Criza barbatului de 40 de ani... sau altceva?

A_Iulia spune:

Exact, Ilia, totul depinde de ceea ce iti doresti.

Ti-l doresti alaturi? Exista variante. Nu tii mortis? Exista alte variante. Iti doresti iubire autentica? Alte variante.

Ce-ti doresti? Incearca sa definesti mai clar daca iti doresti iubire autentica sau doar sa depasesti o criza de cuplu.

Criza e banala...sa nu crezi cumva ca la altii se pretrece mai "mild". Comportamentul lui nu mi se pare deloc iesit din comun pentru o persoana in criza.

Si ai dreptate, chiar daca se muta asta nu inseamna ca totul e rupt pe vecie. Oricum aveti copii impreuna, ceea ce inseamna ca un contact permanent cu el va trebui sa-l ai, indiferent de sirenele din jur (si de sirenoi, evident).

buflea spune:

Viata ta este alaturi de copiii tai, ei sunt barca ta de salvare, ei iti dau un tel in viata, ei te iubesc neconditionat, ei au nevoie de tine si ei n-o sa te paraseasca niciodata. Echilibrul si implinirea vin din tine si de la ei si cateodata de la partener ... eu nu prea militez pentru a lupta in relatie, mai ales, mai ales cand e vorba de altcineva, asa cum banuiesc in cazul tau ... pentru ca mi se pare o lupta inutila, si un consum de energie imens si sec ... nu conteaza ca duduia pentru care te lasa iti este mai inferioara, ACUM, in ochii lui, duduia asta are mai multe atuuri decat tine si degeaba lupti, degeaba te dai victima, sau incerci sa te schimbi ca sa-i fii pe plac, degeaba, degeaba ... in situatii din astea cred ca singura consolare este, asa cum spunea conchita, demnitatea . Te dai cu demnitate la o parte si speri sa-l sfasie remuscarile.

balanta spune:

Ilia, de multe ori m-am gandit si eu la aceste separari temporare. Unele iti pot da posibilitatea reevaluarii situatiei in care te afli, dar in acelasi timp, tot atat de bine te poti obisnui in noua postura fara dorinta de a te reintoarce la cea veche. In astfel de cazuri trebuie luat in calcul ca se merge pe muchie de cutit.

Referitor la competitivitate,exemplul Adelei mi se pare constructiv.Din multele discutii "filozofice" cu reprenzentanti ai sexului opus,(indiferent de varsta), s-ar parea ca barbatii, da, prefera femei care nu sunt in competitie cu ei. Am un bun prieten, care spune ca femeia "trebuie sa fie desteapta si supusa, pentru ca altfel are toate sansele sa ramana singura".Tie nu iti lipseste nimic, probabil, dimpotriva, ai mai mult decat poate duce el.Unii barbati, din punct de vedere afectiv, nu sunt capabili sa ofere prea mult, si asta ii creeaza probabil un complex de inferioritate in fata ta, stiind ca tu iti doresti acest lucru si el nu iti poate oferi. E ca femeia care se tot straduieste sa gateasca desarvarsit, dar nu va reusi niciodata sa-i gateasca ca la "mama acasa" si va ajunge sa se simta frustata de a nu atinge performanta culinara dorita de barbatul ei.

In ceea ce priveste "arderea completa", te inteleg mai mult decat oricine altcineva. Dupa, eu nu mai pot oferi nimic.Orice ar incerca sa faca celalat,nimic nu mai poate fi la fel. Probabil pun prea mult pret pe sentimente si trairi, decat pe conceptul de familie in general, care ar trebui sa genereze un cadru in care sa tii cont mai putin de trairile personale.

Ayleen, ai mare dreptate in ce spui, eu chiar stiu situatii de genul asta, unele o fac din prostie, altele din interes, altele ca asa au fost educate...altele prefera singuratatea si o accepta decat sa faca asa ceva. Asa cum spunea conchita, isi au rostul cand vin natural, din convingere personala...restul mi se pare "prostitutie", poate cam dur cuvantul si nici nu vreau sa fie inteles gresit si sa i se dea o alta conotatie.

Pentru mine singura motivatie de a sta langa un barbat este iubirea...restul,acel rest care se transforma in respect,prietenie,da, pot exista, dar din obligatie si situatia data si nu din iubire.
Nu pot oferi afectiune daca nu primesc feedback pozitiv.
Cred ca iti e destul de greu.Eu nu ma asteptam ca dupa un concediu sa se petreaca o minune.Doar o detensionare a situatiei.
Eu una cred in zicala " cand o ata se rupe si faci un nod, te impiedici de el toata viata"

ilia_99 spune:

adina imi doresc iubirea lui autentica, asa cum poate s-o dea acum. si daca, pe parcurs, il pot invata sa dea mai mult voi fi multumita. asta imi doresc pt mine, dar si pt copiii nostri. m-am saturat de intrebarea "tu de ce te-ai despartit de tati?" o aud de aproape 10 ani de la fetita mea si refuz cu indirjire s-o aud si de la baietii mei. poate e o judecata pe care unele din voi n-o pot intelege, dar e a mea, prin prisma experientei mele. si acum, dupa 8 ani de la divort, inca ma doare intrebarea asta.
buflea, eu nu pot sa cred ca pt o femeie e suficienta iubirea copiilor ei, orice s-ar intimpla in viata ei. asta e tot ce te implineste, ce iti da un tel... mie astea mi se par minciuni, iertati-ma, pe care ni le spunem zimbind frumos in oglinda, ca sa ne ascundem durerea de a nu fi iubite ca femei. consolari pe care ni le oferim singure, desi stim ca nu e deajuns si pe care ni le ofera si ceilalti, fiidnca oricum n-ar avea ce sa ne spuna altceva. copiii nu sunt barca de salvare, sunt entitati diferite de noi, chiar daca le-am dat viata, iar rostul lor pt a se defini ca personalitati si pt a-si croi drumul propriu e exact acela de a ne parasi pe noi, parintii, mai tirziu. eu, cel putin, asa vad lucrurile. si sunt implinita de iubirea lor, dar am nevoie sa fiu si iubita altfel, sa fiu atinsa si privita, sa am priteni care sa ma faca sa rid, etc.. poti sa ma contrazici in teorie cit vrei, dar eu stiu, am trait asa.. eram eu cu fata, ieseam in parc, ne jucam, rideam umplind cada cu spuma, spuneam povesti, dar dupa ce adormea ma umpleam de tristete fiindca atunci eram din nou singura. si singura adormeam, singura o duceam la gradi, singura o ingrijeam cind era bolnava, singura chemam instalatorul, plateam rate... iti doresc sa nu ai vreodata experienta asta, ai sa vezi atunci ca, uneori, iubirea copiilor nu e suficienta. ba e chiar epuizant sa stii ca doar tu, singur, esti barca lor de salvare si nu invers. pt mine e asa, poate alte femei pot trai linistite in felul asta, eu nu.
balanta sigur ca stiu ca e un joc pe muchie de cutit. pb e ca o vad, din ce in ce mai mult, ca pe o solutie. repet, cu tot ce-am scris mai sus despre crescut copii singura, in situatia in care suntem si plecarea lui e o solutie pt iesirea mea din criza. dar.. hai sa nu pun carul inaintea boilor si daca nu se muta putem sa petrecem mai putin timp impreuna in vara asta, voi incerca eu sa stau mai mult pe la munte, sau sa vin in buc cit sa nu ma intersectez cu el, daca asta o sa vrea. nu stiu cum o sa fie si ce-o sa fie stiu insa ca vreau liniste... cel mai mult acum!

buli spune:

iaca eu is contra curentului.
daca n-as vrea sa plece i-as spune clar ca nu vreau sa plece si ca daca pleaca e definitiv.
joaca asta cu sentimentele tale si cu stabilitatea emotionala a copiilor mi se pare foarte egoista.
eu cred ca asta cu "pleaca si te intorci daca vrei" e o chestie doar de orgoliu, ca vorba aia doar n-ai sa te rogi de el sa stea.
si de ce adica sa nu il rogi? doar sa nu te tirasti pe jos, dar sa admiti clar si frumos ca il iubesti si il vrei alaturi de tine nu e nici o rusine.



www.youtube.com/watch?v=YhWZ7bpfQag" target="_blank">@

ilia_99 spune:

buli.. pe linga faptul ca separarea mi-ar da mie timp de respiro si cred ca m-as mai linisti putin, e si o capcana aici! pleaca si te intorci daca vrei si - atentie, daca te mai vreau eu atunci! - il obliga pe el sa-si asume o decizie. asa incit, daca il mai apuca lamentarile mai tirziu, vai, ce neimplinit sunt, sa pot sa-i spun: a fost optiunea ta sa ramai cu mine! nu e orgoliu, e tot o incercare de a-l pune fata in fata cu el insusi.
daca nu pleaca fiindca eu il rog sa nu plece va avea mereu un pretext: eu as fi plecat, dar m-ai rugat sa ramin si am facut-o pt tine, pt copii, etc. asta e pasarea responsabilitatii si nu vreau sa i-o accept.
daca ramine cu mine si-o asuma, chiar daca - sau mai ales daca - decizia asta vine dupa o perioada de separare, in care a avut timp sa cintareasca si sa aleaga.

buli spune:

sigur ca e ok sa faci absolut cum crezi tu. Am vrut sa subliniez inutilitatea orgoliulului, altceva decit demnitatea, desigur. Si mai am exemplul unei familii ce a sarbatorit nunta de aur si au povestit cum pe el il apucase amocul, ea i-a spus clar sa stea unde ii e locul, altfel o pierde definitiv. Domnul n-a mai plecat si i-a fost recunoscator toata viata pentru ca, a recunoscut singur, nu s-ar fi intors din orgoliu stupid. So ... E greu de dat solutia, raspunsul il gasesti in tine.

www.youtube.com/watch?v=YhWZ7bpfQag" target="_blank">@

Un_cabotin spune:

ilia_99,
Nu pretind ca sunt ghicitor sau clarvazator, dar si eu am trecut printr-o 'aventura extraconjugala'...
Nici eu nu-s lash (oare?), si mi-e imi place sa spun in fata adevaruri care dor, asa ca voi incerca sa citesc printre randurile tale:

Sotul tau (partenerul) are in continuare o relatie cu persoana respectiva.
Nu a renuntat la ea, nu 's-a implicat in alte probleme', nu, nu si nu.
S-a indragostit de 'ea' si acum se va muta singur (in cel mai bun caz) sau impreuna cu ea (in cea mai probabila situatie).
Te minti iar singura daca-l crezi (si) de data asta.
Treaba cu terapia si singuratatea care-i va lamuri gandurile e clasica.
Adevarul poate fi incredibil de crud.
O iubeste pe 'aia', i-e rusine sa recunoasca sau mai are o urma de responsabilitate si decenta fata de familia voastra, si de aceea nu-ti spune adevarul.
Unii spun ca asta e lasitate...
Daca tu crezi ca ajuta, poti sa incepi sa te interesezi, sa-l 'spionezi', si cu siguranta vei afla adevarul... Poate are un al doilea mobil, poate-si scrie mesaje dela servici etc.

Sa nu uit, a inceput sa intarzie seara la servici, la prieteni, la cumparaturi, la mama lui, la sora, fratele lui? Daca da, e si mai clar.

Daca vrei sa-l recuceresti vei avea de luptat aprox. doi ani... cat va tine 'marea' lui iubire. Asta daca ai noroc.
Vezi si celelalte postari ale mele pe aceeasi tema.

Repet, iti scriu din proprie experienta!

Si inca ceva, in incheiere:
Nu prea cred ca (mai) ajuta sa slabesti, sa arati foarte bine etc. Omul (tau) e "dus", nu (mai) are ochi pentru tine, nu-l mai interesezi. Singurele fire care va leaga sunt copii si amintirile. Poate si sentimentul lui de responsabilitate fata de (fosta) familie.

Sper din tot sufletul sa nu am dreptate.

ayleen spune:

Iubirea, iubirea! Cantata si rascantata, ridicata-n slavi si dorita. Iote ca iubirea te da cu fundu` de pamant, de te doare de mori! Cine naiba mai are nevoie de iubire! Sa te faca sa suferi o izmana, amaru` ma-sii! Nu stiu ce e de facut, dar ma doare sufletul numai cand citesc ce a scris Un cabotin.
Asa m-ar ingretosa sa-i vad blegeala si lingoarea, si asa nu mi-ar mai trebui!
Subscriu, cred, la parerea ca trebuie sa-i pui in vedere: daca pleaca, pleaca de tot! Sa-si ia boarfe si craticioare si sa se duca sa traiasca ca un golan batran si necapatuit prin garsoniere! Nu i-ar fi rusine!

buflea spune:

Ilia, e foarte frumos si romantic ce spui tu aici dar viata reala ne da cu capul de pereti. Iubirea eterna si implinirea rotunda nu exista ... iar echilibrul si fericirea sta in noi, adica mai bine spus, metodele de a ne simti linistite si multumite sunt in NOI.
Biologic vorbind, omul nu este o fiinta monogama ... nici femeia, nici barbatul ...si tot biologic vorbind, este natural sa ne indragostim / iubim cam de 3-4 ori intr-o viata. Cu ratiune, multa munca, multa toleranta si reguli sociale rigide incercam sa tinem impulsurile naturale monogame. Si este al naibii de greu, si cam in 80% din cazuri nu se poate ... adulterul a existat de cand lumea si pamantul si la femei si la barbati si ne paste pe toti in orice clipa. De aceea nu este bine sa lasi fericirea si implinirea ta ca om sa fie responsabilitatea partenerului ... nu EL in mod special te face fericita ci mintea ta care crede ca numai cu EL poti fi asa ...
pentru ca, in mod natural, in X ani de relatie, ori TU, ori partenerul o sa fiti disponibili pentru o noua relatie ...
Nu ii gasesc lui scuze, eu doar analizez ce se intampla, cu relatia ta, pe forum, in jurul meu, in lume asta, in prima tinerete, in midlife crisis, la a treia tinerete .....etc, poate chiar si la mine in familie si ca toata lumea sper sa nu am eu ghinionul asta ... de aceea trebuie sa fim pregatiti sufleteste cu instrumente care sa ne balanseze durerea, sa putem guverna criza pe picioarele noastre fara a spera nimic de la partener. Huh ! Ma citesc si ma pup, ce bine dau din clape si precis ca in viata reala as fi cu lama le vene ...sunt constienta ca e mai usor sa vorbesti decat sa actionezi ...

Cineva ti-a spus foarte bine, nu mai incerca sa ii atragi atentia cu nimic pentru ca nu are ochi pentru tine, are doar sentimente de datorie si se simte inconfortabil ca nu poate lua o decizie clara.