Sarah sau copilul-care-vindeca

Asa ii spun fetitei mele: copilul-care-vindeca. De cate ori ii simt obrazul cald lipit de mine, traiesc, fie macar si pentru o secunda, bucuria imensa de a o avea. Am al doilea copil. Banal si miraculos totodata.

Au fost multe zilele in care nu am crezut ca sunt in stare sa o fac. 40 de saptamani de sarcina? Again? Ecografii, injectii cu hormoni, disperarea ca poate nu e regula, ca nu misca suficient, ca poate misca prea mult? NEver!

Asa fusese la Nichita, primul meu copil. Groaznic. O sarcina de calvar. Si culmea unei ironii pe care am inghitit-o greu, Nichita s-a nascut sanatos….insa a facut septicemie la 3 zile de la nastere cu o bacterie luata din spital. Am fost la un pas sa il pierd, si atunci s-a schimbat ceva in mine. As minti daca as spune ca am jelit, ca am fost paranoica, ca am plans nopti intregi gandindu-ma la asta.

Nu, chiar m-am bucurat de Nichita. Insa undeva in minte mi-a ramas o arsura. Numai cine a avut ghinionul sa citeasca vreodata in ochii unui doctor atitudinea aia tampit-condescenta de: “Ne pare rau, doamna, nu cred ca se mai poate face nimic pt copilul dvs” stie despre ce vorbesc. E ca un stigmat pe creier. Nu te mai doare dupa o vreme dar nici nu il poti ascunde.

Asa ca lui Nichita, primul meu nascut, ii spun copilul-care-incearca. Pt ca el a incercat puterea si rezitenta multor inimi.
Mi-am dorit cu disperare ca a doua sarcina sa fie una normala. Normalul meu era destul de larg definit – sa nu stau la pat, sa nu fac injectii , sa nu am probleme…

Nu am stat la pat, dar la 14 saptamani doctorul care ma urmarea mi-a spus in stilul lui unic “esti varza”. Deabia aflasem ca e fetita, sotul inca vorbea la telefon euforic cu amicii impartasindu-le minunata veste...Nu imi poate garanta nimic nimeni, ca va fi bine, insa sper ca sa mai am sansa la o noua minune…cand ies din cabinet doctorul imi spune “sa stii ca la Ir-urile tale sunt doctori care recomanda intrerupere de sarcina. Eu insa cred ca o scoatem la capat”
Mda, eram varza. Aveam 14 saptamani si placenta statea sa crape de batranete. Am plecat cu reteta de hormoni pe care scria “risc de preeclampsie” Stiam de la prima sarcina ce e aia. Ma intrebam de ce oare nu mi-am vazut de treaba mea si de primul copil? Ideea ca am luni de incertitudine in fata mi se parea groaznica…

Am tarait-o cu IR-uri mari, injectii cu hormoni si tensiune oscilanta din pamant si pana in cer toata sarcina…asa ca ..mai cu jobul, mai cu DC-ul, am ajuns la 8 luni. Ditamai elefantul, ce sa mai! Cum primul copil era prematur, aveam eu un feeling ca si domnisoara va veni repede…plus ca deh, nasteam prin cezariana….
Asa ca...ma tot fatzai eu pe forum, deschid subiecte, ca sa nasc la particulari, ca la Elias (de unde era dr cel mucalit de ma urmarea in sarcina)..pana la urma imi dau seama ca mai bine mor la stat decat la particular, ca e mai ieftin.

Unde sa ma duc acum, in luna 8, cu tensiune cat casa si un istoric de sarcini de se pliciseau alti doctori sa ma asculte? Asa ca ma las pe mana dr meu..se fac 39 de saptamani, ma prezint voiniceste la spital in ziua recomandata la 7 dimineata (nu mancai de la pranz, nu dormii neam, si plodul mare il dadusem de acasa, deci pregatire completa).

Ma vede doctorul pe hol, eu zambesc larg si tamp ca deh, ma simteam importanta. N-apuc sa zic buna dmineata, ca mi-o taie “du-te acasa! vino la 5 dupa amiaza”. Si intra in sala de meeting a doctorilor. Raman masca, cu aparatul foto pregatit in mana. Aflu ca s-a inchis maternitatea. Nimeni nu stie de ce (am aflat dupa aia, nu aveau locuri la copii).

Ma duc sa mananc printre dinti ceva. Cum nu avea sens sa imi iau copilul de la bunici pt cateva ore, ne intoarcem acasa, unde oarescum dorm 1 ora, ma plang pe DC..si ma intorc sa nasc. Noroc ca m-a traznit in masina ca la ora aia dr e la cabinet, nu la spital. Ma duc la cabinet, astept sa il prind pe hol (holul plin oki) ma vede si striga din usa ‘du-te acasa si suna-ma maine dimineata!’
Pe mine incepe sa ma ingrijoreze teribil acest “suna-ma” Eu vroiam sa nasc, nu sa sun, si deci o internare in spital m-ar fi coafat mult mai mult. Asa ca inainte sa inchida usa il intreb “sa nasc la particular? Doctorului i se aprind toate beculetele de nervi..zice ca nu, mai zice ceva de bine despre particulari..asa ca ramane ca ne sunam sa nasc la stat.
“A, si nu manca si nu bea nimic”….adauga el din cabinet…I know,I know…

Am sunat cu speranta a doua zi. Si nu s-a putut. Alt drum facut degeaba la spital. Si nu s-a putut nici a treia zi. Deja cand coboram din masina nu mai imi luam nici buletinul la mine...nu mai credeam neam ca ma interneaza... A ramas ca a patra zi sigur. Dar nu s-a putut la prima ora, ca venea nu-s ce vip la alt dr. Si nici la pranz ca ..nu erau locuri. Asa ca am ajuns la spital la 7 seara. Cum deja ma obisnuisem cu plimbatul pe acolo, eram foarte apatica.

Rezidenta dr ma pune sa ma schimb. Hihi, ma interneaza! Ajung pt 5 min intr-un salon unde 2 gravidoase erau in travaliu. Eu eram senina ca o floare. Vine rezidenta si ma duce in sala de operatii. Hai ca nasti. Brusc mi se taie picioarele. Ceee, acum? Pai sotul meu era pe jos, sa imi faca internarea abia, nu aveam nik la mine, nu zic ca pretiosul aparat foto zacea descarcat prin masina…Se facusera pulbere toate aranjamentele mele …

Asa. Deci in 12 minute de la internare eram pe masa, singura in sala si pregatita sa vina nenea dr. aveam o problema.Tehnica..cum Dumnezeu sa ii dau darul anestezistului – care stiam ca vrea banii inainte, cand eu eram goala si legata de maini pe masa? Mi-a fost jena sa intreb asistenta, asa ca steam acolo strangand din dinti si pufnind intr-un ras nervos..unde era domle toata lumea...si oare anestezistul o stii de ce nu pot sa ii dau nimic inainte,nu???

Noroc ca apare rezidenta. Evalueaza sitatia intr-o secunda si zice eficienta :stop: dati-o jos de pe masa!

Asistenta apare instant de undeva si se executa. Ma imbraca, imi gaseste miraculos si geanta in care era darul si imi zice ca in 2 min vine anestezistul sa vorbeasca cu mine. Evident, dau darul si ma relaxez.

Gata, nasc. La loc pe masa! In alte 2 minute sala se umple – sunt 3 asistente, dr anestezist care face practica pe mine cu o rezidenta, doctorul meu si 2 rezidenti – una, cea mai veche, isi mai chemase un coleg sa vada un ‘uter cicatricial’ – pt cine nu intelege adica vroia sa il invete sa coasa peste cusatura mai veche de la prima cezariana…

Ma uit la becurile din tavan..sunt asa de emotionata ca nu inteleg nimic din ce se intampla in jurul meu, nici nu simt nimic, astept doar cu nerabdare sa aud glasul acela mic si slab de pisoi ..si sa o vad sa stiu ca e intreaga si sanatoasa…am senzatia ca intreaga lume s-a concentrat in sala aceea, ma intreb vag daca stie macar sotul ca nasc (stia, era si el socat de rapiditatea evenimentelor)…din cand in cand chipuri se uita la mine, una din asistente imi zambeste..remarc fara sa vreau ca se poarta extrem de civilizat, ceea ce mi se pare neasteptat..eram pregatita psihic sa fiu tratata sictirit si prost…

La un moment dat simt cum mi se zguduie tot corpul, e neplacut dar atat..si brusc glasul doctorului…”-S-a intors, ma Magda, ma! (bebe statuse cu capul in sus toata sarcina) Eu zis stupid “da??” si in secunda 2 aud un scancet de bebelus si imi dau lacrimile..Aud comentarii insa nu vad nimic - eu ma uit tot in neonul de deasupra mea de parca de acolo ar fi venit copilul – “ce grasa e”, “daaa si cordonul ombilical arata bine” apoi nu mai inteleg nimic, vorbesc mai multi in acelasi timp si timpul s-a dilatat la infinit. As vrea sa cer sa vad copilul sau sa intreb daca e sanatoasa (aveam o paranoia cu sindromul Down)… dar nu am glas –mi-e teama inca sa nu fie ceva in neregula.

In sfarsit, brusc mi se aduce o mogaldeatza infasurata in paturica roz. Dinauntrul paturicii de fleece ma inspecteaza curios o fatza rosie si tumefiata. E de fapt rosie toata, pe tot corpul, de zici ca e muiata in ardei iute. Mi se pare urata, dar nu-mi pasa absolut deloc de asta. Pentru ca in acelasi timp imi dau seama ca e sanatoasa si asta ma interesa de 100 de ori mai mult.
Pup mogaldeata de 2-3 ori si remarc ca aici la Elias sunt mai umani. La CF2 l-am vazut pe Nichita o secunda si apoi l-au luat, nu am apucat sa il pup.

Rezidentii ma cos. Eu incerc sa ma adun, dar oricat m-as stapani tremur din tot corpul. Apreciez ca nu vorbeste nimeni despre vreme sau alte tampenii, la prima cezariana doctorii vorbeau despre Monica si Irinel in timp ce ma operau…nu am avut resentimente dar parca as fi preferat macar odata sa ma intrebe si pe mine daca sunt ok.
Aici nu – rezidentii vb intre ei cu voce joasa, insa despre ceva legat de ce fac ei acolo. In mod suprinzator, m-au cusut foarte multa vreme. Insa si sotul meu a remarcat ca de data asta mult mai estetic.

Am ajuns apoi intr-o sala numita “mici operatii”, care parea sa fie si un soi de depozit. Pt ca intrau mereu asistentele aici dupa diverse, am avut noroc. La 20 de minute venea cineva sa ma verifice, plus cei 2 rezidenti care au trecut sa vada daca sunt ok.
M-au tot intrebat daca vreau sa imi porneasca epidurala – nu, inca nu ma durea nimik, si mi se parea ciudat ca din sala de alaturi auzeam vaiete de la o tipa care nascuse tot prin cezariana la 1 ora dupa mine..

Chiar nu ma durea nimic. Mi-a venit sotul si mi-a spus ca din pacate petele rosii de pe fatza lui fimea sunt hemangioame. Mi-a pierit zambetul instant. Nu era periculos, depinde unde si cate erau…daca e le operam etc.Incerc sa il incurajez pt ca il vad mai pierdut decat mine. Dupa aia incerc sa am incurajez si pe mine, ceea ce e mai dificil. Hemangioamele s-au dovedit a fi doar o problema estetica, insa nu l-am iertat niciodata pt fatza lunga cu care a aparut sa ma vada dupa ce nascusem. Pentru cateva minute, pana sa imi adun bruma de curaj sa il intreb ce se intamplase, crezusem ca era ceva grav cu copilul si nu stie cum sa imi spuna. Nu cred ca as fi rezistat sa se repete cosmarul de dupa prima nastere.

A doua zi de dimineata m-au mutat in salon. Am intrat in mana asistentelor acre si semiacre, al pseudo-alaptatului care se practica la Elias. A treia zi mi-au sugerat sa plec..maternitatea era in continuare full si alte gravide asteptau sa isi traiasca odiseea..

Am plecat. Mi-am luat mogaldeata rosie si m-am dus acasa, unde ma astepta un Nichita mik si tare plans dupa mama lui. Plus o casa intoarsa cu fundul in sus…caci sotul meu uitase sa cheme ajutor pt curatenie asa cum fusese vorba.

Asa ca intai de toate am dat cu aspiratorul..apoi am adormit toti 4 impreuna…si asa a ramas pana acum, dormim claie peste gramada, spre deliciul lui Nichita care intinde in somn mainile sa dea de Sarah, de mami, de tati...

Asa s-a nascut Sarah, copilul-care-vindeca.Vindeca rani vechi, vindeca frica de a nu-i pierde. Ma uit la ei, la amandoi si stiu ca nu exista lucru in lume pe care sa nu il fac, daca e nevoie.

Asa, si stiti vorba aia cu "copiii sunt usor de facut, dar greu de crescut"? Hm, eu nu sunt tocmai de acord. Facutul asta de prunci ii treaba serioasa…




Mama lui Nic cel Mic
"Omnia mea mecum porto"
Nic cel Mic

Qamar spune:

wow, Magda, mi-au dat lacrimile desi in mare stiam povestea voastra
sanatate maxima picilor si zile frumoase fara numar pentru voi toti!

monalac spune:

povestea ta seamana destul de mult cu a mea..doar ca la mine,a doua oara, a fost si mai rau decat prima data.
in fine,important e ca sunteti sanatosi.
sa dea dumnezeu sa fiti asa si de acum incolo!!

roli25 spune:

Frumos si emotionant! Dumnezeu te-a binecuvantat cu 2 minuni. Sa-ti traiasca, sa fie sanatosi si sa te bucure toata viata.
Si eu tot 2 ceza am avut, dar din fericire la mine a fost usor, asa ca imi pare mai greu crescutul decat facutul

Roli mami de Andrei (16 ianuarie 2008) si Marc (9 iunie 2006)

www.flickr.com/photos/14037522@N04/sets/72157603790736786/" target="_blank">ANDREI
www.flickr.com/photos/14037522@N04/sets/72157603794082565/" target="_blank">MARC
www.flickr.com/photos/14037522@N04/2472556291/in/set-72157604930822343/" target="_blank">VACANTELE NOASTRE IN 4
BAIETII MEI IUBITI

Hakimela spune:

Nu pot decat sa... si...

ralu_t spune:

da maggggg e serioasa treaba, dar si rezultatele la fel de serioase. stii ca eu ma bazez cu tot sufletul pe o sarcina 2 mult mai simpla ca prima, nu? ce sa-i faci, speranta moare ultima. si tot asa cum ziceai si tu, ma gandesc da de ce n-oi sta eu pe fundul meu, cu bebele si cu sotul meu, sa ma bucur de ei fara alt stres....si tot asa mai vad o poza cu fata cand le mai schimbi pe mes si zic ce bine i-ar sta lui tudorica cu o surioara...FELICITARI! stiu cat de greu ti/v-a fost, totul e bine cand se termina cu bine si ranile se inchid lasand cicatrici finute pudrate cu gangureli si zambete

ralu- de bebe albastru
tudor 15.05.2008
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=72e131407d80530203c592" target="_blank">montaj tudor
i believe in miracles...povestea noastra

magghyc spune:

Noe, Monalac, Roli, Hakimela,
Va multumesc. Povestea am scris-o mai demult si intr-o noapte cand nu dormeam din motive de copii agitati am zis sa o urc pe site...As si trebuia, caci pana la urma DC-ul a avut un rol important, ca doar aici mi s-a facut galerie cand nu gaseau locuri in Elias sa nasc si eu .
Ralu,am recitit acum povestea ta..
Sunt sigura ca si pe tine o sa te manance undeva si o sa il faci pe bb2..
Pupam!

Mama lui Nic cel Mic
"Omnia mea mecum porto"
Nic cel Mic

aalina2003 spune:

magghyc,!...si zici ca asta e solutia?

adica..

Si eu m-am recunoscut in randurile,sau,mai degraba,in temerile tale,chiar daca la mine prima sarcina n-a fost nici pe departe atat de grea ca a ta. Dar imediat dupa nasterea Anei am incercat si eu spaimele tale..

"Asa s-a nascut Sarah, copilul-care-vindeca.Vindeca rani vechi, vindeca frica de a nu-i pierde."

Sa fiti sanatosi si sa cresteti mari si voiosi!

magghyc spune:

Alina,
Eu nu am facut-o pe Sarah ca sa ma vindece de spaimele traite cu Nichita. Pur si simplu asta a fost darul ei pt mine.
Mi-e greu cu doi pitaci, dar in acelasi timp e atat de frumos incat am momente in care ma mai vad facand unul .
Om vedea. Cand ii vad cum rad impreuna - si Sarah nu are decat 6 luni, dar fratele ei e persoana preferata de departe, ma simt norocoasa.

Mama lui Nic cel Mic
"Omnia mea mecum porto"
Nic cel Mic

SunSmile spune:

Magda ce surpriza frumoasa! Mereu ma intrebam ce faceti, cum sunteti! Sa va traiasca Sarah si sa vindece tot ce are de vindecat! Iar Nichita sa incerce mereu, orice, pentru ca e un neinfricat! Ma bucur din suflet!

Sa fiti fericiti!

p.s. si eu cred c-o s-o "manance" pe Ralu si poate ma mananca si pe mine, dupa ce trece buba de la nasterea minunii mele. Macar sa plimbam carucioare la dublu:)


SUN - mamica minunii luptatoare THEA-PATRICIA (16.06.2008)
Cand Dumnezeu saruta suflete

magghyc spune:

Sun-ule,
Cred ca ar fi un mare dar pt Thea sa ii faci o 'fratioara". Copilaria e mult mai interesanta in doi sau ma rog, in 3, 4 sau 5, fiecare hotaraste unde e limita..
Stiu ca e dificil sa lasi in urma patania lui Theo de la nastere. Dar ce conteaza cu adevarat e ca ai un copil sanatos si care a depasit cu bine o incercare f grea.
Ne gandim cu drag la voi!

Mama lui Nic cel Mic
"Omnia mea mecum porto"
Nic cel Mic