Dilema: intre relatia stabila si himera...

Salutare fetele..

Stiu ca majoritatea dintre voi aveti mai multa experienta de viatza ca mine...spuneti-mi ce credeti, cum vi se pare...
Povestea mea e simpla si complicata. Am 27 de ani si sunt intr-o relatie stabila de 7 ani. Nu a fost niciodata marea iubire mare cu el, amandoi ne recuperam dupa o relatie incheiata, eu aveam 20 si el avea 19 ani cand ne-am cunoscut. Niciunul nu o privea ca pe ceva de viitor, dar cu timpul ne-am apropiat, mie mi-au placut anumite lucruri la el, lui i-au placut chestii la mine...am locuit impreuna... Dupa ce am terminat facultatea am reusit sa am my dream job, si acolo l-am cunoscut pe cel care mi-a fost coleg...
Eu sunt o persoana f fidela, niciodata nu am inselat pe nimeni, asa ca acum sunt destul de debusolata.
Colegul meu a fost coleg si doar atat. Petreceam destul de mult timp impreuna, suntem de varste apropiate, avem gusturi si idei comune...el lucra acolo in IT si avea treaba destul de des cu departamentul nostru. Cu timpul era din ce in ce mai evident pt mine ca el incepe sa simta ceva pentru mine, au fost glumitze, dar niciodata nu a zis nimic direct, nu am iesit niciodata nici macar in grup la un suc, nimic. Era clar pentru tot anturajul ca eu sunt cu cineva, ocupata si indisponibila.
Prietenul meu intre timp a plecat din tara, initial pentru 3 luni, Imi promisese ca se va intoarce, toate bune, dar nu a fost asa. La 6 luni dupa ce el a plecat mi-am luat concediu o luna si am mers la el, cu speranta de a-l face sa se intoarca. Pana la urma a trebuit sa cedez eu, sa renunt la viatza mea in Romania, la job si la toti prietenii si sa il urmez, pentru ca am avut de ales intre asta si o relatie la distanta...eu am o parere f proasta despre relatiile la distanta.
Au trecut 2 ani de cand am plecat din tara, suntem amandoi bine, material, profesional e relativ bine, nu mai e the dream job, nici pe departe, dar e ceva caldutz... Cu prietenii si fostii colegi continui sa tin legatura...am mai vorbit si cu colegul ¨acela¨, de fiecare data simt fluturasii aceia...si ma gandesc cum ar fi fost daca as fi fost libera cand ne-am cunoscut. Si el e tot singur, nu are pe nimeni...am impresia ca rezonam foarte bine la unele nivele la care cu actualul meu prieten nu o sa rezonez niciodata.
De cate ori vorbim mi se intipareste pe buze un suras, ma gandesc ce frumos ar fi fost daca eram singura cand ne cunosteam...
Stiu ca nu e drept, stiu ca asta inseamna a insela, ca nu conteaza daca o faci fizic, sau doar cu vorba sau doar iti doresti...
¨Colegul¨ nu stie nimic din toate astea, nu am depasit niciodata cu el limita dintre amici si altceva,am vorbit doar pe mess, nu are nici macar telefonul meu, dar continua sa fie o himera...si ma macina.
In weekendul trecut am fost foarte trista, plangeam intr-una, nu am mancat, ii spuneam doar prietenului meu ca nu sunt fericita, ca nici el nu este fericit si ca nu vom fi vreodata fericiti cu adevarat impreuna. A reusit sa ma convinga sa ii mai dau o sansa, sa mai incercam sa facem ceva pt relatia noastra...dar stiu ca nimic din ce e acum intre noi nu se va schimba. Cred ca mereu a fost o relatie comoda, nu ne-am mintit, dar nu cred ca suntem pe aceeasi lungime de unda, ne dorim chestii diferite de la viatza...in schimb la naiba, celalalt parca e copia mea...
Situatia se complica si mai mult pentru ca nu pot reveni pur si simplu in tara si sa vad ce se intampla. Eu sunt dintr-un oras mic, acolo clar nu ma pot intoarce pentru ca e aproape pustiu, fara perspective etc. In orasul unde am facut facultatea din nou nu ma pot intoarce, pentru ca nu ma leaga f multe lucruri. Colegul intre timp s-a mutat cu jobul in alt oras, calatoreste, deci nu as putea sa stau nici aproape de el atata timp cat intre noi nu e ceva f clar.
Ma intelege cineva? Aveti un sfat?

popescudora spune:

Il iubesti. Dar nu o sa-ti fie niciodata bine cu el. Treci peste asta...si nu cu prietenul tau actual neaparat...lasa-ti inima deschisa si vezi cine bate la usa ei! Uita iubirea actuala...nu se poate transforma in ceva care sa va transforme vietile.

violeta69 spune:

e clar ca ceva nu merge in relatia ta!
"colegul" e doar un pretext....
nici nu stii sigur ca el in astia 2 ani nu a avut sau nu are pe cineva...poate are sau poate ca nu,nici nu conteaza,dar daca zici ca nu ati discutat nimic despre ce simtiti, e posibil ca el sa te considere doar o fosta colega si atat...

eu as incerca sa-i spun ce simt,sa vad ce zice macar

insa cu relatia de acum tb sa vezi ce faci pt ca timpul din pacate nu aranjeaza lucurile,ci mai rau le complica...

sigur ca numai tu stii ce simti,voi stiti ce simtiti,ce va doriti...

poate ca ar tb sa va despartiti,sa vedeti daca va mai doriti si daca da sa nu te mai gandesti la un "el" aiurea....
daca nu,cauta-ti jumatatea...o fi pe undeva

Alaturi de EMMA
Alaturi de SONIA
si MIHAITA are nevoie de noi,BLOGUL LUI MIHAITA
si nu in ultimul rand donu'Bodo

Vio ,mamica lui MIHNEA viitor "descoperitor" de infinit


Tot ce se intampla, se intampla intotdeauna cu un motiv!

JustB3 spune:

Multumesc Violeta, Dora...

Nu prea stiu ce fac, ce gandesc, simt ca nu e bine unde sunt, am 27 de ani si de la 20 la 27 am fost tot in relatia asta. Despartiti am stat doar o saptamana, ne certasem aiurea, era gelos...si mi-am facut bagajele..a venit dupa mine, nu-i venea sa creada...
Ce voiam sa va zic e ca experienta mea in despartiri e anemica rau, imi pare rau de el, nu vreau sa il fac sa sufere dar nu stiu daca nu cumva visez de fapt la cai verzi pe pereti si feti frumosi. Cred ca pana la urma nici o relatie nu e perfecta, nimeni nu e total multumit...ma intorc si ma gandesc k poate mi-e destul de bine unde sunt...
Voi ati intalnit printul si va traiti povestea? Nu stiu daca nu sunt prea naiva sa cred ca se poate ...
Noapte buna si sa fiti iubite...

monabella spune:

Problemele sint destul de clare - cred eu.

Ai discutat cu fostul 'coleg' sa vezi ce sentimente are pt tine sau ti-ai construit intreg scenariul asta cum ca ti-ar fi fost bine cu el pe baza unor simple presupuneri? daca a fost glumet nu inseamna ca te iubeste.

Nu da vrabia din mina pe cioara de pe gard.

Intii cred ca ar trebui sa iti lamuresti sentimentele tale fata de actualul prieten pt care ai plecat din tara. Daca te lamuresti ca nu mai tii la el si ca 7 ani ti-au ajuns atunci rupe-o cu el si cauta-ti pe altcineva. In tot acest timp insa nu spera ca fostul tau coleg, despre care nici macar nu stii daca te iubeste, te va astepta. la ora acuala poate ca are deja o prietena. poate ca e si insurat. Nu ai de unde sa stii. Scoate-l din ecuatie si vezi ce ai de facut cu prietenul tau cu care ai - cred eu - o relatie serioasa.

conchita spune:

oh, da, l-am intalnit! intr-o situatie asemanatoare cu a ta, eram cu altcineva de cativa ani, planuri de casatorie, whatever. numai ca eu n-am stat prea mult pe ganduri. treaba e ca nu aveam nici pe ce ganduri sa stau, neuronii imi fusesera haliti de feromoni. si m-am dus cu fat-frumos, caci fusese dragoste la prima vedere cum numai pe alte planete intalnesti. si n-am trait fericiti pana la adanci batranete, ca stii, viata nu e toata ca in povesti, doar jumate din ea, iar sfarsitul e in general imprumutat din filmele horror sau telenovele. venise momentul sa-si intalneasca si el printesa din basme, nu? (alta, nu io). ceea ce mi se pare fair.

dar nu regret absolut deloc si in mod sigur as fi regretat toata viata daca mi-as fi refuzat dragostea asta. cea mai minunata si nebuna perioada din viata mea, cu "printul" a fost. da, fostul a suferit, s-a tinut dupa mine/noi doi ani jumate de hartuiala pana ne-a terminat relatia, iar printul, obosit, s-a mutat in alta poveste, cu alta printesa. dar crezi ca mi-a pasat de fostul? nu. decat sa suferim amandoi intr-o relatie de complezenta, mai bine sa fiu eu fericita si sa sufere doar el. si dupa aia sa-mi vina si mie randul la suferinta, pai ce, crezi ca nu stiu ca toate se platesc pe lumea asta?

clauf1000 spune:

sigur NU EXISTA printul din poveste. Depinde numai de noi sa credem asta. Fluturasii din burtica se duc, iti spun din proprie experienta. Casatorita fiind, i-am perceput si eu fata de cel mai bun prieten de familie. Si pt ca viata este scurta, nu am asteptat sa treaca pe langa mine. Au durat 6 luni, sigur ca si acum mai palpaie, dar am preferat stabilitatea relatiei oficiale la care m-am inhamat de 10 ani. Inca ne vedem, nici nu avem cum altfel, ne sarutam, si cam atat.
Nu cred ca pot sa-ti dau sfaturi, nu-ti pot spune ce sa faci, poate ca sunt egoista, poate eu insami nu am facut ceea ce trebuia, dar poate ca ar fi bine, sa nu dai pasarea din mana pe cea de pe gard.
Succes in ceea ce o sa hotarasti!

(gravida) 20 saptamani

Tisina spune:

Ei bine, pentru mine, "printul din poveste" exista. Si dupa 10 ani de casatorie (sau 15 de cand suntem impreuna), inca ne iubim "ca-n tinerete", cu fluturasi si toate cele. Cand ne-am cunoscut, eu eram intr-o relatie obscura in care nu prea stiam unde imi e locul, iar el "luase o pauza" cu ex-a lui, cu care nu se mai intelegea. Ne-am cunoscut situatiile inca de la inceput. Am inceput o relatie dupa ce ne-am rezolvat fiecare "problemele" proprii, si bine am facut. Acum avem si doi copii minunati si suntem convinsi ca vom fi fericiti pana la adanci batraneti.
Va doresc tuturor sa va gasiti jumatatile si sa fiti fericite. O viata avem, si e pacat sa o traim in obscuritate sentimentala.
Si acum sa raspund la topic. Sfaturi nu imi permit sa dau. As zice sa te lamuresti exact daca (sau cat de mult) simti pentru prietenul tau, daca te vezi alaturi de el pentru toata viata, sau daca ai nevoie de mai mult (sau de altceva). Apoi ia o hotarare care sa fie in avantajul tau. Suna cinic, dar e mai "sanatos".
Mult succes si fericire cat poti duce!

dov spune:

eu, in locul tau, mi-as lua inima-n dinti si i-as spune colegului ce simt pentru el...sincer, deschis, exact cum ne-ai scris si-aici...pana la urma ce ai de pierdut? nimik? oricum in relatia in care esti nu te simti fericita pentru ca te gandesti la el...nu te poti desprinde pentru ca nu ai siguranta la ce te asteapta aici, asa ca...pur si simplu i-as zice...si, mai departe, viata iti va arata.

si DA, printul exista...eu si dupa 10 ani casatorie, cand imi luam sotul de brat simteam fiori,iar el avea ink gelozia aia a indragostitului...

blue eyes spune:

Crezi ca il iubesti pe coleg sau ca e doar un colac de salvare? Des, cand ne aflam intr-o relatie sterila, nefericita ne agatam de primul care ne zambeste, care e dragut cu noi, care corespunde catusi de putin asteptarilor noastre. Si atunci il punem pe piedestal, mai ales ca el e contrariul actualului partener.

Parerea mea e ca el poate fi o himera, proiectarea dorintelor tale. In loc sa te orientezi dupa o fata morgana - tu esti in desert, nu? -, mai bine te-ai decide o data pentru totdeauna sa iesi din relatia seaca in care esti; comoda, calduta, dar sterila, frustranta.

Cum esti acum e posibil sa-l vezi pe celalalt "salvatorul", sa te agati de el si sa-l sufoci el fiind Mr. Right.. Nu stiu ce profil psihologic ai, ce personalitate ai, scuza-ma.

Ia-ti viata in maini! Ah, procura-ti si un scud, vor aparea pietrele. Pe aici se practicta; esti cea care inseala, nu?

Prefer sa sufar din dragoste, decat din lipsa de dragoste.

JustB3 spune:

pentru toate fetele...
Blue_eyes...m-a ¨atins¨ un motto ce il ai pus in josul mesajului...prefer sa sufar din dragoste decat din lipsa ei.
Probabil ca viatza mea caldutza si linistita s-a terminat, vin furtuni, schimbari mari, nu stiu cum va fi daca o voi apuca pe acest drum. Refuz sa fiu duplicitara, mi-e greu sa vorbesc cu ¨himera¨ mea despre ce simt atata timp cat sunt intr-o relatie. Poate sunt naiva, o fi si primavara asta ce ma face sa visez cai verzi pe pereti...poate sunt imatura afectiv, nu stiu care din toate mi se aplica sau daca se aplica toate.
La naiba, faza cu colacul de salvare poate fi valabila, ar fi trebuit sa se intample ceva cat timp eram zilnic unul langa altul, nu dupa 2 ani, cand deja e destul de telenovelistica povestea. Viata e tare incurcata...
Dov, tisina, felicitari pentru familiile voastre, sunteti norocoase. Ai grija de voi
Conchita, mi-as dori sa a atata curaj ca tine...Felicitari, macar ai avut ce ai vrut...poate se va intoarce, ti-o doresc.
Monabella...cam asta incerc sa nu fac...sa nu dau vrabia din mana pentru pasarea de pe gard...caci inca nu stiu ce fel de pasare e.
Cred ca nu poti cunoaste pe cineva decat locuind cu persoana respectiva, vazandu-l bolnav, fericit, obosit, tracasat, stresat, entuziasmat...privindu-l dormind si trezindu-te cu el. Cat de bine as rezona pe unele teme cu cineva, totusi nu pot sa imi inchipui ca il cunosc cu adevarat.
Mi-e greu sa ii marturisesc celuilalt ce simt pentru ca simt ca atata timp cat nu spun nimic la nimeni si totul se intampla doar in capul meu inca nu il insel pe prietenul meu. Cand deja o alta persoana implicata afla...deja il insel efectiv, chiar daca nu fizic. Are vreun sens?
De partea cealalta, tot discut cu prietenul meu...i-am spus ca incerc sa imi amintesc cand am fost noi indragostiti cu adevarat...nici el nici eu nu ne amintim...nu stiu daca asta e o problema capitala, poate unele relatii sunt facute sa fie mai molcome...imi spune ca ma iubeste cu adevarat si ca sa mai incercam, sa ii mai dau o sansa. Nu stiu daca chiar ii dau o sansa atata timp cat ma gandesc in alta parte.
Pupici fetele...multumesc pentru raspunsuri