Mladite si mugurasi de mai-iunie 2008 (118)
Raspunsuri - Pagina 18
socrate spune:
LA MULTI ANI PENTRU DOLORESS TANTI MAMA LUI PATRICK! SA FIE EA SI TOATA FAMILIA FERICITA SANATOASA SI VOIOASA!
Fetelor ne-am intors si noi din concediu. A fost foarte frumos. Am petrecu, am mancat, am alergat dupa copil. Suntem bine, am avut grija ce-i drept cu mancarea am evitat sosuri si tocaturi ca sa nu cumva sa facem vreun deranj.
Am citit cam ce s-a scris la ultimul capitol, mai am de recuperat ce-i drept.
Ylari, eu am patit-o la bulgari. Tarzan, aka Taz (dupa personajul cu acelasi nume din Diavolul Tasmanian) urla de fiecare data in restaurant cu toate eforturile mele de a-l tine linistit avea lucruri de comunicat la multi decibeli. ERau foarte multi copii mici, unii urlau, altii plangeau, adica nu eram noi intr-o mare de liniste. O tanti cu un copil mai maricel mi-a tras o privire de aia scarbito-enervata de am zis ca intru in pamant, de draci evident. Asa ca in gandul meu i-am urat un copil de doua ori mai urlator ca al meu cand l-o face pe al doilea. HA.
E foarte bine sa inciti fetele din zona, asa merita personajele de genul acesta.
Eu nu inteleg lipsa asta de toleranta fata de copii, pana la urma daca esti mamica singura si tb sa faci cumparaturile si copilul urla ce faci pleci acasa? Poate nu ai cu cine sa lasi copilul.
In fine, asta este.
Fetelor stiti cumva un dentist bun? Adica care sa faca si lucrari bune? Ca sotul meu isi tot pierde din dinti iar dentista noastra are mari probleme cu mainile acum s-a operat din nou si nu putem merge la ea. Recomandari ceva?
Legat de cine ce face Sebastian a inceput sa zica apa foarte clar, cere cand ii e sete, tzupaie cand ii e foame sau urla hihihi, zice da-i cand vrea ceva. Era super haios ca alerga cu mainile ridicate pe terasa catre piscina tzipand din toti raunchii "aca, aca" adica vrea la apa. Zice si apa cu p dar mai scapa si cu c. E dragut ca uite daca tot ii zicem "cazi" cand se apropie de marginea patului, azi cand i-am zis "cazi" mi-a raspuns "cazi" asa invata ei. In hotel a stapanit foarte repede tactica datului jos din pat dupa ce m-am chinuit sa il invat cu lunile, brusc incepe sa faca cate ceva.
Avem explozie de dinti, un premolar jos a spart, un incisiv sparge si el, un alt premolar isi scoate coltii deci a fost marait pe bune dreptate cate o zi.
Pupam pe toate si mai intram, acum incerc sa mai stapanesc dezastrul din casa sa mai gatesc ceva si tot asa. 
Lorich spune:
La multi ani draga Doloress! Sa fii sanatoasa si sa ai parte numai si numai de bucurii!
Da, Laura, papa Robertel ce n-a "pupat" vreodata:supa cu perisoare, vreau sa-i fac orez cu legume, mar copt. Cred ca am descoperit insa cauza deranjamentului (sper sa fie asta) - o maseluta sus; el n-are inca toti incisivii jos, stau sa iasa si aia, dar a pocnit o maseluta, are numai boabe de fasolica prin guritza.
Andrada eu am pus (insa nu acum, un pic mai tarziu in vara) piersici coapte, depielitate si impartite in 2, cate 2-3 jumatati in punga. S-au pastrat excelent, si gust, si aroma si i-au placut lui Robert... well, cam cat ii plac lui fructele. ![]()
Cleo mi-ai dat idee cu prunele. 
Ylari sunt uluita cata nesimtirea!
Bineinteles ca am uitat ce mai voiam sa zic... socrate welcome back! Chair voiam sa intreb de tine.
Si last but not least..MSBB cam tacuta, nu? Noroc ca azi e paranghelie la noi. 
Edit Cleo foarte frumos site-ul, imi place. E cam mic fontul sau sunt io chiorensis?
Lori, mami de Robert din 9.06.2008
YLARI spune:
Socrate ti-am dat PM cu stomatologul ![]()
Lorich pupam pe Robert dintzosul ![]()
YLARI
http://community.webshots.com/user/YLARI
http://b1.lilypie.com/tFAgp3.png
cleo78 spune:
| Citat: |
citat din mesajul lui Lorich La multi ani draga Doloress! Sa fii sanatoasa si sa ai parte numai si numai de bucurii!D Andrada eu am pus (insa nu acum, un pic mai tarziu in vara) piersici coapte, depielitate si impartite in 2, cate 2-3 jumatati in punga. S-au pastrat excelent, si gust, si aroma si i-au placut lui Robert... well, cam cat ii plac lui fructele. Cleo mi-ai dat idee cu prunele. ![]() Ylari sunt uluita cata nesimtirea! Bineinteles ca am uitat ce mai voiam sa zic... socrate welcome back! Chair voiam sa intreb de tine. Si last but not least..MSBB cam tacuta, nu? Noroc ca azi e paranghelie la noi. ![]() Edit Cleo foarte frumos site-ul, imi place. E cam mic fontul sau sunt io chiorensis? Lori, mami de Robert din 9.06.2008 |
piersici coapte la soare sau la cuptior? ca io le-am pus despielitzate dar ne tratate termic . Si din care soi ai pus? ca is unele mai pofoase, galbui, unele mai rosietice inchise la culoare,etc.
despre fonturi: este mic fontul, dar daca il maresc, faci scurta la mana scrool-and [:)))] ca pe alocuri o sa mai adaug informatii
o
soarele din viatsa noastra mamica natanga de pe 9.05.2008
iulia83 spune:
La Multi Ani cu fericire, sanatate si bucurii DOLORESS!
cleo, arata super site-ul. sper ca-ti da si tie un pachet moca de masaj&co pt oboseala ![]()
va
, am treaba ![]()
Doloress spune:
Multumesc mult fetelor
¸Cleo, Gabita, MsBB, Laura, Esme, Ylari, Socrate, Adriana, Lorich, Iulia Sper ca n-am uitat pe nimeni! Ma gandeam ca se fac acusi doi ani de cand ne cunoastem, parca imi sunteti o familie, toate imi sunteti foarte dragi! 
Azi o sa avem o zi obisnuita, probabil o sa-mi fac de cap cu o bere diseara cand ajung acasa si cam atat. Sambata mergem la shopping sa-mi iau ceva frumos si apoi la un restaurant de lux, sus pe o terasa de unde se vede tot Montrealul. Ma sarbatoresc si eu si socru-meu (ziua lui a fost sambata).
Imbatranesc si nu-mi pare rau
Fiecare varsta are farmecul ei si cred ca asta e cea mai fericita perioada a vietii mele. Ma simt implinita intr-adevar cand ma uit la piticul meu cum zambeste cu toata fata.
Va pup, ma duc la munci!
"Vos enfants : vous pouvez vous efforcer d'ętre comme eux, mais ne tentez pas de les faire comme vous" Khalil Gibran
Lorich spune:
Cleo coapte la cuptor, erau de alea galbui, nu rosiatice. Si acum imi amintesc cum mirosea bucataria de la ele ![]()
Lori, mami de Robert din 9.06.2008
Victoria_mami spune:
LA MULTI ANI FERICITI DOLORESS!
_
Mami de Printesa Victoria Isabella 
Victoria Isabella, Printesa Noastra Perfecta!
Alysh spune:
Buna fetele,
Pt mine azi Z1,
, speram sa iiasa ceva
, dar asta e, asteptam.
Am intrat in mod special pt iubita scumpa si dragutza :
[b]DOLORESS, sa-i urez LA MULTI ANI FERICITI, SA SE SIMTA MEREU LA FEL DE IMPLINITA SI FERICITA CA ACUM, SA AIBA PARTE DE O VIATZA FRUMOASA SI DE MULTA SANATATE! UN MARE PUPIC PT TINE SI BEBELE TAU FRUMOS!
Laurita, umblu si eu pe unde pot
, azi am umblat prin Mall, maine am niste chestii de rezolvat, dar joi sunt libera ca pasarea cerului si SPER SA NU MAI INTERVINA NIMIC CA MA FAC DE RAs, SI SA NE VEDEM CA MA TOPESC DE DORUL VOSTRU
Ylari[/b], fii antena ca ma dau din Crangasi si vin si eu in clubul celor care vor sa-l terorizeze pe librar. Am si eu o limbaritza cand ma apuca
Vlady
Danicris spune:
Doloress, sa-ti dea Dumnezeu sanatate, sa fii fericita si sa te bucuri in fiecare clipa de familia ta. La multi ani. 
Dani, mami de Rasfatzel 23.06.2008
