Citim impreuna Jonathan Safran Foer

conchita spune:

ha!...adica tema e aceeasi, stilul, tot? pai ce brainstorming, ar fi plagiatura, nu?

am descoperit ca nu pot citi foer pe nerasuflate, desi nu-mi doresc nimic mai mult in momentul acesta. e ca vinul greu, iei o gura, iti tragi sufletul oleaca si la a doua respiratie, kaput, nu mai poti...

lilanda spune:

Iluminatul trebuie sa fie tot o constructie de-a lui Alex :)Insa eu m-am gindit mai putin la o "elucidare", ci mai mult la o "explicare" a prezentului prin trecut.

Cit despre doamna Foer, e doamna Foer in toata regula!

Curios e ca cele doua romane ("Extrem de tare..." si "Istoria iubirii") au aparut in acelasi an (Foer si Krauss erau deja casatoriti), insa editorul lor jura ca le-a facut cunostinta celor doi cind manuscrisele erau deja depuse :)) Daca lucrul asta e adevarat, vorbim de o potrivire de persoane nemaipomenita

Oricum "Istoria iubirii" nu-i rea...tipa scrie bine, are talent. Sotul are insa, cred, mai multa imaginatie si mai multa creativitate.

carminabulina spune:

Norocoasa!!!

Sau "explicat", ideea era ca engleza lui Alex fiind asa cum era ai iesit "iluminat" ceea ce nu e rau pana la urma, nu? Mi-a placut cum a "legat" el (Foer) niste evenimente, unul de acum aproape 150 ani cu cel cu adevrat importan istoric (primul om pe luna). Trebuie sa te duca mintea sa faci asta si sa o faci intr-un mod atat de frumos. Eu sunt acum convinsa ca atunci cand oamenii fac dragoste produc o lumina care va fi vazuta din cosmos peste cateva sute de ani, uite asa doar pentru ca-mi place ideea . Make love not war!

Mihnea 15 mai 2006; Irina 10 august 2008 si acum 16+ cu bb3
www.dropshots.com/carminabulina#albums/2008" target="_blank">Poze cu noi

conchita spune:

am terminat si everything is illuminated (eii). ce sa mai zic? imi place foer mult de tot, e un autor pe care il voi urmari in continuare cu noile carti. dar eii m-a obosit peste masura, in a doua jumatate am simtit toate fortarile de stil, desi foer e un jucaus, totusi la un moment dat cam umplea paginile. am inteles rostul repetitiilor, cam prea multe, insa. am inteles ca si cartea in sine era tot un fel de carte a stramosilor si, la fel ca localnicii din trachimbrod, cand epuizasera trecutul si prezentul, doar semnau condica de prezenta prin "we are writing", tot asa si foer cu finalul: sunt aici, scriu, fac act de prezenta, consum viitorul cu hartie cu tot.
multe dintre panseuri nu le-am inteles - cand iubesti foarte mult inseamna ca nu iubesti si trebuie sa nu iubesti ca sa iubesti. e grele. finalul e cel care m-a lasat in spatiu, atarnand. nu am priceput de ce alex a intrerupt orice legatura cu "the hero", de ce s-a sinucis bunicul, fericit fiind...nu stiu, pare ca o carte neterminata si chiar asa ramane si fraza de final, in aer, atarnand si ea.

nu zic ca nu e o poveste reusita, pe alocuri parca as fi recitit dragostea in vremea holerei, dar are stangacii si chestii incomplete si uneori mi se pare ca se joaca prea mult cu limbajul, mai mult de dragul jocului decat al sensului. eniuei, eii e o carte grea, adica incarcata, nu e lectura de tren, clar. :-))

iarina spune:

Conchita care dintre cele doua carti ale lui Foer ti-a placut mai mult?

carminabulina spune:

Iarina hai ca-ti raspund eu prima : Atat de tare si incredibil de aproape (este vorba de mine, mie mi-a placut asa).

Am terminat si eu romanul. Cred ca aici a fost mai important stilul, cuvintele, forma, felul in care s-a spus povestea decat povestea in sine. este un amestec de roman epistolar, realism magic si relatarea evenimentelor in ordine cronologica si adevar istoric, de roman in roman. Satul Trachimbrod, povestea lui si a locuitorilor imi seamna, si nu putin, cu cea a satului Macondo a lui Gabriel Garcia Marquez. Scrisorile lui Alex si povestirea lui sunt toate in engleza, (ma rog traduse in limba romana, dar din engleza lui) fac totul atat de palpabil si haios si trist.

Conchita,

Am avut si nu am avut aceiasi senzatie. Am inteles ca asta ar insemna ruperea lui Alex de orice trecut, de fapt de acel trecut si pentru asta era nevoie ca anumite personaje sa dispara definitiv din viata lui. Alex este o fiinta pura, in adevartul sens al cuvantului, si nu trebuia "contaminat" in nici un fel. probabil ca senzatia de "neterminat" este data de negasirea Augustinei, dar se pare ca pana la urma nu mai era atat de importanta aceasta gasire si nici continuare cautarilor ei. Oricum totul era "iluminat".

Ce imi place la Foer este ca foloseste si se foloseste de secrete din trecut pentru a strani curiozitatea, care sunt elucidate pana la urma si de-asemenea felul in care sunt elucidate face totul interesant. Stie ca asta place cititorilor si nu numai ci si omului in general.

In lumina celor 2 roamne am tras si eu niste concluzii cu privire la autor: are sau a avut o relatie speciala cu bunica lui, ii place sa faca sex pe la spate si are oroare de razboi si tot ce inseamna violenta. "Oroare" a se intelege in totalitatea sensului acestui cuvant.

"As da totul ca ei sa traiasca fara violenta. Pace. Asta e tot ce mi-as dori vreodata pentru ei. Nu bani si nici macar iubire. Inca se mai poate..."
(Totul este iluminat, de J. S. Foer)

Totul = viata, pe care si-a dat-o cu credinta absoluta ca face ceea ce trebuie.

"M-am gandit ca daca toata lumea ar vedea ce am vazut eu, n-ar mai fi niciodata razboi."
(Atat de tare si incredibil de aproape- de J.S. Foer)

Si eu cred ca daca macar jumate din planeta ar citi si s-ar documenta si ar devini sensibila la aceste povesti/realitati chiar ca nu ar mai fi niciodata razboi.

Imi da senzatia ca Johnatan Safran Foer este un neoumanist/


Mihnea 15 mai 2006; Irina 10 august 2008 si acum 16+ cu bb3
www.dropshots.com/carminabulina#albums/2008" target="_blank">Poze cu noi

conchita spune:

oh, e usor de raspuns: extremely loud...mi-a placut infinit mai mult, e perfecta in toate cele.

danais spune:

Am terminat si eu de citit “Extrem de tare…”. Multumesc mult tuturor, nu as fi citit daca nu era acest subiect.

Ce pot sa spun decat ca... e nemaipomenit acest Foer, sunt pur si simplu coplesita. De fapt cred ca asta e si ceea ce vrea Foer sa transmita, atat in “Extrem de tare...”, cat si in “Totul este iluminat” – senzatia de coplesitor, de prea mult, prea tare, prea aproape. Durerea lui Oskar, ca si a celorlalte personaje, este atat de “totala” incat sufoca tot restul, nu mai permite ca nimic si nimeni sa intre in sufletul lui, totul se roteste obsedant in jurul acestei dureri, tinuta inauntru, ascunsa, ca un talisman, devenita “raison d’etre” (telefonul ascuns cu ultimele mesaje ale tatalui, scrisorile netrimise, paginile albe ale bunicii, aparatul auditiv inchis...inchiderea la lumea din afara si concentrarea pe durerea dinauntru). Si cu toate astea, Oskar are o nevoie imensa sa fie salvat, toate inventiile lui sunt strigate de ajutor, incercari de relationare, de comunicare a durerii, esuate insa – bratarile cu mesajele incifrate ale tatalui oferite mamei, toate acele dispozitive pe care le inventeaza in disperare pentru a exprima stari si sentimente pe care el se simte incapabil sa le comunice (ambulantele care afiseaza mesaje despre bolnavul transportat pentru cei dragi, ceainice care sa spuna povesti, cipuri care sa schimbe culoarea pielii in functie de dispozitie, etc.)

Spre deosebire de Thomas, consumat definitiv de durerea pierderii Annei si a copilului lor, Oskar se salveaza totusi, prin cautarea usii potrivite pentru cheie (by the way, si asta mi se pare o metafora geniala, de obicei cautarile “clasice” sunt de chei care sa deschida usi inchise, Oskar face un drum invers, de la cheie spre usa, de la efect catre cauza, atat de tulburator redat vizual in ultimele pagini ale cartii). Oskar nu isi pierde cuvintele, reuseste intr-un fel sa comunice, isi regaseste mama, bunica, bunicul, se regaseste pe sine dupa ce a fost pierdut pentru toti. Imi amintesc de pasajul din “De veghe in lanul de secara” in care Holden se duce intr-o cabina de telefon si se tot gandeste pe cine ar putea sa sune, cu cine ar putea vorbi, si dupa o trecere in revista a persoanelor cunoscute hotaraste ca nu poate comunica cu nimeni. La fel si Oskar, este prins intr-o drama a imposibilitatii de a comunica, de a-si face durerea cunoscuta, de a jeli impreuna cu cineva, dar pana la urma reuseste sa faca si lucrul asta, cel mai greu dintre toate, cu ajutorul celor multi Black, atinsi si ei de acelasi inger nemilostiv, si in final, cu mama sa, care isi deschide si ea sufletul si lasa durerea sa iasa la suprafata si plange si povesteste despre telefonul primit de la tatal lui Oskar si amandoi pot merge mai departe, impreuna. Si cred ca aici este profundul umanism, miscator pana la lacrimi al lui Foer, care scrie in ambele carti despre tragedii colective (masacrarea evreilor ucrainieni, 11 septembrie)...cei care raman dupa consumarea unor astfel de tragedii sunt cei care ii pastreaza pe cei disparuti, dar nu lasandu-se consumati de durere, vina, furie, ura...ci pur si simplu traind, continuand, jelind impreuna cu ceilalti, refacand lumea din jur. Sunt realmente cutremurata de cat de sfasietoare si in acelasi timp pline de optimism pot fi scrierile acestui Foer. Sper sa continue sa scrie, il voi urmari foarte atent.

Daniela si domnisoara Denisa

liadorian spune:

Asa fain ai scris ca m-as apuca din nou de carte! Poate il reiau totusi pe Holden, niciodata n-am priceput cum trebuie cartea asta...

sunnyday07 spune:

Hai ca m-am trezit si eu dupa ceva vreme

Acu' am terminat cartea inceputa cu vreo luna in urma. Mi s-a parut ca a inceput intr-un stil amuzant dar apoi m-am proptit in scrisorile bunicului si mi-am zis in sinea mea "what the f..." Am citit cam pana la pag 150, mi-am zis ca nu pricep nimic (eram si intr-un moment agitat al vietii mele) drept care am lasat-o deoparte si am citit o vreme carti mai usurele.

De curand am revenit, si, ca la oscar, as vrea sa multumesc in primul rand Liei pentru initiativa si apoi tuturor celor care au comentat in timp ce au citit. Chiar daca mi-a luat incredibil de mult sa o citesc m-am simtit in nenumarate randuri extrem de aproape de Oskar, iar in unele pasaje si de alte personaje.

Mi-a placut foarte mult, m-a pus de multe ori pe ganduri (si probabil o va mai face) si a reusit sa ma faca sa ma simt ca si cum as fi fost acolo (la Dresda in timpul bombardamentului, in ESB urmarind luminita sotului doamnei de acolo, la scoala la Oskar, la psihiatru, etc). Si desi pe alocuri (asa cum a mai spus cineva) mi s-a parut cam multa hartie irosita, mi s-a parut original si interesant stilul. Esti si cititor si observator in acelasi timp, si parca emotiile pe care le-am capatat n-ar fi fost aceleasi daca n-ar fi existat si pozele, paginile goale, cifrele, scrisul peste scris.

N-am prea multe de adaugat la tot ceea ce s-a spus deja. M-am simtit incredibil de aproape de mesajul lui Buflea de la pagina 8. As fi facut aproape aceleasi caraterizari, poate mai putin pentru mama care parca isi mai spala din pacate pe ultima suta de metri din carte.

Cateva comentarii doar relativ la titlu:
-in scena cu stolul de pasari replica este "extrem de repede si incredibil de aproape" - nu cred ca de aici vine titlul cartii, au oricum nu mai mult decat de alte "ncredibiluri" dn carte
-cuvintele "incredibil" si "extrem" apar in text de nenumarate ori, uneori si de cateva ori pe cate o pagina - "INCREDIBIL DE SINGUR", "incredibil de frumoasa", "extrem de incet", "m-am straduit incredibil de tare"
-autorul spunea intr-un interviu depre carte (scuze pentru traducerea aproximativa) "imi plac titlurile care contribuie la sensul cartii mai mult decat cele care descriu continutul cartii. [...] Mai bine as spune ca lucrurile din carte sunt zgomotoase si ne sunt aproape. Razboiul este zgomotos si foarte aproape pentru bunicii lui Oskar si pentru Oskar care si-a pierdut tatal in atacurile de la WTC. Viitorul este zgomotos si aproape. Dragostea este zgomotoasa si aproape. Iar multe alte lucruri sunt tacute si foarte departe. Exista caractere mute si caractere care nu pot auzi.
Personaje care calatoresc pentru a fi la distanta de cei pe care ii iubesc si personaje care se plimba la nesfarsit prin oras in incercarea de ajunge ACASA. ...."