Relatie de weekend

Am ajuns in acelasi punct in care ma aflam in urma cu doi ani, dar cu un alt partener. Punctul in care el vrea mai mult decat o relatie de weekend, isi doreste o familie clasica, pentru ca asa se simte in siguranta. De ce nu e acceptabil ca o relatie sa se desfasoare in acest fel, sa ne petrecem timpul la sfarsit de saptamana, in concedii, de sarbatori? Mai ales ca amandoi avem cate o casnicie esuata in spate. Ma simt bine in felul asta, stiu ca in cursul saptamanii imi vad de job, casa, copil, iar weekendurile sunt pentru relaxare, partener, iesiri.

Imi doresc sa petrecem impreuna doar partea frumoasa a vietii in doi, fara discutii inerente despre bani, probleme gospodaresti, sa ne bucuram de clipe de odihna fara sa-l deranjam pe celalalt, care isi doreste poate mai multa atentie, fara sa ma justific de fiecare data cand intarzii sau cand petrec mai mult timp cu copilul meu decat cu el. Stiu, nu poti forta pe nimeni sa accepte ceea ce nu-si doreste, insa ma intreb: exista oameni care isi doresc acelasi lucru ca si mine? Sunt absurda?

Nu imi doresc libertate cu orice pret, vreau doar sa ma bucur de ceea ce am castigat, cu greu, dupa divort: echilibru pe toate planurile. Pot sa spun ca nu imi doresc cu disperare un iubit, singuratatea nu e o problema pentru mine, insa mi-as dori un partener cu aceleasi convingeri ca si ale mele: ca un spatiu comun nu e o conditie obligatorie pentru iubire.

beshter spune:

Alma, mesajul tau m-a bucurat intr-un fel atat de luminos si ...nu stiu cum sa-i mai spun...intim. Ma bucur sa vad cate o femeie echilibrata si multumita de echilibrul ei, care nu se repede sa se tina ca scaiul de barbat, care intelege importanta vitala a spatiului personal, care intelege ca familiaritatea naste dispret.

Incerc sa depasesc linia de gandire care ar spune ca ti-e teama de o noua relatie si atat. Incerc sa depasesc si cliseul care spune ca cicatricea divortului/separarii e atat de mare ca te impiedica sa cauti intimitatea casniciei. Simt cumva ca aici e vorba de ceva mai mult.

Desi nu am experienta vreunui divort, hai sa-ti spun si eu un cliseu. Cand se va intampla sa te indragostesti, capotul patat de mancare ti se va parea un ideal. Din nou.


You cannot both dance and not pay the piper.

oocristina spune:

Seems to be ok to me.

alma spune:

Mihaela, ai dreptate, e ceva mai mult. Teama nu e, nicidecum, iar divortul a fost acum multi ani, incat daca as fi simtit nevoia unei relatii "asezate", nu m-ar fi impiedicat nici o amintire sau regret. Sunt pregatita sa am relatia pe care mi-o doresc in momentul asta, adica cea despre care am vorbit mai sus.

Cristina, da, ma preseaza, altfel nici n-as fi adus vorba despre asta. Vrea sa stie ca undeva, in viitorul apropiat, vom fi ca o familie, asa cum o percepe el. Iar eu nu-i pot oferi certitudini. Uraste sa stea singur, sa nu ma vada doua zile la rand. Isi doreste o relatie care sa creeze dependenta unuia de celalalt, iar eu tocmai asta imi doresc sa evit, dependenta n-am cum sa mai devin, pentru ca m-am educat in spiritul asta, dar el da semne de posesivitate deja. Si nu stiu cum sa-l fac sa inteleaga ca poti iubi si altfel.

Sunt ok cu mine, am mai spus, nu simt ca ar fi ceva in neregula, asa cum nu cred ca e ceva in neregula cu el. Vedem lucrurile in mod diferit doar. Intrebarea mea despre absurditatea situatiei a venit ca urmare a remarcei lui, ca n-a mai intalnit pe nimeni care sa gandeasca la fel ca mine, fie femeie sau barbat.

I-am spus ca el hotaraste daca il implineste aceasta relatie sau nu, in felul in care se desfasoara acum. A ramas sa se gandeasca... Poate suna egoist acest fel de a vedea lucrurile sau lipsit de sentimente. In afara de faptul ca nu locuim impreuna, relatia se desfasoara ca una normala (nu ca a noastra ar fi anormala ).

mariamunteanu spune:

Alma, te inteleg si te aprob. Posesivitatea nu e buna.

Nu e nimic in neregula nici la dorintele tale si nici la ale lui, doar ca voi deocamdata aveti aspiratii diferite. Ramane sa hotarati daca si cum va veti pune de acord.

Maria

A_Iulia spune:

Alma

te mira ca ati ajuns aici? Doar mai ai o experienta similara in spate. Oricat de greu de crezut ar parea celorlalti, nu orice femeie divortata isi doreste din nou o familie clasica, ba tocmai ca barbatii sunt cei ce de regula isi doresc asta...nici nu e greu de banuit de ce.

Dar in general ceilalti prefera sa considere ca nu ai depasit trauma divortului, sau ca ti-ar fi frica de un viitor in doi...e ca un dialog al surzilor, in care degeaba explici ca iti este mai bine altfel, ceilalti se reped sa te mangaie pe cap si sa concluzioneze ca poate mai ai nevoie de timp sa-ti revii.

Stiu prin ce treci. Dar nu am nici un sfat.

maru spune:

parerea mea e ca el s-a indragostit de tine, dar tu nu esti indragostita de el. Tu vezi o relatie, el vede un viitor, tu vrei ceva caldut, el vrea ceva fierbinte, tu vrei mai degraba friend with benefits.
Nu gresesti cu nimic, nu e nimic anormal, asa simti, e bine sa fii sincera cu tine si cu el...in rest pentru mesajul tau

Alaturi de Emma cu gandurile bune si rugaciuni, in fiecare zi la ora 13! Lupta iubita!
Doamne'ajuta!

http://maru-incotro.blogspot.com/

Mindy spune:

Alma, iti dau dreptate. Poate mai ai nevoie de mult timp pana sa iti doresti si tu din nou relatia clasica/casnica pe care o vrea si el. As fi la fel dupa un divort.

Acum e cel mai bine... dupa ce ai trecut printr-o casnicie stii exact ce te asteapta in momentul in care veti fi zi de zi impreuna.

Mie si asa casatorita fiind imi place uneori sa evadez, sa fug in alt dormitor si sa dorm latita si lungita pe tot patul, sa ma uit la un film de una singura.
Amandoi suntem genul care avem nevoie de spatiu si nu ne sufocam reciproc.
Imi place ideea de dor. Mi-ar place uneori sa nu ne vedem cateva zile (nici sa nu ma intereseze ce a facut intre timp), si sa ne dam intalnire ca pe vremuri

zepellina spune:

nici eu, si simt la fel

Rufus spune:

Ba e acceptabil. Pentru tine. Nu pentru el.
Tu te simti bine in felul asta, el nu.
As zice ca ti-e teama de niste lucruri despre care nu stii daca ti se vor intampla. El nu intelege asta.
Probabil ca va veti desparti daca amandoi veti avea taria sa va pastrati punctul de vedere. Oricum, te asigur ca nu-i nici o scofala sa ai o relatie in care ori tu, ori el aveti o frustrare.

RUFUS, TORA si cele 3 minuni ale lorwww.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=80cd684043d64e6bf268f6&skin_id=701&utm_source=otm&utm_medium=email br / " target="_blank"> Surpriza 2008

monabella spune:

Te-as intreba citi ani ai. M-am gindit mult asupra acestei probleme pt ca stiu pe cineva care trece prin exact asa ceva. stiu si prietene care spun "never ever again" si cu toate astea au facut pasul. Sa zicem ca la tinerete casatoria e necesara pt a avea copii pt ca fiecare si-i doreste si asta e sensul implinirii umane sa ai copii. Atunci insa cind ii ai si nu mai vrei altii oare chiar mai e necesara re-casatorirea? Daca esti vaduv(a) cu copii mici poate ca vrei ca si copilul tau sa aiba o mama(tata) si poate faci pasul.

Daca esti divortat(a)... cred ca instinctiv dupa ce te-ai fript cu ciorba sufli si in iaurt (parerea mea). Si tot instinctiv traitul in comun (nu neaparat casatoritul) duce la ce facem cu banii, unde ai fost, de ce ai intirziat si chestii de-astea. Insa cel putin ai garantia pe undeva ca daca e vreo problema iti iei jucariile si pleci.

Din cite am observat eu de la o anumita virsta in sus barbatii vor mai degraba sa se casatoreasca decit femeile (in tinerete cred ca e invers). Cred ca au nevoie de rutina, de cineva care sa aiba grija de ei si invers si de ce nu, de stabilitate. ori o casnicie le da aceasta stabilitate. Pentru femei nu e asa. Cu toate astea cred eu ca de pe la o virsta in sus (mai spre virsta a 3a) ambele sexe vor sa se casatoreasca din dorinta de a nu-si petrece batrinetile singuri, de a nu muri singuri in casa, de a fi cineva de fata in cazul unui atac de cord, de a avea companie etc... Pina atunci insa...