Comori de nov-dec 2004 (194)

danette spune:

Andra, mai intai vreau sa-ti spun ca-mi pica de-a dreptul bine ca ti-ai facut timp sa o vezi si-apoi sa si analizezi/interpretezi putin gestica si intreaga ei atitudine din filmuletz.
Nu stiu daca ti-am mai spus dar cred ca ti-ai gresit cariera, in sensul ca sunt convinsa ca ai fi putut fi un f. bun si implicat psiholog.

Mi-am mai pus si eu filmuletzul ala de cateva ori, si-am tot studiat-o, de data asta avand in minte si comentariile tale.
Da, Iris a fost f. emotionata, desi eu eram in fata ei, ma vedea.
Intr-adevar, ma gandisem ianinte de serbare ca e posibil sa se blocheze, sa nu-si mai aminteasca un vers... dar nu am crezut totusi sa intregul ei moment va fi asa cum a fost.
In sensul asta o pregatisem, i-am spus ca nu trebuie sa aiba emotii caci sunt doar parinti in sala, asa cum sunt si eu taica-sau.. si mai ales ca ea STIE poezia si trebuie sa o spuna cu curaj .. mi-a spus 'Bine, mama'.
Cand a urcat pe scena cu colegii ei nu avea deloc trac. Si nici cand au facut programul comun. Blocajul, fastaceala aia au aparut in fata microfonului.. cand a ajuns la loc pe scaunel i-au dat lacrimile.

Atunci pe moment, am fost suparata, pentru ca am comparat-o cu ceilalti care si-au spus poezia. Toti restul isi spusesera poezia. Unii ca roboteii cum zici tu, altii rusinati si cu ochii in pamant, altii plini de dorintza de-a fi aplaudati si laudati.. fiecare cum a stiut.. Nah, normal ca as fi preferat ca si Iris s-o faca altfel decat s-a intamplat. A vazut ca-s nemultumita. I-am spus doar ca nu stiu daca chiar merita cadoul de la Mos Craciun, fiindca ea n-a prea reusit sa-si spuna poezia cum trebuia. Am rugat-o sa-mi promita ca data viitoare se va stradui mai mult sa fie atenta la ceea ce are de facut.

Acum stau si ma gandesc la toate 'chingile' astea in care ne bagam singuri intr-o viatza .. in fond de ce trebuie sa invete de la 4 ani sa spuna o poezie in fata unui auditoriu.. ca nu am nici un gand sa faca oratorie pe viitor... si pana la momentul in care va ajunge sa raspunda la scoala in fata clasei, mai sunt muuulti ani. Totul e o chestiune in care intri sau mai bine zis te forteaza societatea sa intri. Eu, mi-am facut probleme de ce vor spune parintii celorlati copii despre fiica mea. Baia Mare este un oras mai mic, si in anumite cercuri (in cazul asta cadrele didactice si inclusiv o parte din parintii/bunicii colegilor ei) fam. mea e destul de cunoscuta, ma gandeam la acest aspect..si mi-e ciuda... mi-e ciuda ca trebuie sa ma raportez la astfel de chestii.
Da in fond asta a fost problema mea, asa cum ai spus tu.

"Sa nu uiti sa te arati mult mai des multumita/mandra de ce face si de cum este Iris decat sa te arati nemultumita; pt ca nemultumirea ta e cale sigura spre un low self-esteem pt ea. Nemultumirea ta fatza de ea se transfera si ei si se va privi mereu cu un ochi nemultumit. O gramada de oameni au o nemultumire generala fatza de sine si daca nu suntem atenti, ne invatam copii sa se priveasca la fel, in loc sa-i invatam sa se iubeasca pe sine si sa fie multumiti de cum arata, cum se comporta, cum reactioneaza, altfel riscam sa-i invatam sa se cenzureze mereu, sa-si analizeze fiecare gest si replica de 10 ori si... asta nu e viatza, e un chin perpetuu. Iti spun toate astea pt ca am avut parte si eu de low self-esteem-ul meu si stiu cata negativitate si tristete aduce in suflet"

La chestia asta m-ai facut sa ma tot gandesc. Si eu fact parte din categoria de care vorbeai mai sus... dintre cei cu low self-esteem. Si asta desigur, datorita faptului ca parintii mei condiderau ca ar fi trebuit sa fiu (de ex.) de 10 si eu eram de 8, de fapt. Intr-un final constanta lor nemultumire, m-a facut si pe mine sa fiu extrem de exigenta cu absolut orice ma priveste. E un defect de care nu cred ca o sa mai scap vreodata.

Sper sa pot sa gestionez macar in relatia cu Iris mai bine aceasta problema, fiindca chiar nu vreau sa aiba acelasi tip de relatie cu mine, pe care eu il am cu ai mei.
Multumesc Andra, ca ma ajuti sa vad si altfel lucrurile!

ionela roxana spune:

Buna la toata lumea!

Dana ai o frumusete de fata; este superba, parca ar fi o papusa, mai ales in rochite( in oricare), m-a lasat fara cuvinte
aceasi problema o am si eu cu Arisa; mai de-unazi a avut un fel de test la teatru, si s-a fasticit si s-a inrosit de-mi venea sa urlu, cand vedeam ca ceilalti copii se manifesta normal, si ea mai avea putin si facea pe ea de rusine; si-a spus rolul, dar parca o strangea cineva cu usa de beregata; m-am enervat cumplit, ca daca ar fi de-aia tolomata sa nu poata as mai zice; la repetitii este ok(din spusele profei), dar in fata auditorului se pierde cumplit; pana sa citesc spusele Andrei(azi am citit), atunci cand m-am infuriat pe ea m-am jurat ca nu ii mai reprosez nimic, si ca o las sa gandeasca ea ce vrea; sper din tot sufletul sa se mai redreseze pe parcurs; de ce ma enervez pe ea?, ptr ca acasa se da mare si rotunda in fata noastra si are un tupeu de numa`;
merita sa SPERAM!!!

miha acum este cea mai grea varsta; nu prea ii arde de mancare, mai mult o atrage ce se afla prin jurul ei( nu toti copii, dar majoritate asa sunt); iti doresc muuuuuulta rabdare, ptr ca stiu cum este sa treci printr-o astfel de perioada, de-ti vine sa te urci pe pereti!;
te dulce!

onitza spune:

FELIS, ca tot discutaram aseara de bani si cum ti-o faci cu mana ta ...am trimis un colet cu "doar" 5 produse unui reseller de care trag de dimineata sa imi confirme plata, zic eu ca merg pe incredere ca ne-au mai vandut ceva produse inainte...ce sa mai zic??? el maine primeste produsele, iar la noi in cont banii de la el nu-s!!!!!! SI uite cum imi frang eu mainile pana nu imi confirma ca a platit....si mai intru si-n gura sefului care-mi zice, cand il interb daca expediez pachetul: faci cum crezi!!!!!!

FELIS saru'mana mult! Daca ai stii ce m-ai nimerit!!! Imi plac la nebunie gelurile de dush, tot timpul raman fara, ce sa mai zic? esti grozavaaaa!!!!!!! sa vezi ce ma relaxez disearaaaaaaa!!! Poate din atata relaxare, vine si samburelullll meu iubit!!!!!

IONELA, DANA, offf bre, acu' imi amintii de lectia demonstrativa la dansuri...asta a fost dupa serbarea de Craciun....eram eu , educatoarea si profa de dans (o draguta), care abia asteptam sa ne arate Paul cat de bine danseaza el: maaaaiiiii, a fost singurul care la inceput n-a dansat, statea pe loc, se uita la mine si cand ma agitam eu sa danseze, m-a vazut, i-au dat lacrimile si mi=am dat seama ca e vina mea, am intors foaia, i=am zambit, l-am incurajat, nu am mai insistat sa danseze, si incet- incet si-a mai dat drumul dar nu stia la cine sa se uite mai intai, la mine sau la doamna de dans, care a dansat cu ei tot timpul, mi-a placut mult de ea.

Oana si Paul Constantin (28.11.2004)

PUIUTUL MEU, PAUL
Varsta Paul

try spune:

Dana, ma bucur din suflet ca esti open-mind si ca nu iei ce-ti spun ca pe-o ofensa (nu astept sa-mi dai dreptate insa, e dreptul tau sa gandesti diferit si sa vezi diferit problema). Dar cred ca tocmai faptul ca am stiut ca rezonez cu tine la treaba asta m-a facut sa-ti scriu, pt ca daca stiam ca ma lovesc de-un zid, nu incercam probabil sa-ti spun nimic. Greseli facem cu toti, si eu fac greseli cu carul, pt ca toate aceste lucruri de care vorbesc acum eu le-am invatat pe parcurs, nu mi le-am insusit in copilarie. M-am format si eu ca majoritatea romanilor in acele mentalitati si e greu sa te dezbari de ele complet. Intotdeauna primul impuls la mine va fi cel care vien din mentalitatea mea de roman, nu ceea ce judecat la rece acum cu voi detasa de problema. Cand nervii sunt intinzi si oboseala mare, prima reactie nu e sa stau sa analizez si sa gandesc ce si cum, ci ma manifest asa cum e la indemana mentalitatii in care m-am format ca adult. Dar cand stau pe spate si privesc la o situatie izolata, mi-e usor sa ma detasez si sa privesc total diferit problema.

Ionela, parerea mea e ca atunci cand copilasul are acest curaj acasa si in afara (de ex. la gradi) nu-l are e de fapt o incercare a copilului de a compensa frustrarile pe care le acumuleaza di nmediul din afara .Cu siguranta si-ar dori sa poata sa fie mai verbali sis a aiba “voce” si de fatza cu alti copii sau cu educatoarea, dar pt ca ceva ii retine (iar cauzele acestui ceva pot fi nenumarate), ei nu pot sa se comporte liber, se retin/restrang si apoi incearca sa compenseze acasa. Alex nu e nici el un copil supercurajos la treburi de genul asta, poate ca de-aia am putut sa vorbesc despre experienta ta, Dana, pt ca m-am raportat la experientele mele cu alex. Nici pe mine nu m-a bucurat sa-l vad pe alex bajbaind din buze marunt la serbare si pierdut, radicand manutele si facand gesturile cu putina intarziere si parca fara élan, dar am incercat sa inteleg ce reprezinta toata experienta asta pt el. Sa iau in consideratie ca el nu intelege 100% din ce se vorbeste in clasa la gradi (desi a facut progrese mari cu engleza) si tot asa. Daca o vedeai pe fetita de langa el, facea nota discordanta cu el, ea era la polul opus, prezenta la ce se facea acolo, cu mimica si gesturi etc. si tot tacamul. Insa ea are un avantaj, e nascuta aici, vien din parinti unde rusinea nu are conotatiile pe care le-am invatat noi in Ro, unde oamenii invata de mici ca tu esti singurul care face cea mai mare diferenta in viatza ta, ca pt a ajunge sa fii omul care vrei in viatza, tu esti cel care trebuie sa faca diferenta, nu cei de langa tine, sunt crescuti in altfel de educatie cu valori diferite de ale noastre. Eu insa sper di nsuflet ca scoala si mediul de aici sa faca si din alex al meu ceea ce vreau: adica un om curajos, caruia nu-i e frica sa incerce, sa vorbeasca, sa-si spuna parerea si sa ia pozitie cand considera ca e cazul etc. E treaba si de personalitate, alex e croit mai bine dupa tiparul romanesc, Adrian insa nu are nimic din toate aceste framantari pe care le am uneori cu alex. El pare mereu confortabil in orice mediu merge si in orice imprejurari.
Si sa ma intorc la ce spuenai tu, Ionela, si alex de cand e la gradinitza a devenit mai certaret cu noi acasa, mai putin rabdator. Eu stiu ca el acol ose comporta exemplar, adica nu se cearta cu copii, cedeaza primul o jucarie, nu deranjeaza si incearca sa fie prietenul tuturor. El face un efort sa fie un omulet perfect, nu sa fie el insusi. Si crede-ma ca nu i-am insuflat eu acest “trebuie sa fte comporti perfect acolo” sau paote ca nu realizez si no ii-am insuflat in timp aceasta optica. Sau poate e ceva genetic pe care nu-l poti controla deocamdata. Sunt contienta ca acasa rabufneste mai mult tocmai pt ca acolo nu isi lasa spiritual liber si nu e el cel care e cu adevarat, cu bune si rele. Asa banuiesc ca e i arisa ta. La ea contribuie in plus si mediul putin ostil, faptul ca e privita ca straina si dorinta ei cea ma iamre e sa fie ca ceilalti copii, sa fie privita ca una de-a lor. Deci arisa are un motiv in plus sa se “certe” cu tine acasa pt ca inevitabil si inconstient te invinovateste pe tine pt ca tu i-ai “daruit” aceasta diferenta fatza de ceilalti copii prin simplu fapt ca esti de alta nationalitate decat ei. Nu e rau sa practice sa se certe cu voi si am realizat si eu (dupa discutii cu altii) ca e un exercitiu pe care-l fac. Aceste certuri sunt un antrenament pt a prinde in timp curaj sa isi spuna pasul, sa fie ei insisi si in afara casei. Daca ii oprim si le interzicem sa se ma icerte, frustrariel lor interioare cresc si mai mult, problema lor ramane nerezolvata. Asa ca eu am decis sa nu ma ifiu suparata pe alex ca se cearta cu mine, ca-i sare tandara din orice, ci incerc sa-i modelez cearta cu folos. Adica sa invete sa-mi argumenteze de ce e suparat si nervos, sa-mi explice de ce crede ca e indreptatit sa tipe/sa se certe. Sa invete sa-si controleze tonul cand vreasa se certe. Pt ca in orice disputa sau simpla contradictie sau dezbatere pe care o ai cu cineva, e foarte important sa-ti stapanesti emreu tonul. Nimeni nu agreeaza parteneri de discutie care isi ies din pepeni dupa 2 minute de discutie.

Ca o paralela intre copii mei: pe alex va trebui sa-l invat mai mult sa aiba curaj, sa incerce si sa gandeasca mai putin inainte sa se avante i nceva pt ca pare genul care daca se gandeste de prea multe ori pana la urma zice ca nu e safe/nu merita sa mai intre in treaba respective. In schimb pe Adrian trebui sa-l invat ca mai trebuie sa puna si stop, ca sunt situatii cand mai trebuie sa gandesti de 2 ori si sa mai si renunti, nu doar sa continui de dragul ambitiei pt ca in final poti sfarsi prin a pierde si mai mult, ca uneori trebuie sa te mai si cenzurezi pt ca poti rani pe cei din jur. Asa ca sa va dati seama la ce incercari ne pun pe noi baietii astia .


Onitza, asta demonstreaza cat de mult le influentam noi reactiile, ce model puternic suntem noi, la care ei se raporteaza permanent, ce diferenta enorma putem face in viatza lor in definitiv.

Otiliav spune:

Eu ce sa mai zic daca si-a rupt piciorul si nimeni nu era in curte cu ei. Iar in clase clar mai sunt si singuri, si eu i-am gasit singuri, nu mai spun ca dupa-amiaza sunt lasati sa umble prin alte clase/bucatarie, uneori imi ia minute bune sa o gasesc. Si chiar stiu o fetita care a fugit de la gradinita si ei nici nu au remarcat, a ajuns la o scoala si cei de acolo au sunat politia.
E neaparat sa fie bine securizata gradinita, sa aibe porti care pot fi deschise doar de adulti (la gradinite aici la inaltimea unui adult portile au o bara care se ridica destul de greu plus un lant care se inchide de fiecare data de catre parinti).