Citim impreuna Jonathan Safran Foer

speed spune:

hmmm...la moment dat Oskar spune ca majoritatea colegilor lui de clasa au ADD...deci mai mult ca probabil ca e intr-o clasa/scoala de copii cu "special needs" si asa se explica multe

buflea spune:

Asa este si in original ...chair vroiam sa va intreb daca in traducere au mentinut asta. Mie desigur ca mi se pare risipa de hartie , unele fraze sau poze mi se par absolut inutile ...de ex cand ajunge la Black No 2 la mine in carte este o duduie cu coada, pozata din spate ... totusi, in stilul meu caracteristic, am citit putin la final, si am vazut ca romanul se termina cu derularea evenimentelor inapoi ...iar apoi apare poza unuia din turnuri, din care cade un om si care este efectiv repetata de cateva ori dar inapoi, adica omul este initial in cadere in josul paginii, apoi pe urmatoarea omul este tot in cadere dar ceva mai sus, si mai sus, si mai sus, pana cand, ultima foaie a cartii este doar turnul, omul inca nu se vede ... aveti si voi asta, nu-i asa ?

beshter spune:

Ashea...back with a vengeance.

Am incercat sa-mi decantez impresiile. In primul rand, simt nevoia sa divortez forma de continut (ca sa le recasatoresc in final).

Forma e ...cum sa spun...sprintara, jucausa, 'pirotehnica' (cum spune cineva important pe blurb, parca Rushdie?). Cum observa Laura, jocul asta foarte serios cu pagini albe, pagini cu scris peste scris, imagini etc e foarte sugestiv. Problema cu astfel de 'artificii' e ca pot deveni obositoare si se pot goli de sens daca sunt repetate pana la nesat; cred ca un mare merit al acestei carti e ca evita capcana asta.
Paginile cu o singura propozitie - propozitii scrise the Thomas batranul in agonia comunicarii - mi l-au adus pe acesta atat de aproape si l-au facut atat de 'real' incat am avut senzatia ca irumpe din carte si-mi infige paginile respective sub nas.
Sau cand Thomas batranul povesteste ca foile scrise de sotia lui - bunica lui Oskar - erau de fapt goale si urmeaza cateva pagini absolut goale...cred ca rostul lor e sa acopere distanta (inevitabila) dintre narator si cititor. Senzatia de 'realitate' e coplesitoare. La fel se intampla cu scrisoarea trimisa de Thomas batranul, in care Thomas tanarul incercuieste cuvinte-cheie cu rosu si vaneaza greseli.
Singura data - din cate imi amintesc - cand 'realitatea' se irealizeaza e atunci cand tipul care se arunca din WTC 'cade invers' in ultimele pagini-imagini ale cartii. Desi, daca stau bine sa ma gandesc, realitatea in care traieste Oskar e una inventata sau una in care inventeaza mereu.

Continutul e simplu si dureros. Relatia tata-fiu pare a fi o bucata buna din miezul acestei carti (Oskar-Thomas tanarul, Thomas-batranul-Thomas tanarul, William Black-tatal mort) si toate perechile astea sunt in continua cautare si descifrare de semne si semnificatii, pentru ca au ratat comunicarea 'adevarata' (Oskar n-a raspuns ultimului telefon dat de tatal lui, Thomas batranul ii scrie scrisori fiului dar niciunul nu reuseste sa spuna adevarul cu singura ocazie cu care se vad, William Black nu se 'intelege' cu tatal lui decat dupa moartea acestuia si, in general, toti se cauta unii pe altii in the wrong places at the wrong time). Cautarea lui Oskar (in paralel cu cea a lui Black) nu duce nicaieri, insa asa cum spune chiar el, cat timp cauta, se simte mai aproape de tatal lui.
M-a impresionat povara ingrozitoare pe care si-o ia singur pe umeri - aceea de a ascunde mesajele trimise de tatal lui inaintea mortii de mama lui. Ultimul mesaj - cel cu 'esti acolo?' repetat de 11 ori - ii e adresat numai lui Oskar si nu si mamei lui (aflam ca Thomas tanarul isi sunase sotia si-i spusese ca e pe strada). Oskar nu poate raspunde - cea mai importanta 'ratare a comunicarii' din carte si adevarata sursa a durerii lui epuizante si sfasietoare. Cand cauta incuietoarea, incearca de fapt sa recupereze ultimul mesaj de la tatal lui.

Ma rog...sper sa nu fi batut campii prea tare si altfel decat cu gratie.


You cannot both dance and not pay the piper.

buflea spune:

Mihaelka, a fost un comenatriu minunat ! ... mi-a dat de inteles ca o sa se mai intample multe de la jumatate incolo ... m-ai facut chiar curioasa ... revin cu noi impresii dupa ce mai avansez putin.

buflea spune:

Am fost atat de curioasa incat am uitat cartea la serviciu, in pana mea ... deci nu am citit pe drumul spre casa, n-o sa citesc nici in weekend si nici luni indrumul spre serviciu.

liadorian spune:

Fiecare fotografie e mentionata undeva in carte, la un moment dat - e o fotografie pe care o face Oskar, in cautarile lui, sau o fotografie pe care o gaseste pe Internet, prin ziare etc. Pomeneste el la un moment dat de un soi de portofoliu in care aduna imaginile astea, portofoliu pe care-l intitulase Lucruri care mi s-au intamplat. Cred ca pustiul isi tematizeaza in felul asta gandurile, preocuparile, starile sufletesti. La fel ca si graficul acela in care-si noteaza starea de spirit.

Femeia care sta cu spatele ar putea fi Abby Black - Oskar povesteste ca incercase sa-i faca o fotografie, dar ea isi acoperise in ultima clipa fata cu mana. Si atunci o fotografiaza din nou, "intr-un fel care sa fie mai aproape de realitate, oricum" (pagina 133 in editia mea).

De fapt, cred ca toate imaginile astea is indicii, dialogurile lui Oskar cu toti acei Black is pline de indicii. Eu evident le-am ratat pe toate, am citit furata de intensitatea afectiva a povestii si de aceea nu anticipasem deloc deznodamantul.

Iar paginile acelea, albe sau izoland cate-un singur cuvant, cate-o singura propozitie... mie mi-au parut de o sfasietoare tristete. Is asa de singure cuvintele alea, asa de tragic fara raspuns intr-o conversatie schiloada, incompleta... Bunica lui Oskar spune la un moment dat ca tragedia copilariei ei nu a fost bombardamentul caruia i-a supravietuit, ci faptul ca nu s-a placut in nicio fotografie si de aceea n-a raspuns scrisorii detinutului acela necunoscut. Spune ea ca ar fi trebui sa trimita mii de fotografii urate cu ea, dar ca ar fi trebui sa le trimita, sa comunice deci, sa construiasca punti inspre ceilalti. In fond, asta-i tragedia tuturor supravietuitorilor: rataeaza, cum spunea Mihaela, comunicarea autentica.

Editez ca sa spun de ce mi s-au parut asa de tragice cuvintele acelea singure. Citisem mai devreme o carte a lui Attila Bartis, Tihna se numeste. Acolo, ca sa descrie solitudinea absoluta, ireductibila a unui personaj la un moment dat, el spune ca parea atat de singur, de parca Dumnezeu ar fi uitat sa creeze lumea in jurul lui. Ei bine, cuvintele astea is la fel de singure - de parca Dumnezeu ar fi uitat sa creeze universul in jurul lor.

liadorian spune:

Eu mai am o nelamurire legata de romanul asta. Mi-e clar ca el pune cumva in legatura trei momente extrem de tragice ale istoriei recente - bombardarea Hiroshimei, bomabardarea Dresdei, distrugerea turnurilor gemene. E insa o istorie fara vinovati, doar o istorie a victimelor. Victimele cauta motive sa fie fericite (sau nu), victimele fac terapie, victimele isi parasesc pruncii inca nenascuti te teama sa nu-i piarda etc. Victimele nu cauta vinovatii. Nici macar Oskar - el are doar temeri: se teme de arabii din metrou, de turbane etc. Dar nimeni nu cauta vinovati. De fapt, victimele iau aspura lor pana si povara vinovatiei: Oskar se simte vinovat pentru ca n-a raspuns la telefon, Thomas batranul ca n-a ramas alaturi de Anna etc. etc.

Vi se pare verosimila chestia asta? Evita Foer sa abordeze problema vinovatiei pentru ca-i prea spinoasa? E chiar secundara problema vinovatiei?

musetto spune:

Eu n-am citit decat primele pagini, asa ca nu ma hazardez sa imi spun parerea pe care o am deocamdata despre carte.

In legatura cu expresia 'what the...' de la inceput, nu m-as gandi la violentul 'wtf' (decat daca apare explicit asa pe parcurs). Americanii folosesc cel putin la fel de des 'what the heck' (o exprimare eufemista pt 'what the hell'). Mie nu mi-a placut traducerea 'ce pana mea'. As fi folosit ceva de genul 'ce naiba' (desi e cam violent) sau mai blandul 'ce Dzeu'.

Lia, tu la ce fel de vina te gandesti? Si cine, in opinia ta, ar fi trebuit sa si-o asume?

liadorian spune:

Ma gandesc la responsabilitatea acelora care au facut posibile tragediile personajelor. Ma gandesc ca, poate, un reflex firesc (sau nu?...) al personajelor ar fi acela de a se intreba de ce li se intampla toate astea si apoi din cauza cui? Din cauza unui Dumnezeu care nu-si protejeaza suficient creaturile? Din cauza unor nebuni care iau soarta celorlalti in mainile lor? etc.

Despre asumarea acestei vinovatii... cred ca asta chiar n-o poate face nimeni, nu poti sili pe nimeni sa se simta vinovat. Dar cred ca poti stabili vinovatii, e indispensabil pentru sanatatea unei comunitati sa gaseasca vinovatii si sa se delimiteze de ei, intr-un fel sau altul: denuntandu-i, judecandu-i, condamnandu-i.

Ma intreb daca Foer se leaga de toate lucrurile astea sau ele raman doar undeva, intr-o paranteza...

buflea spune:

Musetto, eu cred ca "ce pana mea" este o traducere mai "macho". mai tinereasca, mai adolescentina ...iar baiatul asta era oarecum la granita adolescentei.
"What the heck" mi se pare ca i se potriveste "ce naiba" ... si de fapt, expresia in carte este "what the" si lasa cititorul sa completeze cu ce crede el ca i se potriveste mai bine "heck", "hell", "fuck" ...etc

Lia, eu cred ca Foer nu si-a propus sa trateze in carte tema responsabilitatii si a vinei pentru atentate. El descrie doar cum evenimente tragice ale istoriei schimba si afecteaza viata oamenilor, este o carte care trateaza victimele si modul in care traiesc tragediile, cum aceste tragedii le marcheaza viata, cum traiesc in continuare si mai ales cum gestioneaza durerea (cu terapie, cu lacrimi, stabilindu-si cate un tel pe care sa-l atinga, ranindu-se fizic, ascunzandu-se unii de altii, pastrand amintiri ale celor disparuti numai pentru ei)