Povestea nasterii lui Bubu, minunea dumnezeiasca
Nu am vrut sa iasa o poveste de groaza, asa ca am lasat sa treaca ceva timp (chiar peste 2 luni) ca sa am curajul sa scriu despre nasterea lui Bubu, cel mai cuminte si zambaret baietel, sa se estompeze toata durerea si sa ramana doar minunea nasterii.
Eu copii? Poate intr-un viitor foarte indepartat, dar nu cred, nu ma grabesc, nu imi plac copiii, nu intorc capul dupa ei, mi se par niste chestii galagioase care iti rapesc tot timpul ....pe viata! Sa nu mai pot eu merge unde vreau cand vreau? Sa nu mai pot eu calatori in lume, asta fiind singurul lucru care imi place sa-l fac cu adevarat? Sa nu mai merg eu in concediu in insulele mele preferate asa cum fac de 7 incoace, sa nu mai merg eu la shopping iarna la Viena, vara la Milano? Etc . Sa am eu griji asa de mari? Nu-i pot inteleg pe cei care fac copii de foarte tineri, o compatimesc pe verisoara mea care la 26 de ani are deja 2 copii, fericirea ei mi se pare prea dulce si falsa. Of, da si serviciul meu, cum sa renunt eu la mareata mea cariera intr-o ambasada (ca na, doar nu lucrez la Trei Scaieti SRL) pentru un copil?! Casa, sotul, serviciul si programarea calatoriilor imi sint de ajuns, n-am timp sa ma gandesc si la un copil acum...cand o fi! Cam asa gandeam eu pana la 33 de ani ....nu radeti. Asa am fost educata, scoala si inavatatura trebuiau sa primeze, apoi maritis, facut copii si altele. Si in fond, acum imi inteleg parintii, asa e normal, intai sa iti construiesti un drum in viata, sa ai un servici, o casa, sa iti traiesti putin viata si apoi sa faci copii, cand consideri ca poti fi in totalitate responsabil. Cine face pasii invers, e posibil sa se sature si sa vrea la 30 de ani sa isi traisca viata (mai ales barbatii!!!), asa cum imi demonstreaza povestile dramatice de aici de pe forum.... Am deviat putin .....Cand eram intrebata de copii, raspundeam cu „Cine are, sa-i traiasca, cine nu, sa nu-i doreasca!” In plus, aveam si niste probleme de sanatate, care ar fi putut sa imi puna in pericol o eventuala sarcina si eu nu vroiam complicatii ... si uite asa lasam timpul sa treaca si nu treceam la fapte. Ma hotarasc intr-un final sa ascult si de doctori, mi se prescrie tratament cu Diphereline preoperator pt. miomectomie laparo, trec prin momente groaznice cu bufeurile si tot tacamul, rezultate 0, asa ca in final mi se propune sa incerc o sarcina asa si mi se da un ragaz de 6 luni. Dupa 3 luni de prestat „din an in paste”, imi intarzie ciclul, de Craciun plec la Viena, nu speram sa fiu insarcinata, de aceea nu fac nimic, astept rusii doar, nu vin....am avut un moment de revelatie, imi amintesc perfect, eram intr-o cafenea, lume in jurul meu, galagie, eu nu auzeam nimic, eram in lumea mea si instinctiv imi pun mana pe burtica de parca as vrea sa protejez ceva, ma cuprinde o stare de caldura, asta a fost primul instinct matern.... (pana atunci imi reprosam uneori ca eu sint altfel, ca nu am instincte materne si de aceea, nu imi doresc copii). Ma intorc acasa si ma hotarasc sa cumpar un test de sarcina...surpriza, 2 liniute fooooarte clare! Sint insarcinata!!! Minune de la D-zeu....am uitat sa va spun ca in perioada de prestat, duhovnicul meu (un om deosebit si un preot cu mult har) se roaga pt. mine, merge in pelerinaj la Lourdes si de acolo imi trimite un sms „Ma gandesc la voi, Doamne ajuta!’’. Se pare ca in saptamana aceea s-a produs si conceptia!
Din acel moment nimic nu a mai contat pentru mine in afara sarcinii. Mi-am dat demisia, am renuntat cu totul la serviciul meu minunat, am stat acasa linistita sa nu i se intample puiului ceva rau. Spre surprinderea mea, sarcina a decurs absolut normal, am avut greturi minore doar in luna 3 spre 4 si o gripa prin luna 7 si atat, una peste alta a fost perioada cea mai fericita a vietii mele (nu credeam ca voi ajunge vreodata sa spun asta). Cine mai era in luna 8 la mare cu burta la soare? Intotdeauna am avut o problema cu nasterea naturala, asa ca il anunt pe doctorul meu inca de prin luna 4 ca eu nu sint in stare sa nasc nicicum, dar acum spre sfarsitul sarcinii ma apuca groaza cu adevarat, chiar si de cezariana...Of, de ce D-zeu a lasat asa, de ce nu putem face altfel copiii? Ma programeaza la cezariana pe 20 august. Suna frumos imi spun, 20.08.2008 si se retine usor. Cu o saptamana inainte ma suna doctorul ca trebuie sa ma mute pe 19 august, ca trebuie sa plece undeva dupa cezariana mea. Of, gandurile negre apar, 19 pica marti, dimineata cu 3 ceasuri rele, nu sint superstitioasa neaparat, dar totusi, de ce a trebuit sa fie marti?! Vine si ultima seara inaintea cezarienei, ies in Herastrau sa iau o gura de aer, sint aproape paralizata de frica, maine s-ar putea sa mor...Mi-e groaza in general de operatii, taieturi, nu mai zic de cicatricile de rigoare...Adorm intr-un tarziu cu tot felul de ganduri, ma trezesc dimineata la 5:30, la 7 trebuie sa fim la spital. Parca sint un robotel, fac totul automat, nu pot sa gandesc ca ma apuca frica, ajungem la 6:45 la spital si anuntam doctorul. Trimite o asistenta, intram in camera de garda, imi face niste forme, ma pune sa ma imbrac de spital, imi face si o eco, imi spune ca totul e normal, bb e linistit, inima ii bate normal...tensiunea mea: 14! Iesim, asistenta imi ia bagajul, cu lacrimi in ochi imi iau la revedere de la sotul meu si urcam la et. 1. Pe drum ma gandesc, pana aici m-a fost, „curaj gaina ca te tai’’. Ma intalnesc pe scari cu doctorul meu, imi da mana (e foarte respectuos si un adevarat gentleman de felul lui), ma intreaba daca sint pregatita sa-l vad pe bb, e linistit, chiar jovial....Ajung intr-un salon, care e un fel de Purgatoriu, spre Iad (spre sala de nasteri normale sau blocul operator/ cezariana) sau spre Rai (saloanele/ rezervele de dupa nastere), era un du-te vino continuu, fete care se internau, fete imobilizate la pat dupa cezariana, altele in dureri asteptand dilatatia. Semnez hartia cum ca sint de acord cu tot ce va face doctorul in timpul operatiei, vine anestezistul si ma ia la intrebari, ii caut buzunarul si ii strecor plicul cu 2 zerouri in valuta forte, imi spune ca imi face doar anestezie peridurala , asa ca voi fi constienta tot timpul si imi voi putea auzi si vedea copilul. Si cu asta ma duce in sala de operatii, imi spune sa ma urc pe masa groazei si sa stau intr-o parte in pozitia fetala si sa nu misc absolut deloc. Imi face o injectie cu xilina, apoi introduce acul pentru peridurala in coloana, ma doare rau de tot, piciorul drept imi sare in sus, aud cum cade ceva pe jos, acul probabil, incercare esuata. Transpir toata si imi spun, Of, Doamne, a inceput bine... e marti, fir-ar sa fie! In final, reuseste anestezistul sa duca la bun sfarsit procedura montarii periduralei, care sincer, a durut mai tare ca cezariana in sine. Stau intinsa acum, o liniste totala in jurul meu, anestezistul vine din cand in cand sa ma intrebe cum mai e....mi se face somn, imi cad ochii in gura, trag de pleoape de cateva ori, imi aduc aminte ca eu fac anestezie partiala, deci nu trebuie sa dorm...gata, imi revin...il vad pe anestezist si ii spun ca eu inca pot misca degetele picioarelor, in rest, de la piept in jos bocna...imi mai pune niste anestezic prin cateterul pe care mi l-a montat din peridurala pe piept cu un plasture si imi spune sa mai asteptam. Asteptam, nu mai stiu cat e ora, parca stau de un veac pe masa aia, in linistea aia...Vin niste asistente si vor sa imi monteze sonda, anestezistul le roaga sa mai astepte 10 minute, mi-o monteaza, nu simt nimic, parca ceva ceva, dar pe corpul meu care se afla la mii de km departare... Alte asistente imi ridica camasa pana la piept, simt cum ma dau cu iod pe burta, e rece, ma gandesc, gata, nu mai e mult si vine si doctorul si incepe circul ....In cateva minute, mi se pune tensiometrul la mana dreapta, mi se trage dispozitivul acela in sus sa nu vad eu nimic/ mi se pune cearceaful pe fata, eu stau cu urechile ciulite sa-l aud pe doctor nimic, liniste totala (ma prevenise din timp ca la el in timpul operatiilor, e liniste, toata lumea e calma, nimeni nu s epanicheaza, nu se tipa, etc) si in cateva minute aud ceva, simt ca se trage de burta mea, prin burta mea, dar corpul meu nu e al meu, e o senzatie foarte foarte ciudata si neplacuta, nu doare, dar nici bine nu e....Cand simt ca nu mai rezist, instinctiv spun in gand „Tatal nostru”, gata, aud o galgaiala, cum se aspira ceva si in final....un planset de bb. Doamne, el e, copilul meu, baietelul meu! Intreb anestezistul cat e ceasul, e 8:50 imi spune si imediat doctorita neonatolog vine si mi-l arata prin dreapta mea, il pup si dus e. Mi se pune la mana o bratara cu datele noastre, numele meu, ora nasterii, sexul si kg copilului, etc. Deja doctorul glumeste, ma intreaba cum imi e, atmosfera e mult mai relaxata. Se stie, au 4 minute sa scoata copilul si 40 ca sa faca „broderia”, mi se pare ca nu se mai termina ....Doctorul ma anunta ca e pe final, ca acum ma inchide si gata, asistentele ma transfera pe un pat mobil, ies, imi spun ca sotul meu e pe hol, eu ma uit in dreapta, el era in stanga, ii fac semnul ok, totul e bine, credeam ca nu o sa-l mai vad curand...Ajung din nou in Purgatoriu, ma pun usurel in pat (ca na, eram pacienta directorului, ca pe urma am vazut cum altele erau aruncate ca sacii cu cartofi pe pat, pe motivul ca tot nu simt nimic), sint amortita beton, nu pot misca absolut deloc de la piept in jos. Vine si sotul meu, se asigura ca sint tratata corespunzator, a se citi „umple buzunarele tuturor asistentelor”, il rog sa se duca sa-i dea darul si neonatoloagei sa aiba grija de Bubu. Am bagajul cu mine, am geanta pe masuta, dar nu pot ajunge le tel, am vazut ca e posibil sa-l folosesti si vroiam sa dau telefoane, sa anunt lumea ca n-am murit. Se intoarce sotul meu, imi scoate tel, imi pune sticla cu apa cu tuturas langa mine in pat, il rog sa imi puna si niste bani in buzunarul halatului pe care-l tineam pe bara patului deasupra capului meu, ca sa pot ajunge cu mana la ei in caz ca e nevoie... abia atunci am realizat ce inseamna sa nu te poti misca, sa nu poti face ceva cu corpul tau, lucruri pe care le faci in mod normal si nu te gandesti niciodata ca sint oameni care nu le pot face...Si da, am avut nevoie de banii aia, ba mai rugam vizitatorii celorlalte fete sa imi dea geanta sa mai pun alti bani in buzunarul halatului, ca se duceau al naibii de repede! Se schimbau turele, alte asistente! Vine doctorul, ma intreaba cum ma simt, ii multumesc ca sint bine, imi spune ca din punctul lui de vedere totul a decurs normal, da...si eu imi venea sa-i spun ca din punctul meu de vedere a fost groaznic si ca niciodata nu o sa mai am curajul sa fac anestezie partiala si sa trec prin ce-am trecut. Pe urma vine anestezistul si imi lasa pe masuta 5 seringi cu anestezic gata preparat si imi spune ca ori de cate ori vor aparea durerile sa chem asistenta sa mi le introduca prin cateterul periduralei. Pe burta mi se pune un saculet cu nisip am inteles, din cand in cand vine o asistenta, ma apasa pe burta si imi schimba fasa dintre picioare...Mi se pune si perfuzia si mi se verifica si sonda din cand in cand. Nu pot sa dorm, dau telefoane, trece timpul, e abia ora 11:00, incep sa ma dezmortesc putin, doar cat sa pot misca degetele de la picioare, la dreptul deloc de fapt, la stangul mai mult, imi spun, na, acum am ramas paralizata, nu mi s-a facut bine peridurala, ca de aia m-a durut asa de rau! Cum incep sa ma dezmortesc, incep si durerile, sint insuportabile, chem asisenta, foloseste serul lasat de anestezist si in cateva minute sint din nou super paralizata, dar e bine, nu ma mai doare nimic, asa ca ma pot gandi in liniste la alte lucruri...la bb. Ce-o face el acum? Sint mama! Sint mama? Ma apuca emotiile....Vine noaptea, e greu, tura de noapte e cu asistente si infirmiere gretoase, bag la greu mana in buzunarul halatului si aproape ca nimic...cu greu se uita cineva la tine! Chem una sa se uite la uterul meu, simt ca m-am umflat, ca ceva e in neregula, se uita, ghinion, s-a blocat sonda si m-am umflat de la pipi....peste cateva ore iar chem una, mi s-a blocat perfuzia si tot asa am tinut-o toata noaptea, n-am dormit deloc! Ma gandesc ca vine dimineata, trebuie sa ma mute la rezerva si eu sint amortita total de la cele 3 seringi cu anestezic, stiam ca trebuie sa te dai jos din pat, cu cat mai repede, cu atat mai bine! La 3 dimineata decid sa nu mai folosesc si celelalte 2 seringi, spre dimineata incep sa ma dezmortesc mai bine, incep si durerile, dar mai estompate, le suport, la 7:00 vine doctorul sa ma vada si sa imi spuna ca trebuie sa ma dau jos din pat, ma ajuta doua asistente, imi scot sonda, fac 2 pasi, durere mare, abia pot sa mai respir, nu pot merge asa pana la rezerva mea, ma duc cu un scaun cu rotile. Pe la 12:00 o rog pe o asistenta sa ma duca cu scaunul cu rotile la bb sa-l vad si eu, ajung acolo, o mogaldeata mica, nu imi vine sa cred ca e al meu! E asa linistit si zambaret! Asistenta de acolo imi spune programul de alaptat, din doua in doua ore, cu pauza intre orele 24:00-6:00. Program de armata, nu ma plang, dar abia ma tarai pe pereti pana acolo, nu mai vorbesc de datul jos din pat. In plus, trebuie sa ne prezentam si la spalaturi, cu urcat si coborat de pe masa groazei, de ce ne baga laolalta cu fetele care au nascut normal? Nu am inteles.... A treia zi doctorul ma anunta ca pot pleca acasa, ca totul e ok, si eu si copilul, eu nu, vreau sa mai stau o noapte, ma gandeam ca acasa e si mai greu, eu nu ma pot misca, cine are grija de bb cum trebuie? Si parca am presimtit ceva, peste noapte Bubu a facut o forma usoara de icter si a fost pus lampa 5 ore. A patra zi am plecat in sfarsit ACASA! Am avut noroc cu cea mai buna verisoara a mea, a venit sa stea cu mine si sa ma ajute timp de o luna. E foarte important sa ai ajutor la primul bb si mai ales dupa cezariana. Bubu are deja 2 luni acum, e un copil fericit, zambeste tot timpul, nu plange decat daca ii este foame sau ceva, colicii nu prea ne-au chinuit, in 2 luni ne-a durut burtica doar de vreo 3 ori, noaptea ne trezim doar o singura data de cand am trecut pe lapte praf, ca na, mami nu a avut laptic de ajuns, asta e, dar eu ma fac mare oricum, pentru ca mamii ma creste cu mult drag. Asta a fost povestea nasterii mele!
Raspunsuri
Ankussa spune:
Doamne, cat de mult ma regasesc in povestea ta, mai ales in prima parte, cea cu cariera si cu calatoriile. Si imi amintesc spunand acelasi proverb "cine are sa si-i creasca..." Cum e viata asta, acum nu pot sta mai mult de 2 ore departe de bimbocelul meu. Sa-ti traiasca baietelul si sa va bucurati de el.
Bluel spune:
Ankussa, multumesc la fel. Sa te bucuri de bimbocel! Nici mie nu imi vine sa-l las nici macar o ora. Ai dreptate, viata ni s-a schimbat, dar, categoric in bine! Cat despre calatorii, abia astept sa faca Bubu 1 an sa-l duc in lume.
Va pup!
Mami de Bubu/ Radu mic (19.08.2008)
AnnaBaby spune:
Bluel si eu m-am regasit in povestea ta, si la partea cu amanatul momentului "bebe" dar si la partea cu nasterea, doar ca eu am avut anestezie generala, si mi-am revenit chiar inainte de a fi gata operatia, iar durerile au fost prezente din primul moment Mi s-a parut infernal de greu, dar mai grea mi se pare nasterea naturala...Asta este, bine ca a trecut, de acum ne asteapta multe momente frumoase pe care sa le pastram in suflet, astea mai nasoale nu au loc acolo Iti doresc sa ai un bebe sanatos si sa te bucuri de el!
Anna de Ioana Maria
printesa noastra povestea nasterii
www.totsites.com/tot/ioana-maria" target="_blank">pagina mea web www.onetruemedia.com/shared?p=676cf86b3431cbc69b663e&skin_id=701&utm_source=otm&utm_medium=text_url" target="_blank">could this be love
jos kg!!!
Bluel spune:
AnnaBaby, multumesc pentru urari! Sa iti traiasca si tie printesa! Ai dreptate, cu toate neajunsurile cezarienei, nici acum eu nu as avea curaj sa nasc natural . Asta e, ceva ce se pare ca e atat de normal (doar se naste un bb la fiecare minut in lume), mie mi se pare cel mai barbar lucru.
Shose spune:
Ma bucur ca v'am citit povestea. Multe zile am stat cu gandul 'ce facetzi?' si daca a decurs totul ok.
bb mik si astept sa pui pozici cu el sa'l vedem.
Felicitari mamico!
Shose si Pipetzica (12.02.2008)
Poze
Sunt mare
Povestea Nasterii
Bluel spune:
Shose, multumesc pentru gandurile tale indreptate catre mine, se pare ca a fost un fel de telepatie, pt. ca in maternitate ma gandeam si eu la tine. Am venit acasa si sa stii ca de multe ori am vrut sa iti trimit PM, doar ca m-am puturosit, ....ca na, trecuse ce era greu pt. mine . In fine, sambata am avut botezul, a fost frumos, atat ceremonia de crestinare, cat si party-ul, am poze, doar ca nu stiu inca cum sa le pun aici . Ce face Pipetzica? Te pup!
Irina Pai sa vezi cum ar fi iesit daca o scriam in spital , dar pana la urma am decis sa descriu mai multe amanunte doar ca info pt. alte viitoare mamici care vor sa nasca prin cezariana la Filantropia. Oricum, scrisul a fost un fel de terapie pt. mine, am dezgropat si ingropat definitiv durerile mele, acum sint ca si noua, am uitat totul, am un baietel minunat pe care-l iubesc ca pe ochii din cap si caruia ma dedic total ...deocamdata .
gabitzam spune:
Sa-ti traiasca puiul mic, tizul Raducului meu Sa fiti sanatosi si sa va bucurati impreuna doar de ce va place
Cresterea copiilor este in parte bucurie, in parte razboi de guerilla
Bluel spune:
Gabi, scuze pt. intarziere, stii cum e cu bb mic.
Sa ne traiasca Raducii!!! Sper ca Mos Nicolae sa nu le aduca niciodata nuieluse!
vali_delide spune:
Bluel, sa-ti traiasca bubu mic, sa fie sanatos si sa va umple viata de fericire,asa cum doar un copil o poate face!
Marina_1609 spune:
citind povestea ta, mai ales partea a doua, parca ma vedeam pe mine...
felicitari, sa va traiasca bubu si sa va bucurati de el!
_
Marina de ANA SOFIA 05.08.08
POZE
Copil crescut din suc de morcovi