Verdict dur: Sindrom Down

MangaGirl spune:

Citat:

citat din mesajul lui muffinuta Buna seara,fetelor! v-am citit de zile intregi cu inima stransa..ma astepta dublul test la o sarcina mult mult dorita..am risc de sindrom Down 1:36 din cauza varstei,numai a varstei..aveam de ales intre 1:36 si 1:100 risc de avort spontan la amniocenteza!! grea decizie.. azi am aflat vest teribil de bune!! SE POATE DETECTA SINDROMUL DOWN incepand si la Londra din 1 iulie 2009!!fara amnio sau alte proceduri invazive pt mama sau copil..am postat link,detalii..nu imi fac reclama sunt extrem de fericita ca avem si alte optiuni!!si vreau sa va impartasesc si voua.. va pup si va admir pt curaj si daruire!va imbratisez cu tot dragul! Muffinuta Ai reusit?Continua!Ai esuat?Continua!

lutoniana spune:

MangaGirl credeai ca scapi de mine ? (glumesc)
Subiectul a fost dezbatut pe un alt topic de catre Muffinuta si sper sa-mi fie iertata indrazneala dar am adus si aici link-urile.
Eu voi face TT pe 1 aprilie si ma rog la Dumnezeu sa fie bine pentru ca asa cum au scris si alte fete...cunosc ce inseamna un copil cu SD.
Nu doresc nimanui asa o cruce grea.
Pentru toate viitoarele mamici doresc clipe fericite cu minunile din burtica si fie ca optimismul si buna dispozitie sa nu va paraseasca


Muffinuta a scris: " Tuturor va doresc sa va indepliniti cele mai arzatoare vise si sa aveti o sarcina fara probleme!
de pe meleaguri indepartate!
aveti aici linkurile: http://www.medicalnewstoday.com/articles/138062.php
http://www.lenetix.com/html/rhd_sry_genotyping.html



Cea mai fericita 15+

pussi spune:

Imi spun si eu povestea daca imi permiteti.
Dupa 2 Fiv-uri raman insarcinata, sarcina gemelara... saptamana 17 fac TT. Primesc rezultatul : Risc SD 1/100. Refuz sa ma gandesc la amniocenteza, citesc tot ce gasesc in materie de TT ... in unele parti scria ca in caz de FIV sansele de SD sunt foarte reduse, in altele ca la sarcinile gemelare nu se face TT, toate astea ma linistesc pt. cateva zile. Dar o alta graviduta prin FIV apare cu risc de SD, face si amnio si intrerupe sarcina. Iar incepe lupta cu mine. Si ma hotarasc ca dupa morfofetale fac amnio, in functie de rezultat. Imi fac 4 morfofetale de trimestrul 2 la medici diferiti. Toti imi spun ca ecografic fetele sunt sanatoase, unul singur a zis ca pt. linistea mea sa fac amnio... am refuzat. M-am linistit, dar am trait cu teama in suflet pana cand mi-am vazut fetele in brate. II multumesc Lui Dumnezeu ca am fete sanatoase!

DOAMNE AJUTA!

nelia spune:

Am citit si eu subiectul pentru ca am avut si eu momentele mele de indoiala, de incertitudine, am stat cu inima cit un purice pina am primit fiecare rezultat... Am trei copii, facuti intre 32 si 39 si am trecut de trei ori prin toate testele. Din fericire, riscul era mic, asa ca nu am ajuns nici la amnio, dar am citit subiectul pentru ca stiu cum e sa treci prin acele momente, pina afli ca puiul din burtica e bine. Si chiar dupa ce afli... tot mai gaseste o gravida ceva la care sa se gindeasca.

Sint bucuroasa ca nu am fost nevoita sa aleg, dar asta nu inseamna ca nu am cugetat profund la ce si cum as fi facut daca as fi ajuns intr-un asemenea moment. Eu nici nu stiu ce as fi facut daca iesea riscul mare la triplu test, daca m-as fi dus la amnio sau nu tinind cont ca toti cei trei copii au fost doriti foarte tare... nu stiu! Tind sa dau dreptate fetelor care spun ca nu ai cum sa stii pina cind nu esti pusa in situatie. Dar am observat si aici si in lumea reala ca sint multe femei care stiu sigur ce vor face in multe situatii, sper ca sint si impacate cu alegerile dupa ce le fac...

Am simtit nevoia sa scriu si eu la acest subiect pentru ca vreau sa-mi spun parerea, poate ajuta mamicile care citesc si sint sau vor fi puse in situatia sa aleaga. Sa aiba alternativa... Da, asa este, m-am gindit si eu ce fac daca iese riscul mare la triplu test si am presupus ca ma duc la amnio... nu sint inca sigura, dar cred ca ar fi fost bine sa iau aceasta decizie daca as fi fost nevoita. Apoi, gindul meu a mers si mai departe: da, si daca si la amnio iese prost, ce fac!?!

Nopti la rind, trei sarcini la rind, in perioadele respective, m-am gindit, razgindit si iar gindit. Concluzia mea, ipotetica ce-i drept, nefiind pusa in situatie este urmatoarea: da, sint de acord, e trist sa intrerupi o viata intrauterina. Dar un rau mai mic si pentru tine ca femeie, si pentru familia in care se intimpla tragedia si chiar si pentru copilul nenascut decit acela in care iei o hotarire care afecteaza tot din jurul tau sau, si mai rau, care se poate termina tot cu o moarte, dar de data asta a unui copil nascut si crescut un timp... Stiu ca suna dur, dar pe cit de dur este, pe atit de adevarat simt ca este. La primul esti mult mai pregatit sa faci totul pentru copilul din burtica, dar dupa ce ai doi, la al treilea nu te mai simti la fel de pregatita. Pentru ca te gindesti ca atunci cind trebuie sa decizi, tu si sotul tau, decizi de fapt pentru tine, pentru el, pentru voi, pentru viata copilului din burtica, atunci decizi cum va fi, si pentru copiii de acasa. Si nu e deloc usor... e o decizie cumplita si oricare ar fi sensul in care ai decis, tot dureroasa este.

Ajungind cu cugetarea aici, atunci mi-am spus ca atunci cind as fi nevoita sa decid, tocmai datorita acestei mari responsabilitati cu care trebuie luata aceasta decizie, am dreptul sa aleg! Un drept mare de tot, pe care mi-l da viata insasi: acela de mama! Si eu cred ca si daca accept faptul ca Dumnezeu mi-a da acest drept si m-a lasat libera sa aleg, atunci trebuie sa o fac in cunostinta de cauza. Imi place sa cred ca si el cind alege, o face la fel, nu da cu zarul.

O comparatie pe care am facut-o ca sa ma ajute sa gindesc la rece ar fi ce face o mama cu mai multi copii cind trebuie sa fie dreapta cu toti, cind trebuie sa-si imparta atentia, timpul in mod egal cu fiecare, chiar daca nu da in mod egal la modul absolut fiecarui copil (tocmai cind faci portii egale in adevaratul sens al notiunii, gresesti ca mama)... Asa si decizia trebui sa fie luata punind toate vietile implicate in balanta, nu numai a celui din burtica. Si nu numai vietile, ci tot-tot. Nu numai viata e alegerea cea buna, ci si viata in anumite conditii. Deci practic atunci cind iei o asemenea decizie nu hotarasti viata persoanelor implicate, ci conditiile in care acestea vor fi duse! De aceea spun eu ca religia, principiile de tot felul si multe alte lucruri bune in alte conditii, in momentul luarii unor decizii din acestea despre care discutam aici, ar trebui lasate deoparte!

Un brat de pentru toate mamicile din lume care ajung in momente in care trebuie sa ia cu adevarat decizii si pentru ceea ce au ales!

corsge spune:

Buna, fetelor!

La cele scrise aici as dori sa adaug si povestea noastra. Sora socrei mele a fost regizor la Teatrul National iar sotul ziarist. Au conceput un copil in timpul studentiei (deci tineri), iar acest copil s-a nascut cu SD. Habar nu aveau pe vremea aceea de asa ceva, abia dupa ani de investigatii au aflat ca este iremediabil. Cand era mic, l-au ingrijit bunicii, apoi o familie de invatatori pe care i-au luat in chirie. Sora soacrei il purta pe la repetitii, printre actori, ca uneori nu avea cui sa il lase. De aceea, acest copil a memorat foarte multe piese si replici. Cand avea cam 18 ani si-a ingropat bunicii, apoi au murit invatatorii, pe la 33 de ani i-a murit mama si dupa alti 7 ani i-a murit tatal. Practic, i-a ingropat pe toti. L-au luat in grija socri mei, acum doua luni mi-a murit socrul (76 de ani). Copilul de care va vorbesc acum are 55 de ani si inca se ocupa socra mea de el. Va dati seama ca daca moare si ea, il vom prelua noi. Practic trei-patru generatii: buncii, invatatorii, parintii, socrii mei si, probabil, noi. Este cumplit. Daca te hotarasti sa ai un asmenea copil trebuie sa te gandesti ca nu duci numai tu crucea, ci generatii, rude, nepoti etc. El a ajuns la aceasta varsta deoarece a fost f bine ingrijit: medicamentele, tabieturile, tot. De 3 ani nu mai merge, a cazut si si-a fracturat bazinul, iar din cauza osteoporozei de care sufera, nu s-au mai sudat oasele. Soacra mea il sterge de rahat ca face pe el, ii pune pampers, dar trece prin el, schimba la doua zile lenjeria, daca nu si zilnic, ea ii da mancarea, ea medicamentele. Pana de curand o ajuta si socrul meu, dar cred ca de atata efort cu acest copil (obez), socrul a facut infarct si a decedat.
Nu stiu cum ar fi mai bine, ca si eu sunt o fire credincioasa, dar cat traiesc parintii mai este cum mai este, insa daca se prapadesc, ce se poate alege de un copil cu handicap?! El a fost un caz norocos ca a fost socrul meu un OM minunat si l-a luat pe nepot (din partea socrei, deci), ca altminteri...cine stie ce s-ar fi ales de el! Fereasca Dumnezeu!

damam spune:

De fapt, care sunt procedurile pentru a afla cu exactitatate daca ai un copil cu DC?