TUDOR -minunea care m-a transformat in MAMA
TUDOR -minunea care m-a transformat in MAMA | Autor: ralu_t
Peste 2 zile bebe Tudor implineste 6 luni. M-am tot gandit daca as avea ceva inaltator de povestit de la nastere dat fiind ca am nascut cu cezariana si regretele au fost nenumarate. Am ezitat, m-am razgandit.... Acum, dupa 6 luni, realizez ca de fapt nu este o poveste despre cum am nascut eu ci despre cum s-a nascut EL. Despre cum s-a nascut in sufletele noastre dorinta care ne-a ajutat sa depasim toate obstacolele-si nu au fost putine- pentru ca Tudor sa ajunga langa noi. Ne bucuram ca ne-a ales sa-i fim parinti , sa-l insotim o vreme in lumea asta si sa-l ajutam sa devina OM. Nu-mi ramane decat sa ma rog sa avem intelepciunea de a face lucrurile cum trebuie.
Dupa 2 diagnostice de infertilitate : unul pentru sotul meu-din fericire gresit- si unul pentru mine-din nefericire corect-dupa tratamente, operatii si iar tratamente, in sfarsit ma hotarasc sa-mi traiesc viata fara sa fac o obsesie din dorinta de a avea un copil. Ne hotaram sa mai incercam doi ani sa avem copilul nostru si daca nu vine sa adoptam. Eu sincer, n-am stat niciodata bine la capitolul rabdare, mi-as fi dorit sa adoptam imediat, insa am zis sa ma bucur in continuare de relatia cu sotul meu si pana cand un bebe mic ajunge in viata noastra sub o forma sau alta, sa-mi vad de viata mea, de viata pe care banuiam ca n-o s-o mai am- si bine ma mai gandeam eu
odata cu venirea lui pe lume. M-am inscris la a doua facultate, ne-am cumparat si renovat o casuta pentru noi(a se citi apartament ), am petrecut o vacanta de vara minunata in Spania si ne-am intors in noua noastra casa optimisti si plini de forta. Era septembrie, cald, soare, plutea inca in aer miros de vacanta care abia se terminase si peste cateva zile urma sa implinim un an de casatorie. Cum sa serbam? hai sa plecam in delta si ne cazam pe un vapor. Cu o seara inainte ma hotarasc sa fac un test de sarcina, asa, fiindca il aveam in casa si fiindca devenise obisnuinta sa-l fac. Negativ! Nu m-am mai gandit a doua oara. Plecam in delta, eu cu tampoane si nurofen dupa mine. Plictiseala cumplita. Ce sa faci toata ziua pe o barca daca nu esti pescar si nici matinal sa observi pasari? Stiu ca veti zambi la aceasta intrebare dar eu nu eram intr-o dispozitie prea romantica, doar trebuia sa-mi vina cilcu si deja ma durea burta
Sotul juca sah cu un vecin de camera iar eu beam vin alb si citeam freud. Mi s-a parut mie ca ametesc cam tare dar de, eram pe apa, bausem toata ziua spritzuri lungi, lectura nu era tocmai facila, era normal sa fiu mai ametita... se termina aniversarea, pe drum spre casa dureri de burta maaaari, ca la orice ciclu, tati grabeste-te sa ajungem mai repede!!. Si se grabeste dragul de el, cu vreo 100km/h peste limita legala si ramane fara permis
Amarati, ne bucuram ca macar am terminat cu casa, cu alergatura, sa ajungem sanatosi acasa. De ajuns am ajuns insa ciclu nu ma prinsese din urma. Nici a doua zi, nici a 3 a zi...ciudat, durerile erau dar nimic....mai numar eu o data zilele : 32, deci doar vreo 2 de intaziere, eram la cumparaturi si-i zic lui Ovi: hai cumpara tu un test, poate ai mana buna, toate pe care le-am luat eu au fost negative. El rade si zice: il iau, dar n-a iesit deja unul negativ?. Ajungem acasa, dureri de burta infioratoare. Ma gandeam sa pastrez testul pentru dimineata dar la ce dureri am, sigur imi vine ciclul si nu mai apuc sa-l fac. Il fac acum . Ovi se uita la Tv la un meci, eu ma duc la baie sa fac testul, si da, dupa cum va ganditi, 2 liniiiiiiiiiiiiii. 2 liniiiiiiiiiiiii. Pe testul MEU???!??! Nu eram pregatita pentru asa ceva, eu eram pregatita pentru 2 ani de chin, de inseminari, FIV-uri si tot ce mai presupune stradania unui cuplu infertil de a avea un bebe. Tremur, ma gandesc ca nu mi se intampla mie, ce vorbesc eu?!? deja nu mai gandesc nimic, nu mai sunt in stare Cu ultimul neuron activ ma hotarasc sa nu-i zic nimic lui ovidiu, sa mai fac unul a doua zi si daca e si ala pozitiv abia atunci il anunt. Ma reintorc langa el la meci si fara sa realizez sau sa am vreun control asupra mea imi ies pe gura cuvintele: crezi ca l-am facut la madrid sau la barcelona? Ovidiu ridica ochii la mine si dupa un moment de pauza in care incremeneste-probabil intelegand exact ce am vrut sa zic-isi revine, imi zambeste larg si-mi spune: ma intrebi daca joaca madrid cu barcelona?
Nu, te anunt ca am un test pozitiv. Tacere. Nu putem sa ne bucuram. Nu stim cum. Suntem paralizati. Ovidiu isi priveste meciul in tacere, eu incerc sa-mi revin."hai tati, hai sa mai luam un test, sa fim siguri", "nu acum, stai sa se termine meciul". La acesta replica incep sa rad, e clar, e mai blocat ca mine. Cum sa nu fie? Vestea buna ne-a lovit ca o locomotiva de TGV, tocmai am aflat ca si vestile bune naucesc in aceeasi masura cu cele rele. Nu am dansat, nu am tipat, nu am plans, probabil pentru ca nimic nu parea potrivit sau suficient pentru vestea cea mare. A doua zi am vazut un punct la eco, sac gestational de 2,5mm, sarcina intrauterina. "Felicitari!" imi spune medicul , "Felicitari" ii spun si eu lui-"nu cred ca as fi reusit fara dvs. vreodata!"
Ovi nu poate sa se uite la poza de la eco: e prea mic, e prea fragil, imi spune. Eu insa ma simt foarte increzatoare. E puternic, si noi am fost la fel de mici la randul nostru, asa incepe viata... In schimb, nu prea pricep eu cum din acei 2,5mm de esenta de om, vor iesi atatea vise, drumuri, credinte, dureri....naucitor. Stiu ca povestesc prea mult aceste detalii si ca pare ca nu voi mai ajunge la momentul nasterii...decat peste vreo 10 pagini dar nu puteam sa trec peste "aparitia" lui Tudor in burtica mea, in inimile noastre.
Am stiut amandoi ca va fi baiat, ne-am agitat ca nu gaseam nume sa ne placa, imi amintesc de o cafea bauta intr-o cafenea cu 2 ore de discutii aprinse pe tema unui nume. Peste 3 zile aveam ecografia care urma sa ne dezvaluie sexul. Or sa ne zica ca e baiat si nu avem nume!!!! Ne hotaram la Tudor.
Vine ecografia, confirma sexul, bine ca avem nume: sa ne traiasca Tudorica!
Inceput de sarcina relativ ok, greturi au fost dar nu insuportabile. Emotii mari la fiecare eco pe care am facut-o din 2 in 2 saptamani pana la 14 saptamani -politica doctorului la sarcinile obtinute greu sau cu perobleme. Imi juram inainte de a intra in cabinet ca daca inca ii mai bate inimioara, o sa fiu o persoana mai buna, n-o sa mai fumez in viata mea, o sa dau bani la saraci...ma targuiam cu Dumnezeu...cu Universul, scoteam la vanzare tot ce-mi era mai drag pe lume doar sa fie puiul bine. Pe forum nu am mai putut intra, foarte multe fete de la odiseea mea au pierdut sarcinile. Nu puteam sa asist la asa ceva !
Trec cele 14 saptamani , tripul test iese bine si totul in jur devine roz. Suntem deja parinti, toata lumea e relaxata, incepem cumparaturile pentru bebe. Pe la 19 saptamani il simt prima data, timid, fara fluturasii care citisem eu ca ar trebui sa zboare pe acolo ci ca o palpaiere, ca atunci cand ti se zbate o pleoapa.
Eco de 21 de saptamani e perfecta, bebe e un grasan, deja mai mare cu o saptamana fata de data de amenoree.
La 25 de saptamani ma hotarasc de la mine putere sa refac analizele de sarcina: toxo si cmv. Nu eram imuna la nimic inafara de rubeola. In mania mea de a tine lucrurile sub control vreau sa ma asigur ca totul e perfect. Ma duc sa ridic rezultatele. Sunt anuntata ca sunt gata insa dureaza tiparirea. Astept. 15min, 30 min. Incepe sa-mi fie frica, vroiam sa vorbesc cu ovidiu dar nu mai aveam baterie la mobil. Imi tot repet ca va fi bine, ca o sa plec razand de acolo, ca n-are cum sa nu fie bine. Ma rog de receptionera sa-mi dea odata rezultatele. Imi zambeste fals si ma anunta ca va veni un medic sa discute cu mine. Cad in scaun, incep sa plang, imi dau seama ca e de rau. Nu vine nimeni sa vorbeasca cu mine. Au trecut probabil minute dar grele ca ani de inchisoare asteptand pedeapsa capitala. Intr-un tarziu incep sa urlu la cine era acolo: sunt gravida in luna a 6, va bateti joc de mine?! Poate sa vina cineva sa-mi spuna ce am??!!!!!!
Dispare receptionera si se intoarce cu o doctorita care in momentul in care ma vede asa de daramata si plangand in hohote ii spune asistentei: ce i-ai zis nebuno?! Femeia ii spune speriata: nu i-am zis nimic, nu stiu ce a apucat-o!!!
Eu tremurand intreb : ce am?! Si ma rugam in gand sa-mi spuna toxoplasmoza fiindca stiam ca se mai poate trata in sarcina. Dumnezeule, sa nu fie CMV!!!
N-am avut noroc, verdictul a fost scurt, rece, ca o lama de cutit ce patrunde in ceva mai adanc decat maduva si paralizeza. Auzeam undeva departe niste incurajari, ca poate e gresita analiza, ca nu e totul pierdut, ca sa ma linistesc. Imi cere numarul de telefon al medicului meu. Il suna si asist vag, ca si cum nu era vorba despre noi,la o conversatie care-l condamna pe bietul meu bebe: da, e dezolant, o sarcina asa greu obtinuta si intr-o luna asa de mare. Cerul se prabuseste peste mine...Cer rezultatul tiparit si Dumnezeu stie sub imperiu caror puteri pe care nu le banuaim sa-mi apartina ma sui in masina, conduc pana la ovidiu la serviciu sa mergem undeva, nu stiam unde, sa vedem ce se poate face. Era vineri dupa amiaza. Medicul meu ma primeste indurerat, imi spune sa repet analiza. Eu vreu sa stiu cat e de grav. Raspuns: "daca e adevarat, e foarte grav, va hotarati daca renuntati sau nu la sarcina!" sa renuntam la sarcina? Cum adica? Renunta cineva la copiulul lui? Tudor deja era asa de prezent, in toate discutiile, in toate gandurile, ii salutam in fiecare dimineata, ii spuneam noapte buna, il mangaiam de cate ori aveam mainile libere...plecam de la doctor pe 7 carari, eu plangand mai departe. Ce facem? Unde ne ducem? E vineri seara, cine imi reface mie analizele? Cum voi supravietui eu 2 zile pana luni cu lama deasupra capului?
Ne vine ideea sa vorbim cu un medic virusolog pe care-l stiam mai demult. Femeia intelege drama pe care o traim si vine special sa se intalneasca cu noi. Imi vorbeste calm, imi explica sansele sa fie o greaseala si ne da o speranta- avand herpes cronic care era activ in momentul recoltarii primelor analize, poate iesi o reactie incrucisata la CMV fiind tot virus herpetic. Apucam bine speranta asta cu ambele maini si plecam la sfatul ei sa refacem analiza la victor babes. Intreb tot printre lacrimi daca imi fac analiza in seara respectiva, daca e posibil s-o faca in regim de urgenta, platesc oricat. Imi spun ca da, o fac, dar ca n-au regim de urgenta pentru analiza asta.Vestea buna e ca in regim normal primim rezultatul in 3 ore. 3 ore.....brusc, dupa toata agitatia in care am mers pe pilot automat,liniste, suntem pusi sa reflectam timp de 3 ore la cum ar fi daca..... Cumplit. Bebe misca intr-una. Mi-e teama sa-l ating. Il rugam sa nu bage in seama urletele mele de disperare, il asiguram printre hohote de plans ca va fi bine. Vroiam sa mor, ma gandeam ca daca bebe e intr-adevar bonlav eu nu voi mai putea trai. Ma uitam la sotul meu si plangeam de mila lui, el plangea de mila mea, ne plangeam soarta, copilul nenascut....si deja condamnat. Nu se pot descrie cele 3 ore. Tot pe pilot automat mergem sa ridicam rezultatul, asteptam pe hol si iarasi ma targuiam cu Dumnezeu, ziceam ca vreau un copil repetent, dificil si cum o fi mai rau, numai sa fie sanatos. Si inca o data targuielile mele au induplecat pe cineva acolo sus si rezultatul a venit: negativ. Am repetat analiza la toate laboratoarele pe care le stiam in saptamana urmatoare si toate au fost negative, insa stresul trait si-a spus cuvantul si incepand a doua zi, de la 25 de saptamani au inceput contractiile care nu s-au mai oprit zi si noapte, sute, mii, pana pe 15 mai 2008 cand a venit pe lume bebe Tudor:
In sfarsit ajungem si la povestea nasterii, care doar nu va asteptati sa fie scurta, nu?
La 30 de saptamani sunt internata pentru iminenta de nastere prematura,contractii nedureroase foarte multe, col 1cm usor deschis, perfuzii cu gynipral, injectii de tot soiul, petrec 2 saptamani in spital si alte 3 legata de pat. Nu a fost usor, au fost zile in care eram convinsa ca gata, nasc sigur, contractiile erau continue. Sotul invatase sa-mi faca injectii si faceam cu zecile, nu mai aveam unde, nu mai intra acul...dar mult a fost putin a ramas. Stiam ca la 35 de saptamani ma pot ridica, bebe era deja mare, peste 2.5kg, speram sa nu se nasca totusi inainte de37 de saptamani sa mai am si eu 2 saptamani in care sa pregatesc ce trebuie pentru venirea lui pe lume. Se implinesc 35 de saptamani, cu chiu cu vai reusesc sa ma urnesc din pat, ma ingrasasem 7kg in 5 saptamani si burta se dublase. Aveam nevoie de ajutor sa merg mai mult de 10m. Incet incet imi revin si toata lumea e fericita si respira usurata. La control totul e bine, la 36 de saptamani ecograful arata col de 6cm inchis!!!!! Aici e o treaba pe care n-o pot explica, dar nici ca mai caut explicatii. 37 de saptamani si 5 zile bebe arata ca de 40 de saptamani, dr. hotaraste ca facem cezariana. Eu eram indecisa, insa el ma incurajaza ca am tras destule,ca bebe e mare, hai sa nu riscam nimic si sa ne asiguram ca merge totul bine cu nasterea.
Urmeaza sa-l sun pe 13 mai sa vada daca are timp de cezariana. Radeam cu sotul ca sigur va avea timp, cine vrea sa se nasca intr-o zi de 13?!? Ei bine nu e loc in spital, asteptam. Eu discutasem deja cu bebe, ii povestisem de neajunsurile nasterii cu cezariana in tara noastra draga, ca nu voi putea fi langa el 24 de ore si sa nu se teama, ca nu-l parasesc, ca ma voi gandi la el in fiecare secunda.... insa in sufletul meu cel mai mult regretam ca n-am avut puterea sa-l contrazic pe dr. si sa nasc natural, ca voi naste fortat si-l voi scoate pe bebe din burtica inainte de momentul ales de el. Pe 13 seara pierd dopul. Intru-n panica: nasc si nu sunt paturi libere la elias! Dr. ma linisteste ca nu nasc, pana nu se rup membranele sau incep contractiile, nu e nastere. F bine atunci ca tot vroiam eu sa mananc niste papanasi de catvea zile si-mi era teama ca nu mai apuc plecam la 11 noaptea sa mananc papanasi si imi amintesc de un telefon de la tatal meu care ma apostrofa ingrozit : "cum, stai in carciumi? esti femeie serioasa?!!tu mai ai un pic si nasti!!!! ei bine da, am stat pana la 2 noaptea cu prietenii la terasa, ca doar nu era sa stau acasa pe geamantan. Vorbeam la telefon cu instructoare mea de lamaze fiindca datorita contractiilor si a repaosului obligatoriu, tocmai peste lectia de travaliu sarisem. Am invatat prin telefon tehnica push push just in case, poate ma apuca nasterea acasa.Incep niste contractii, parca vag dureroase, dar cum eu aveam deja de vreo 3 luni contractii, eram asa de obisnuita cu senzatia ca nu m-am gandit prea mult. Savurez papanasii si ne intoarcem acasa. O noapte cumplita, contractii dureroase dar neregulate. Sun dimineata la spital: tot nu-s paturi. Mai asteptam o zi. Eu tot o tin ca nasc, medicul imi promite ca a doua zi gata, e totul hotarat, la 8 dimineata ma prezint la spital si-mi garanteaza el ca nu nasc. Toata ziua de 14 am dormit, un somn inexplicabil, nu reuseam sa ma trezesc, contractiile disparusera insa.Pe la 11:30 sunt cu bagajele facute, epilata, pregatita sufleteste pentru ziua cea mare. Sper din tot sufletul sa pot dormi in continuare ca sa fiu cat de cat odihnita. Ma bag in pat. E ora 1, Ovidiu se uita inca la televizor si eu ma foiesc cand pe o parte cand pe alta. Reincep contractiile, ma enerveaza televizorul, tip la ovidiu: inchide-l odata ca vreau sa dorm, ma doare burta si nu mai apuc sa termin fraza ca .....poc! se rupe apa!!! Sar din pat si fug la baie. Ovidiu, care stia ca nu mai sunt sprintena in ultima vreme ci mai degraba o batranica de 90 de ani cu un burtoi enorm, suprins de supletea saltului incepe sa se agite: ce se intampla????. Eu razand cu gura pana la urechi: naaaaaaaasc!!!! Deci nu-l scoatem pe bebe inainte de vreme, vine pe lume exact cand ar fi trebuit. Sa plecam la spital atunci. Doctorul imi spune ca daca nu am contractii regulate pot astepta pana dimineata dar sa merg sa stau monitorizata. Nu putem pleca fiindca eu nu stiam cu ce sa ma imbrac sa nu ma ud, nu pot merge uda si gata! Singura mea fusta de gravida mi-a ramas mica...intr-un final gasesc un tampon primit la cursurile lamaze pentru incontinente urinare si uraaaa, e perfect pentru situatia data, plecam sa ne intalnim baiatul. Contractii aveam la 5 minute, dar nu f dureroase, ii multumesc lui Dumnezeu ca e noapte si facem fix 11 minute pana la elias. Ajungem la camera de garda la 2 noaptea, eu in continuare pluteam de fericire. Speram sa-mi zica eventual ca am dilatatie mare 4,5 , ca deja e tarziu pentru cezariana si voi naste natural... ajung la maternitate: col sters, dilatatie aproape 1
Ma pun la monitor –nici o contractie, aproape ca rad de mine ca le-am zis ca am contractii la 5 min. "culcati-va linistita doamna, sunteti la inceputul inceputului, nu nasteti, va fac un calmant, n-are rost sa-l chemam pe medic pentru cezariana si trimiteti-va si sotul acasa sa doarma". Sunt dezamagita dar asta e, imi fac injectia si am eu senzatia ca au incurcat scobutilul si no-spa-ul cu calciul fiindca incep aproape instantaneu contractii lungi la 3 minute. Ovidiu nu vrea sa plece acasa, zice ca sta cu mine, ca nu se stie... Moasa nu ma crede ca am contractii dese, abia daduse jos senzorii de pe burta mea care aratau cate o contractie ratacita de intensitate f mica. imi spune sa dorm, e plictisita si face curat in sertare. Gaseste un medicament si se intreaba ce o fi ala. Ii raspund eu ce e si face niste ochi mari ca ma pricep. Ma intreaba cu ce ma ocup. Sunt arhitect. Atat a asteaptat. Incepe sa-mi povesteasca de casa pe care si-o construieste, cum nu se intelege cu arhitectul , cum sunt niste idioti cei de la primarie, ca ce o sfatuiesc, ca ar mai vrea o parere... Eu simt ca scot fum pe nari: cucoana, io nasc, nush ce ai vazut pe monitor dar ma doare de mor si nu dau consultatii profesionale tocmai acum!!!! Incerc sa zambesc ca totusi urmeaza sa-mi petrec seara cu ea, si amabil o anunt ca plec pe hol sa stau cu sotul.
Ajung pe hol. Am o camasa de noapte prea scurta si nu pot sta pe scaun fara sa fiu indecenta, nu suntem singuri, mai sunt familiile fetelor care sunt in travaliu asa ca ne plimbam. Timp de catvea ore am auzit niste tanguiri groaznice care faceau sa mi se ridice parul in cap. Ma gandeam ingrozita la saraca femeie care nu mai nastea. m-am decis s-o ignor pana cand n-am mai suportat si-i zic sotului, care mi se parea ca ignora si el sunetele ca sa nu intru in panica: "saraca femeie, cat se mai chinuie, de ce nu-i fac un calmant, ceva..." la care ovidiu incepe si rade in hohote: " te referi la pisica in calduri care tot urla pe afara?"
ei bine, da, am crescut in Bucuresti la bloc, de unde sa stiu eu cum face un cotoi in calduri?
. Deja parca ma durea mai putin stiind ca nu e vorba de o femeie.Contractiile devin f puternice, ma tot gandesc cat mai e pana dimineata la 8
.... la ora 5 nu mai rezist, nu ma mai tin picioarele, am palpitatii si ameteli si ma intorc in pat. Incep sa scriu sms-uri cu ovi, radem, glumim, dar cam doare. tot monitorizez contractii. Ma duc la moasa si o rog sa ma mai puna la monitor ca eu simt ca e de rau. Ma priveste sceptica si enervata ca nu am vrut sa ma conversez cu ea si ma suie totusi pe masa. Ma tin de marginile mesei sa nu cumva sa fac altceva cu mainile (moasa era vizata) de durere. Imi zice ca se duce se cheme anestezistul, sa-mi faca o peridurala daca ma doare asa rau pana intru in operatie. Pana sa ma dezmetcesc deja roiesc toti in jurul meu, eu intreb daca am dilatatie mare, mi se raspunde ca nu...in fine, vine medicul de acasa, e nervos, tipa la toata lumea, sala de operatii nu e pregatita. Vin 3 fete care ma intreaba toate acelasi lucru: kg, alergii, anestezii anterioare, etc. Care o fi de fapt anestezista? Eu cui dau spaga?
Intr-un final imi pare una mai desteapta si mai infipta, imi zic eu: asta trebuie sa fie! Intind fericita plicul, il apuca, zambestesi in timp ce-l indesa in buzunar imi zice: multumesc, dar nu eu sunt anestezista. Simt ca innebunesc, eu acum ce fac? Alt plic nu mai am,sunt deja in sala de operatie, vai de mine, o sa raman paralizata. Sunt anuntata ca nu mai sunt catetere de rahiperidurala si ca imi fac anestezie generala. Cum?!!!! Nuuuuuuuu, nu vreau, vreau sa-l vad pe bebe cand iese. Atunci incearca o negociere cu rahie simpla. Nu vreau nici d-aia, ce ma fac eu cu durerile de dupa? Le spun ca am in masina cateter de peridurala pentru nastere naturala, sa-mi faca si rahie si peridurala. Anestezista se gandeste o secunda si zice ok, le facem pe amandoua. Il trimit pe sotul meu sa aduca ustensila si toata sala de operatie asteapta. Ovidiu cred ca a zburat pana la masina si inapoi. Vai de mine, 2 intepaturi in coloana de la o anestezista care n-a primit nici o spaga!!!
E de rau. Sunt foarte crispata, contractiile ma fac sa nu pot sta nemiscata, incep sa spun rugaciuni in gand-vesnica negociere gata, a fost nasol, dar a prins, nu ma mai pot misca desi sunt convinsa ca se poate, simt tot, mi se pare ireala neputinta de a ma clinti 1mm. Ii anunt sa nu inceapa ca eu inca mai simt cand medicul meu se uita speriat la mine: ce simti?!! ca am inceput sa tai deja!!!! Eu razand: atunci taiati in continuare ca inseamna ca nu simt. Medicul e morocanos, s-a tot certat cu asistentele, nu e in apele lui, nu ma simt confortabil. Il rog sa faca o gluma, chiar daca e o gluma proasta, numai sa mai destinda un pic atmosfera, e un moment important pentru mine. Toata lumea rade de propunerea mea. Se relaxeaza si el. Incep in cateva minute sa ma bruscheze, simt cum mi se misca burta in toate directiile si simt o presiune mare in piept. O durere infernala in partea stanga, incep sa tip ca ma doare inima!!!! Anestezista panicata toata: unde te doare?, ce ai?, monitoarele sunt in regula... Pana la urma e doar presiunea apasarii. Nu fac infarct doctorul rade ca sunt panicoasa.
Iese bebe. Doctorul zice: "sa traiasca fata!". Eu socata: "care fata?"
Doctorul:"tu, cum care fata?!? n-ai zis ca vrei si glume proaste?" ei da, dar nici chiar asa de proaste, aproape am avut un soc
Aud un plans care mi se pare ca de pisoi, asa, timid, dulce....intreb :"e sanatos, are tot ce-i trebuie?!! Da da, vi-l aratam acum!"
E infasurat intr-un scutec roz si e frumos, si cald, si moale, si buzele mele au simtit o atingere care nu e de pe lumea asta, l-am sarutat cu sufletul, cu inima, am ramas in transa....l-au luat imediat, a fost doar o secunda. Inca mi-o amintesc asa de bine....am inchis ochii si tot restul operatiei am stat asa, cu imaginea lui bebe, fericita, fericita, fericita....
Se termina operatia,medicul ma mangaie pe obraz, imi spune ca e gata si ma felicita ca am impins foarte bine continuind seria glumelor proaste. Am aflat ulterior ca ajunsesem la dilatatie 5-6, ca moasa nu mi-a zis sa nu intru-n panica stiind ca am contraindicatie de nastere naturala, ca anestezista refuzase sa-mi faca peridurala pana la 8 dimineata cand venea medicul de frica sa nu am dilatatie spontana si sa nu mai aiba nimeni timp de cezariana.... Mi-e ciuda si acum ca nu am nascut natural. Dar nu mai conteaza. Esentialul s-a produs oricum, suntem amandoi sanatosi. Durerile de dupa cezariana mi s-au parut infinit mai rele decat travaliul dar asta probabil pentru ca nu am ajuns la partea cea mai rea a travaliului, umilintele din spital au existat, dar totul a trecut cand ne-am vazut acasa, in camera lui bebe umpluta pana atunci de visele mele si ale lui tati si de atunci in colo de plansetele si zambetele lui Tudor. Pare ca a fost copilul nostru dintotdeauna, mi-e greu sa inteleg cum a fost viata inainte de el desi mi-o amintesc limpede; in orice fac, din clipa celor 2,5mm si pana in prezent, mintea mea il pastreaza pe bebe Tudor in fundal, e acolo mereu si va ramane pana cand eu n-am sa mai fiu....
Relatia noastra s-a construit pas cu pas, a trebuit intai sa ne cunoastem. Era o persoana noua, si totusi cunoscuta. Incercam sa fac legatura dintre bebele din burtica si cel de afara si mi-era greu. Nu a fost o dragoste coplesitoare din prima clipa si nici nu m-am asteptat la asa ceva contrar tutror marturiilor pe care le citisem pana atunci. La inceput a fost mai degraba grija, teama, noutate. Iubirea a venit incet incet pana a atins limitele mele omenesti.. Pentru prima data am inteles cat de mult m-a iubit mama mea pe mine, cat de mult sunt in stare sa daruiasca femeile copiilor lor si nu in ultimul rand, ce lipsa fundamentala de afectiune au copiii orfani. Ma bucur ca sunt femeie, ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat privilegiul de a aduce pe lume un copil care a facut din mine o MAMA!
RALU-
de minune albastraTudor 15.05.2008
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=72e131407d80530203c592" target="_blank"> MONTAJ TUDOR
Raspunsuri
mada23 spune:
Ralu, mama frumoasa...
m-a emotionat tare povestea lui Tudorica,prin cate ati trecut, Bunul Dumnezeu sa fie alaturi de voi, o meritati din plin, milioane de pupici din partea matushicii de la endo 
sa va traiasca Tudoricul cel frumos
in 2008 miracolul va veni pe strada mea...madutz 
"Te simti neincrezator, ingrijorat si nu esti sigur pe ce drum s-o apuci? Lasa-L pe Dumnezeu sa te calauzeasca. El cunoaste drumul. "
Simonix spune:
Ralu, desi ne vedem aproape zilnic la Scutecele, nu stiam cat de greu ti-a fost in sarcina, ce greu a venit Tudor in viata voastra... Felicitari, te admir foarte mult povestea ta m-a impresionat :) Ai un stil deosebit, m-ai tinut cu sufletul la gura
Sa iti traiasca bebele albastru si sa fie fericit, alaturi de voi, parinti iubitori si curajosi !
Simona cu Robertzel baietzel frumos
Cum a venit Robertzel in viata noastra
Poze cu noi toti si Poze cu bebe
gabitzam spune:
Raluca, m-ai emotionat asa de tare ca m-ai facut sa plang si sa rad din toata inima cu povestea lui Tudor, un bebe albastru
Sa fiti sanatosi cu totii, sa va bucurati impreuna de clipe minunate muuuulti ani de acum incolo.
Cresterea copiilor este in parte bucurie, in parte razboi de guerilla
MissParker spune:
Ralu, m-ai omorat cu zile, daca povestea era mai lunga ma aveai pe constiinta, ca atata mi-am tinut rasuflarea pana am terminat-o
Doamne, Doamne, ce frumos ai povestit si ce mult se simte bucuria ta de a fi mama, fericirea de a-l avea pe bebe Tudor la pieptul tau si de a sti ca puiul tau e sanatos si frumos!! Am plans si m-am identificat cu atat de multe din ce ai scris...
Toate cele bune si o imbratisare calda de la cea care te simpatizeaza in mod deosebit si te admira si e mandra sa fie colega ta de odisee
Felicia - cea mai fericita mama a celui mai iubit dintre Racusori - bebe David (24.06.2008)
Poze cu noi
Povestea nasterii *** www.onetruemedia.com/shared?p=7248d8e682f97e03a2212a&skin_id=1602&utm_source=otm&utm_medium=text_url" target="_blank">Slide show David
kristinuta13 spune:
Ralu,f frumoasa povestea ta....citeam si plangeam...sa va dea DD multa sanatate sa-l cresteti pe Tudor mare si frumos...precis ca privind in urma toate cele povestite nu ti se mai par asa dramatice ca atunci cand le-ai trait...si sunt sigura ca daca ar fi sa mai treci odata prin tot, nu ai ezita nicio clipa.
Poop fata frumoasa si curajoasa!
lucialu spune:
Ralule dragule drag!!!
Stiam ca esti o persoana aparte.Am simtit-o si o simt mereu de cate ori citesc ce scrii si cand te-am cunoscut.Trebuia sa ne spui tot nu doar franturi,iubita.Nici nu vreau sa ma gandesc cum au fost saptamanile tale de consemnare la patut.Minunata povestea voastra!!!ca este si a ta nu doar a lui Tudorele mama.Au fost momentele voastre!
Si eu am citit cu sufletul in gat si lacrimi atarnate-n gene.
Sa fiti sanatosi si sa aveti parte de o viata frumoasa asemeni voua,plina de dragoste si condimentata cu rasete si bunatate!
Si sa-ti traiasca Tudor cel albastru si sa va aduca numai bucurii!LMA TUDOR!!!
www.flickr.com/photos/14052028@N08/" target="_blank">
nu mor caii cand vor cainii...
YLARI spune:
Ralu, m-ai facut sa si mi-am adus si eu aminte momentele alea minunate ale sarcinii, ale tentativei mele esuate de a naste normal, ale primului sarut dat fiicei mele.!!!!
Sa te bucure Tudor si sa fiti fericiti!
YLARI
http://community.webshots.com/user/YLARI
http://b1.lilypie.com/tFAgp3.png
magdita spune:
Ralu, ce-mi faci iubita mea? Ma faci sa plang la birou cu colegi si clienti pe langa mine? M-a emotionat profund povestea voastra spusa cu atata suflet si m-am regasit in multe momente povestite de tine. Va pup cu mult drag, sa va traiasca minunea asteptata cu atata dragoste si sa fiti toata viata fericiti.
Cu siguranta se va intampla minunea !!!
aspiranta 
din aprilie 2004
Doamne ajuta tuturor
In asteptarea ingerasului
"Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta."
"Avem timp" - Octavian Paler
www.flickr.com/photos/12786534@N04/" target="_blank">
inais spune:
Emotionante introducerea si incheierea...foarte frumos cuprinsul.
Cu multe momente m-am identificat din povestea ta...si mai bune si mai rele.
Sa va traiasca Tudor si sa fiti fericiti alaturi de el!
mamica Iasminutei...adica
lui mami si a lui tati
cleo78 spune:
uite inca o mamica care plange.
Sa va dea Dumnezeu sanatate, si sa va bucurati de dragostea si minunea din viatsa voastra!
o 
potoroasa potoroasa potoroasa, nu am mai vazut asha potoroshenie!! 
soarele din viatsa noastra
mamica natanga de pe 9.05.2008
povestea nashterii