Viata de dupa moarte - documentar
Raspunsuri - Pagina 6
gaba-rema spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Ayla21 Am spus ca nu mai scriu aici, si poate bine ar fi asa. As vrea sa citez pe cineva, pt ca nu-mi apartin cuvintele, doar pt ca gandesc la fel, si acest cineva se exprima foarte clar. "In clipa in care vorbesti de suflet, reincarnare sau alte povesti similare inseamna ca accepti exitenta unui "ceva" care are anumite proprietati, contine informatii, de ex. amintiri, sau trasaturi de caracter insa este imaterial. Ce anume pastreaza acest asa zis suflet? Identitatea vechii personane? Felul ei de a fi? Amintirile? Cunostintele, aptitudinile? Toate acestea fara un suport material? Ca si cum ai avea cativa gigabytes de informatie, dar fara un suport de stocare gen hard-disk. Din experienta mea directa (neurologie, neurochirurgie), pot sa afirm ca toate amintirile, senzatiile, cunostintele, trasaturile psihice etc. sunt rodul EXCLUSIV al activitatii creierului uman. Un organ ca oricare altul, doar mult mai complex. Cel mai stralucit savant sau om de cultura este redus la nivelul de leguma in clipa in care un atac vascular cerebral, o tumora sau orice alta afectiune distruge cativa centri nervosi. Poti transforma un savant intr-un imbecil printr-o simpla incizie facuta gresit. Unde se duce informatia acumulata de el in acel moment? Nicaieri. Chestia cu pacienti comatosi care ulterior redau franturi din convorbirile celor din jur este in prezent explicata stiintific. S-a dovedit pe experimente riguros efectuate ca simtul auzului este pastrat mult dupa ce alte functii cerebrale inceteaza, deoarece po****tiile de neuroni raspunzatoare de auz sunt foarte rezistente la hipoxie. Ca urmare, la un anumit grad de profunzime al comei, omul continua sa inregistreze informatii auditive, chiar daca pe moment el nu realizeaza cele vorbite in incapere (nu este constient, nu intelege). Ulterior, daca este norocos si scapa, e posibil sa poata reda fragmente din ceea ce a inregistrat. Daca s-ar sectiona nervii auditivi sau s-ar distruge arille temporale de proiectie corticala a auzului, persoana respectiva nu ar mai reda nimic din ce s-a vorbit in sala. Asadar, nu e nici un fel de suflet plutitor prin incapere. In privinta senzatiilor de tunel, plutire, aura divina etc. nu sunt altceva decat un fel de vise din care la trezire poti sau nu sa-ti amintesti diferite parti. Am avut pacienti care au trait asemenea stari in timpul unei simple anestezii generale, cand viata lor nu a fost in pericol nici o clipa. Aici mai intervine si educatia pe care o ai, si interpretarea subiectiva a viselor adauga coloratura mistica necesara. Daca vrei cu orice chip sa crezi in minuni, si o pisica neagra sau urma unei pete de cafea este un semn divin. Printesa dintisor _.-**-._.-**--**-._._.-**-._.-**--**-._._.-**-._.-**--**-._._.-**-._.-**--**-._._.-**-._.-**--**-._._.-**-._ Da-mi Doamne, forta de a indeplini tot ce sta in puterile mele, rabdarea de a indura ce depaseste puterile mele si discernamantul de a nu le confunda. Monica, cea mai buna mami pentru Claudiu, Luana, Alma Iti multumesc Doamne pentru ceea ce am, dar si pentru ceea ce nu am, Tie Doamne Iti multumesc! |
Ayla
Exact asa cred si eu . Punct cu punct.
Apropo de pisica neagra... poate ca singurul 'miracol' este imprevizibilitatea si complexitatea mintii omenesti.
gaba-rema spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui marius Imi poti spune stiintific unde este stocata iubirea? Nu are sen sa intreb daca la mijloc este un proces neuronal. Pentru ca daca este stocata inseamna ca pot sa distrug(printr-o simpla incizie) iubirea sau daca accept aceasta ipoteza pot sa o provoc sau sa o dezvolt. |
Dar ce este iubirea??
Īn viziunea mea, este o furtuna de catecholamine īn creier (asta macar cānd te īndragostesti lulea de o persoana de sex opus... īn general
). Asta ar explica de ce iubirea e trecatoare.Da, am ajuns sa cred ca iubirea e un proces neuronal.
Stiintific vorbind, cāt timp un om este īn coma, chiar profund, si chiar de mult timp, exista sansa ca el sa se trezeasca. A cam trecut vremea de cānd se credea ca celulele nervoase nu se refac "never ever" :)
E o chestiune de sansa (foarte mica), de loterie... E ca si cazul acelor cupluri infertile īn mod inexplicabil timp de zece ani, care se trezesc deodata parinti... Fara sa fie vreun miracol la mijloc.
Evident, cuplul trece imediat la categoria "subfertil"
Nu stiu cum se īntāmpla la alti copii, da' mie nu-mi trecea deloc "unde pupa mama"... ba parca mai rau chiraiam si ma enervam, ca vedeam ca e poveste, ca pupa mama si tot doare :(
Al dreaq copchil rasfatzat am mai fost si io
sanziana72 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Ayla21 Aici mai intervine si educatia pe care o ai, si interpretarea subiectiva a viselor adauga coloratura mistica necesara. Daca vrei cu orice chip sa crezi in minuni, si o pisica neagra sau urma unei pete de cafea este un semn divin. |
Una dintre frumusetile vietii pe pamant este tocmai aceasta libertate de alegere - dar poti alege doar pentru tine. Fiecare e liber sa creada in ce vrea si sa isi coloreze viata asa cum ii place. Viata nu este atat ceea ce ni se intampla in exterior, cat modul in care aceste intamplari ne afecteaza in interior. Iar asta depinde de la om la om.
Ayla21, sper sa nu te superi ca am folosit niste randuri din mesajul tau. Le-am folosit doar ca punct de plecare pentru niste idei, nu incerc sa schimb ceea ce crezi sau sa spun ca nu e adevarat. E adevarul tau.
Exista ideea ca fiecare isi creaza viata, realitatea. Daca acest lucru s-ar aplica mot-a-mot si ar fi valabil pentru credintele fiecaruia despre moarte? Nu ar fi infricosator? Daca pentru cei care cred ca nu mai exista nimic dupa moarte, nu ar mai exista nimic, iar pentru cei care cred in ceva, ar exista acel ceva? Daca cei care cred in Dumnezeu s-ar intoarce la Dumnezeul pe care l-au creat prin credinta lor? Daca musulmanii s-ar intoarce la Alah? Iar grecii antici si-ar intalni zeii? De ce trebuie sa existe un adevar universal valabil? Daca fiecare are adevarul lui?
De unde aceasta tendinta de monopol al credintei?
Ok, daca aceasta teorie ar fi valabila, as intelege macar de ce am vrea sa ii convingem pe cei dragi noua sa creada acealasi lucru cu noi. Ca sa ne intalnim dupa moarte.
Ca sa elucidam misterul mortii, ar trebui sa elucidam misterul vietii. Iar aici ne lovim de Teoria creationista versus Teoria evolutionista.
Dar daca ambele sunt doar bucatelele unei teorii mai mari care le include? De ce nu ar putea fi amandoua valabile?
Da, indragostirea e in mare parte un proces chimic, hormonal. Aceasta este partea care trece. Dar de ce iubirea nu poate include si o alta componenta, mai subtila? De ce ar trebui sa se excluda una pe alta?
Putem lua doi copii care se cearta tragand amandoi de o minge:
- Mingea asta e rosie!
- Ba e albastra!
- E roooooosie!
- E ALBASTRA!
Dupa care incep sa se bata ca sa demonstreze cine are dreptate. Doar ca luandu-se la bataie, mingea le-a scapat din maini si s-a rostologit pe asfalt. Cand au obosit sa se mai bata au descoperit cu uimire ca mingea era pe jumatate rosie si pe jumatate albastra. Amandoi au avut dreptate tot timpul si totusi...
"We can do no great things - only small things with great love." ("Nu putem face lucruri mari doar lucruri mici cu multa dragoste.")Mother Teresa (1910 - 1997)
marius spune:
Sa inteleg ca iubirea pentru mama ta de exemplu este trecatoare? Un rezultat(efect) pur biochimic al prezentei unor compusi aminici? Defapt chiar si asa ar fi un raspuns superficial din punctul meu de vedere pentru ca sentimentul de iubire (sau senzatia daca vrem sa ramanem intr-o sfera materialista cat de cat) este personalizata, noi iubim personalizat. Inseamna ca exista undeva o cheie biochimica alta decat structura unui compus care in mod specific declanseaza reactii neuronale specifice punctuale discrete, nu? Insa daca acceptam si o astfel de ipoteza macar greu de acceptat dar asa de dragul continuitatii unei idei ce ne facem cu iubirea generala. Adica un om iubeste ceva generic (pisicile de exemplu) nu o pisica anume ci orice pisica. Sau sunt multi oameni care iubesc copiii, sunt topiti realmente ori de cate ori interactioneaza cu un copil. E clar ca nu discutam de Gigel. Deci daca am reduce la nivelul ipotetic al unui efect biochimic determinant atunci nu are explicatie iubirea fata de mama de exemplu.
Daca as vrea sa fiu "rau" - si sa complic si mai tare - as face urmatoarea afirmatie:
Exista mai multe feluri de iubiri? Eu risc un raspuns (deocamdata) si zic NU. Poate niveluri diferite - da, insa iubiri diferite in mod categoric NU.
Eu pur si simplu / Pagina familiei / Tot noi / Mai multe... / www.youtube.com/user/mariuspernes" target="_blank"> Video
Pagina legislativa
ladyJ spune:
Gaby, tu personal ce crezi ca e dupa moarte? E o lata dimensiune? Nu e nimic nimic?
gaba-rema spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui marius Sa inteleg ca iubirea pentru mama ta de exemplu este trecatoare? Un rezultat(efect) pur biochimic al prezentei unor compusi aminici? Defapt chiar si asa ar fi un raspuns superficial din punctul meu de vedere pentru ca sentimentul de iubire (sau senzatia daca vrem sa ramanem intr-o sfera materialista cat de cat) este personalizata, noi iubim personalizat. Inseamna ca exista undeva o cheie biochimica alta decat structura unui compus care in mod specific declanseaza reactii neuronale specifice punctuale discrete, nu? Insa daca acceptam si o astfel de ipoteza macar greu de acceptat dar asa de dragul continuitatii unei idei ce ne facem cu iubirea generala. Adica un om iubeste ceva generic (pisicile de exemplu) nu o pisica anume ci orice pisica. Sau sunt multi oameni care iubesc copiii, sunt topiti realmente ori de cate ori interactioneaza cu un copil. E clar ca nu discutam de Gigel. Deci daca am reduce la nivelul ipotetic al unui efect biochimic determinant atunci nu are explicatie iubirea fata de mama de exemplu. Daca as vrea sa fiu "rau" - si sa complic si mai tare - as face urmatoarea afirmatie: Exista mai multe feluri de iubiri? Eu risc un raspuns (deocamdata) si zic NU. Poate niveluri diferite - da, insa iubiri diferite in mod categoric NU. |
De-aia am precizat ca am definit (īn termenii mei...) īndragosteala de cineva de sex opus... sau nu :)
Iubirea pentru copii, parinti: aici cred ca intra mai multe ingrediente: instinctul de perpetuare, nevoia de siguranta, tendinta de agregare, de solidaritate.
E natural sa-i iubesti pe parintii tai deoarece te-ai obisnuit cu ei din prima zi a vietii tale. Ei te-au ocrotit si te-au ajutat la fiecare pas. Asta te-a legat de ei si te-au facut sa simti ca vrei sa-i ai lānga tine vesnic. Īti ofera un sentiment de siguranta.
E si mai natural sa-i iubesti pe copiii tai. Nici macar nu e ceva specific oamenilor, sau primatelor: orice pisica īsi ocroteste puii. Ce, la pisici e ceva de isnpiratie divina la mijloc, ceva esoteric, misterios? nu prea cred... Tocmai iubirea animalelor pt. progeniturile lor ma convinge si mai mult ca "e cu chimicalele"
Un om poate sa agreeze copii, sa se topeasca dupa ei, asa īn general. Dar nu e ca iubirea pt. copilul pe care īl cresti acasa (biologic sau adoptat), sub nici o forma. De ce? Pai, esti topit dupa un copil, te joci cu el, e minunat... si apoi te desparti de ele, fiecare la casa lui. Si nu se darāma cerul ca te-ai despartit de el. Īti vei aminti cu placere momentul, dar treci mai departe.
Daca ceva sau cineva te desparte de copilul TAU... lucrurile nu mai stau la fel, deloc (ma rezum la aceasta exprimare ca sa nu dramatizez).
PS: apropo de Si sa nu uitam ca sunt oameni care iubesc pisicile (exemplul tau), altii pitonii, altii tabloruile, altii masinile de lux... Cam asta ar fi cu "iubirea generala". Eu nici macar n-as numi chestia asta "iubire". Atractie, īnclinatie, afinitate... dar nu iubire.
gaba-rema spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui ladyJ Gaby, tu personal ce crezi ca e dupa moarte? E o lata dimensiune? Nu e nimic nimic? |
De la o vreme cred ca nu mai e nimic.
Sigur, pot gresi , pot avea surprize "afterwards" :)
cānd m-am īntrebat prima oara: "daca DINCOLO nu mai e nimic??", m-a cuprins groaza... dar ce groaza!
acum, mi se pare normal si chiar linistitor ca dincolo sa nu fie nimic...
ladyJ spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui gabi3604
De la o vreme cred ca nu mai e nimic. Sigur, pot gresi , pot avea surprize "afterwards" :) cānd m-am īntrebat prima oara: "daca DINCOLO nu mai e nimic??", m-a cuprins groaza... dar ce groaza! acum, mi se pare normal si chiar linistitor ca dincolo sa nu fie nimic... |
Daca as fi rea, te-as ruga sa-mi ““descrii““ nimicul ala
Chiar, (fara sa fiu rea) ce e..nimic? Nimic in comparatie cu ce? cu ceea ce cunoastem noi aici, acum? Se poate asadar sa fie ALTCEVA ce nu cunoastem?
Nimic inseamna liniste?
gaba-rema spune:
| Citat: | ||||
citat din mesajul lui ladyJ
Daca as fi rea, te-as ruga sa-mi ““descrii““ nimicul ala Chiar, (fara sa fiu rea) ce e..nimic? Nimic in comparatie cu ce? cu ceea ce cunoastem noi aici, acum? Se poate asadar sa fie ALTCEVA ce nu cunoastem? Nimic inseamna liniste? |
Draga Lady
, tu nu poti sa fii rea... nici daca te straduiesti!NIMIC-ul nu are mari descrieri, altfel decat in comparatie cu un CEVA.
Asa cum intunericul inseamna absenta luminii, la fel MOARTEA pt. mine inseamna nimic altceva decat absenta definitiva a functiilor vitale, a constientei... ma rog, a VIETII.
Cand se inchid complet circuitele cerebrale, individul inceteaza sa mai existe in vreun fel, nimic din el nu mai percepe nimic, timpul nu mai are vreo insemnatate.
As vrea si eu intrucatva sa visez ca nu e asa... ca moartea e doar o trecere catre altceva... dar nu reusesc. M-am impacat ci ideea ca traim si murim si cu asta... end of story. Asa e creierul meu, limitat la ipoteza asta.
Si nu exista nimic care sa ma convinga de contrariul. Toate festele pe care mintea mea le inchipuie, feste denumite generic "imaginatie", nu sunt pt.mine, acum, un argument in favoarea unui CEVA dupa disparitia fizica :(
capcaunul spune:
Exact. Tine de impacare.
Unii se impaca cu ideea unei vieti dupa.
Altii se impaca cu ideea nimicului de dupa.
Cativa dintre primii nu se impaca cu ideea ca ultimii au alte idei.
Cativa dintre ultimii nu se impaca cu ideea ca primii au alte idei.
Primii se roaga pentru ultimii.
Ultimii ii compatimesc pe primii.
Toleranta inseamna sa ne impacam unii cu altii si sa ne vedem de vietile noastre de dupa, nu de vietile de dupa ale celorlalti.