buna ziua mama, vreau sa imi gasesc seninatatea

A_Iulia spune:

Poate tocmai de aia. Analugojana, ar fi bine sa te gandesti si la tine, incepand chiar de azi.

Ia banii inapoi, sunt AI TAI. Cu ei rezolvi utilitatile din RO. Mergi inapoi si bucura-te de viata. Nu are sens, la varsta pe care o ai, sa nu traiesti cum iti este tie mai bine. Ce se intampla acolo e un cosmar pentru toata lumea. Ok, ai plecat s-o ajuti, frumos din partea ta, ai facut-o, copilasii au crescut, dar de ce mai stai acolo daca nu iti este bine?

Nu avea grija de Simona, se va descurca perfect cu nepotelele. Stiu ca o sa-ti fie dor de ele, dar gandeste-te ca modelul ales de voi (sa locuiesti impreuna cu familia ei) functioneaza doar in anumite cazuri, si din pacate nu faceti parte din acele cazuri. Motivele nici nu conteaza.

De la distanta o sa va fie mult mai bine, si tie, si Simonei. Si o sa puteti avea chiar o relatie naturala, bazata pe dragoste si pe respect.

Simona_B spune:

Mama, in primul rand iti multumesc pt ca ai citit si te rog a n-a oara ca sa interpretezi coret ceea ce eu am scris aici si sa intelegi ca daca pe tine te doare o data, pe mine ma doare de doua ori inclusiv pt ca nu am gasit o alta solutie decat aceea de a lovi... Scopul meu nu este acela de a te indeparta (in spatiu sau in plan sentimental). Te asigur inca o data ca, la fel ca si orice copil, te iubesc neconditionat, doar ca nu mai simt nevoia sa ti-o spun demult... am impietrit si eu...

Am ajuns la un acord, acela ca acele cuvinte acre sunt spuse fara sa fie gandite, doara asa, ca sa se atraga atentia asupra faptului ca mama mea exista si are nevoie de atentia mea. Eu promit sa ma opresc cu mai multa atentia aupra nevoilor tale si sa te las sa participi activ la deciziile care privesc viata ta, pt ca nu vreau sa te fac dependenta de mine. Sunt mandra si eu pt ca incet incet incepi sa te interesezi de urmatorii pasi in viata ta demn. Incurajez faptul ca vrei sa iti cauti o locuinta cu chirie insa te rog sa intelgi ca asta presupune un pic de timp. Te rog sa ai rabdarea necesara. In schimb te rog sa te gandesti nu o data ci de forte multe ori inainte de a-mi spune o rautate care nu are alt scop decat sa ma amarasca. Mai bine spune-mi: "uita simo, acuma am nevoie sa vorbim 10 min, iara simt ca nu imi acorzi atentie"

Adina iUlia, se vede ca nu vorbesti din cunostinta de cauza. Nu stiusi nici nu ma intereseaza situatia ta, insa imi permit sa iti spun ca ai o privire superficiala asupra situatiei. Nu sunt tocmai persoana care isi ridica cu usurinta poalele in brau, dimpotriva. Postarea celor descrise pana acum a fost si este un efort fantastic pt mine in conditiile in care eu NU mai intrevad un remediu pozitiv implicand doar eforturi proprii. Sunt epuizata psihic si mi-e groaza de efectele pe care le poate avea o eventuala depresie a mea asupra familiei mele... Fetele ma imita mult iar eu de obicei sunt o sursa continua de energie si de buna dispozitie pe care o transmit in jur spontan. Evident ca in conditiile enumerate, nu imi vine natural sa ofer stabilitate emotionala pruncilor, iar efortul este considerabil. Ca sa ii fac pe copii sa se simta bine, prima data trebuie sa fiu eu bine.

Contrapunct, multumesc pt ca citesti printre randuri si pt ca intelegi, dincolo de cuvinte. Stiu ca mama mea NU vrea sa plece de fapt, dar nici intentia mea nu este aceea de a o alunga. Stiu ca este o reactie de dramatizare care este incompatibila cu varsta sa, dar mai stiu ca este doar pt ca sufera din cauza bolii care o macina. Exact inconsecventele acestea (ba stau, ba plec, ba te iubesc, ba nu te mai iubesc) cred ca toata nervii mei si ma fac sa urlu de furie. De aceea doresc sa invete sa imi spuna doar ceea ce doreste cu adevarat, nu ceea ce isi imagineaza ca ar suna mlodramatic, si ca m-ar face sa am eterne mustrari de constiinta. Iar eu ma voi apleca cu atentie aupra necesitatilor reale. Pe de alta parte cred ca un piholog ar putea sa ne ajute mai bine. Am nevoie sa invat autocontrolul.

A_Iulia spune:

Simona , ultimul tau mesaj suna constructiv (in totala discordanta cu cele de pana acum).

Ai dreptate, copiii tai vor fi bine atunci cand si tu vei fi bine si fericita - si chiar v-ar ajuta un psiholog, pe amandoua, si pe tine si pe mama ta, sa depasiti situatia si sa va respectati reciproc.

Mult succes la reconstruirea relatiei!

giulia71 spune:

Si eu va doresc mult succes in orice solutie ati alege!!!!
Dar va rog sa va ganditi la un singur lucru, ca viata cu bune cu rele, este frumoasa cand toti cei dragi sunt langa noi..la masa.
Va doresc succes!

ni-na spune:

D-na Analugojana v-am urmarit si in alte postari si va rog sa intelegeti ca fiica dumneavoastra are dreptul la viata ei,are dreptul sa faca greseli si sa invete din ele.
In sufletul ei ordinea ierarhica este alta:fetele,sotul si apoi dumneavoastra.Nu este egoism sa doriti locul ocupat in sufletul ei de catre sot.
O mama buna ascunde scaparile neflagrante ale sotului(chiar de a fost ceva cu merele,chiar nu sunt atat de importante cateva fructe)pentru ca fiica ei sa aiba un camin armonios.De ce puneti paie pe foc?O vreti divortata si sa depinda de dumneavoastra?Spuneti ca va iubiti nepoatele:dovediti asta lasandu-le sa creasca intr-un camin fericit .

Simona_B spune:

Va multumesc mult pentru postari.

As ori sa va mai intreb cate ceva, daca nu va suparati. Ati avut vreodata senztia c ati ramas oarcum "blocata" la o anumita varsta? Ca va asumati responsabilitati de adult asa in voia inertiei, dar ca de fapt aveti sufletul inca de copil? Posibil ca eu sa nu fi rezolvat niste probleme, traind atunci confom cerintelor printilor mei, si nu dupa cum credeam eu ca ar fi corect asta chiar daca am fost mereu constienta de ce se intampla dar eram neputincioasa, adica dependenta. De trancanit am trancanit mereu, ca sunt rea de gura si cam justitira de felul meu... Mama zice ca poate inconstient ma "razbun" pe ea acuma si ii cer socoteala. Ma simt inca prizonier a acelor ani 17-25 cand eram considerata prea mica sa fiu mare si prea mare sa fiu mica. Mai aveti si voi impresia ca ar fi trecut anii prea repede si voi nu realizati cand s-au dus?

Happy_in_TO spune:

Parerea mea este ca la voi s-au inversat rolurile de cind v-ati mutat cu totii in Italia. Mama ta se simte dezorientata acolo, pe cind tu ti-ai gasit de munca si intretii toata familia. Deci ea este copilul iar tu mama... Iar tu ca mama incerci sa o disciplinezi pe ea spunindu-i ce sa faca, ea incerca totusi sa iti fie mama si sa iti mai dea un sfat din cind in cind, lucru care pe tine te enerveaza... Inversarea rolurilor sau fuziunea lor a produs la voi o situatuie confuza, fara comunicare.

Parerea mea este ca ar fi bine sa invatati sa comunicati constructiv amindoua. Adica atunci cind una zice ceva, cealalta sa nu creada neaparat ca este o dojana... Un exemplu ar fi ca tu, Simona sa ii spui mamei tale: "ma simt ranita de vorbele tale" si nu "m-ai ranit cu vorbele tale" iar ea, sa nu traga concluzia imediat ca "sint o mama rea" ci "poate nu m-am exprimat bine"...

Si eu consider ca ar fi bine sa va despartiti o perioada... In situatia asta ajungeti amindoua la casa de nebuni!

Spun in cunostinta de cauza: eu mi-am invitat mama in vizita de doua ori, cinte un an de fiecare data, sa ma ajute cu fetele. Prima data era numai Sarah, am platit-o ca pe o bona, dar un pic mai putin, vreo cinci sute de dolari pe luna la vremea aia... A doua oara aveam doua fetite si i-am spus sa se gindeasca bine ce vrea sa faca, ca am nevoie de ea pentru un an, nu mai putin. Ea este foarte entuziasmata de calatorii, dar se plictiseste repede aici, nu isi gaseste locul si vrea sa plece dupa citeva luni... Iar eu ma simt folosita, ca eu ii suport toate cheltuielile...
Buunnn... Imi da telefon si imi zice sa s-a gindit bine, ca vine pentru un an, fara nici un fel de probleme... A doua oara, cu doua fetite am platit-o opt sute pe luna.
In acel timp am avut probleme cu sotul, ne-am despartit, am pus casa la vinzare si in fine... am trecut printr-un moment de mare criza... Tot in acel timp, dupa sapte luni... ma anunta ca ea vrea sa plece in Romania... Am stat de vorba cu ea, am rugat-o sa mai stea, sa ma ajute... Mi-a spus ca ea vrea sa se intoarca, ca nu mai poate sta in Canada, ca este mai bine asa... Am dus-o plingind la aeroport unde m-a pupat pe obraz si mi-a spus ca sint o femeie puternica si ca o sa ma descurc... Maya si Sarah aveau 2 ani si 4 ani...
Si m-am descurcat... A fost greu, dar m-am descurcat.Pe ea am platit-o pina la plecare, ca pe un muncitor al meu daca as fi fost patron, nu am vrut niciodata ca banii sa fie vreo probleme intre noi...

Am vindut casa, am platit datoriile facute de sot, m-am mutat cu fetele in chirie in tr-un apartament curat, frumos si cochet... si viata merge inainte... Fetele sint mari acum, Sarah are 9 ani si maya va face 7 in curind... Sint vesele, frumoase si zglobii...

mama s-a reintors in tara, avea 54 de ani, si-a reluat munca ei care ii place foarte mult, calatoreste, este libera sa isi faca programul ei dupa cum vrea ea... Ne dam telefoane in fiecare saptamina, eu fac poze de pe unde merg cu fetele si ii trimit puzderie de poze ca macar sa nu piarda nimic din ceea ce se intimpla cu noi...
Ne sunam, ne confesam, ne sfatuim,vorbim ca de la mama la fiica...

Daaaar... nu i-am cerut niciodata sa ma imprumute sa imi iau casa. Asta este treaba mea! Ea nu are datoria sa imi dea sau sa ma ajute in aceasta privinta. Eu sint un adult, care are datoria sa aiba grija de familia mea, fetele mele si eu... Ea are datoria ca sa aiba grija de ea, nu de mine... Cind va imbatrini si imi va cere ajutorul, i-l voi acorda imediat, neconditionat...

Simona_B spune:

De cand mama este in Italia, mereu am avut la diferite intervale de timp crize de genul "plec acasa ca asa nu se mai poate". Mama mi-a mai dat apropouri de genul cat ar catiga ea daca nu ar avea grija de fete si ne-am oferit sa ii platim, nu cat pt un strain cara ar face acest lucru, dar cat de cat. In acel moment i-am spus ca ne-am putea permite 25a deeuro pe luna. Cand ne-au intrat in banca salariile i-am dat eu cei 250 de euro. Reactia e a fost: "dar ce sunt astia?! Dar ce sunt eu, servitoare? Asta-i culmea... ai spus tu ca mi-i dai dar eu nu ti-am spus niciodata ca ii vreau" Bun, am zis, ce rot are sa ma tampesc cautand raspunsuri...

Sa nu iti imaginezi ca eu de cand am venit in Italai am avut de lucru, nuuu. Am facut gramada de cursuri i nsperanta ca voi face un stage si voi reusi asa sa intru in hora... Da de unde... iar mama cu inconsecventa ei, ba ma demoraliza ca ce rost are sa mai caut ca oricum nu gasesc, ca nu are rost sa stam amandoua acasa... si cand gaseam ca deh sunt platita prost fata de sotul meu care munceste mai putin si ia mai mult...

Mama de cate ori vine, nu zice ca nu, dar apoi i se uraste si daca mai si aude ca pleaca cineva in Romania, apai clar ii intra in cap ca vrea sa plece... si din asta n-o mai scoti... si incepe sa inventeze ba una ba alta.. Cand luruile secomplica atunci zice ca doar n uiavem contract si se plange ca ea se sacrifica si ca ea n umai are viata ei... ca traieste numai ca sa ma ajute pe mine etc. Apoi ea vorbeste numai ca sa vorbesca, ca acuma zice ca sta, acuma ca pleaca. Oricum eu i-am propus demult sa zica din timp chiar daca vrea sa plece,in asa fel icat sa ma pot organiza. De multe ori imi arunca ca sunt exagerata, ca doua trei luni este numai un moft de-al meu... Pai in conditiile in care si eu am de imbinat doua joburi part time si unele colaborari, si plussotul care lucreaza si studiaza, nu mi se pare chiar o aberatie. Imi trebuie timp si energie ca sa iau decizii asa de importante. Pana la urma nimic nu e imposibil si cum am zis pe Sarah, cea mare, 4 ani, o duc la gradi, chiar cu tuse, iar pe Julia, cea mica, o iau la servici, sa inceapa sa devina responsabila ... dar asta e solutie de urgenta, nu de durata... mai tarziu inseamna sa renunt la un job, sa platesc jumate de salar de la al doilea pe gradi + cresa si jumate pt o bona de la 4 la 7 cand gat eu... deci voi munci pt amorul artei... Am zis: hai sa deschidem noi ceva, pe numele tau, ca eu deja platesc impozit... Nu, ca cine stie ce fac io... Stiti cum e: nici asa, nici asa... Ei i-ar rebui sa o las in locul meu, ba la primul job, unde nu are cum ajunge ca nu conduce si eu nu o pot duce ca una trebuie sa ramana dimineata aasa cand pruncii dorm, ba la al doilea job, unde nu se descurca din motive de limba... si eu sa mai vad...

Draga mea Happy_in_To, mie nu mi-ar fi trebuit sa schimb casa aia unde stateam in chirie, pt mine, sot si o fetita pe vremea aia era ok. Nu ne-am dus in chirie intr-una mai mare pt ca mama se pricepe de minune sa te incurajeze la decizii care cer o anume responsabilitate si chiar ea zicea: "cumparati daca diferenta de la chirie la rata nu e asa de mare" si chiar ne-a dat banii in acest scop. Sotul meu nu are nici o vina aici, el nu s-a bucurt niciodata si a fost f reticent. Am fost eu cea care m-am entuziasmat si l-am lamurit ca facem f bine, ca sa inteleaga, ca mi se parea ca in acest fel mama va fi multumita cu un spatiu pt ea, dar ap are doua dormitoare: unul al nostru, iar unul pt mama si fete si nici acesta nu ii ofera intimitate.
Nu vreau sa ma scuz ca am acceptat banii, insa scopul a fost oricum sa o putea ajuta pe ea, insa mereu se dovedeste insuficient.

Oricum eu ma bucur ca am restituit banii enorm de mult si cu siguranta o alta infratire de acest gen nu voi mai face.

A_Iulia spune:

Happy, esti minunata!

Happy_in_TO spune:

Are dreptate... Nici eu nu am inteles atunci, dar acum inteleg si crede-ma ca este mai bine asa... Te vei descurca cumva, toata lumea se descurca, dar nu iti face mama prizoniera. Tu vei fi mai linistita, ea va fi linistita, familia ta va fi ok...

Las-o sa isi traiasca viata, sa ia deciziile care le crede de cuviinta, chiar daca nu esti de acord cu ele... Ea este mama ta, nu iti este datoare cu nimic, nici tu ei... asa ca pastrati relatia ca atare...

Tu nu stii cum si unde ii este ei mai bine, nu ii critica deciziile... Ea este o persoana separata de tine, si chiar daca iti este mama, acum ca adult nu te poate ajuta la nesfirsit fara sa simta ca ea, ca femeie si ca om nu are intimitatea si viata ei personala...

Acum, ca tot te citeste... poti scrie ceea ce iti place la ea?... Ceea ce apreciezi la ea?... Ca am tot citit mama nu face asta, nu gateste, ma critica...etc...

Mama, odata, la telefon mi-a spus ca nu ma merita, ca sint un copil prea bun pentru ea... A doua zi i-am cumparat o cutie de bomboane, i-am pus ultimile poze ale noastre (eu si fetele) si i-am cumparat o felicitare frumosa cu "Multumesc" in care i-am spus sa nu mai spuna niciodata ca nu ma merita, ca eu de la ea am invatat lucrurile cele mai importante in viata: sa fiu eu insami si sa stau pe picioarele mele in orice situatie... si asta este un lucru mare!

Uitati-va amindoua la lucrurile pozitive, imbratisati-va din cind in cind

Adina, senkiu...