Rugaciune colectiva pentru a avea un copil (45)

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 6

caciantoni spune:

SLAVIT SA FIE DOMNUL!

Dragutelor si cipicah....am gasit pe net cateva cuvinte duhovnicesti care mi s-au parut minunate....vi le postez mai jos...per sa va fie spre folos duhovnicesc si intarire in credinta....

GHERON IOSIF: Totdeauna Dumnezeu ajuta, totdeauna ajunge la timp, dar este nevoie de rabdare!
Cum ne iubeste Dumnezeul nostru, Gheron Iosif Isihastul, Hrana duhului - cuvinte tari, texte esentiale, Parinti athoniti contemporani

“Vino, buna si iubita mea sora, vino si iarasi vom mangaia necazurile tale. Vino, si vom binecuvanta pe Dumnezeu cu glasul dulce al inimii, rostit de gura si care rasuna in minte. Spunand: “Binecuvanteaza suflete al meu pe Domnul si toate cele dinlauntrul meu numele cel sfant al Lui”.

Vezi cat de mult ne iubeste Domnul? Vezi cat suntem de fericiti noi, nevrednicii, pentru toate cate ne daruieste bunatatea Lui in fiecare zi? Dar inca ne asteapta ceasul acela al secerisului adevarat, al clipei aceieia fericite cand vom lasa cele de aici si vom pleca in cealalta patrie a noastra, cea intru totul adevarata, viata cea fericita, bucuria cea sigura, pentru a primi fiecare partea pe care ne-o daruieste Preadulcele Iisus Cel preadarnic.

O, bucurie! O, multumire! O, iubire a Parintelui ceresc! Sa ne curateasca de toate necuratiile, sa ne cinsteasca, sa ne imbogateasca, daruindu-ne bogatiile sale!

Acolo, sora mea preabuna, nu mai exista cel ce nedreptateste, cel preaviclean; a disparut ravnirea si invidia. Acolo nu mai sunt patimi. Cei cu patimi au ramas la poarta. Prapastie mare este de o parte si de alta.

Dar, o, iubire preadulce a lui Hristos, ce lucru bun ai vazut la noi si ne-ai condus pe calea Ta cea dumnezeiasca! Bucura-te deci si veseleste-te, iubita mea sora, multumeste si da slava lui Dumnezeu, caci iata, se apropie ceasul. A sosit clipa ca peste putin sa auzim glasul acela binecuvantat: “Veniti la Mine”. Numai ce se vor inchide ochii acestia simtitori, se vor deschide ochii tainici ai sufletului; si ca din somn ne vom trezi in viata cealalta. Atunci vei vedea parinti, frati, rude. Atunci vei vedea ingeri, sfinti si pe Maica cea preafericita a tuturor, pe Preacurata Fecioara si Maica a lui Dumnezeu, pe care toti o strigam in fiecare clipa si careia, dupa Dumnezeu, ii datoram toate.

Cu cine sa vorbim mai intai, cine ne va imbratisa, pe cine vom saruta mai intai - toate preacurate, toate preafrumoase, toate sfinte! Cine, deci, asteptand toate acestea, nu va rabda orice necaz al vietii de aici?

Asadar, sora mea buna si iubita, priveste in urma viata ta, cerceteaza cu amanuntul cum ai petrecut-o. Adu-ti aminte de binefacerile nemarginite ale Mantuitorului nostru Iisus Hristos si ale Preadulcei Sale Maici. Indura cu rabdare ispitele ce au sa mai vina.

Totdeauna Dumnezeu ajuta, totdeauna ajtinge la timp, dar vrea de la noi rabdare. El aude de indata ce noi strigam, dar nu dupa cum crezi tu.[/blue]

Tu crezi ca glasul tau nu a ajuns numaidecat la sfinti, la Maica Domnului, la Hristos. Dar, inainte chiar de a striga tu, sfintii s-au si repezit sa-ti ajute, cunoscand ca ii vei chema in ajutor si vei cere apararea lor cea de la Dumnezeu. Tu insa, nevazand dincolo de cele ce se vad si necunoscand ca Dumnezeu conduce lumea, vrei ca cererea ta sa se implineasca de indata, ca fulgerul. Nu este asa. Domnul cere de la tine rabdare. Vrea ca tu sa arati credinta ta. Nu este suficienta rugaciunea pe care o spune cineva ca un papagal. Trebuie ca iubirea sa fie impreuna lucratoare la cele pe care le contine rugaciunea, si apoi trebuie sa inveti sa astepti. Iata ca s-a implinit deja ceea ce ieri si alaltaieri ai dorit. Dar tu ai fost pagubita, pentru ca nu ai avut rabdare sa astepti. Ai fi castigat si pe unele si pe celelalte, si pe cele trecatoare si pe cele ceresti.

Acum te manii, te mahnesti si te necajesti, gandind ca Tatal ceresc intarzie sa-ti raspunda. Eu iti spun ca aceasta se va implini asa cum doresti - se va implini neaparat - dar este nevoie de rugaciune din tot sufletul si de asteptare. Si cand tu vei inceta sa-ti mai amintesti de ceea ce ai cerut, atunci iti va veni ca dar al rabdarii si al asteptarii tale.

Cand, rugandu-te si cerand de la Dumnezeu ceva, ajungi la deznadejde, atunci este aproape de tine implinirea cererii. Hristos vrea sa vindece vreo patima ascunsa din tine, de aceea amana implinirea cererii. Daca primesti mai repede decat te astepti tu, patima ta ramane nevindecata. Daca astepti, primesti si ceea ce ai cerut si vindecarea patimii. Si atunci te vei bucura cu bucurie mare si vei multumi cu caldura lui Dumnezeu, care pe toate le zideste cu intelepciune si le face spre folosul nostru. Nu ai nici un folos, deci, daca te mahnesti, daca te superi, daca spui cuvinte grele. Trebuie sa-ti inchizi gura. Nimeni sa nu inleleaga ce ai tu. Sa iasa abur pe ochi, nu pe nas. Sa nu oftezi, pentru a te usura, zice-se, ci sa te linistesti. Prin asteptare si indelunga-rabdare vei arde pe diavol.

Eu - martor imi este Domnul, Cel ce pierde pe toti cei care rostesc minciuni - mult m-am folosit din ceea ce iti spun acum. Atat de mari si grele erau ispitele incat credeam ca de durere o sa-mi iasa sufletul precum fumul pe horn. Si totusi, dupa ce trece incercarea, vine atata mangaiere, ca si cand ai fi in rai, fara trup. Te iubeste Hristos, te iubeste Maica Domnului, te lauda Sfintii, Ingerii se minuneaza de tine.

Vezi cate bunatati aduc ispitele si necazurile? Daca vrei sa vezi, sa gusti si tu iubirea lui Hristos, indura ceea ce vine asupra ta. Nu in ceea ce-ti place tie, ci in ceea ce vrea Domnul sa te incerce. Nimic din ceea ce facem noi de buna voie nu este atat de folositor cat este ceea ce ne trimite Domnul fara incuviintarea noastra. Dumnezeu vrea ca vrajmasul diavol sa lupte pe om lupta crancena, os peste os, sange peste sange. Atat incat sa se topeasca precum ceara la fata focului.

Atunci cand incercarea va trece, te vei umple de bucurie. Vei fi coplesita de jur imprejur de lumina stralucitoare si vei vedea taine pe care limba nu este cu putinta a le grai. Atunci vei dori cu sete sa vina iarasi ispitele, pentru ca ai cunoscut cat folos aduc.

Aceasta este calea adevarata, sora mea, si cel care iti scrie da marturie de adevar din propria lui experienta.

Indrazneste, deci, si intareste-te in Hristos Domnul, indurand tot ceea ce vine asupra ta, primind, impreuna cu durerea, pacea si harul lui Dumnezeu.

Pastreaza-ti sufletelul cu tarie, gandind ca schiopii si leprosii nu patrund la aceste bunuri. De aceea ne lasa ispitele Domnul, ca sa ne curatim de toate prejudecatile. Acestea sunt sapunul si lespedea pe care lovindu-ne intruna, ne albeste. Si hainele care sunt tari rezista si sunt de folos Mirelui. Cele care nu rezista loviturilor pe lespede se sfasie si sunt aruncate la cele nefolositoare.

De aceea este nevoie sa ne silim putin aici, pentru ca se apropie ceasul. Sa pastrezi scrisorile pe care ti le trimit, sa le ai atunci cand esti incercata de necazuri. Ma tem ca te voi lasa curand. Cu cat trece timpul, cu atat ma simt mai ingreuiat. Sunt ca un slabanog.

Nu am timp sa-ti scriu despre minunea pe care a facut-o cu mine Domnul pentru a indrepta o greseala de a mea din nestiinta. Vezi, deci, bunatatea cea multa a Domnului nostru? Vezi ca lucreaza si cu minuni, atunci cand grija Sa dumnezeiasca socoteste de cuviinta?

Omul se insala de multe ori din nestiinta sau pentru ca este atras de altii. Dar daca are sufletul deschis si bunavointa, nu-l lasa Domnul, ci in multe feluri il poate aduce la lumina. Acest lucru ma face sa devin tarana, cenusa, vierme al pamantului.

Mare cu adevarat este mila Domnului. Are dreptate Psalmistul cand spune: “Nu dupa faradelegile noastre ne-ai facut, Doamne, nici dupa pacatele noastre ne-ai rasplatit noua”.

De ce sa nu multumesti lui Dumnezeu? De ce sa cartesti? Daca eu iti scriu despre ispitele pe care le indur eu nu este posibil sa le rezisti. Si totusi, harul Domnului Hristos si al Preasfintei noastre Maici toate le topeste. [blue]Ai rabdare. Imparateasa si Maica lui Dumnezeu si Stapana tuturor nu ne lasa. Ea se roaga pentru noi“.

(Gheron Iosif, Marturii din viata monahala, Editura Bizantina)

ANITA75 spune:

multumesc cami-antonia, am sa ma rog si pt voi
Gindul asta mare de a avea un bb nici in vis nu ma lasa,chiar si in vis ma rog in biserica la icoane de a-mi da un bb,voua vi s-a intimplat asa?
la toate

caciantoni spune:

DESPRE BINECUVANTATA CANTARE A ARHANGHELULUI GAVRIIL ADUSA MAICII DOMNULUI

“Un schimonah rus, parintele Macarie, care traia intr-o pestera din pustia Kerasia aflata in Sfantul Munte Athos si care a adormit in anul 1888, povestea urmatoarea experienta personala:

Odata, inainte de Pastile anului 1861, mergeam impreuna cu parintele Arsenie de la Manastirea Marea Lavra pentru a ne cumpara alimente pentru Pasti de la un vapor ce venise dintr-o insula a arhipelagului grecesc si care ancorase in portul acelei manastiri. Parintele Arsenie fusese paznic la Karyes si apoi padurar mai multi ani si de aceea cunostea toate cararile si ascunzisurile Athonului.

Pe drum parintele Macarie se tot oprea si privea in jur, intrebandu-se in sinea sa daca nu cumva parintele Arsenie cunostea in acea parte vreun pustnic care sa traiasca ascuns de lume. La un moment dat s-a intors catre parintele Arsenie si l-a intrebat:

- Parinte Arsenie, cata vreme ai fost padurar, nu ai cunoscut pe vreunul dintre pustnicii nevoitori, care traiesc ascunsi prin vagaunile Athonului?

Parintele Arsenie s-a mahnit auzind aceasta intrebare, caci se jurase sa nu descopere nimanui ceea ce vazuse. Insa dupa ce s-a gandit putin, pentru a-l linisti pe parintele Macarie, i-a spus:

- Daca iei asupra ta pacatul juramantului, iti voi descoperi unde se nevoieste un staret ascuns, dar sa stii ca tu esti de vina. Staretul este bulgar.

- Da, iau asupra mea acest pacat, a raspuns parintele Macarie.

Ne-am indreptat atunci spre Schitul Romanesc Prodromu. Dupa ce am trecut de Schit, la un moment dat parintele Arsenie a luat-o la dreapta spre un loc drept, dar care se infunda, caci de jur-imprejur erau stanci care sfarseau intr-o vagauna. In fundul vagaunii, ca un sarpe ce se ascunde de oameni, traia acel pustnic pe jumatate gol.

Parintele Arsenie, aratand spre vagauna, i-a spus parintelui Macarie:

- Iata, daca ai putere si poti cobori, inainteaza! Cand vei ajunge la primul loc drept, sa privesti de pe stanca in jos si vei vedea sihastria lui.

Parintele Macarie a inceput sa coboare cu greutate. Si-a scos incaltamintea, apoi dulama, care il impiedicau la coborat. Cand a ajuns la locul drept a vazut coliba Staretului in fundul vagaunii. Afara, langa coliba, statea pustnicul afundat in rugaciunea mintii, caci asa cum spune o cantare a Bisericii: “Pustnicilor, celor ce sunt afara de lumea cea desarta, neincetata dorire li se face“.

Atunci cand Staretul l-a zarit pe parintele Macarie, a crezut ca este un diavol si de aceea si-a facut semnul Crucii si a intrat repede in coliba incuind usa.

Parintele Macarie s-a apropiat de coliba si a spus:

- Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!

In acelasi timp batea batea in usa. Pustnicul insa nu raspundea. Atunci parintele Macarie a inceput sa-l incredinteze ca este crestin ortodox si monah.

- Si ce vrei? a intrebat in cele din urma pustnicul intr-o rusa curata. (Staretul cunostea limbile turca, franceza, bulgara si greaca).

- Am venit sa te vad, a spus parintele Macarie.

- Cine te-a povatuit aici, Dumnezeu sau diavolul?

-Dumnezeu.

-Si de unde stii ca Dumnezeu te-a trimis aici?

- Dumnezeu m-a trimis, a strigat cu incredintare parintele Macarie. Daca nu vei deschide, voi muri aici langa coliba ta. Nu voi pleca fara binecuvantarea Sfintiei Tale.

- Aa, am inteles acum cine ti-a vorbit despre mine, dar nu a procedat bine.

- Parinte, nu este vinovat acela, ci eu.

- Pleaca de aici, te rog! Pleaca!

- Nu voi pleca, ci voi sta langa usa ta pana la Pasti. Aici voi muri. Nu voi pleca daca nu te voi vedea.

- Spune: “Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara… “, i-a poruncit Staretul.

Cand parintele Macarie a terminat de spus cantarea Arhanghelului Gavriil adusa Maicii Domnului, Staretul a deschis usa.

Atunci parintele Macarie a pus metanie si a cazut cu fata la picioarele pustnicului spunand:

- Binecuvinteaza, Parinte!

La auzul cantarii “Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara… ” indoielile necunoscutului pustnic au disparut, pentru ca diavolul nu numai ca nu poate rosti aceasta cantare, dar si numai auzirea ei il alunga. Aceasta cantare a savarsit minunea si a alungat sovaielile Staretului, care, vreme de optzeci de ani, nu vazuse si nu vorbise cu nici un om. Cantarea l-a incredintat pe acest isihast atat de aspru cu sine de evlavia pe care parintele Macarie o avea fata de Maica Domnului.

De aceea suntem datori sa rostim aceasta cantare cel putin de cinci ori dimineata si de cinci ori seara”.

“Putin mai sus de portul Schitului Sfanta Ana incepe un drum ingust cu mai multe trepte ce duce pana la Sfanta Ana Mica. Mai jos de coliba in care a locuit renumitul duhovnic Sava, calatorul gaseste atarnata intr-un copac o icoana mica a Maicii Domnului care a fost asezata de un calugar evlavios dupa ce a fost izbavit in chip minunat de caderea in prapastie. Mai demult, un monah mergea si aprindea in fiecare zi candela care ardea intr-un felinar inchis.

Intr-o zi trecea pe acolo monahul Meletie de la Chilia Danileilor, care venea de la Katunakia incarcat cu diferite alimente. Il insotea monahul Teodosie de la Sfanta Ana Mica. Pe tot timpul drumului parintele Meletie rostea “Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara…”, caci este cunoscut tuturor cat de mult o iubesc monahii din Sfantul Munte pe Maica Domnului.

La un moment dat a simtit cum o putere nevazuta il imbranceste spre prapastie. Monahul si-a pierdut echilibrul si a simtit cum de pe cararea ingusta cade in prapastie, de la o inaltime de patru metri, cu greutatea pe care o ducea in spate. In cadere s-a agatat de tulpina unui copac. Nu a suferit nici cea mai mica zgarietura. Vrednic de amintit este faptul ca in timpul caderii sale in prapastie parintele Meletie nu a incetat sa rosteasca cantarea ingereasca “Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara…”.

Deoarece a fost pazit nevatamat prin mijlocirea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, parintele Meletie a facut o icoana a Maicii Domnului cu o candela intr-un felinar inaintea ei si a asezat-o unde a avut loc accidentul. Asta a facut-o pentru a marturisi tuturor celor ce trec pe acolo atat puternicia si slava lui Dumnezeu si a Preacuratei Sale Maici, dar si pentru ca Maica Domnului sa-i pazeasca pe calatorii ce strabat aceasta carare greu accesibila”.

caciantoni spune:

“In cetatea vechii Rome traia un crestin care se numea Ioan, un om foarte evlavios si foarte bogat. Acest crestin avea o minte atat de greoaie, incat nu putea sa invete carte si de aceea nu stia nici o rugaciune asa cum stiau ceilalti crestini.

Dupa o vreme acesta a mers la o manastire, a dat toata averea sa acolo si s-a facut monah, rugandu-i pe frati sa-l invete carte. Toti incercau sa-i talcuiasca Psalmii si sa-l invete diferite rugaciuni, dar el nu putea sa invete nimic. Mintea lui era ca un bolovan de care nu se prindea nimic.

Atunci un monah incercat, dupa ce i-a citit diferite rugaciuni, l-a intrebat care dintre toate cele pe care le-a auzit i-au placut mai mult si pe care ar vrea sa o invete. Acela i-a raspuns bucuros:

- Imi place foarte mult: “Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara…“

Auzind acestea, fratii s-au straduit cu multa osteneala sa-l invete pe acel monah cantarea Arhanghelului Gavriil… Dupa ce a invatat-o, a primit atata bucurie in inima, de parca aflase o comoara pretioasa. In fiecare clipa avea aceasta cantare pe buze, iar fratii il auzeau mereu rostind: “Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucura-te, Ceea ce esti plina de Har…“. Intotdeauna se ruga Maicii Domnului cu aceasta cantare, caci ii aducea in suflet multa dulceata si veselie. Calugarii din manastire l-au poreclit “Bucura-te, Marie”, ceea ce il bucura foarte mult, deoarece considera un lucru de mare cinste sa poarte numele Pururea Fecioarei Maria.

Cand a murit acest fericit, l-au ingropat intr-un loc deosebit, deoarece trupul sau raspandea buna mireasma. Iar aceasta mireasma, pe zi ce trecea devenea tot mai puternica, lucru care ii facea pe monahi sa se minuneze.

Dupa noua zile, cand monahii au mers sa-i faca dupa randuiala Trisaghionul, dupa ce au facut rugaciunea, s-a intamplat o minune care i-a lasat muti de uimire: din mormantul acelui monah rasarise un crin pe ale carui petale era scris cu litere de aur: “Bucura-te, Ceea ce esti plina de Har, Marie “. Crinul raspandea o mireasma deosebita si foarte puternica, care nu semana cu mireasma nici unei flori pamantesti.

Atunci egumenul a spus monahilor:

- Din acest fapt minunat ne-am putut da seama ca fratele nostru care a adormit a avut o viata sfanta si o deosebita evlavie catre Maica Domnului. Dar cred ca ar fi bine sa vedem si de unde iese radacina acestui crin.

Dupa ce au sapat mormantul, au vazut cu totii ca radacina iesea din gura monahului. Apoi egumenul a poruncit sa deschida si pieptul monahului si au vazut ca radacina iesea din inima sa, in care era pictata icoana Maicii Domnului.

Atunci monahii au luat crinul si sfintele moaste pe care le-au pastrat cu mare cinste in manastire”.

În p#259;r#355;ile Lombardiei tr#259;iau doi so#355;i foarte credincio#351;i care aveau mult#259; evlavie la Maica Domnului. Pentru aceasta, cuprin#351;i de dor dumnezeiesc, au pictat pe un perete al casei lor icoana ei, cheltuind mul#355;i bani pentru ca ea s#259; devin#259; cât mai frumoas#259; #351;i mai m#259;rea#355;#259;. De fiecare dat#259; când treceau prin fa#355;a icoanei, se închinau cu respect #351;i rosteau cântarea îngereasc#259;: „Bucur#259;-te, Ceea ce e#351;ti plin#259; de Har, Marie…”. Pentru acest obicei bun al lor, Maica Domnului le-a trimis toate bun#259;t#259;#355;ile cere#351;ti #351;i p#259;mânte#351;ti. Via#355;a lor era plin#259; de fapte bune, tr#259;ind în pace cu toat#259; lumea. Din aceast#259; pricin#259; oamenii i-au numit „pa#351;nicii”.

Ace#351;ti cre#351;tini binecuvânta#355;i aveau un copil de trei ani care, v#259;zând pe tat#259;l #351;i pe mama lui c#259; de fiecare dat#259; se opreau înaintea icoanei Maicii Domnului #351;i se închinau cu evlavie, a început s#259; fac#259; #351;i el la fel. Încet-încet a înv#259;#355;at #351;i cântarea îngereasc#259;, pentru c#259; o auzea în fiecare zi de la p#259;rin#355;ii lui. Copilul îns#259; nu se ruga din evlavie, ci dintr-o obi#351;nuin#355;#259; bun#259;, deoarece credea c#259; Maica Domnului, a#351;a cum era zugr#259;vit#259; stând pe tron, era St#259;pâna casei.

Într-o zi, în timp ce se juca cu al#355;i copii pe malul râului, din lucrarea diavolului a c#259;zut în adâncul apei. Copiii au vestit-o pe mama copilului care, împreun#259; cu vecinii, au alergat la râu. Doi b#259;rba#355;i au s#259;rit în ap#259;, dar în ciuda nenum#259;ratelor lor încerc#259;ri, nu l-au putut afla pe copil.

Atunci mama copilului a alergat ca o nebun#259; în josul râului n#259;d#259;jduind c#259; îl va afla acolo. Deodat#259; îl vede pe copil în mijlocul râului stând pe ap#259; ca pe un scaun. V#259;zându-l, mama lui a strigat cu o nespus#259; bucurie:

- Copilul meu, ce faci acolo? E#351;ti bine?

- Sunt bine, mam#259;! St#259;pâna m#259; #355;ine #351;i de aceea nu m#259; tem!

Din pricina bucuriei mama copilului nu a în#355;eles despre care St#259;pân#259; îi spunea el. Doi b#259;rba#355;i au înotat pân#259; la mijlocul râului #351;i au luat copilul, pe care l-au dat apoi mamei lui. Ajungând acas#259; #351;i întrebându-l cum s-a izb#259;vit de înec, copilul a r#259;spuns:

- Când am c#259;zut în ap#259;, St#259;pâna casei noastre (#351;i copilul a ar#259;tat cu degetul spre icoana Maicii Domnului) m-a scos din ap#259; #351;i m-a #355;inut pân#259; ce au venit vecinii #351;i m-au luat.

Atunci to#355;i cei care se adunaser#259; s#259; aud#259; cele povestite de copil s-au închinat Maicii Domnului #351;i s-au minunat de iubirea de oameni #351;i de milostivirea ei. Toat#259; noaptea au cântat tropare #351;i cânt#259;ri de laud#259; în cinstea Maicii Domnului. Desigur cântarea cea mai iubit#259; de to#355;i a fost: „N#259;sc#259;toare de Dumnezeu, Fecioar#259;…”.

Chiqitita spune:

Mihaela

"FERICIREA te indulceste, INCERCARILE te intaresc, TRISTETEA te face mai uman, GRESELILE te smeresc, SUCCESUL te mentine in forma, dar numai DUMNEZEU te face sa mergi mai departe!"

cami_antonia spune:

anita ... tuturor care trec prin asteptari de zamislire de prunci le vin vise ce au continut copilaresc sau cu multe cele legate de bebici ... tin minte ca eu eram terifiata intr-o vreme ca tot visam bebici si ma speriam ca nu stiam daca e de bine sau nu ... etc .. asa ca e normal

caciantoni multumim de postari

vvvvv multumim de cuvinte

celelalte fete??????????????
ce mai faceti????????
unde sunteti?????????
unde ati disparut?

SPUNETI O RUGACIUNE PENTRU ALINA - operata pe creier SI ADRIAN - sa aibe puetere sa o ingrijeasca
Camelia Costea: DOAMNE AJUTA!

caciantoni spune:

va rog sa ma iertati....am uitat sa scot diacriticele.....

În partile Lombardiei traiau doi soti foarte credinciosi care aveau multa evlavie la Maica Domnului. Pentru aceasta, cuprinsi de dor dumnezeiesc, au pictat pe un perete al casei lor icoana ei, cheltuind multi bani pentru ca ea sa devina cât mai frumoasa si mai mareata. De fiecare data când treceau prin fata icoanei, se închinau cu respect si rosteau cântarea îngereasca: „Bucura-te, Ceea ce esti plina de Har, Marie…”. Pentru acest obicei bun al lor, Maica Domnului le-a trimis toate bunatatile ceresti si pamântesti. Viata lor era plina de fapte bune, traind în pace cu toata lumea. Din aceasta pricina oamenii i-au numit „pasnicii”.

Acesti crestini binecuvântati aveau un copil de trei ani care, vazând pe tatal si pe mama lui ca de fiecare data se opreau înaintea icoanei Maicii Domnului si se închinau cu evlavie, a început sa faca si el la fel. Încet-încet a învatat si cântarea îngereasca, pentru ca o auzea în fiecare zi de la parintii lui. Copilul însa nu se ruga din evlavie, ci dintr-o obisnuinta buna, deoarece credea ca Maica Domnului, asa cum era zugravita stând pe tron, era Stapâna casei.

Într-o zi, în timp ce se juca cu alti copii pe malul râului, din lucrarea diavolului a cazut în adâncul apei. Copiii au vestit-o pe mama copilului care, împreuna cu vecinii, au alergat la râu. Doi barbati au sarit în apa, dar în ciuda nenumaratelor lor încercari, nu l-au putut afla pe copil.

Atunci mama copilului a alergat ca o nebuna în josul râului nadajduind ca îl va afla acolo. Deodata îl vede pe copil în mijlocul râului stând pe apa ca pe un scaun. Vazându-l, mama lui a strigat cu o nespusa bucurie:

- Copilul meu, ce faci acolo? Esti bine?

- Sunt bine, mama! Stapâna ma tine #351;i de aceea nu ma tem!

Din pricina bucuriei mama copilului nu a înteles despre care Stapâna îi spunea el. Doi barbati au înotat pâna la mijlocul râului si au luat copilul, pe care l-au dat apoi mamei lui. Ajungând acasa si întrebându-l cum s-a izbavit de înec, copilul a raspuns:

- Când am cazut în apa, Stapâna casei noastre (si copilul a aratat cu degetul spre icoana Maicii Domnului) m-a scos din apa si m-a tinut pâna ce au venit vecinii si m-au luat.

Atunci toti cei care se adunasera sa auda cele povestite de copil s-au închinat Maicii Domnului si s-au minunat de iubirea de oameni si de milostivirea ei. Toata noaptea au cântat tropare si cântari de lauda în cinstea Maicii Domnului. Desigur cântarea cea mai iubits de toti a fost: „Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara…”.

mada23 spune:

Caciantoni... pentru cuvintele frumoase poastate, mi-au mers la sufletzel

madutz

miracolul a venit pe stradutza mea dar Sf Nectarie si Maicutza Sfanta au hotarat ca el sa ne vegheze din ceruri ai mila de noi

"Te simti neincrezator, ingrijorat si nu esti sigur pe ce drum s-o apuci? Lasa-L pe Dumnezeu sa te calauzeasca. El cunoaste drumul. "

caciantoni spune:

“ABANDONATI-VA IN MAINILE LUI DUMNEZEU!” - Cuvintele Parintelui Simeon de la Essex rostite acum mai multi ani la Bisericuta Memoriala “Mihai Viteazul” din Alba-Iulia, cu hramul Sfantului Siluan Athonitul

“In manastirea mea, cam jumatate din cei care sunt acolo - calugari si calugarite - au varsta voastra. Sunt oarecum “mamarutele” mele (traducerea fr. coccinelle = buburuza, mamaruta). As dori sa va spun cateva cuvinte, asa cum le vorbesc lor: Sa fiti cautatori de Dumnezeu, asa cum altii sunt cautatori de aur! Sa fiti cautatori de Dumnezeu pentru a dobandi pacea in inima. Sfantul Serafim din Sarov spunea: “Pastreaza pacea in inima ta si vei mantui in jurul tau mii de suflete!” Dar trebuie sa intelegem ca pentru a dobandi pacea in inimile noastre avem o intreaga cale de parcurs. Intr-un oarecare sens, pacea inimii este punctul final al acestei cautari.

Primul stagiu (prima etapa) cere trairea in smerenie. Ce este smerenia altceva decat… a trai in adevar inaintea lui Dumnezeu? A fi tu insuti din toata inima si din tot sufletul inaintea Domnului. Poate ca atunci vom descoperi ca suntem saraci, ca suntem slabi, ca suntem pacatosi. Dar sa nu ne temem: orisiunde am fi, orisicare ar fi calea pe care am luat-o, orisicare ar fi situatia in care va gasiti, oricat de indepartata de Dumnezeu ar fi ea, trebuie tot mereu sa va aduceti aminte ca sunteti iubiti de Dumnezeu! Orisicare ar fi acea situatie in care va aflati! Si datorita acestei dragoste (iubiri), va puteti abandona in mainile lui Dumnezeu in orice situatie in care va aflati.

Abandonarea in mainile lui Dumnezeu este etapa cea de-a doua. Ne este indispensabila (aceasta etapa), caci daca nu stim sa ne abandonam, ce poate face Dumnezeu? Caci El este cel care va face, ne face (intru) sfinti. Dar nu poate sa faca din noi sfinti decat daca suntem cu adevarat in mainile Lui. Si v-as spune atunci sa nu va fie frica si sa va abandonati cu totul in mainile lui Dumnezeu! Dumnezeul nostru este un Dumnezeu plin de mila si de iubire. Uitati-va la ce ne-a spus Hristos in pilda fiului risipitor, in intalnirea sa cu samarineanca, asemanatoare cu cea cu femeia pacatoasa. Unde vedeti o osandire din partea Dumnezeului nostru? Nu este decat un cuvant al iubirii. Acest cuvant, care urmareste creatia in fiinta noastra astazi este descoperirea acestui cuvant al dragostei si al milei, care ne da adevarata pace a inimii.

Asa ca sa cerem tuturor sfintilor care au cunoscut aceasta cale pe pamant, sa le cerem ca sa mijloceasca pentru noi, in fata Domnului nostru, pentru ca sa intelegem si noi cat este de important sa ne abandonam in mainile lui Dumnezeu prin smerenie. Este ceea ce va urez eu din inima!