Papagalul

Vad ca pe forum s-a deschis un subiect despre pisici, de ce n-as deschide eu unul despre papagali?
Eu am acasa un perus, care, spre bucuria mea, a invatat cateva cuvinte. Trebuie multa rabdare si exercitiu pana invata sa spuna si el ceva...dar merita in final.
Care din voi aveti papagali acasa?

tincutza spune:

Am avut si eu doi perushi, acum cativa ani. Au fost intotdeauna o bucurie si o distractie pentru mine (imi pare si acum foarte rau dupa ei, mi-au murit, dupa opt ani). Sunt fiinte tare dragalashe si iubitoare, plus ca sunt si super inteligenti, ca mai toate varietatile de papagali.
La inceput mi s-a spus ca au oareshce boli si chiar le-am dat niste medicamente speciale. Cu timpul am uitat de medicamente, poate am capatat imunitate... Totusi, cred ca e mai bine sa te interesezi, asa, de curiozitate.
Numai bine,
Mihaela

adi2003 spune:

Eu il am pe "Raducu" (asa il cheama pe papagal) de un an si 2 luni. Chiar ma intrebam cat traieste in mod obisnuit un perus.
Mai face cateodata galagie, dar in ciuda acestor lucruri, mi se pare dragalas. Si fratele meu are tot un perus, dar e mai mic si cumparat doar din aprilie anul asta. Acesta (Coco) e mare acrobat. Nu sta locului...cand pe spate, cand cu capul in jos ca liliecii, cand trece prin scarita din colivie si roade tot ca un soricel. Acum amandoi sunt la mine, fiecare in colivia lui.

Oana_B spune:

Cand eram in Ro, tatal meu avea unul verde caruia ii placea sa mi se aseze pe crestetul capului si sa-mi traga de firele de par, se aseza pe marginea farfuriei si ciugulea si el odata cu mine, cand ma fardam se uita in oglinjoara de la trusa de farduri asezat pe umarul meu si stia sa spuna destul de intelegibil "pui, coco, pui, coco, pusi, pusi" si "prostule, prostule" .
Oana_B

Maruca spune:

Perusii mei dragi....
Primul a fost ROCO - un el frumos, turcoaz cu alb, putin mai retras la inceput, dar din ce in ce mai dragalas pe parcurs, care minca cu noi la masa (ii placeau mai ales ouale ochi). Intr-o zi friguruoasa de decembrie, a zburat pe fereastra balconului (uitasem sa trag perdeaua...) de la etajul 4! Plingind, am fugit pe scari dupa el, am incercat sa-l prind de nenumarate ori, inghetasem, dar nu renuntam. Dupa vreo 2 ore, ne-am zis "asta e, nu sta sa-l prindem, ce putem face?" m-am intors in casa, tot plingind, am plecat la cumparaturi, si la intoarcere, in timp ce parcam masina, il vad pe dragul meu intr-un pom mic, intind mina dupa el, zboara pe jos (cred ca si el era sloi de gheata), da sa fuga, si-atunci incep sa-i cint, cum ii cintam de nenumarate ori, "Roco mic" pe melodia de la Mos Craciun cu plete dalbe" si, minune! cred c-a recunoscut vocea si a stat, l-a luat sotul meu si l-am dus in casa! din pacate, cred c-a racit atunci, pentru ca pe 30 decembrie, exact in ziua in care ne-am mutat in alt apartament, Roco meu drag a ales sa moara... Lacrimi, suferinta, pareri de rau, "de ce-uri" fara raspuns.
Pe 13 februarie 2000 - o duminica frumoasa - ne-am dus in Piata Obor, dupa diverse. Am intrat, intimplator, si in magazinul de pe colt, cu animalute, ne-am uitat la perusi, hotariti sa nu ne mai luam vreunul (suferisem prea mult dupa Roco...) cind...ne-a atras atentia un perus clasic, verde, super zvapaiat si jucaus - ne-am uitat unul la altul "Ce-ar fi sa...?" si asa a inceput o mare dragoste! L-am dus fericiti acasa, intr-o colivie noua, i-am lasat de la inceput usa coliviei deschisa si l-am numit, cum altfel, Roco, convinsi ca e baiat - inca avea ciocul albastru! dar f. repede, Roco s-a transformat in fetita, si observind noi ca de fiecare data cind ii spunem "ce mica e" se uita mai atent la noi, i-am pus si numele: MICA! si era atit de scumpa.... se juca cu capacele de la sticlele de apa minerala, cu scamele de pe mocheta, zbura pe unde vroia (n-am mai uitat vreodata sa trag perdeaua!!!), era prima la masa cind pregateam ceva, minca absolut orice, bea chiar si bere (ce-i mai placea sa-si bage ciocul in spuma!)....dar mai ales a inceput sa vorbeasca!!!! stiam ca fetitele nu vorbesc, dar eu ma incapatinam sa vorbesc cu ea "Pupicii, Papusa, Mica puiul, Mica iubita" - dupa citeva luni asta era si repertoriul ei!!! Da, Mica vorbea, si era atit de scumpa! SI a mai facut Mica si 10 oua, absolut inexplicabil, cum sa faca oua o papagalita (asa o mai alintam) in captivitate???
Dar s-a imbolnavit si ea, fara motiv, si dupa o saptamina de suferinta, a murit, pe 30 aprilie anul asta. De multe ori m-am gindit ca poate a suferit pentru ca de cind s-a nascut Maria nu am mai avut timp sa-i acordam atit de multa atentie... si poate s-a suparat pe noi, si a plecat asa, putin, sa se odihneasca, in curtea din spatele casei, lasindu-ne doar amintirile, citeva pene frumoase pe care le-am oprit cind napirlea, outele de papagal mic si drag, si pozele.
cu drag,



Gabi

Arhistefy spune:

Imi doresc mult de tot si eu un perus, dar avem un program tare incarcat,si eu si barbatul meu. Practic de la ora 8.00 a.m. pana la ora 22 p.m. nu este nimeni acasa. Ce credeti, s-ar plictisi tare rau singurel, nu-i asa?

Arhistefy

adi2003 spune:

Gabriela, imi pare rau sa aud ca papagalii tai Roco si Mica nu mai sunt...Pacat!
Nu stiu ce as face si eu fara Raducu... care e pasionat de calculator.
De cate ori il las liber prin camera, vine si se aseaza pe monitor (mai ales daca sunt si eu la calculator) si incepe sa ciripeasca. Ne plimbam prin casa cu papagalul pe umar. Dar cand il aud ca-mi striga numele parca tresar de bucurie. Ce mai zice? "Puiutu; hai la mine, hai; Raducu, Rrrradu".
L-am inregistrat putin pe calculator...

Maruca spune:

adi,

am scris despre Roco si Mica din dragoste si dor de ei, cine n-a avut/nu are, nu poate intelege... si-ti multumesc ca m-ai facut, inca o data, sa-mi aduc aminte de ei! si cine stie, poate mai tirziu, cind Maria va mai creste, un nou perus va intra in casa noastra - dar nu acum, durerea (si suferinta) din perioda de boala, si apoi cind mor, e prea mult, nu mai vreau sa trec prin asta.
Bucura-te de Raducu, ai grija de el - am observat ca, din pacate, sunt f.f.f. sensibili, curentul le face mult rau -, hraneste-l ca lumea (eu le dadeam numai Vitakraft cu ou sau miere) si, mai ales, iubeste-l mult, mult de tot si joaca-te cit mai mult cu el.

numai bine

quote:

---

Originally posted by adi2003

Gabriela, imi pare rau sa aud ca papagalii tai Roco si Mica nu mai sunt...Pacat!
Nu stiu ce as face si eu fara Raducu... care e pasionat de calculator.
De cate ori il las liber prin camera, vine si se aseaza pe monitor (mai ales daca sunt si eu la calculator) si incepe sa ciripeasca. Ne plimbam prin casa cu papagalul pe umar. Dar cand il aud ca-mi striga numele parca tresar de bucurie. Ce mai zice? "Puiutu; hai la mine, hai; Raducu, Rrrradu".
L-am inregistrat putin pe calculator...

---

adi2003 spune:

Acum am poze cu Raducu in album. Poate vreti sa-l vedeti...

radu_tud spune:

M-a cautat cineva?
Stiu sa si vorbesc!

Cosmina spune:

Si eu am doi papagali. Nimfe (Nymphicus Hollandicus). Sunt galbeni amandoi, fetita are ceva pete albe, ca perlele, pe spate, iar baietelul ceva mov pe aripi. Fetita e Woody iar baietelul Tyson. Sunt niste dulci! Tyson da tuturor pupice, danseaza cand aude muzica. Le place sa stea pe masa cand mancam. Problema e la Woody. II e frica de maini. Cand am cumparat-o n-am vazut, dar apoi am observat ca nu are o falanga la un degetutz. Cred ca a fost chinuita de mana cuiva pana i-a rupt degetul si de-aia ii e frica de maini. Nu aveti voi vreo idee ce as putea face sa-si invinga teama? As vrea sa vina si ea pe mana, ca Tyson! Dar sa-i vedeti cand se iubesc! O minunatie! Pe scaun, pe masa, si in varf de ac daca ar putea!

Pupici, Cosmina