Gravidute si mamici de Constanta (39)
Raspunsuri - Pagina 5
mocutza spune:
MADALUTA bine ai revenit!!!
De o baie cu spuma sau un masaj ai mai auzit ???Adica daca te gandesti bine chiar ai ce face 2 zile sotul ...mai mult cred ca nici eu nu as putea sta fara bebe.
mocutza
Andreea Alesia 27.07.2008
isidora spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui isidora NOUL NASCUT Multi cred ca scoala cea mai de dorit pentru copii ar fi aceea care ar copia familia si în care învatatoarea s-ar purta ca o mama (spre ex. „l’ecole maternelle” – în franceza). Nu suntem de aceasta parere. Nu exista pe lume nici un loc care s-ar putea reproduce spre fericirea copilului. Copilul este un necunoscut, atât în scoala, cât si în familie. Aceasta este problema ce se ridica în fata noastra. Si trebuie sa alungam din ochii nostri o anumita ceata de prejudecati si de ignoranta, cu atât mai orbitoare, cu cât ne credem mai învatati, ca sa putem vedea ce trebuie sa facem pentru copil. Un poet ar putea scrie despre copil asa (de fapt nu e poveste, nici poezie; este numai o descriere: preludiul vietii copilului, neînteles înca de la nasterea sa): „Mi s-a povestit despre un om care a trait în întunericul cel mai de nepatruns, ochii lui nu au vazut vreodata nici cea mai slaba raza de lumina, ca în adâncimile unui abis”. „Mi s-a vorbit despre un om care a trait în tacere: nici un zgomot n-a ajuns vreodata pâna la urechea lui”. „Am auzit vorbindu-se despre un om care a trait realmente numai în apa, o apa de o stranie alcatuire; si care dintr-o data s-a trezit printre gheturi”. „Si_ a desfacut plamânii care nu au respirat niciodata… (ar fi u#351;oare si cele mai grozave chinuri daca le-am compara cu ale lui… dar a învins)”. „Aerul i-a umplut dintr-o data plamânii strânsi de la început; si atunci omul a strigat!” „Si s-a auzit atunci pe pamânt un strigat cutremurator care n-a mai fost auzit, iesind dintr-un gâtlej, ce atunci vibra pentru întâia oara”. Era omul care se odihnise. Ar putea cineva sa-si închipuie acest repaos absolut? Un repaos în care o fiinta omeneasca nu-si da osteneala nici sa manânce, caci altii manânca pentru ea; si sta în parasirea tuturor fibrelor sale, caci alte tesuturi îi asigura caldura de care are nevoie spre a trai; nici macar tesuturile cele mai intime nu lucreaza pentru a se apara de veninuri si bacterii pentru ca alte tesuturi lucreaza pentru ea si oxigenul îi este daruit fara a respira, printr-un privilegiu unic între cei vii. Singura munca a noului nascut este aceea a inimii, care a batut înainte ca el sa fi fost [nascut]; da, în timp ce el nu exista [cu sensul de „nu era nascut”], batea totusi inima lui, si înca întru-un ritm îndoit de cum bate alta inima. Si acum… este el cel care înainteaza si ia asupra sa toata munca: ranit de lumina si de sunete; obosit pâna în cele mai adânci fibre ale fiintei sale, scotând marele strigat: „DE CE M-AI PARASIT?” Si atunci, pentru întâia oara omul uneste în sine pe Hristos Care moare si pe Hristos Care Se înalta. Astazi, când într-o casa se naste un copil, de cine se preocupa lumea? De mama. Se zice ca mama a suferit; dar copilul n-a suferit, oare? Se zice ca mama are nevoie de îngrijiri; dar copilul nu are nevoie de îngrijiri? Daca ne-am întreba ce este civilizatia si am cugeta putin, am vedea ca ea este un ajutor progresiv în a face tot mai usoara adaptarea omului la mediul în care traieste. Ei bine, cine face o schimbare de mediu mai brusca si mai radicala decât un copil care se naste? Atunci ar trebui sa existe în istoria civilizatiei omenesti o pagina înaintea tuturora, în care sa se arate ce face omul civilizat spre a ajuta pe cel ce se naste sa se adapteze mai usor la mediul acesta nou si atât de deosebit. Si se va vedea, ca nu exista nimic scris în aceasta privinta. Prima pagina a istoriei civilizatiei omenesti este o pagina alba. Toti vor zice, de buna seama, ca ne ocupam mult de copilul ce se naste. Da? Însa cum? Rudele si prietenii exclama cu mare bucurie: „Avem un copil frumos; avem un fecior!” Bucuria lor este totul. Copilul este un obiect de placere pentru ei, este realizarea unei sperante: adultul are un fiu! Iata ideea; iata sentimentul! Si aceasta se cheama dragoste pentru copilul ce s-a nascut în familia ce îl dorea. Tatal poate va dori sa-i vada ochisorii; îi deschide, ca sa vada ce culoare au pupilele ce-l vor privi odata. În acest timp, toti se întrec în a face liniste si întuneric în jurul mamei, care a suferit si este obosita; dar copilul nu este obosit? Cine se gândeste sa faca liniste si întuneric în jurul lui, ca sa se poata obisnui încetul cu încetul la noul mediu? Noul nascut este luat în mâini, pielea sa delicata este ranita de mâini aspre. De fapt, nimeni nu îndrazneste sa îl atinga, pentru ca este atât de fraged; rudele si mama îl privesc cu îngrijorare, încredintându-l unor „experte”. Exista mâini experte, si toti se linistesc, nu simt nevoia de a apara acest corp micut care nu a fost niciodata atins de cineva. În schimb pisicile, câinii, pasarile sunt extrem de geloase: nimeni nu ar putea, nu sa atinga, dar nici sa priveasca de aproape pe micutii lor. Atunci aceasta pagina nu este numai o pagina alba, ci este o lacuna în natura. Se zice: „Dar ce sa facem? Cineva tot trebuie sa atinga copilul odata!” Da, însa acele mâini trebuie sa fi învatat sa atinga o fiinta delicata, caci sunt mâini grosolane, mâini aspre, care nu stiu sa prinda decât pentru a nu lasa sa cada. Noul nascut este îmbracat, sau chiar înfasat; ceea ce linisteste familia este existenta unor mâini experte, care au îndemânarea de a îmbraca un copil. Si el, care de la origine era liber în toate miscarile corpului sau, este acum imobilizat cu sila. De ce trebuie sa munceasca âtat un infirmier spre a învata sa miste un ranit, spre a sti sa puna cu delicate o alifie sau un bandaj, de ce se oboseste în studierea unei tehnici atât de grele spre a trata un om care sufera, când acel om este un adult? Si de ce nu se face aceasta si pentru copil? Daca s-ar îmbolnavi tatal, stapânul casei, Si ar sta în pat cu un os rupt, toti s-ar strânge în jurul lui, tremurând, având grija sa nu-l faca sa sufere, sa-l atinga cu delicatete, si mâna abila ar fi atunci aceea care l-ar atinge astfel încât sa nu-l doara. Pentru copil însa, e abila orice mâna; medicul îl atinge, îl prinde, îl prinde grosolan; si cum copilul atunci plânge, se zice c#a acesta este graiul copilului ce se naste, el trebuie sa plânga, acesta este modul sau de a vorbi si în acelasi timp de a respira. Se va zice, copilul este destul de robust ca sa reziste si sa se adapteze. Dar noi nu avem destula rezistenta pentru a ne adapta? De ce atunci încalzim soba iarna, ne punem sub picioare covoare, întrebuintam scaune moi si ne îngrijim atâta ca sa putem trai mai usor? Nu suntem noi oare mai puternici ca un copil ce abia s-a nascut? De ce nu putem trai atunci singuri, parasiti într-o padure? Nu suntem noi cei tari? si ce sa zicem atunci despre copilul ce abia se naste ca este de la natura puternic si de aceea va rezista la toate? Când moare un om, moare natural: asa e soarta lui; si cu toate acestea ne ostenim atâta la capatâiul unui om ce trage sa moara! Deci e ceva inevitabil, facem totul ca sa sufere cât mai putin posibil, înlaturând cel mai mic lucru care l-ar putea supara. De ce nu ne gândim tot asa si când e vorba de un copil? Exista deci un gol straniu, exista o orbire în sufletul nostru si în civilizatia pe care am construit-o; ceva ce seamana cu pata oarba din fundul ochiului; este pata oarba a vietii. Eu cred ca se va organiza, si înca în curând, ca un prim început al noii vieti infantile si ca o necesitate absoluta pentru a o începe, o îngrijire a noului nascut. Cineva trebuie sa fie specializat în a primi pe cel ce se naste. Trebuie sa ne gândim ca nu exista nici un studiu în aceasta privinta; exista doicile, ce e drept, însa acestea învata numai a nu omorî copilul. O îngrijire cu mult mai înteleapta decât aceea care se face azi va trebui sa se dea copilului atunci când starea lui va fi înteleasa mai bine. A atinge un copil, va trebui sa fie un lucru foarte delicat: nu-l putem misca decât cu o extrema încetineala. A-l îmbraca nu e nevoie din primul moment, în prima luna. De fapt, în istoria îmbracamintei pentru copii se gaseste o progresiva simplificare; astazi ea s-a redus la foarte putin; înca un pas, si nu va mai ramâne nimic. Copilul trebuie sa ramâna gol, asa cum, dealtfel, a si fost intuit în artele frumoase; trebuie sa-l încalzim cu mediul ambiant, nu cu hainele, deoarece el nu are destula caldura pentru a rezista la temperatura externa, iar îmbrac#amintea nu-l ajuta prea mult. Asa fac animalele care, desi sunt acoperite cu par, îsi încalzesc puii si cu caldura corpului. Femeile din America, desigur, îmi vor vorbi despre îngrijirile ce se dau la ei noului nascut; cele din Germania vor zice ca eu nu am studiat îngrijirile ce se dau copiilor în Germania si Austria; eu le voi raspunde ca le cunosc pe toate, pentru ca le-am studiat la fata locului, observându-le cu pasiune si am gasit ca lipseste, o repet cu tarie, lipseste constiinta si pregatirea atât de necesara pentru a primi în mod demn pe omul ce se naste; nu exista nici o tara în care copilul sa fie înteles. E adevarat ca se face tot ce se poate; dar ce este progresul, daca nu a vedea ceea ce nu s-a vazut mai înainte, de a face ceea ce înca nu s-a facut adaugând lucruri noi la ceea ce se parea a fi complet? Exista un fel de instinct de aparare, care se naste în sufletul nostru împotriva copilului, oricât l-am iubi de mult. Acest instinct ne domina înca din primul moment, alaturi de un alt instinct, de zgârcenie pentru lucrurile ce le posedam, chiar daca acestea n-ar avea nici o valoare. Asa, de exemplu, cautam îndata sa aparam acea nenorocita de saltea, framântati mai mult de grija de a o pastra curata decât de bunastarea copilului nostru. Ce ati pregatit pentru copilul pe care-l asteptati sa se nasca, afara de hainuta ce-l va stânjeni? Am pregatit acea mizerabila saltea si am aparat-o. Si din aceasta clipa mergem vesnic asa înainte: sufletul adultului e chinuit, în fiecare clipa de grija: nu cumva sa murdareasca ceva copilul, sa rastoarne vreun obiect, sa ne împiedice de la treburile noastre! Noi consideram multe manifestari ale copilului drept capricii si avem grija sa le prevenim înca de la nastere. Faptul de a corecta copilul ne pare îndata a fi o datorie. Când avem un copil în casa;, trebuie nu numai sa alergam, ca sa salvam lucrurile si sa ne izolam ca sa nu fim tulburati, ci trebuie sa aparam copilul de propriile lui capricii, sa nu devina victima lor, sa nu devina o persoana lipsita de educatie; si aceasta ni se pare o datorie morala fata de copil. Exista greseli mari în întelegerea copilului, care ne fac sa consideram capricii multe manifestari ale lui. Exista la copii un instinct care începe din primul an al vietii si care ajunge la o culme de dezvoltare catre vârsta de doi ani: este nevoia (pentru construirea mintii sale) de a vedea lucrurile totdeauna în acelasi loc si întrebuintate dupa scopul pentru care sunt facute. Daca aceasta nu se întâmpla, si cineva tulbura ordinea si destinatia obiectelor, copilul e contrariat, e ranit si aceasta schimbare a ordinii devine un obstacol pentru el. Atunci copilul încearca sa apere obiectele ca ele sa ramâna, pe cât este cu putinta, în acelasi mod, asa cum are nevoie el. Este o adevarata nevoie vitala. Noi vedem aceasta în scolile noastre, unde copii foarte mici au un adevarat instinct al lor de a aseza toate lucrurile la locul lor si de a le gasi acolo unde le-au vazut întâi. Sa dam câteva exemple: Un copil vede nisip pe jos si se opreste privindu-l; mama care baga de seama nisipul raspândit, vine si-l matura. Copilul începe sa plânga disperat, si mama nu-l întelege; vede însa ca el se duce dupa nisip si-l pune în acelasi loc, unde era mai înainte si iar începe sa-l priveasca; atunci mama întelege de ce a plâns copilul si crede ca e capricios. O mama îsi aseaza paltonul pe brat, fiindu-i cald. Copilul începe sa plânga si nimeni nu stie de ce, pâna când mama se îmbraca cu paltonul si atunci copilul se linisteste: vazuse un lucru care nu era la locul lui, si aceasta l-a tulburat. Adultul se sileste sa corecteze aceste „defecte” ale copilului desi, ar trebui sa înteleaga ca e fara nici un rost sa corecteze copilul de defectele pe care nu le va mai avea când va fi adult. Un domn adult nu va începe sa plânga fiindca doamna pe care o însoteste îsi scoate pardesiul. Daca noi nu întelegem faptul în sine si-l credem capriciu, întelegem totusi ca defectul va disparea, deci e inutil sa ne preocupam. Când vom fi patruns pe aceasta cale, vom începe sa întelegem multe lucruri care nu vor mai fi în adultul rafinat si complicat; as zice ca atunci ne vom bucura de aceste mici defecte si ne vom întrista gândindu-ne ca sunt menite sa dispara. Un alt exemplu: un copil de doi ani avea o doica perfecta, care îl scalda întotdeauna în aceeasi baie, totdeauna în acelasi fel. Trebuind sa lipseasca pentru câtva timp a rugat o alta colega sa o înlocuiasca. În acest timp copilul plângea, ori de câte ori noua doica îl scalda, cu toate ca îl îngrijea cu o adevarata maiestrie. Când s-a întors vechea doica, l-a întrebat pe copil: „Nu era buna femeia aceea?” Copilul a raspuns: „Nu”. Întrebându-l de ce plângea când îl scalda, a raspuns: „Pentru ca ma aseza anapoda”. Unde îl aseza una cu capul, cealalta îl aseza cu picioarele. Nevoia de a vedea lucrurile întotdeauna la fel, este ceva ce face parte din viata sa si ceea ce el apara cum poate. Aceasta aparare noi o numim „capriciul” copilului. Copilul este atât de simtitor la tot ceea ce i se spune de catre adult si ar dori atât sa i se supuna; noi nu ne putem închipui cât este de dispus copilul sa ni se supuna, pâna la fibrele corpului sau, în mod perfect, întotdeauna: mai mult, aceasta este ceea ce îl caracterizeaza. Iata o mica anecdota: un copil îsi pune pantofiorul pe pat si mama îi zice: „Acesta e un lucru urât, pantoful nu se pune acolo”. Apoi mama curata cu mâna învelitoarea. De atunci copilul, ori de câte ori vedea un pantof, se oprea, se gândea si zicea: „E urât” si se ducea sa curete cu mâna învelitoarea patului. Ce vrem mai mult? Copilul este sensibil pâna la extrem; el ramâne impresionat atât de adânc, încât adultul ar trebui sa-si masoare toate actele, toate vorbele lui, pentru ca ele ramân sapate în sufletul copilului. Este supunerea în adevaratul sens al cuvântului, pentru ca supunerea este pentru el, viata. Adultul este pentru el o fiinta venerabila, iubita, din gura caruia izvoraste întelepciunea care-l calauzeste; si el ramâne atins ca si când ar fi un proiectil spiritual care-i intra în inima. În fata unui capriciu, trebuie întotdeauna sa ne gândim ca poate fi un act vital, o aparare profunda si sa ne amintim ca un copil fara îndoiala vrea sa ni se supuna si ne iubeste. „Copilul iubeste adultul” – iata ceea ce ar trebui sa fie întotdeauna în gândul nostru. Vesnic se zice: „Cum iubeste adultul pe copil! Cum îsi iubeste mama copilul sau!” Ba se zice si despre învatator: „Cum mai iubeste copiii!” si asa despre toate fiintele adulte. Se zice ca trebuie sa învatam copiii sa-si iubeasca mama, tata, învatatorul; trebuie sa-i învatam sa iubeasca totul si pe toti. Si cine este acest dascal al dragostei, care vrea sa învete copiii sa iubeasca? Acela care vede capriciu în toate manifestarile copiilor si care are grija sa se apere pe sine însusi de copil! El nu poate deveni propovaduitor al iubirii, fara un exercitiu special si fara a deschide ochii constiintei spre a vedea o lume mai înaintata. Copilul iubeste neînchipuit de mult pe adult. Când se duce sa se culce, vrea întotdeauna ca o persoana iubita sa-i stea aproape. si persoana iubita zice: „Trebuie sa împiedic acest capriciu: copilul nu trebuie sa câstige reaua deprindere de a nu adormi fara a avea pe cineva lânga dânsul”. Sau poate un copil vrea sa vina la noi când mâncam, si plânge, ca si când ar pretinde sa nu mâncam. Aceasta e vorba omului fara dragoste de copii. Copilul doreste doar sa stea aproape de noi, spre a privi pe cei care manânca, e un copil mic, în primul an al vietii si n-a luat altceva în gura decât lapte. Si totusi plânge în timp ce noi mâncam; de l-am primi la masa, n-ar mai plânge; sau poate ar scânci, fiindca cei ce manânca uita de el: el vrea sa fie privit si sa simta ca vine vorba si despre el în conversatie. Cine va mai plânge într-o zi, din nemarginita dorinta de a ne vedea când prânzim, sau chiar când gustam? Si cu cât#259; tristete vom zice într-o zi: „Nu mai am pe nimeni care sa plânga, pentru ca ma doreste aproape, când se duce sa se culce! Totusi se gândesc numai la ei, adorm cu gândul la ceea ce au facut peste zi, niciunul nu-si mai aminteste de mine!” Pentru ca numai copilul îsi aminteste în fiecare seara si zice: „Nu ma lasa, stai aici, lânga mine!” Si adultul: „Nu pot, am de lucru si apoi ce capriciu mai e si asta?”… si credem ca trebuie sa-l corectam, pentru ca ne-ar face pe toti sclavi. Sunt si capricii complicate. Unul dintre cele mai înspaimântatoare pentru familie este când copilul se desteapta dimineata si se duce sa trezeasca pe tata si pe mama, care ar dori sa mai doarma; acesta este lucrul cel mai îngrozitor, de care toti se plâng. Dar copilul care coboara din pat, este o fiinta pura, care face ceea ce toti ar trebui sa faca, atunci când se arata soarele si lumina; lumea ar trebui sa se scoale, dar tata si mama dorm înca si aceasta mica fiinta se duce la ei, parca ar zice: „Învatati a trai sfânt, dimineata oamenii se scoala!” Dar copilul nu e un dascal, se duce numai ca sa-i priveasca, pentru ca îi sunt dragi; abia se desteapta si dorinta lui este de a fugi îndata la cei pe care îi iubeste. Va trebui sa treaca prin odai înca întunecoase, închise, ca lumina sa nu-i poata trezi înainte de vreme; copilul se duce, se împiedica, nu-i e frica de întuneric, nu-i e frica de usi pe jumatate închise si ajunge lânga tatal sau si mama sa si-i atinge dulce. De câte ori i se spune: „Puiule, nu ne trezi dimineata!”. Dar copilul vine, îi trezeste, apoi zice: „Dar eu nu te-am trezit, si-am dat numai o sarutare”. Se gândesc parintii cum ar face sa-l dezvete. Dar când se va mai întâmpla oare în viata ca cineva, abia trezit, sa arda de dorinta de a alerga la noi, învingând orice greutate, pentru a ne sta aproape, fara ss-i treaca prin minte sa ne trezeasca ci numai pentru a trezi pe cei dragi lui si pentru a le da un sarut? Când si cine va mai face asta pentru noi? Noi zicem ca trebuie sa-l corectam pe copil; si totusi aceste manifestari de dragoste nu ne sunt indiferente; nu e indiferenta, pentru adult, dragostea copilului; mai mult: adultul ar trebui sa înteleaga ca un copil care iubeste nu numai ca trezeste pe tatal si mama sa, care dorm prea mult dimineata; acel tata si acea mama adeseori adorm în viata; pentru ca toti avem tendinta de a „dormi”, a nu da atentie lucrurilor; Si avem nevoie de o noua fiinta, care sa ne destepte si ss ne mentina treji, cu un mijloc de care noi nu putem dispune: o fiinta care sa traiasca si sa lucreze altfel decât noi si în fiecare dimineata, sa vina sa ne spuna: „Priveste, exista o alta viata, traieste mai bine!” A trai mai bine, pentru ca omul ar merge pe calea degenerarii si copilul îl ajuta sa urce. Daca adultul nu-si da seama, se pierde; încetul cu încetul sufletul lui se acopera cu o scoarta groasa si devine nesimtitor. Aceasta ne face sa ne gândim la Judecata universala când Hristos, întorcându-Se catre cei blestemati, care ar fi cei care nu s-au folosit de mijloacele pe care le-au întâlnit în viata pentru a se îndrepta, le zice: – „Voi M-ati vazut suferind si nu M-ati îngrijit”. Si aceia îi vor raspunde: – „Doamne, Te-am vazut noi suferind si nu Te-am îngrijit?” – „Da, când vedeati un sarac suferind, eram Eu! – „Eu am zacut în închisoare si voi nu M-ati cercetat!” – „Doamne, Te-am vazut noi în închisoare si nu Te-am cercetat?” – „Da, în fiecare închisoare eram Eu!” În cazul nostru, adultul ar fi acela care ar fi trebuit sa-L ajute pe Hristos în cei ce sufera, iar copilul, parafrazând ideea minunata, ar fi acela care l-a ajutat pe adult. În ziua Judecatii, când vom fi osânditi, ni se va putea imputa de catre Hristos: – „Eu te-am iubit mult si am venit la tine în fiecare dimineata, sa te trezesc, dar tu M-ai alungat!” – „Doamne, Tu ai venit, ai venit sa ma trezesti dimineata si eu Te-am alungat?” – „Da, copilul care te iubea si te trezea sarutându-te, eram Eu! Când Eu voiam sa stau lânga tine, tu ma respingeai!” – „Când Te-am respins eu, Doamne?” – „Da, copilul care te implora sa stai lânga el, eram Eu, si tu M-ai respins”. Era copilul cel care voia sa ne învete a iubi; dar noi l-am crezut un capricios; si asa ne-am pierdut inima noastra. Am pus din nou ce am corectat de la pagina 2 ,restul corectate si ele sunt la pagina 3... O sa mai pun daca reusesc... Mada,dormi si pt. mine !  Ce n-as da sa fiu eu in locul tau,m-as duce glont intr-o mini vacanta cu sotul la purtator evident...Ehei,vise tata,vise... |
sinzi_ana spune:
Mav, cateva idei:
1. Incearca sa ii desenezi 10 copaci (sau sa ii deseneze el), decupeaza-i (poate chiar pe carton) si jos undeva sa ii numerotezi de la 1-10. Apoi pregateste "merele"-bile rosii (sau poti sa faci cu boabe de fasole si in loc de copaci vrej de fasole). In fiecare copac trebuie sa pune nr de "mere" pe care il reprezinta copacul.
2. 10 cartonase (poti sa le scrii pe o bucata lunga de carton si apoi sa le decupezi in zig-zag, ca un puzzle) cu numere de la 1-10 pe care el sa le puna in ordine (daca dupa 3 -de ex- il pune pe 5 nu se va potrivi "zig-zag-ul").
3. 10 cutii de chibrituri goale, pe fiecare scrie numere de la 1-10, si pune-l sa puna nr de chibrite corespunzatoare in cutie!!!
4. (favorita lui David) 10 pungulite cu "surprize" opace, in care sa pui bile colorate (sau pietricele colorate), in prima punga 0 bile, in a 2-a 1 bila alba, ina 3-a 2 bile galbene (etc) si cartonase cu numere de la 1-10. El va trebui sa puna cartonasele de la 1-10 in ordine crescatoare, apoi sa desfaca cate o pungulita pe rand, sa numere bilele si sa le insiruie sub numarul corespunzator. Uite am poze cu David la lectia asta aici: http://good-times.webshots.com/album/556848833DSisSg
5. insira pe o atza-sau o sarmulitza a) o bila alba, pe o alta atza b) 2 bile de alte culori c) 3 bile de alta culoare...tot asa pana la 10. Pune-l sa le numere si sa faca o piramida cu ele de la cel mai mare numar, la cel mai mic numar (10 la baza, 9 deasupra si tot asa...pana la 1 in varf)
Am adaptat cateva lectii cu numere, la materiale pe care ai putea sa le confectionezi acasa...si sunt distractive pentru copiii - invata in joaca!!!!!
Dar sa stii ca metoda romaneasca de a invata matematica, este mult mai apropiata de cea montessori, decat ceea ce fac aici la scolile normale...(cu descompusul numerelor, asezarea lor in ordine crescatoare/descrescatoare)...singura pb este ca nu prea sunt reprezentate de obiecte pe care copilul sa le poata vedea, atinge, vizualiza....
“One test of the correctness of educational procedure is the happiness of the child.
Sinzi, Radu si David 
psihologul
: varsta, poze,
Mokika spune:
am scris un mesaj luuung ... si acum chiar ca l-am pierdut ... ca am uitat sa ma loghez inainte
Sa incerc sa reiau .... Teo este mai bine, bubitele au inceput sa se usuce, de doua nopti doarme mai bine iar de aseara nu a mai facut febra. Doar eu, care eram obisnuita sa ma trezesc de o mie de ori pe noapte, nu am putut sa dorm ... imi lipsea ceva ....
Umflatel, Isidora - se pare ca nu numai noi ne confruntam cu probleme adolescentine .... Mie o prietena imi spunea la un moment dat ca am prea multe pretentii de la ea, dar cum sa nu am pretentii cand eu sunt cu mine insami pretentioasa? ....
Mada - mersi mult, dar am incercat cu Claritine, desi nu a vrut sa-l mai ia ca nu ii plac deloc siropelele astea dulci rau ... drept pentru care, l-am lasat doar cu homeopatele, ca nu cracneste la ele ... Referitor la Lantigen B, eu ii dau lui Theo din septembrie 14 zile pe luna cu 14 zile pauza. Nu sunt in masura sa emit pareri stiintifice, dar eu sunt multumita de el, nu mi-a racit decat foarte usor cate o zi, doua cu secretii care nu au pus probleme si care s-au rezolvat repede cu homeopate.
Sa stii ca si eu ma cert cu mama ... sau mai bine spus ea se cearta cu mine ... ca eu sunt mai pasnica si impaciuitoare ... dar de multe ori nu e bine nici asa ... toata viata a avut o obsesie: nu are nimeni dreptate decat ea, nu trebuie sa iesi din cuvantul ei, si altele asemanatoare. Eu o invinovatesc de multe ori pe ea ca este Crina asa cum este. De micuta, Crina a avut personalitate iar mama a incercat sa i-o ingradeasca, rezultatul fiind cel de acum .... dar nu am avut ce face .. a trebuit sa ma "subordonez" mamei pentru ca a stat cu ea ca eu sa merg la serviciu ... eh! iar ma descarc ... lista e mult mai lunga .... si ca sa nu se repete istoria, vreau sa ma separ .... sa imi reamenajez casa si sa mai construiesc un etaj ....(pentru asta am nevoie de arhitect, ca tot va intrebasem ieri).... ca nu se mai poate .... este imposibil sa nu ne intalnim prin casa si sa nu cometeze ceva .... nimic nu-i convine .... 
si cu cat imbatraneste, cu atat e mai rau ... mama ei era la fel ... dar se supara daca fac o astfel de comparatie ... ca nu recunoaste ....
Mocutza - eu il scoteam pe Theo in usa, in carut, imbracat ca de afara (eu stau la casa). Sau poti sa o imbraci si sa deschizi fereastra larg pentru cateva minute. Problema la noi era imbracatul - dezbracatul .... Eu nu il scoteam pe Theo afara cand era asa frig ca acum .... cel mult daca mergeam intr-o vizita, tzup in masina si iar in casa destinatara si invers ....
AndreB - sper ca sunteti bine. Sa nu uiti sa ne arati si noua "teteii"
Hai ca m-am plictisit de cate ore ma chinui sa scriu, rescriu mesajul asta. Cred ca am facut o ora de cand m-am apucat prima oara...
Va pup si sunt cu ochii pe voi! 
mav spune:
Ziua buna!
Sinzi
, multumesc tare mult!
Acum chiar am (si daca nu, imi voi face) timp sa atac 'problema' (probabil ca e o reala 'problema' doar in capul meu) si in modul pe care mi l-ai descris! Am salvat mesajul tau!
David are mare noroc cu parinti ca voi!
Mokika, am un prieten arhitect, ti-am trimis datele sale de contact si am si vorbit cu el despre tine (i-am spus ca urmeaza sa-l suni), vezi PM!
Tania, multa sanatate!
Umflatel, ai exclus o posibila sinuzita sau o spondiloza cervicala sau... chiar problemele cu bila??? Ca toate astea dau dureri de cap mari... le-am patit pe rand pe toate si am avut dureri de cap groaznice!
..............revin!
Mami de baieti: 
Sebi(4 feb 2004) si 
Antonio(27 oct 2008)
www.youtube.com/watch?v=RYMC822iT4I" target="_blank">CITY OF ANGELS
Iubirea ne face sa plonjam in necunoscut si apoi ne da curajul de a rezista!
Mokika spune:
Mav - saru' mana! Il sun chiar acum!
Si, pentru ca ma mananca degetzelele...... va provoc sa scrieti ce pregatiti pentru masa de Revelion. Poate imi mai dati idei .... eu vreau sa fac salata de pui, de peste, icre, tort de mere, fac un tort de mere delicios .... sau daca sunt off topic, scuzati!
lulu77 spune:
LA MULTI ANI !
La multi ani tuturor sarbatoritilor .
LA MULTI ANI LUCA(roxx) ,ERIC , TINNA, DARIUS SI PUPICU!
Am fost plekati si de aici absenta mea.
Am fost la Bucuresti ,la nasii de cununie si apoi la nasii lui LUCA ,o nebunie totala ,o casa plina de 11 copii( toti finii) si cu parintii din dotare .
Acum incep sirul vizitelor la noi ,o sa imi astept si eu finii si tot asa, desii azi sunt prezenta la birou ...deh ,munca la patron !
Mokika, imi pare rau de varicela lui Theo ,dar parca ti-as face o vizita 
daca as stii sigur ca LUCA s-ar contamina,as scapa de un stres,tot e iarna ,e frig ,intru in cateva zile libere.
Dupa ce am scapat de al doilea episod de mucii ,in seara de 26 am obs ca LUCA frigea ,temperatura ,am innebunit ,desii era de asteptat ,la o asa aglomeratie de copii ,unul tusea ,unul era plin de muci ,si tot asa .
A avut febra pana aseara ,desii o febra care ii scadea f rapid si crestea destul de rar ,dupa 8-10 ore, dar destul de mare uneori oscila intre 38.1-38.9 .Muci NU ,tuse NU ,urechi ok ,l-am pipait ,in gat ok ,in schimb gura e plina de balute ,mana pana la cot in gura ,plansete ,gemete ,si alte cele.Cel putina seara a fost o nopate tare grea ,desi fara febra ,era sloi ,cu gemete si plansete, cu plimbari in casa ,si tot asa.
Cred ca de vina sunt dintii ,se vad clar cum sparge gingia la incisivii laterali de sus ,si ceilalti si pe aproape .E "praf" in toata gura .
El a fost f intarziat in eruptia dentara,se chinuie,are incisivii centrali de jos iesiti fara dureri ,febra , nimik la 7.5 luni ,pauza apoi pana la un an si putin cand au iesit incisivii centarli de sus ..si d eatunci ,de 3 luni si ceva se chinuie s asparga gingia inca doi ..dar se chinuie .
Stiti ceva care il poate ajuta sa erupa mai rapid ? Am inteles ca ,calciu ar ajuta !?
Am sunat la Dr Sima (pediatra lui ) e sigur in vacanta ,telefon inchis ,am vb cu Fasie la telefon aseara , el nu crede in ideea de "febra- de la dinti" .
Sunt debusolata ...el nu a fost niciodata un copil bolnav .Iarna trecuta era mai mic ,si statea aproape non stop afara si nu a avut nimik ,doar 2 viroze usoare .
Sa fie totusi de vina dintii ?
Ultima oara cand am fost la pediatru cu el mi-a zis ca sigur "ne vom " chinui cu eruptia dentara la cum arata gingia.
HAI CA M-AM PLANS DESTUL.....
Se vb ceva de meniul de Revelion ???
Pai inca nu stiu sigur ce vom face ,desii prefer acasa , si in acest caz voi face ca aperitiv niste clatite mai speciale umplute si picante ,pui la cuptor ,salata de peste ,tort ...si cam atat.Restul il mai am (racitura,toba ,lebar ,etc)
Alina ,mamica lui LUCA GABRIEL (20.08.2007)
www.flickr.com/photos/15354374@N06/show/
"Nu exista funie sau lant care sa lege mai strans si mai iute decat itele dragostei!"
madaluta spune:
LuluImi pare rau k luca nu e in forma, tocmai acum in preajma revelionului..Nu stiu nimic despre grabirea eruptiei dentare decat despre calmarea durerilor cu camomila, si fel de fel de geluri...
mokika: eu la craciun m-am inspirat de aici
http://picasaweb.google.co.uk/MonicaElizabet/Prajituri#5223033215762712594
a dat f bine pe masa ananasul cu frigarui reci si am scapt si de ornat platourile cu aperitive, caci le-am insirat acolo pe toate...
Madalina+Darius Cristian (14.12.2006)+
Briana Amelia (08.05.2008)
www.petitieonline.ro/petitie/semneaza/sustinere_pentru_reglementarea_legala_a_reproducerii_umane_asistate_medical_si_pentru_introducerea_procedurilor_inseminare_artificiala_si_fertilizare_in_vitro_in_programele_nationale_de_sanatate-p28651051.html?msg_ok=1" target="_blank">Semneaza petitia pt introducerea procedurilor de reproducere asistata
in Programul national de Sanatate!
lulu77 spune:
Madaluta, ii dau camomila de 3 ori / zi ,il ajuta f mult ,dar de data asta parca este prea greu ptr el .........Cat despre geluri (Calgel sau dentinox ,exista si altele ?) nici nu se pune probleme ,greu reusesc sa il dau ,nu ma lasa deloc sa ma apropii de gurita lui.Ii mai dau si Calma baby -Erbavita uneori.
Alina ,mamica lui LUCA GABRIEL (20.08.2007)
www.flickr.com/photos/15354374@N06/show/
"Nu exista funie sau lant care sa lege mai strans si mai iute decat itele dragostei!"
Mokika spune:
Lulu - crede-ma ,te rog, nu cred ca iti doresti asta .... sa stii ca este foarte greu ca un copil asa mic sa faca variceala asta asa de nesuferita.... Dar, daca esti amatoare, cred ca o asteapta si pe Crina la cotitura ....
Mada - imi plac ideile... si am cam 
la vederea atator bunataturi .... mancarurile arabesti imi plac si mie (unele).