PEDEPSE PENTRU COPII DE 2-3 ANI

ovidiu_d2001 spune:

Bravo freedelia.Aplici foarte bine ceea ce ai invatat la AP.
ptr bebe_io am o veste proasta.O sa ii ignor atacurile.Adica nu ii intru in jocuri, deoarece nu are coerenta, substanta si ideile sale referitoare la cresterea copiilor sunt bulversante si inconstante.Probabil este firesc ca o persoana crescuta intr-un mediu violent sau caruia i s-au aplicat pedepse sa creada ca asa este normal sa iti cresti si tu la randul tau copilul.

Laura25 spune:

Eu in prima faza incerc sa previn conflictele. Cand vad ca se prefigureaza un conflict, incerc sa-i impac (le explic ca trebuie sa aiba rabdare, ca cel care a luat primul jucaria se joaca intai, apoi o da si celuilalt, incerc sa le ofer alternative, sa ii atrag in alt joc etc). Daca se incaiera, ii despart si vorbesc cu amandoi incercand sa-i impac, sa-i linistesc. Daca se pocnesc serios si se lasa cu plans si lovituri care chiar dor, ii cert (peamandoi daca au fost vinovati in egala masura sau doar pe cel vinovat, alinandu-l pe celalalt), le spun (de 'tz' ori) ca nu e bine ce fac si nu ii mai rog, ii pun chiar daca nu vor, sa se joace cu lucruri diferite, chiar daca plang si protesteaza. Daca nu cedeaza nici unul si nu reusesc sa imparta jucaria, le-o iau de tot (chia daca plang si protesteaza) spunandu-le ca le-o dau in momentul cand o sa fie in stare sa se inteleaga si sa se joace frumos. Am mai incercat de cateva ori sa impart camera in 2 cu un cordon/sfoara si sa-i pun pe fiecare sa se joace in jumatatea lui. Daca ii mut pe unul intr-o camera si pe unul in cealalta, e pedeapsa cea mai grea pe care le-o pot da. Amandoi protesteaza si cer sa ii las impreuna (ceea ce se intampla dupa ce se potolesc amandoi). Desi acum se bat, in minutul urmator se joaca de parca nimic nu s-ar fi intamplat.
Dar, la noi, desi sunt de aceeasi varsta, e diferenta mare de 'volum' intre ei, asa ca sunt momente cand vad cum (in joaca de cele mai multe ori) sare baiatul peste fata sau ii trage cate o palma/un pumn de mor de mila ei. Amandoi sunt ai mei si ma doare sufletul si sa o vad pe ceea mica lovita, dar nici nu stiu cum sa procedez cu celalat in asa fel incat sa inteleaga ca nu e bine si sa nu mai faca. Mai ales cand sar, se imping, se 'calaresc' unul pe celalalt in joaca. Acum au mai crescut, ma inteleg mult mai usor cu ei. Dar tot am momente cand nu stiu cum sa fac sa fie mai bine pt toti.

---

Laura, mami de shtrumphi gemeni: Bianca Andreea si Rares Mihai (13.06.2005)
Cugetari gemene, Fotografiile noastre
Filmulete cu shtrumphi
Poveste cu shtrumphi

'Cos what I feel is the only truth for me

bebe_io spune:

Ovidiu dragule, nu e cazul sa te simti atacat pentru ca remarcile pe care le-am facut la adresa unora dintre afirmatiile postate de tine nu-ti apartineau, in fapt.

Postarile sunt deja off-topic iar gretosenia pretentiilor de serenitate si superioritate a reaparut din partea celor ce se comporta astfel, asa ca ma dedic in continuare exclusiv serviciului.

One last edit: Normal ca postarile mele arata inconstante in ochii celor ce zugravesc in mod fals viata in alb si negru in tot ceea ce scriu, nici macar ei nefiind astfel de roboti in viata reala. Asta pentru ca unii dintre noi suntem oameni si ne recunoastem astfel: uneori suntem obositi, alteori odihniti, uneori nervosi, alteori calmi, uneori vrem sa insuflam ceva copilului, alta data vrem sa-l protejam cu orice pret (chiar cu spaima data de primirea unei scatoalce, atunci cand toate optiunile pasnice s-au inchis). Din pacate noi, oamenii, nu reusim sa fim asa de performanti ca roboteii AP pe care ii felicit pe aceasta cale pentru performantele lor parintesti.

Salutari.

Laura25 spune:

Ovidiu, tu cum ai proceda in situatiile descrise de mine? Sa-i pedepsesc punandu-i in colturi de camera sau in camere diferite pana se potolesc e gresit?

---

Laura, mami de shtrumphi gemeni: Bianca Andreea si Rares Mihai (13.06.2005)
Cugetari gemene, Fotografiile noastre
Filmulete cu shtrumphi
Poveste cu shtrumphi

'Cos what I feel is the only truth for me

anya spune:

Dar camera n-are macar 2 colturi? (pentru time-out)

La mine asa functiona. Sa vada amandoi ca nu favorizez pe nici-unul. Daca iei pe unul cu tine, cel "parasit" va fi frustrat. Spun functiona (la trecut) pentru ca acum, baiatul cel mare (6.5 ani) cand se supara zice: Ma duc la mine in camera sa ma linistesc. Se duce singur, sta cat simte nevoia si se intoarce vesel.

Cat despre gradinita, au venit muscati, probabil ca au si dat (macar la schimb)-dar n-am avut reclamatii si nici nu am facut politie "cine i-a muscat". Am atentionat educatoarea ca l-am gasit muscat si sa urmareasca daca sunt ceva probleme in grupa. Doar si in parc, cu mine sau bunicii alaturi, au mai incasat-o. Si sincera sa fiu cand am vazut ca au incasat-o din senin i-am lasat sa dea una inapoi, inainte sa intervin. Pe de o parte ca invete se descurce si singuri, sa nu fie luati de blegi, iar pe de alta parte sa vada si copilasul respectiv "ce bine e". Insa, intotdeauna i-am dezaprobat/pedepsit daca initiau ei gesturi violente.

Cat despre discutia copii/oameni rai... Initial le-am spus ca doar oamenii mari pot fi rai iar copiii sunt buni si uneori fac lucruri rele. In timp, m-am corectat. Si oamenii mari, ca si copiii, si animalele si robotii (vezi Transformers) si extraterestrii(Stargate) sunt la fel. Pot face si lucruri bune si lucruri rele. Cineva poate fi un personaj foarte bun tot filmul si sa faca un lucru rau o singura data - cu urmari grave. La fel si invers, sa fie un personaj negativ, dar face un lucru bun si ii salveaza pe ceilalti... Incerc sa ii invat sa nu categoriseasca pe cineva (sau pe ei) in vre-un fel ci sa invete ca important e ceea ce facem.

Graviduta spune:

Exemplele cu Transformers si Stargate sunt cele mai tari dintre cele pe care le-am citit pana acum pe forum. Bravo, bravo!!!
Si, bebe_io, robotel este cel care obosit, tracasat etc fiind (cum zici tu) ii lipeste copilului o palma, fara sa mai stea la discutii si explicatii etc.


Alina si Mara vrabioara (27 iunie 2007)
"La sfarsit nu conteaza anii din viata ta, ci viata din anii tai." (Abraham Lincoln)

freedelia spune:

Da, Laura, asa incercam sa fac si io si mai mult interferam negativ cu jocul lor decat sa ajut. Le luam jucariile, ii obligam sa imparta, ii trimiteam in time out, statea cu ochii pe ei ca pe butelie "N-o impinge", "Nu-l musca" "N-o lovi", "Nu sari pe el" si asa mai departe. Dupa ce am descoperit AP si am decis sa incerc, nu ma mai bag asa mult in jocurile lor, chiar atunci cand nu se inteleg si se bat. Si de multe ori se rezolva de la sine si repede. Alteori, unul din ei (de obicei cel care este atacat) striga dupa mine si il paraste pe celalalt. Atunci ma bag si le zic ca nu e frumos sa se loveasca, pentru ca lovitul doare. Daca este foarte incinsa situatia, ma pun fizic intre ei si nu ii las sa se loveasca. Iar cand se calmeaza, discutam.

Incerc sa ii respect, sa nu ii oblig sa faca ce nu vor. Le ofer optiuni iar cand nici una dintre optiunile mele nu le convine, am empatie fata de frustrarea lor. Normal ca nu am sa ii las sa bage o andrea in priza, dar nici nu am sa le-o smulg din mana zicand "e periculos" ci am sa le explic frumos ce se intampla, fara sa ii sperii, fara sa fiu dura chipurile ca sa priceapa.

Un lucru pe care l-am invatat de la parintii AP este sa iti faci casa cat mai "safe" pentru ca sa nu fii nevoit sa spui mereu "nu e voie". Adica prizele acoperite, cutitele puse la inaltime, chimicalele incuiate, scarile blocate, paharele si farfuriile de sticla sus, etc, etc. Asa, copilul poate explora in voie. Si inca o chestie, am observat ca multi parinti romani sunt foarte protectivi, in sensul ca mereu ii spun copilului "nu pune mana acolo ca te murdaresti, nu te urca acolo, ca o sa cazi, etc" adica in orice situatie ei prevad ceva rau ce ar putea face copilul. Si ce daca se murdareste? Si ce daca mai si cade?

Off topic, am mers o data in avion, eu fara copii, cu o doamna cu o fetita de aceeasi varsta cu a mea. Era tarziu, spre 10 seara, copilul era extrem de cuminte, dar plictisit. Mai, pe nimic nu o lasa sa puna mana -- de genul pe masutele dintre scaune, sau sa se aseze pe jos. Pentru ca sunt microbi si se imbonaveste. Si o ameninta "Ana, te las aici si iau avionul fara tine" sau " Ana, mananci bataie" Am zburat impreuna cu ea pe primul segment al zborului si apoi mergeam in directii diferite, dar cum ne cunosteam, a zis ca asteapta avionul cu mine. Numaram minutele pana sa ma sui in avionul meu sa nu o mai vad cum traumatizeaza copilul.

Copiii nu sunt ceva ce trebuie dresat ca sa stea unde il pui. Gresesc si datoria noastra este sa ii ajutam sa invete din greseli si sa le permitem sa fie ei insisi.

Laura25 spune:

Perfect de acord cu tine la bucata asta. Si eu le dau foarte multa libertate, incerc sa ii inteleg si sa ma pun in locul lor (probabil ca cei din jur imi considera copii din categoria 'neastamparati spre obraznici', iar pe mine lipsita de autoritate si prea 'slaba' in prezenta lor. Dar nu ma intereseaza parerea lor atat timp cat si eu si ei stim care sunt limitele lucururilor permise si stim ca acetse limite trebuie sa le respectam).

Revin la intrebare mea. Tu zici " am decis sa incerc, nu ma mai bag asa mult in jocurile lor, chiar atunci cand nu se inteleg si se bat". Ok, nici eu nu stau cu gura pe ei si nu ma bag cand vad ca nu e cazul. Dar daca o pocneste Rares pe cea mica de incepe sarmana sa planga si ii dau lacrimile de durere, eu ar trebui sa ... ce? Sa ma uit la ei si sa ii las sa se descurce? Daca vine unul si ii rupe hartia pe care deseneaza celalat sau ii zmulge jucaria din mana numai ca sa o arunce cat colo doar ca sa provoace(c'asa are chef la ora aia), eu cum ar trebui sa procedez?
Am inteles ca trebuie sa explic si sa vorbesc cu ei, asta o fac deja. Dar daca in ciuda vorbitului, persista in lovit si shicanat?

---

Laura, mami de shtrumphi gemeni: Bianca Andreea si Rares Mihai (13.06.2005)
Cugetari gemene, Fotografiile noastre
Filmulete cu shtrumphi
Poveste cu shtrumphi

'Cos what I feel is the only truth for me

freedelia spune:

Da, inteleg, se intampla si la noi. Acum, ca sa fiu foarte sincera, depinde si de cat de obosita sunt. Uneori chiar nu sunt in stare sa previn - dar asta ar trebui sa fac. Am observat ca acste chestii se intampla cand nu primesc destula atentie din partea mea. De exemplu acum, in perioada asta cat mi-a fost foarte rau si nu am stat sa ma joc cu ei deloc, s-au purtat foarte urat unul cu celalalt, nu ascultau de ia mei deloc (bine, ai mei sunt si complet lipsiti de consistenta, acum tipa la ei, acum ii pupa, acum le zic pe cel mai ferm ton ca nu le dau cookies ca e gata masa si in secunda urmatoare dupa ce a pus un plans fals cateva secunde, primesste cookie, etc)

Deci, vorbim de situatia de parinte odihnit care are rabdare -- in mod ideal ce cred eu ca ar trebui facut. Iau un exemplu real, s-a intamplat ieri la noi. John si mama mea jucau Remy (asa se scrie???). Tocmai terminasera de aranjat piesele si se pregateau sa inceapa jocul. Eu stateam, ca 90% din timp, intinsa cu calculatorul in fata. O vad pe Jodie ca vine din camera cealalta. Stiam clar ca e plictisita si ca va merge sa le strice jocul. Ce am facut -- am oftat si nu am facut nimic. Ce as fi putut face -- ma putea scula si o puteam lua de mana si sa mergem sa ne jucam cu papusile ei, sau cu orice voia ea sa se joace. Si asa s-ar fi prevenit nenorocirea. Dar nu m-am simtit in stare, asa ca ea s-a dus si le-a daramat piesele, John a inceput sa planga si sa o loveasca de frustrare, mama a inceput sa tipe la ea, a inceput si ea sa planga si pana la urma tot a trebuit sa ma scol si a fost ca in zicala cu "lensul mai mult alearga".

Nu stiu exact ce sfat sa iti dau, unele chestii pot si prevenite, altele nu. Cand John trece pe langa Jodie si ii smulge din mana jucaria, normal ca ma enervez, dar incerc sa nu imi manifest enervarea. Il strig si ii spun ca Jodie se juca cu acea jucarie si ca il rog sa i-o dea inapoi. De obicei o da inapoi, apoi vorbim, ii multumesc si il intreb daca e plictisit si ce ar vrea sa faca. Daca nu vrea sa o dea inapoi, o iau eu si i-o dau inapoi, apoi vorbim, ii spun ca inteleg ca e plictisit, dar ca sora lui se juca si a suparat-o, etc, etc.

Cred ca diferenta dintre AP si restul teoriilor de parenting este ca AP accepta ca uneori nu se poate rezolva situati pe loc. Dar neobligand copilul sa faca ceva, chiar daca pe moment nu ai obtinut "dreptatea" pentru tine sau pentru celalalt copil, ai pus o caramida in construirea lui ca om care va sti sa isi exprime sentimentele si sa nu actioneze sub impuls, ci sa caute solutii. Asa ca, alta data, cand va fi plictisit, va veni si in loc sa incerce sa provoace ca sa iasa din plictis, va zice "Mami, sunt plictisit, ce putem sa facem"

Am scris muuuult, sper sa se inteleaga idea generala.

Simonix spune:

Parerea mea este ca "robotzei" sunt cei care nu manifesta nici un pic de flexibilitate si aplica niste principii considerate litera de lege in TOATE circumstantele. Robotei sunt cei care isi bat/agreseaza verbal copilul la cea mai mica nazbatie, fara a face diferente intre situatii. Robotei sunt si cei care nu sunt de acord cu NICI UN FEL de pedepsire a copilului, su definirea de limite, fara a face diferente intre situatii SI COPII.

Mi se pare incredibil ce citesc pe acest forum: sa accepti comportamentul agresiv al unui copil in societate pe motiv ca nu vrei ca el (agresorul) sa fie "traumatizat" de un time-out. Daca si pusul la colt sau izolarea temporara de grup au ajuns a fi considerate traume ... nu inteleg cum unele mamici isi educa copiii. Uneori vorbele nu sunt suficiente. Si printr-o gramada de carti de psiho (vad ca sunt la moda) se mentioneaza cat de importante sunt limitele in structurarea unei fiinte umane. Ca sa nu mai vorbim ca fara limite societatea nu poate functiona normal, nu?

Respectul fata de copii nu trebuie a fi limitat la propriul copil, ci si la cei din jurul acestuia. De asemenea, mi se pare respect fata de copilul meu sa il invat ceea ce este acceptat / neacceptat in societatea in care va face parte. Altfel, ajunge la varsta la care intra la scoala fara a isi da seama ca EXISTA LIMITE in comportamentul pe care trebuie sa il adopte. Limite pe care ar trebui sa le stie sau sa le intuiasca macar. Limite care ar fi trebuit poate sa ii fie impuse pana atunci non-violent dar ferm. Mai non violent decat despartirea de grup ce poate fi ? Mai raman vorbele - dar cat din mesajul verbal ajunge cu adevarat la un copil de 2 ani si ceva? Nu credeti ca e mai traumatizant ca un copil sa ajunga in colectivitate pe la 6 ani, sa fie neacceptat temporar de restul grupului pentru comportamentul sau si sa nu isi dea seama de ce ? Ok, ii putem explica dar oare va intelege cu devarat ? Pana la urma se ajunge tot acolo.

E fix la fel cu bolile de copii - ii ferim acasa 2-4 ani, ii crestem intr-un glob de sticla si cand ajung prima oara in colectivitate le fac pe toate - este oare mai usor pentru ei / mamici? La fel, de ce sa nu expunel copilul treptat la ideea de reguli si limite in societate? Nu zic sa ii punem de bebelushi la colt la cea mai mica problema, sa tipam la ei, ci sa fim rezonabili si sa ne adaptam situatiei.

Alra a zis foarte bine ca AP devine din ce in ce mai mult anti-social parenting Este, cred eu, o pervertire de la conceptiile originale ale curentului. Nu inteleg de ce trebuie sa luam ceea ce este exagerat si sa mergem pe drumul asta, inflexibili, criticandu-i pe altii, de ce sa impartim lumea in tabere AP-nonAp (si eu am cedat tentatiei, recunosc - dar o sa ma corectez :D).

Precizez ca am un copil mic, de 16 luni, nu pot vorbi din experienta proprie, ci doar prin prisma naturii mele si a modului meu de a gandi. Discutia ma intereseaza pentru ca vreau sa stiu de pe acum cum sa imi ajut copilul sa functioneze corect in societate. Nu sunt evident de acord cu agresiunile fizice sau verbale asupra unui copil insa ideea de time-out cum am vazut ca se aplica in Belgia sau in alte exemple date de voi, mi se pare departe de a traumatiza un copil. Sa fim un pic REZONABILI si mai FLEXIBILI.

Simona cu Robertzel baietzel frumos

Cum a venit Robertzel in viata noastra

Poze cu noi toti si Poze cu bebe