Puterea gandurilor noastre

gaba-rema spune:

Inclin sa-ti dau dreptate.
Dar exemplul trist cu femeia fara copii era o replica la anumit pasaj din spusele Elenei:

[/quote] citat din mesajul lui Elena
... NU este de ajuns sa fi 'pozitiv-ganditor de top', iti mai trebuie 'ceva' ca sa reusesti, ca sa poti fi ajutat/a de gandirea pozitiva. Si acel ceva este dorinta de a reusi, de a invinge raul care te-a doborit...
[/quote]

Ad literam, cunostinta mea a indeplinit ambele conditii: gand pozitiv + determinare in a invinge obstacolele. Dar n-a reusit.
Asta am vrut sa spun, nimic mai mult.

In rest, e adevarat ca daca ceva nu se poate, trebuie sa stii sa te opresti din lupta... fie ca e pt. o himera, fie ca e pt. a avea un copil Dar uneori e greu sa te prinzi CAND trebuie sa o faci.
Nu avem proceduri clare in privinta asta .

conchita spune:

cu unele exceptii. :-)) ti-am spus ca detaliile tehnice din care ma inspir eu se gasesc in Eclesiastul. altii pot gasi alte surse.
eu am interpretat observatia Elenei in sensul ca nu e suficient sa iti doresti si gata, para malaiata, ca doar iti doresti enorm enorm. ea a zis o chestiune capitala - dorinta sa invingi raul. dar pentru asta, trebuie sa-l identifici. si raul poate fi chiar in dorinta insasi. stiu ca suna dureros, dar ti-am zis, am trecut si eu pe-acolo, recunosc fixismele si disperarea si sentimentul ca Dumnezeu nu ma iubeste (in cazul tau agnostic inlocuiesc cu "sentimentul ca merit, dar nu primesc"). in cele mai multe cazuri, din nefericire, intelegem "nedreptatea" abia dupa ce se consuma si vedem ca exista o logica intrinseca in toate si, mai presus de orice, dreptatea insasi. dar nu o vedem, ca ne infigem cu toata faptura in dorinta insasi si pierdem din vedere contextul. o dorinta devine legitima, cred eu, cand iei distanta fata de ea, te imaginezi fara ea indeplinita si esti totusi bine merci, adica nu te apuca sinuciderile si agonia. iar daca reusesti asta, inseamna ca dorinta respectiva e ok, nu te va consuma cu totul si e realizabila.

cand? buna intrebare. eu as raspunde ca inca de la inceput trebuie sa ai masura lucrurilor dorite si sa investesti exact atat incat sa nu te pierzi pe tine vanand himere.

gaba-rema spune:

Nu imi pot imagina ca, in cazul dorintei de a avea copii "raul poate fi dorinta insasi". La alte chestii, da, se poate sa fie asa... dar nu la asta.

Fetelor, ati dat aici multe sfaturi foarte bune de gandire pozitiva celor fara copii .
In apararea mea de negativista ad nauseam , va spun doar ca o femeie care si-a dorit foarte mult un copil si nu l-a avut e in mare masura ca una care si-a pierdut copilul .
Or, femeile ramase fara copilul lor, stit bine, sunt de neconsolat, chiar si cele mai mari optimiste prin natura. Va intrebati DE CE?
De ce ele nu reusesc adesea sa iasa din starea lor de doliu, orice li s-ar zice, oricate incurajari si sfaturi ar primi (unele, nu toate, sa ne intelegem...)?

...Poate ca e unul din cazurile in care indemnurile la gandire pozitiva ... nu prea ajuta?

danat spune:

Excelent, extraordinar, concis si foaaarte adevarat!
din pacate, nu prea ne reuseste mereu....




Dana mama lu' Radu Stefan




Hobby

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
www.youtube.com/watch?v=l9lq8oaK5Mw" target="_blank">
"If you wanna make the world a better place,
Take a look at yourself and then make a Change"
"Man in the Mirror" - Michael Jackson

danat spune:

Gabi de ce nu reusesti sa dai si exemple pozitive? Parca le alegi pe cele mai negre cu putinta... Nu zic sa fugim, sa ne facem ca nu exista si ele in viata, ohohoooo...insa de ce sa tot batem apa in piua pe ele???
Durerea parintilor care si-au pierdut copilul este....fara cuvinte, sfasietoare este prea putin spus, nici nu vreau sa imi imaginez. Am un caz apropiat in familie, unchiul si matusa mea, parinti care si-au pierdut copilul (adult in toata regula) din cauza unui cancer de piele nenorocit. La inceput, am crezut ca vor fi terminati, ei avand deja aproape 70 de ani...si au fost, intr-adevar, devastati, dar dupa 1-2 ani au reinceput sa traiasca. Numai Dumnezeu stie ce e in sufletul lor, cred ca un gol infinit, probabil se simt ca un fruct sec, insa au reinceput sa se bucure de viata, calatoresc, mai tot timpul sunt plecati, ba la tara, ba din tara... ii admir pentru ca mai pot sa rada si vorbesc cu dulce alinare despre baiatul lor... eu una, numai cand ma gandesc la situatia asta a lor, mi se pune un mare nod in gat si o greutate pe suflet . Insa uite, se poate... avem de invatat cu totii de la astfel de cazuri. Si de aceea iti spun... de ce sa nu gandim noi pozitiv?!?!?!





Dana mama lu' Radu Stefan




Hobby

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
www.youtube.com/watch?v=l9lq8oaK5Mw" target="_blank">
"If you wanna make the world a better place,
Take a look at yourself and then make a Change"
"Man in the Mirror" - Michael Jackson

gaba-rema spune:

e grozav ca miliarde de oameni pe planeta sunt Ok si multumiti... dar pe mine intotdeauna m-au intrigat (si m-au atras) cazurile extreme ... alea cele mai negre cu putinta, cum zici tu. Ma intreb: cum o fi sa fii un om cu o drama (dizabilitate, mutilare, pierdere, ce-o fi...) intr-o lume in care coplesitoarea majoritate e intr-o stare de normalitate, si care nu e dispusa "sa bata apa in piua" doar pt.ca exista si ei, aia putini si naprasnic loviti de destin?? Eu la ei ma gandesc... demult... dinainte sa fiu si eu, intr-o masura oarecare, un astfel de caz.



Exact asa se simte o femeie care a vrut sa aiba un copil si nu a putut: ca un fruct sec. Stearpa si inutila. Are prea mult timp. Isi umple timpul cu excursii si diverse distractii, dar de cele mai multe ori se duce la ele fara nici o chemare, nici un chef. Si ca sa nu piarda orice legatura cu anturajul, cu prietenii. Si... ca sa mimeze ca au o viata :(
Si eu am sufletul varza din cauzainfertilitatii (si a recentei pierderi de sarcina), si sufar chinurile iadului cand trebuie sa ma afisez in public. Eu n-am nici un chef, dar cand ajung acolo, rad, fac glume, ma arat normala, ingrijita - cat mai reusesc... Habar n-are lumea ca in sufletul meu e pustiu :) Rareori observa cate unul ca "tac cam mult". Eu raspund iute zambind, cum ca ascultam ce se spune, si iau aerul de filozoafa :)
Asa ca nu te lua dupa aparente. Unchiul si matusa ta poate au trecut peste... si chiar traiesc... dar eu stiu cum e senzatia , si am oarecari indoieli ca au trecut peste :( Sper totusi sa gresesc in ceea ce ii priveste.

PS: au alti copii? nepoti? desi nu se admite, nu e 'political correct', chestia asta schimba enorm perspectiva celui care a avut o mare pierdere... crede-ma !

danat spune:

Gabi imi pare rau ca treci prin asa ceva.
Toti ne gandim si la oamenii amariti si coplesiti de probleme...si? asta ii ajuta cu ceva? Crezi ca daca eu bat aici moneda pe gandirea pozitiva oi fi o nesimtita care vede totul in roz si-i merg treburile struna...hmmm. E bine daca las impresia asta! Nu ma apuc sa vorbesc de ale mele, tocmai pt ca am gandit acest topic ca sa ma indepartez de "ale mele" si sa vad cum reusesc si altii sa se indeparteze de 'ale lor".

Cat despre unchii mei, gresesti cand spui ca eu cred ca au trecut peste...nu am spus asta si nici gand de asa ceva. Nu se poate trece peste asa ceva! Nu ai cum. Ca doar a murit cea mai pretioasa parte din tine...
Si, din pacate, au un nepot care n ua tinut nici un fel de relatii cu ei de mic copil, deoarece tatal lui (adica baiatul lor, care s-a prapadit) a divortat si apoi a fost i nrelatii f f reci cu mama baiatului...e o poveste incalcita, nu mai conteaza. Nu au nici macar nepot apropiat ca sa zic asa. Mie mi-e greu sa si vorbesc cu ei. Pentru ca stiu ca, oricat ai fi de natural fata de ei, nu ai cum sa ii ajuti total in durerea lor.




Dana mama lu' Radu Stefan




Hobby

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
www.youtube.com/watch?v=l9lq8oaK5Mw" target="_blank">
"If you wanna make the world a better place,
Take a look at yourself and then make a Change"
"Man in the Mirror" - Michael Jackson

conchita spune:

gabi, poate suna cinic, dar sunt disperari mai mari pe lume decat acela de a nu avea un copil. si ti-o spune asta cineva care a fost super obsesiva legat de dorinta devastatoare de a avea un copil. a venit cand am renuntat sa mai cred ca va veni vreodata. incepusem sa cercetam adoptiile, din romania ar fi costat enorm, din america ar fi trebuit sa asteptam poate ani de zile si tot enorm ar fi costat, pur si simplu n-am mai avut energie sa mai sper. si, ca mai mereu in ce ma priveste, cand am atins fundul sacului cu sperante si incredere, s-a indeplinit. habar nu am de ce se intampla asta. poate ca nu mi-am dorit cum trebuie? ce am invatat din asta: dorinta pozitiva si gandul bun nu-s echivalente patimii. patima are ceva bolnavicios si, implicit, negativ in ea. de aceea ti-am spus ca raul poate e in dorinta in sine.

pe de alta parte, pot sa iti spun ca numai retrospectiv putem intelege asta, desi ideal ar fi s-o stim de la inceput. sa-ti ofer un scenariu: o femeie are gandul pozitiv de a deveni mama si incearca totul ca prietena ta. i se intampla minunea, dar dupa un an divorteaza. copilul are acum familie monoparentala. minunea e inca minune pentru mama si tata, dar pentru copil? intelegi? Binele nu trebuie privit intotdeauna din perspectiva parintilor, ci si a copiiilor. nu vreau sa spun ca nu ar fi trebuit sa se nasca pentru ca acum creste cu parinti divortati. ci ca e o ratiune in toate. si daca ne incapatanam sa nu o vedem, nu facem decat sa atragem raul in viata noastra si a celor iubiti, insistand in patima.

dorinta pozitiva, dupa mintea mea, ca si gandul pozitiv, sunt eliberate de umori, sunt pure. sunt asa, ca Binele absolut. poate ca doar atunci se indeplinesc, cand ne insusim adevarul asta.

si nu, nu as compara o femeie care nu are copil cu o mama care si-a pierdut copilul. e ca si cum ai zice ca o femeie isi doreste un copil cu orice pret, chiar daca urmeaza sa-l piarda dupa aceea. nici nu-mi pot imagina suferinta crancena a mamei care-si pierde copilul, imi fuge pamantul de sub picioare numai imaginandu-mi, mi-e rau fizic. or femeia care doreste sa devina mama, sufera fara obiect (nu zic ca sufera mai putin), copilul nici nu s-a nascut, nu-s comparabile situatiile.

conchita spune:

of doamne...acum citesc. n-am stiut...imi pare tare rau, gabi...daca iti zic ca si eu am trecut pe-acolo, iti zic asta ca sa ma crezi ca nu incerc sa-ti vand teorii goale de continut. iti zic ca poate rezolutiile mele, dupa experiente ca ale tale, iti pot ajuta sa clarifici una-alta. sau poate nu, ca la experiente identice tot vorbeam noi ca emotiile sunt diferite de la om la om.

eu am pierdut doua sarcini, una extrauterina si alta prin avort spontan, s-a eliminat sarcina pur si simplu. am fost in pragul sinuciderii in ambele cazuri. deci stiu. stiu stiu stiu ce spui, chiar daca tu crezi ca nimeni nu poate cuprinde cu imaginatia durerile sfasietoare prin care treci.

dar vrei sa-ti spun ceva? acum o am pe sonia, da? crezi ca de doi ani jumate de cand e ea in viata mea sunt numa lapte si miere, ambrozie si nectar si lumea e dintr-odata un paradis, iar perspectivele mele asupra lucrurilor sunt mereu serene si feerice? nu, gabi. realitatea crunta e ca nimic nu se schimba. dimpotriva, se complica si mai mult. crezi ca mie nu mi s-a intamplat sa rad gaunos si sa-mi pun platosa stralucitoare chiar daca sursa luminii interioare era pe off? sau restul mamelor din lume??

ideea e ca venirea unui copil nu TE rezolva pe tine ca om. de-aia exista negativ in dorinta asta, daca nu intelegi ca un copil nu vine pentru tine si ca nu iti va fixa automat toate problemele si nici nu-ti va aduce fericirea pe tava. intamplarea intamplata ramane intamplata (goliciunea din suflet), nu se schimba odata ce devii mama, asa automat.

ia distanta. sufera pana la epuizarea suferintei si dupa aceea respira adanc si ia distanta. trebuie sa inchei capitolul asta prima oara, sa te reinnoiesti, sa te echilibrezi, ca sa fii pregatita. stiu sigur ca vrei sa fii pregatita, stiu sigur ca nu vrei sa te surprinda minunea cand tu zambesti absent si nu te-ai reumplut cu bucurie. ban la ban trage, bucurie la bucurie asisderea. :-))

haide, stergeti lacrimile, un copil are nevoie de tine pe lumea asta, mai devreme sau mai tarziu. trebuie sa te gaseasca zambindu-i.

conchita spune:

iti spun io cum e, mafalda ce sunt. :-))
mama mea a trecut prin 5 ani de agonie si a murit de cancer. in ultima faza era imobilizata in pat de luni de zile. dupa ce medicul ii mai daduse 2 saptamani de trait, a mai trait 8 luni. in tot timpul asta, nu am auzit-o niciodata plangandu-se. stiu ca suna SF, eu nici acum nu inteleg cum se poate asta. pana in ultima zi, durerea ei cea mare era daca am mancat io ceva pe ziua respectiva si daca am dormit suficient. a murit zambind si nici nu vreau sa imi imaginez prin ce dureri crunte a trecut, ca ajunsese o mana de om. si lumea aia fericita de care vorbesti tu a continuat sa traiasca bine merci inainte in timp ce mama si-a vazut de moartea ei de inger.

iar despre doamna de care v-am mai povestit inainte si despre care sper sa pot ajunge sa-i scriu povestea pana la urma, e de-a dreptul pur si simplu povestea ei. este in carut de dizabilitate, dar traverseaza america in lung si-n lat intr-un minivan special. abuzata in copilarie, violata de preotul care a venit s-o impartaseasca atunci cand era in coma si toata lumea credea ca o sa moara, parasita de familie, i-a murit una dintre fete acum doi ani...recent a cazut din pat si si-a rupt niste coaste...ce sa-ti mai zic? nu am auzit-o niciodata blestemandu-si soarta, ci binecuvantandu-l pe Dumnezeu continuu. nu se razvrateste ca de ce tocmai ea sa traiasca viata asta. pare incredibil, nu?

ce vreau sa spun e ca nici o intamplare nu are asupra ta decat puterea pe care i-o dai. tu ramai tu in orice situatie. daca esti un om rau si uracios, apai cand ai vreo dizabilitate sau pierdere, tot asa ramai! daca esti un inger de om, poa sa te calce trenul, sa-ti arda casa, sa-ti moara toata familia in lagar, orice, nimic nu poate schimba bunatatea din inima. deci nu intamplarile definesc omul, gabi, ci omul defineste intamplarile...tu poti continua sa privesti spre cei dezavantajati de intamplari, dar de la ei nu poti invata decat tot aceeasi lectie ca de la cei numiti de tine "fericiti".