asa de mare diferenta intre ei, pentru ca nu vor putea sa fie asa de apropiati cum am fost noi.

Ne gindim uneori si noi la al treilea.... dar "tehnic" devine mai complicat. cu vacantele, cu mersul in masina,cu statul la hotel intr-o singura camera, cu plata gradinitei, nu stiu.... Si Dana, asa cum ziceai, parca vorbim una de alta.... si eu sufar ca nu am timp destul pentru fiecare in parte asa cum ar trebui, unde ar mai incapea oare inca unul? Si in plus - asta poate e putin egoist - corpul meu s-a transformat asa de tare dupa 2 sarcini, incit nu stiu cum ar mai suporta si ce ar deveni dupa o a treia...

M-am intins... concluzia cred ca e ca fiecare privim asta prin prisma propriei copilarii si a experientelor pe care le-am avut. Fiecare familie face asa cum e mai bine si mai potrivit, nimeni nu trebuie sa judece pe nimeni.

In alta ordine de idei, felicitari cenia, sanatate multa Eva si Mircea, sa va faceti bine repede!

Un weekend placut pentru toata lumea!
Gabriela.

YLARI spune:

Fetelor dar Iulia pe unde umbla? Stie cineva ceva de ea? Iulia, vino si mai povesteste-ne de Mufy Scumpy!

YLARI
http://community.webshots.com/user/YLARI


http://b1.lilypie.com/tFAgp3.png