Rugaciune colectiva pentru a avea un copil (20)
Raspunsuri - Pagina 10
noce spune:
Reguli de aur pentru viitorii parinti
1. Iubiti-L pe Domnul Dumnezeu cu toata fiinta voastra, cu tot sufletul vostru, cu toata inima voastra si pe aproapele vostru mai mult decat pe voi insiva. Faceti-va din aceasta un tel si ii veti oferi copilului vostru tot ceea ce este mai bun.
2. Iubirea pentru Dumnezeu sa va fie cea mai autentica realitate, fericirea suprema, scopul principal; viata dumneavoastra, nasterea copiilor, o soarta reusita sunt doar mijloace pentru dobandirea acestei iubiri.
3. Este mai bine sa iubiti decat sa asteptati sa fiti iubiti. Este mai bine sa daruiti decat sa asteptati sa primiti.
4. Trebuie sa invatati sa va pastrati iubirea, bucuria si bunatatea in suflet indiferent de situatiile extreme prin care veti trece.
5. Tineti posturile, marturisiti-va si luati Sfanta Impartasanie inainte de conceptie si inainte de nastere, dar si in timpul sarcinii (este de dorit o data la patruzeci de zile). Purificarea sufletului si a trupului este benefica si necesara in luarea tuturor deciziilor (valabil pentru ambii parinti).
6. Cititi Sfintele Scripturi si meditati asupra lor. Este manualul educational cel mai bun atat pentru parinte, cat si pentru viitorul copil.
7. Fericiti veti fi daca veti constientiza si veti pune in aplicare "Fericirile" transmise de Mantuitorul Iisus Hristos prin Sfanta Scriptura.
8. Educatia primara spirituala - a "celor sapte ani de acasa" - este foarte importanta. Asigurati-va ca o aveti ca sa i-o puteti oferi copilului vostru (nu este o rusine sa recunosti ca nu stii, dar este o greseala sa ascunzi asta).
9. Eliberati-va de frica, eliminati framantarile si grijile, uitati regretele, acceptati tot ceea ce s-a intamplat si ceea ce se va putea intampla.
10. Constientizati intai cum se cuvine conceptul de familie, care va sunt respunsabilitatile in cadrul ei. Barbatul trebuie sa aiba in permanenta ca exemplu de comportament pe Mantuitorul Iisus Hristos, iar femeia pe Sfanta Sa Mama, Fecioara Maria.
11. Constientizati corect si complet importanta sacralizarii actului conceptiei, scopul acestuia (care in mod normal trebuie sa fie aducerea pe lume a unor fiinte benefice). Venirea pe lume a unui copil trebuie sa fie rezultatul unui act de iubire.
http://tt.lilypie.com/teJ4p3.png
noce spune:
Hera,
intradevar s-a intamplat o minune in viata voastra! Sa va protejeze in continuare Maicuta Domnului s-o cresteti frumos pe bebelina. Multumesc mult ca mi-ai spus povestea ta. Am fost si noi in vara la parintele Gherontie si ne-a dat binecuvantare pt bb (tot asa, frumos, cu mana Sfintiei Sale pe burtica si cu mainile noastre tinute strans lipite), dar dupa aceea au aparut problemele mele medicale si n-am putut sa "lucram" conform planului. Sambata asta vom merge iar la parintele, pentru ca ne este foarte drag locul. Noi acolo ne-am casatorit, acum 6 ani.
Pentru fetele interesate de calciu. Este o reteta veche: coaja de ou pisata bine (cu mixer, robot, rasnita, fiecare ce are pe acasa) - se ia cate o lingurita pe zi cu muulta apa. Nu prea putem spune ca e de dulce, e mai degraba ca un medicament. La fel, iau si polen dimineata o lingura de granule de polen cu muulta apa. Si acesta contine calciu:
Calciul exista in numeroase vegetale: griu, ovaz, nuca, aluna, migdala. morcov, varza, spanac, telina, cartof, ceapa, nap, precum si in polen.
La fel, dimineata pe stomacul gol iau cate o lingura-doua de miere (iarna e indicata cu zeama de lamaie), care contine calciu si multe alte vitamine si minerale:
Mierea este alimentul vietii. Dintre vitamine, cele mai importante sunt cele din complexul B si, in cantitati ceva mai mici, vitaminele C, A, D si K. La randul lor, mineralele, prezente in miere intr-o forma usor asimilabila de catre organismul uman, sunt foarte numeroase, variind in functie de tipul de miere: potasiu, calciu, magneziu, fosfor, la care se adauga cantitati extrem de mici de seleniu, crom si iod.
http://tt.lilypie.com/teJ4p3.png
caciantoni spune:
Despre rugaciunea mintii si a inimii si despre cum aceasta rugaciune a mintii si a inimii nimiceste demonii si-i arde neintarziat.
Binecuvinteaza, parinte!
Domnul nostru Iisus Hristos spune in sfanta si dumnezeiasca Sa Evanghelie: “Cel care crede in Mine, rauri de apa vie vor curge din pantecele lui”. Oricine doreste, asadar, sa iasa din inima lui ca dintr-un izvor nesecat aceasta apa vie a Sfantului Duh, sa se nevoiasca sa dobandeasca in inima sa rugaciunea mintii si a inimii, adica aceasta: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma”, pe care sa o spuna o data cu fiecare respiratie. Cel care doreste sa aiba totdeauna in inima sa aceasta rugaciune sa asculte mai intai despre pregatirea de care este nevoie inainte de a o spune, apoi sa asculte si felul in care trebuie sa o spuna.
Deoarece Imparatul Ceresc, Domnul nostru Iisus Hristos, curat fiind si mai presus decat orice curatenie, nu intra la intamplare in inima murdara, nesocotita si nepregatita, pentru ca se spune: “In inima nesocotita Dumnezeu nu va intra, iar de va intra, grabnic va iesi”. Ci intra in inima socotita, pregatita si curata. Ascultati pe proorocul David, care zice despre aceasta pregatire a inimii astfel: “S-a pregatit inima mea”, apoi “Voi slavi si voi canta in slava mea”, ceea ce arata ca mai intai trebuie sa ne pregatim inima curata pentru primirea lui Hristos si, dupa ce il primim in inima pe Hristos, putem sa spunem rugaciunea si sa o avem fara incetare in inima noastra, bucurandu-ne si veselindu-ne, dupa cum spune Apostolul: “Strigand si cantand in inima noastra Domnului”.
Iar pregatirea inimii este aceasta: postul permanent, chinuirea si ostenirea fara masura a trupului, umilirea excesiva. Pentru ca, pe de o parte, postul neincetat curateste trupul postitorului de lucrarea si de materia poftei celei rele, pe de alta parte ostenirea trupului mordfica zvacnirile necuviincioase ale carnii, iar umilirea exagerata aduce rugaciunea si devine, intr-un anume fel, ca o prevestitoare a acesteia. Precum steaua de dimmeata ne arata si ne vesteste ca peste putin timp va rasari soarele stralucitor, care odata rasarit va lumina cu razele sale lumea intreaga, tot asa si umilinta binevesteste celui ce se pregateste vestea cea buna a mangaierii si-i aduce la cunostinta ca din clipa in clipa rugaciunea va sosi in inima lui. Odata venita rugaciunea, aceasta va lumina sufletul si inima si mintea cu razele luminoase si stralucitoare, care izvorasc in chip sensibil din numele lui Hristos.
Iar daca mintea este luminata, atunci omul distinge ceea ce este folositor pentru suflet de ceea ce este vatamator. Si precum cel care merge noaptea avand cu sine o lumina vede drumul si nu rataceste, tot asa si cel care isi lumineaza mintea cu lumina adevarata a lui Hristos distinge drumul adevarat si drept care-l duce la Hristos de drumul cel amagitor si ratacitor care-l duce la pieire si la diavol.
Asadar, dupa ce se pregateste cineva dupa cum am spus sau chiar si mai mult decat atat, adica cu si mai multa osteneala, omoradu-si patimile prin nevointa sa-si adune mintea sa de la risipirile spre lucrurile exterioare si, aplecandu-si capul pana la nivelul pieptului, sa incerce sa gaseasca locul care se afla la mijlocul pieptului si acolo, inlauntru, cu toata atentia, ca un pazitor sau ca o santinela, sa inceapa a spune rugaciunea cu putina sfortare si cu putina zdrobire de inima, fara sa o rosteasca si fara sa-si miste limba, ci sa o spuna din adancul inimii, dupa cum se spune: “Din adancuri am strigat catre Tine, Doamne, Doamne, auzi glasul meu”. De asemenea, atunci cand spune rugaciunea in felul acesta sa-si tina putin respiratia.
In plus, in acele momente, mintea lui trebuie sa nu se desprinda nicidecum de locul unde se spune rugaciunea.
Si daca incepe sa se incalzeasca locul unde se spune rugaciunea, atunci sa spuna rugaciunea din ce in ce mai tare, dupa cum se spune: “Vor merge din putere in putere”. si, spunand astfel de multe ori rugaciunea, incepe sa doara inlauntrul pieptului, acolo unde se spune rugaciunea cu zdrobire de inima, iar rugaciunea incepe de la sine sa fiarba in inima, adica in adancul fiintei, iar intelesuri dumnezeiesti si duhovnicesti izvorasc ca dintr-un izvor nesecat;
Din acest moment este clar ca Hristos a venit si a salasluit in acea inima, dupa cum a spus Hristos insusi in dumnezeiasca si sfanta Sa Evanghelie: “Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu acolo voi fi si Eu in mijlocul lor”, adica acolo unde sunt inima, mintea si atentia adunate toate la un loc si cerceteaza in comun si cu evlavie numele Meu, acolo, voi fi si Eu. Si iarasi spune Mantuitorul: “Eu si Tatal Meu vom veni la el si Ne vom face salas intru el”. De acum inainte rugaciunea se va spune cu usurinta deoarece, precum fierul inrosit bine in foc este prelucrat cu usurinta, si precum un om care doreste sa arda un cuptor nu poate sa-1 aprinda si sa-l arda dintr-o data, ci putin cate putin, pana cand se va arde pe dinauntru, si abia atunci, asezand lemnele in gura cuptorului, focul le cuprinde deodata si le inghite, tot asa se intampla si in inima omului. Dupa ce inima este aprinsa de focul Sfantului Duh, atunci spune rugaciunea cu multa caldura si cu multa usurinta.
Dupa incetarea rugaciunii silite si cu zdrobire de inima, omul isi vine in fire si isi cunoaste foarte bine propria fiinta, adica ia aminte si mediteaza la gandurile si amintirile pe care le avea inainte de a-si zdrobi inima cu rugaciunea si le afla pe toate ca fiind capcane, buruieni, centre si inventii ale diavolului. Acest lucru il intelege si mai bine din ceea ce urmeaza. Deoarece, de indata ce incepe sa-si zdrobeasca inima sa cu rugaciunea staruitoare, dispar imprastiindu-se ca fumul intelesurile acelea necurate si ingamfate care il faceau mai inainte sa se indreptateasca pe sine si sa se creada mare si tare pentru nimic.
Atunci se implineste in acesta cuvantul care spune: “Vazut-am pe cel necredincios falindu-se si inaltandu-se ca cedrii Libanului. Si am trecut si iata nu era si l-am cautat pe el si nu s-a aflat la locul lui”. Si daca se va duce si va pieri definitiv din inima lui acea amagitoare indreptatire de sine, atunci se va vede pe sine nu numai gol de orice virtute, ci si pacatos si sarman ca un vames.
Acest lucru este aratat si de parabola Mantuitorului Hristos despre fariseu si vames. Atata timp cat inima omului nu se zdrobeste cu rugaciunea, omul se indreptateste pe sine si se socoteste drept si sfant, precum facea fariseul. Dar daca isi va zdrobi inima inlauntrul sau cu suspinul rugaciunii, inima se smereste si se socoteste pe sine asemenea vamesului.
Atata timp cat omul are o inima netaiata imprejur, care se indreptateste pe sine necontenit, daca intra in biserica, nu-i va veni nici un fel de gand pios, nici vreo evlavie adevarata pentru Dumnezeu sau pentru cele sfinte, nici vreun dor ceresc, ci sta in biserica numai cu trupul, ca un pom uscat, care fiind neroditor trebuie sa fie taiat si aruncat in foc, dupa spusele: “Acum securea sta la radacina pomilor; deci orice pom care nu face roada buna se taie si se arunca in foc”. Pentru ca rugaciunea unui astfel de om nu are caldura inimii, ci se face numai cu cuvantul uscat si cu gandul rece. Rugaciunea lui ii va fi spre judecata si spre osanda, cum s-a intamplat cu fariseul. Pe cel care, insa, are inima lui smerita si zdrobita de staruinta rugaciunii, de indata ce vrea sa intre in biserica il cuprinde o adevarata si vie evlavie pentru Dumnezeu si pentru cele sfinte. Si il cuprinde atat de mult acea evlavie dumnezeiasca, incat si el insusi intelege lucrarea ei, de oarece i se pare si este convins ca nu se afla in aceasta biserica pamanteasca, ci ca se afla in Ierusalimul cel de sus, in slava aceea dumnezeiasc, unde împăratul tuturor este slăvit si prealăudat de miriade si miriade de ingeri dumnezeiesti. Atunci, de bucurie si de evlavie, curg si alearga din ochii lui rauri de lacrimi calde, care il curatesc de tot pacatul, dupa cum se spune: “Spala-ma-voi si mai alb decat zapada ma voi albi”.
Pe langa aceasta evlavie il inconjoara si il cerceteaza si un alt har, adica o data cu lacrimile vine la acesta si o alta mangaiere dumnezeiasca, care nu se vede cu ochii trupesti, dar se vede foarte clar cu ochii mintii cum coboara lin din cer, ca roua peste capul lui, precum roua profetului Ghedeon. Si de pe cap se revarsa peste tot trupul si raspandeste mireasma, sfintindu-l. De aceea spune Scriptura: “Binecuvantat este Dumnezeu Cel ce varsa Harul Sau peste preotii Sai, ca mirul ce se coboara pe cap, pe marginea vesmintelor lui”. Din pricina aceasta trupul lui devine usor si se umple de toata mangaierea si dulceata duhovniceasca.
Prin urmare, primeste o instiintare de la acest har ca s-a impacat cu Dumnezeu si spune impreuna cu profetul: “Auzului meu vei da bucurie, bucura-se-vor oasele mele cele smerite”, adica “multumesc, Doamne, ca m-ai instiintat si mi-ai dat sa inteleg prin acest semn al Harului Tau ca m-ai iertat pe deplin de toate pacatele mele si am fost mangaiat eu, netrebnicul robul Tau, pentru ca atat de mult ma umilise pacatul meu, incat alergam intotdeauna in ascunzatoare si oasele mele tremurau de frica iadului.”
Inca si alte multe cuvinte ale Sfintei Scripturi vin in gura lui in ceasul acela, care arata ca Dumnezeu a primit pocainta lui si rugaciunea lui, precum se spune: “Duhul umilit, inima infranta si smerita, Dumnezeu nu o va urgisi”.
Dar nu numai acestea sunt cele de care se bucura un astfel de credincios, ci inca si multe alte intelesuri ceresti si dumnezeiesti ies din inima lui. Deoarece a fost dezlegat si risipit norul intunecos al pacatului de catre luminarea rugaciunii mintii si cugeta armonia cuvantului sfant care spune: “Le-a deschis lor mintea ca sa inteleaga Scripturile” si “Cel ce crede in Mine, rauri de apa vie vor curge din pantecele lui” (Ioan 7, 38); deoarece inima omului clocoteste de intelesuri dumnezeiesti, iar gura lui vorbeste in parabole, precum se spune: “Deschide-voi in pilde gura mea, spune-voi cele ce au fost dintru inceput” (Psalm 77, 2). In clipa aceea inima este in intregime foc, pentru ca s-a aprins in inima lui focul, despre care spune Hristos: “Foc am venit sa arunc pe pamant, si cat as vrea sa fie acum aprins!” (Luca 12, 49). Atunci, in ceasul acela, omul acesta ceresc, care este aprins de lucrarea Sfantului Duh, hotaraste in sine ca de acum inainte sa pazeasca nestricate toate poruncile lui Hristos, dupa cum spune si profetul David: “Juratu-m-am si m-am hotarat sa pazesc judecatile dreptatii Tale” (Psalm 118, 106). Acest har fierbinte si izvorator de viata al iubirii dumnezeiesti s-a dat acestuia pe masura stradaniilor pe care le-a depus in timpul rugaciunii.
Caci, daca se va ruga cineva dupa cum am spus timp de o jumatate de ora, si lucrarea harului rugaciunii inimii ramane aproape o jumatate de ora in ziua aceea, sau cel mult o zi intreaga, dar nu mai mult. Deoarece, precum fierul, cand este scos de catre fierar din foc, este inrosit si arde asemenea focului, dar daca sta mai mult timp in afara focului, incepe putin cate putin sa-si piarda puterea de ardere, ajungand iarasi la raceala si aspectul lui dinainte, tot asa si omul, cand spune rugaciunea cu silinta si zdrobire de inima, se aprinde de lucrarea Duhului Sfant si face sa izvorasca din inima apa cea vie a intelesurilor dumnezeiesti; dar de indata ce inceteaza rugaciunea, inceteaza si izvorul intelesurilor dumnezeiesti.
Aceasta se savarseste din iconomia lui Dumnezeu, pentru ca omul sa nu neglijeze rugaciunea, gandind ca, o data ajuns acolo, nu mai trebuie sa se roage asa cum am spus la inceput, si pentru ca sa nu mai cada iarasi in patimile cele dinainte ale pacatului sau in altele mai mari si mai rele. Deoarece spune: “Si cand duhul necurat a iesit din om, umbla prin locuri fara apa, cautand odihna si nu gaseste. Atunci zice: «Ma voi intoarce la casa de unde am iesit»; si venind, o afla golita, maturata si impodobita. Atunci se duce si ia cu sine alte sapte duhuri mai rele decat el si, intrand, salasluiesc aici si se fac cele de pe urma ale omului aceluia mai rele decat cele dintai» (Matei 12, 43-45).
De aceea este nevoie ca sa se roage mereu omul si rugaciunea lui sa se faca neintrerupt, dupa cum ne porunceste si Apostolul Pavel, spunand: “Rugati-va neincetat” (1 Tes. 5, 17), “ca sa nu cadeti intru ispita” (Matei 26, 41). Sa se roage cineva neincetat, dar nu totdeauna cu silinta si zdrobire de inima, dupa felul in care am spus, deoarece acest lucru este aproape cu neputinta. Sa se roage insa neincetat, dar si in alt fel. Adica, dupa ce se roaga cu silire si cu zdrobire de inima si incepe a-l durea pieptul inlauntru, in locul unde s-a lucrat rugaciunea staruitoare, si nu mai primeste locul acesta mai multa silire, atunci sa se roage fara silire si fara zdrobire de inima, ci intr-un fel mai linistit, masurat si odihnitor, pana cand se va vindeca si se va odihni locul acela ranit din piept.
Dupa ce se va odihni si vindeca, sa inceapa din nou stradania rugaciunii celei zdrobitoare de inima ca mai inainte, cu silire. Iar mintea sa fie treaza si sa pazeasca neincetat inima de atacurile diavolului. Si cand diavolul vrea sa navaleasca, de indata mintea sa trezeasca si sa zdrobeasca inima cu rugaciunea din ce in ce mai puternic, pana cand il va durea inima; atunci fara intarziere atacul diavolului va disparea ca norul purtat de vant.
Pentru om este lucru cu neputinta sa alunge si sa nimiceasca atacurile diavoluiui in alt fel din inima lui decat prin rugaciunea aceasta staruitoare a inimii, pe care, daca o neglijeaza, este in pericol de a ajunge la moartea sufleteasca, dupa cum am spus mai inainte. Acest lucru il arata si cantarea sfintei Biserici a lui Hristos cand spune: “Daca dreptul cu greu se mantuieste, pacatosul unde se va arata?” Deci, precum diavolul, vrajmasul nostru cel fara de mila si neimpacat, lupta impotriva noastra in multe chipuri pana in ceasul mortii, la fel si noi sa-i stam impotriva cu numele lui Hristos, pana la ultima noastra suflare.
Cum ca acest fel de rugaciune alunga din inima noastra si nimiceste patimile si diavolii care ne razboiesc prin mijlocirea patimilor noastre, asculta, o, frate, si o vedenie a Parintilor:
Un frate oarecare, rugandu-se odata in chilia lui cu zdrobire de inima si multa silinta, suspinand la fiecare rugaciune, a avut o vedenie si a vazut multimi nenumarate de demoni, dintre care unii erau ca niste caini, altii ca zebrele, altii ca niste capre, altii ca vulpile si ca alte fiare (spuneam ca patimile oamenilor sunt numeroase si diferite). Acesti demoni acopereau o mare suprafata cu numarul lor, deoarece fiecare tagma era mare la numar. Iar fratele, vazandu-i, nu s-a tulburat, ci cu tot curajul si multa nadejde in Stapanul Hristos, deoarece in ceasul acela clocotea inlauntrul lui rugaciunea si inima lui era ca para de foc, s-a napustit asupra demonilor ca un leu furios, pentru a-i birui nu cu arme sensibile si vazute, ci cu arme nevazute si invincibile, cu numele lui Hristos adica. Pentu ca, ajuns in fata lor, a inceput sa spuna din adancul inimii: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma”. Si atat de tare isi silea si zdrobea inima cu numele lui Hristos, incat cu putin inima nu a plesnit si nu a iesit din locul ei. Cum spunea o data in felul acesta “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma”, vedea cum prindea cate un diavol si-l arunca foarte departe de locul unde era. Si iarasi spunand rugaciunea cu putere, arunca un altul… Si facand asa a reusit sa-i alunge pe cei mai multi cu numele lui Hristos; (spunem ca s-a eliberat de cele mai multe patimi prin Harul lui Hristos). Insa, cativa dintre acei diavoli, indaratnici si rai, nu au plecat din locul acela, ci privindu-l pe frate cu ura si salbaticie ii spuneau: “Noi nu plecam nicidecum din acest loc, deoarece acest loc este locuinta a noastra veche”, adica sunt cateva patimi care, pentru ca s-au invechit, cu multa greutate pot fi alungate.
Atunci fratele, auzind cuvantul acesta, s-a suparat tare si din multa lui suparare a aflat un fel de rugaciune a mintii mult mai inalta, foarte rara si nespus de grea. Voind sa-si sileasca si mai mult inima cu “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma”, intr-un anume fel inima lui se facea in intregime rugaciune, una cu rugaciunea; dupa aceasta mai presus de fiinta infrangere a inimii scotea din adancul sau un fel de suspin greu, dupa cum spunea profetul David: “Din suspinul inimii mele” si din prea multa silinta si din nemasurata suparare, fratele era aproape sa-si dea sufletul. Dar cand sfarsea acel suspin adanc si greu, demonii care mai inainte erau salbatici si de nebiruit fugeau de la fata fratelui, ca si cand i-ar fi urmarit o sabie de foc. Si, cum mi se pare, fratele voia sa spuna cuvantul acela al Scripturii, care spune: “Si cu suspinurile din adanc ai facut sa rodeasca insutit durerile”. Deoarece cu cat mai din adanc scotea suspinul din fiinta sa cu durerea inimii, cu atat nimicea, pe acei demoni stapanitori, si cu cat ii nimicea, cu atat rodea rod insutit.
Dupa ce a curatat fratele tot locul acela de demoni, si-a ridicat capul si a vazut la departare de sine ca la o aruncatura de piatra si chiar mai putin pe diavolii alungati, care stateau si se uitau inapoi cautand sa afle timp potrivit pentru a se intoarce la locul de unde fusesera alungati. (Spunem ca atunci cand patimile vor fi dezradacinate din inima cu silirea cea mai presus de fire a rugaciunii inimii, atunci se va pastra numai in minte amintirea lor; si daca se intampla sa lipseasca pentru o clipa frica de Dumnezeu si rugaciunea din om, atunci patimile inviaza din nou si se innoiesc). Iar fratele, voind sa-i alunge si de acolo, s-a asezat ca pe un scaunel si, aplecandu-si capul pana la genunchi, se ruga precum se ruga oarecand vazatorul-de-Dumnezeu Moise, cand L-a auzit pe Dumnezeu spunandu-i: “Moise, Moise, de ce strigi catre Mine?” Rugadu-se deci si fratele cu mintea in acelasi fel, iata ca iesea din gura lui cand foc, ce ajungea pana la locul unde erau demonii, cand ca un fel de gloante, ce ieseau din gura fratelui ca dintr-o pusca, cu atata viteza impotriva demonilor, incat pe multi i-au nimicit. Iar cand fratele spunea rugaciunea, si cu mai multa putere, se facea ca ies din gura lui ca niste ghiulele de tun care ucideau dintr-o data mai multi demoni, chiar pe cei mai puternici dintre ei. Cand spunea rugaciunea fara multa silinta, ieseau si acestea mai mici, dar puternice, si loveau pe demonii mai mici. Vazand acestea, fratele si-a venit in fire si, iata, a inteles ca rugaciunea clocotea in inima lui precum fierbe si clocoteste apa in cazanul pus pe foc.
La fel si un alt frate, rugandu-se odata cu mintea, a ajuns la aceasta vedere duhovniceasca: a vazut demoni multi ca nisipul marii cu chip de soldati, care se napusteau asupra fratelui cu multa ura, ca sa-l nimiceasca de pe fata pamantului. Atunci acesta s-a infricosat de asaltul napraznic al demonilor si a fugit intr-o biserică, cerand ajutor Mantuitorului Hristos si Maicii Domnului. Si cum a intrat in biserica, iata, vede pe Mantuitorul si pe Maica Domnului ca vii in icoanele imparatesti, sezand amandoi ca doi imparati preaslaviti pe tronurile slavei.
Si indreptandu-si de indata privirea spre Domnul Hristos, il vazu pe Acesta plin de bucurie si de frumusete, precum se spune: “Frumos cu frumusetea cea de la fiii oamenilor”. Pe langa acea frumusete de negrait si minunata a fetei Sale dumnezeiesti preacurate, mai era imbracat si cu alta slava si de o lumina mai curata si mai stralucitoare decat lumina soarelui, precum spune: “intru stralucire si in mare podoaba Te-ai imbracat. Cel ce Te imbraci cu lumina ca si cu o haina”. (Psalmul 103, 2). Fratele nu putu sa mai priveasca la Hristos, precum nu mai poate cineva sa priveasca a doua oara la soare, pentru ca ochii lui erau orbiti, ci numai I se inchina si saruta preacurata Lui mana dreapta, cu cutremur si cu bucurie, precum spune: “Se bucura cu sufletul si se cutremura cu mana”. Se indrepta apoi fratele si spre Preasfanta Fecioara, i se inchina, saruta mana sa feciorelnica si preacurata, indraznind sa-si ridice ochii si sa priveasca preasfanta ei fata. Lumina si slava Domnului Hristos semanau cu lumina si slava Preasfintei Fecioare cat seamana lumina fulgerului cu cea a soarelui. Adica slava Preasfintei Fecioare era putin mai blanda privirii, asa incat fratele, indreptandu-si pentru a doua oara privirea spre preacinstita ei fata, ochii lui nu au orbit, asa cum nu orbesc atunci cand se uita putin la un fulger.
Domnul nostru Iisus Hristos statea ca pruncul odihnindu-Se pe bratul sfant al Preacuratei ca pe un tron de heruvimi, iar Preasfanta Fecioara il privea pe fratele cu privire milostivitoare si preadulce. Preadulcele Iisus era atat de frumos si placut la vedere intru toate, si atata slava imprumuta Preasfintei Fecioare cu imparateasca Lui asezare in bratele ei, si atat de mult se potrivea Cel preacurat cu cea preacurata, Cel nepatat cu cea nepatata, Domnul si Stapanul cu Doamna si Stapana, Cel prealaudat cu cea prelaudata, Cel preacinstit cu cea preacinstita, Cel preafeciorelnic cu cea preafeciorelnica, adica Iisus cu Fecioara Maria, cum se potriveste mireasma trandafirului cu frumusetea acestuia. Domnul Iisus privea la fratele cu multa dulceata si cu negraita iubire. Si iarasi, asa cum este cu neputinta ca cel care tine in mana un trandafir si il miroase, sa nu se bucure de frumusetea lui si sa nu se impartaseasca de mireasma lui, tot asa si fratele, privind pe Mantuitorul Hristos si pe Maica Domnului si privit fiind de Acestia, era cu neputinta sa nu se impartaseasca de Harul Lor si sa nu se bucure de mangaierea Lor. Atunci, luand curaj de la privirea cea blanda a Preasfintei, fratele a strigat catre ea: “Preasfanta Fecioara, Preacurata, Maica Domnului meu, Stapana mea preadulce, cum sa scap de demonii care ma urmaresc?” Iar Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, izbavitoare celor ce scapa catre ea, raspunzand fratelui, i-a zis: “Cu numele Fiului meu si cu numele meu sunt biruiti si nimiciti demonii cei ce s-au lepadat”. De indata, fratele a facut inchinaciune, a iesit din biserica si a inceput sa spuna din inima: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma” si “Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, bucura-te ceea ce esti plina de har, Marie”. Iar demonii, fara intarziere, au fugit neputinciosi si au pierit din fata fratelui.
La fel si alt frate, lucrator si acesta al rugaciunii mintii si a inimii, a ajuns la aceasta vedere. I s-a aratat ca s-ar fi aflat sub tartar, acolo unde este locuinta tuturor demonilor. Acolo a vazut o cetate foarte puternica. Pe dinlauntru acea cetate era plina de un intuneric gros si aproape pipaibil, despre care spune si Mantuitorul: “Acolo va fi intunericul cel din afara”, deoarece nici o raza de lumina nu patrunde acolo, pentru ca se află in inima pamantului, unde Domnul Atottiitorul a hotarat sa locuiasca demonii in veacuri nesfarsite. De aceea si cuvantul profetului spune: “Intra-vor in cele mai de jos ale pamantului”. Iar portile cetatii aceleia erau mari si puternice, fiind pazite de cativa demoni infricosator de urati.
Inauntrul cetatii locuiau demoni fara de numar, toti avand aripi. Unii dintre ei ieseau din cetate zburand ca vrabiile, altii intrau in cetate ca albinele in stup. Fratele statea intr-un loc, langa drum. Era aplecat, fruntea lui sprijinindu-se pe genunchi, trupul lui fiind arcuit ca un pod, iar pieptul lui adancit ca o bolta.
Asa fiind asezat, fratele spunea din inima cu durere si cu multa silinta “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma”. Si spunand astfel rugaciunea, la fiecare rugaciune iesea din gura lui ca o flacara aprins care se indrepta catre un demon si-i ardea aripile, picioarele, mainile si parul, incat demonul respectiv ramanea nemiscat intr-un loc ca un bustean sau ca un purice parlit. Deoarece, atunci cand este parlit, puricele nu se mai poate misca. Spunand inca o data rugaciunea fratele, un alt demon era ars, dintre cei care erau ajunsi de flacara rugaciunii, pentru ca demonii ieseau si intrau cu mare viteza, precum vantul.
Rugandu-se fratele astfel mult timp, a reusit sa arda multi demoni, care alcatuiau in fata portilor iadului o gramada mare. Demonii care erau inlauntru vedeau ca dispar demonii aceia, vedeau si sabia de foc a rugaciunii inimii care ii nimicea, dar de unde venea aceasta nu puteau vedea, pentru ca numele lui Dumnezeu ii ametea precum ameteste fumul albinele. Atunci au mers si au spus cele intamplate diavolului care era mai mare peste ei, cel numit satana, care, afland de nenorocire, s-a tulburat foarte tare, dar se temea sa iasa din cetate pentru a nu pati si el la fel. Si-a scos insa capul lui necurat pentru a vedea din ce loc vine sabia de foc. Aplecandu-se astfel, flacara de foc a rugaciunii inimii l-a atins in fata, arzandu-l. Acesta s-a tras repede inauntru, inchizand si portile iadului.
Iar fratele, venindu-si in fire si cugetand la cele intamplate, se bucura de nimicirea demonilor, slavind si multumind Domnului nostru Iisus Hristos, Care a dat atata har si putere celor care il iubesc din tot sufletul si il cheama din adancul inimii. Acestuia se cuvine slava si puterea in vecii vecilor. Amin.
"Doamne intoarce-i la bunatate si la rugaciune pe toti vrajmasii mei." (Parintele Gherontie Puiu - Manstirea Caraiman)
caciantoni spune:
PUTEREA SFINTEI LITURGHII
In urma cu trei ani am primit o scrisoare din ora#351;ul Katerini in care se afla un pomelnic. Am luat legatura cu persoana respectiva si, printre altele, mi-a spus ca are un copil de cinci ani, dar ca sotia lui nu mai poate ramane insarcinata. Cu toate ca a fost pe la diferiti medici si a urmat tot felul de tratamente nu s-a rezolvat nimic. M-a rugat sa-i pomenim la Sfanta Liturghie.
I-am pomenit timp de 40 de zile, dupa care primesc un telefon de la el, spunandu-mi, plin de bucurie, ca sotia lui a ramas insarcinata.
Dupa cateva zile m-a sunat din nou, spunan-du-mi ca are un prieten care este casatorit de cativa ani, dar nu poate avea copii. Mi-a dat numele lor si i-am pomenit si pe ei la 40 de Liturghii. Cu ajutorul Maicii Domnului a ramas si sotia prietenului insarcinata.
La timpul cuvenit sotia lui a nascut o fetita si i-au pus numele Stela-Maria, apoi la scurt timp a nascut si sotia prietenului sau, tot o fetita, si i-au pus numele Ana-Maria.
Dumnezeu i-a binecuvantat din plin, deoarece amandoua sotiile au ramas iar insarcinate, nascand cate un baietel; primul numindu-l Dimitrie, iar pe al doilea Petru. Mare este credinta acestor oameni!
In legatura cu Sfanta Liturghie pot sa spun ca are o mare putere, deoarece multi oameni au primit ajutor de la Dumnezeu dupa ce au fost pomeniti, unii vindecandu-se chiar de cancer! Spunea un sfant ca prin Sfanta Liturghie sunt ajutati si cei care au murit, caci mii de suflete se scot din iad si se duc in rai prin pomenirea la dumnezeiasca slujba!
Povestiri Duhovnicesti - Monah Pimen Vlad
"Doamne intoarce-i la bunatate si la rugaciune pe toti vrajmasii mei." (Parintele Gherontie Puiu - Manstirea Caraiman)
Hera25 spune:
Noce exact asa ne-a facut si noua parintele Gherontie si a ajutat sunt sigura. Iti urez multa sanatate si o minune de bebelus in viata voastra.Sa va ajute Dumnezeu.
38+5 zile 
Lorena Elena
caciantoni spune:
Doamne ajuta!
Fetelor am gasit pe net niste povestiri despre Icoana Facatoare de Minuni a Maicii Domnului din Malevi... pe mine m-au impresionat f. mult... vi le scriu mai jos...
MINUNILE DE LA MALEVI
Undeva în zona Peloponezului, mai sus de Tripoli, se afla Manastirea Malevi, de maici, foarte frumoasa, care are o icoana cu Adormirea Maicii Domnului, zugravita de Sfantul Apostol Luca. Aceasta icoana este izvoratoare de mir si face foarte multe minuni. In anul 1964, cu douazeci de zile inainte de a incepe sa izvorasca mir, a iesit o mireasma foarte puternica, incat s-a umplut toata zona manastirii. Maicile erau oarecum inspaimantate, nestiind la ce sa se astepte. Pe 17 aprilie, in Vinerea Acatistului, au aparut primele picaturi de mir. Au fost vazute de Maica Teoninfi si de inchinatorii care se aflau in biserica, iar Duminica, dupa Vecernie, a inceput sa curga mirul din belsug. Iesea pe gura Maicii Domnului care se deschidea si se inchidea. Cand o deschidea, curgea ca de la robinet, iar cand o inchidea, se oprea. Mirul trecea prin geamul icoanei ca si cum nu ar fi existat. Suportul icoanei se umpluse de mir, care era de culoarea cerului, un albastru deschis, dar mireasma era mereu aceeasi. In ziua urmatoare au aparut din nou picaturi, care se prelingeau in jos, pe geam, si aveau culoarea diamantului. Apoi a inceput sa curga de mai multe ori pe zi si culoarea era ca aurul, dupa cum este si astazi, fara sa-si mai schimbe culoarea. Curgea foarte mult mir, incat maicile au adunat o jumatate de borcan si l-au inchis bine, dar a doua zi nu se mai afla nimic in borcan. Uneori curgea asa mult ca ajungea jos si se prelingea pe marmura. Maicile puneau vata si-l adunau, apoi il imparteau la credinciosi. Lumea venea din ce in ce mai mult.
A venit si politia, a scos lumea afara, au incuiat biserica si au ramas numai ei inauntru. Cand au iesit, unul din politai povestea ca pe cand stergea icoana, Maica Domnului a aruncat mir pe fata lui. Atunci el a zis: „Cred, Preasfanta mea!”.
Au venit si de la Mitropolie, au scos icoana din rama, au sters-o si s-au incredintat si ei de minune.
Mirul curge pana in ziua de azi, dar nu tot timpul, iar maicile il aduna cu vata si-l impart la credinciosi.
S-au facut si se fac minuni in toata lumea. S-au vindecat oameni de toate bolile, la care medicii nu mai acordau nici o sansa.
Povestea o calugarita ca, odata, a simtit prezenta Maicii Domnului in manastire timp de cincisprezece zile. O simtea atat de aproape, de parca ar fi putut s#259; o ating#259;. Alt#259;dat#259;, pe când s-a întins pe pat s#259; se odihneasc#259;, fiind foarte obosita, a auzit o voce zicandu-i: „ridica-te”, si a simtit mireasma mirului atat de puternica, incat a patruns in interiorul ei. Atunci ea a raspuns: „Sunt foarte obosita!”. Asa s-a intamplat si a doua oara, iar a treia oara a simtit o mana nevazuta care a apucat-o si a aruncat-o in mijlocul camerei, pe podea. Atunci s-a ridicat si s-a dus la maica ce avea cheile bisericii si i-a zis: „Mergem la Maica Domnului!”. „Nu-mi miroase a mir”, a raspuns aceea, dar a insistat si i-a zis ca „este porunca Maicii Domnului”. S-au dus la biserica si ce sa vada: mirul curgea asa de mult ca ajunsese pe podea, apoi au intors suportul cu icoana si mirul tasnea asa de tare ca ajungea pana pe perete si se prelingea in jos. Tot mirul a fost adunat cu vata.
Aceeasi maica povestea ca odata a simtit ca o urmareste diavolul si, intrand in chilie, s-a asezat pe pat, iar diavolul s-a asezat alaturi de ea. Atunci a auzit vocea Maicii Domnului venind dinspre biserica, zicandu-i: „Fa-ti rugaciune, ca te urmareste duhul necurat!”. Atunci s-a sculat si a inceput sa se roage, facandu-si semnul crucii, iar diavolul s-a ridicat si el de pe pat, i-a apucat mana si a lovit-o peste obraz, facandu-se nevazut. Dupa ce a adormit a vazut un tanar stralucitor care i-a zis: „Nascatoarea de Dumnezeu locuieste aici!”.
Altadata a aparut pe icoana mirul sub forme de litere si scria: IC. XPOC, adica Iisus Hristos, dupa cum este scris pe schima.
Mirul a aparut in mai multe chipuri: sub forma de tron, de biserica, de parca ar fi fost pictat de o mana omeneasca. Un meserias vazand aceasta minune s-a speriat si a devenit un om credincios.
Odata, o maica ce era paraclisiera, s-a dus mai repede sa deschida biserica. Fiind inca noapte, a vazut usa intredeschisa si inauntru lumina multa si o maica umbland prin biserica. S-a intors la chilie, socotind ca a deschis cealalta paraclisiera, caci erau doua. Cand a ajuns la chilie, a gasit-o pe cealalta maica dormind. A trezit-o si apoi s-au dus impreuna la biserica gasind usa incuiata, iar in biserica intuneric. A venit si un crestin care dormise in manastire si le-a intrebat pe maici daca acum deschid biserica, zicand ca el s-a trezit putin mai devreme si a vazut lumina multa in biserica si a auzit cantari foarte frumoase si se gandise ca poate au inceput maicile slujba fara sa fi auzit el cand s-a tras clopotul.
*
Intr-o zi, doua maici se aflau la robinetul din spatele sfantului altar si se spalau pe maini. Privind in vale, au vazut o maica urcand treptele. Se gandeau ca poate o fi maica Agnia. Intre timp, maica ajunsese aproape de ele si le-a privit. Au vazut ca fata ii stralucea. Dupa ce le-a privit cateva clipe, s-a facut nevazuta. Vazand aceasta, maicile s-au speriat si au fugit la chilie. De atunci nu au mai indraznit sa se spele la robinetul respectiv.
*
Un inchinator pe nume Atanasie, fiind bolnav, tocmai coborase din autocar si a vazut o frumoasa monahie care s-a apropiat de el cu blandete si i-a zis: „Nu-ti fie frica! Te vei face bine!”. Dupa aceea, s-a facut nevazuta si, intr-adevar, minunea s-a facut in clipa aceea, ca s-a vindecat de boala care suferea.
*
Un autocar care venea spre manastire in timpul noptii a ratacit drumul si a apucat-o pe un drum prapastios. La un moment dat, li s-a aratat o monahie in mijlocul drumului si i-a oprit, zicandu-le: „Intoarceti-va inapoi, ca nu este acesta drumul”. Si aratandu-le pe unde sa mearga, s-a facut nevazuta, iar autocarul s-a umplut de mireasma mirului. In clipa in care au ajuns la ma-nastire si au vazut icoana de deasupra portii, au recunoscut in ea pe monahia care li se aratase pe drum.
*
Un alt inchinator, pe nume Apostol, a venit cu un autocar de inchinatori si au fost cazati la arhondaricul manastirii, care se afla la o mica distanta de manastire. In timpul noptii, a fost trezit de mireasma puternica a mirului. Ridicandu-se din pat, a iesit afara si s-a apropiat de poarta manastirii. Pe treptele de la intrare vede o monahie inalta si frumoasa, si cum batea vantul, ii misca naframa si hainele. „Cine este acolo?”, a intrebat Apostol de cateva ori, dar nu a primit nici un raspuns. Afara era ca ziua si o lumina puternica invaluia tot asezamantul, cu toate ca era ora doua noaptea. In cele din urma, a inteles ca nu era o monahie, ci Imparateasa cerului. A incercat de cateva ori sa se apropie de ea, dar mireasma mirului devenea asa de puternica incat il ineca si se intorcea. S-a intors pana la coltul manastirii, a facut trei metanii mari, apoi s-a dus la camera, slavind pe Preasfanta Stapana.
Un tanar pe nume Nicolaie suferea cu splina si i se umflase tot trupul. A fost dus pe la medici, dar fara nici un rezultat. Mama lui, auzind de icoana facatoare de minuni si izvoratoare de mir de la Malevi, l-a dus acolo cu multa credinta si evlavie. Dupa ce s-au inchinat la icoana Maicii Domnului si s-au rugat cu lacrimi, au miruit pe copil cu mir, apoi s-au dus la camera unde au fost cazati. Mama copilului s-a asezat in acelasi pat cu soacra ei, iar copilul impreuna cu tatal sau. Femeia, fiind intristata pentru copil, nu a putut sa adoarma, ci se ruga continuu Maicii Domnului ca sa-l faca sanatos. In timpul noptii, s-a deschis deodata usa si a intrat o monahie frumoasa cu o cadelnita in mana, apoi i-a tamaiat pe copil si pe tatal sau, iar in cele din urma si pe mama si soacra. Mama s-a inchinat cu evlavie cand a tamaiat-o pe ea, facandu-si semnul crucii. Clopoteii de la cadelnita nu se auzeau, iar tamaia avea mirosul mirului de la icoana. Atunci mama copilului si-a zis: „Atat de mult mir au ca pun si in tamaie!”. Dupa ce a tamaiat, monahia a deschis usa si a plecat. Mama copilului s-a gandit ca asa au obiceiul maicile sa tamaieze pe crestini in timpul noptii si nu s-a speriat. A trezit-o si pe soacra ei, apoi, dupa cinci minute, a deschis usa camerei si a vazut lumina multa in biserica si in afara ei. Era o lumina puternica de culoare albastruie, ca si cum ar fi fost reflectoare indreptate spre acoperis. Mama copilului, vazand toate acestea, s-a intors in camera si, trezindu-si barbatul, i-a zis:
– Scoala-te! A inceput slujba la biserica; hai sa mergem si noi!
Sotul i-a raspuns:
– Ce spui, femeie! Nu cred ca a inceput asa devreme; maicile mi-au spus ca incep la cinci dimineata, ca astazi e Duminica.
– Hai sa vezi luminile de afara. Mai devreme a venit o monahie si ne-a tamaiat, a zis femeia.
– Poate ai visat! Ce sa caute maicile noaptea prin camere ca sa tamaieze?
– Eu nu am reusit sa dorm deloc; m-am rugat tot timpul pentru copilul nostru. Intreaba si pe mama, ca mai intai am trezit-o pe ea si apoi am iesit impreuna afara.
– Da, asa s-a intamplat, a confirmat mama lor.
Au iesit cu totii afara si peste tot domnea linistea si intunericul. Atunci au inteles ca au fost vizitati de Maica Domnului si erau ferm convinsi ca copilul lor se va face sanatos. Si, intr-adevar, copilul s-a insanatosit si rezultatele analizelor au iesit bune. Au multumit Maicii Domnului si ca semn de multumire, au daruit o icoana imbracata in argint.
In Manastirea Sfantul Ioan Teologul o maica s-a imbolnavit foarte grav. Avea doar 24 de ani si se numea Veronica. La inceput avea dureri de cap, apoi a inceput sa o doara mana dreapta. Maicile au dus-o la un spital din Atena unde a stat patru luni si jumatate si, cu toate straduintele medicilor, nu s-a vazut nici o imbunatatire. A fost adusa din nou la manastire, dar situatia se inrautatea pe zi ce trecea. A fost dusa din nou la spital, dar, dupa o perioada, medicii au spus ca nu mai au ce-i face, deoarece nu mai are mult de trait si daca vor, maicile pot sa o ia la manastire.
Ii paralizase picioarele, o mana, iar capul nu mai putea sa-l ridice. Permanent avea crize, iar temperatura nu scadea sub 39°. Doctorii au zis ca maduva picioarelor se topise, transformandu-se intr-un lichid. Maica stareta, impreuna cu toate maicile, stiind ca nu mai are mult de trait, s-au hotarat sa o tunda in schima mare.
Dar iata ce ne-a povestit chiar maica Veronica:
„Era in Duminica Ortodoxiei, avand o criza si dureri mari, am vazut-o pe fosta stareta a noastra care adormise intru Domnul. A venit la mine, m-a luat in brate si m-a dus intr-o biserica a Maicii Domnului din Patra. In biserica era o Doamna preaslavita. Stareta m-a lasat intr-un colt si s-a dus la acea Doamna, pentru a vorbi cu ea. Am auzit si eu discutia lor. Stareta a intrebat-o: «Doamna mea, ce se va intampla cu acest copil si ce va fi cu crizele?». «Nu fi suparata, aceste crize nu o sa le mai aiba». «Vai ce bucurie! a zis stareta. Dar febra si durerile de care sufera asa tare, ce va fi cu ele?». «Sa faca putina rabdare; nu vezi cat se intristeaza maicile pentru dansa? Ia gandeste-te, daca o vom lua, cat se vor mahni! Nu fi trista; nu va pati nimic!». Si zicand acestea, a plecat fara sa o mai vad.
Apoi, fosta stareta s-a intors spre mine si a zis: «Copilul meu, sa-i spui staretei sa faca cat mai repede ceea ce s-a hotarat, deoarece va ajuta mult. Ai grija sa nu uiti ce ti-am spus». Era vorba despre tunderea in schima mare, dar eu nu stiam, deoarece in ultimele zile suferisem atat de mult de pe urma durerilor, incat nu mai stiam ce se intampla in jurul meu si nu mai recunosteam pe nimeni. Durerile au continuat, iar doctorii au zis maicilor ca duminica voi muri.
Sambata am avut dureri foarte mari, iar pe la patru dupa-amiaza am rugat-o pe maica Euniki sa-mi faca o injectie calmanta si, in curand, am adormit. Nu dupa mult timp am auzit bataie in usa, dar nu am raspuns. M-am gandit in sinea mea: «Oare maica Euniki nu le-a spus ca sunt obosita si vreau sa ma odihnesc? Oare cine sa fie? m-am intrebat».
Deodata se deschide usa si vad intrand o Doamna preaslavita, un episcop si un barbat inalt care era imbracat cu o manta (astazi nu se mai obisnuieste sa se poarte asa ceva). Doamna, vazandu-mi privirea mirata, mi-a zis:
– Cred ca te intrebi cine suntem si de unde venim la ora aceasta. Eu sunt de la Manastirea Malevi si de acolo vin, iar Preasfintitul este Sfantul Nectarie din Eghina, iar el este ucenicul cel iubit al Domnului nostru si locuie#351;te aici, este ocrtotitorul vostru.
Intre timp, s-a apropiat de mine si mi-a zis:
– Eu am venit si duminica. Aveam de gand sa vin peste cateva zile ca sa te ajut, dar stiind ca maine vei lua schima mare, m-am gandit sa vin astazi si sa te ajut sa te ridici, ca sa poti sa-ti incepi randuiala ta si sa te pregatesti.
– Eu, Doamna mea, nu pot sa stau pe picioarele mele, nu pot sa ma misc. Vin cate doua-trei maici si nu pot sa ma faca bine. Dar dumneavoastra cum o sa ma ajutati? Cum pot sa-mi fac randuiala mea, daca ma doare asa de tare?
– Copilul meu, de multe ori cand copilul are o durere, un necaz, inima mamei doare si mai mult. Pe mine m-au strigat atatia copii pentru tine si inima mea m-a durut. Chiar daca Dumnezeu avea in planul Lui sa te lase multi ani la pat, eu m-am rugat Stapanului Hristos sa vin sa te vindec astazi, pentru ca inima mea nu mai suporta. Oare nu crezi in puterea lui Dumnezeu?
– Cred, i-am zis eu.
– Cele cu neputinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu, mi-a raspuns ea.
– Atunci de ce, Doamna mea, nu m-ati facut bine cand ati venit cu cateva zile in urma, dupa cum mi-ati spus?
– Nu te-am facut bine, a zis Doamna, pentru ca lumea ar fi zis ca criza prin care ai trecut te-a adus la sanatate cand ti-ai revenit. De aceea am lasat pe astazi, ca sa se slaveasca mai mult numele lui Dumnezeu.
In chilie aveam un dulapior si pe el aveam diferite iconite. Ducandu-se, Doamna a luat o iconita si venind langa mine, a zis:
– Uite! Ia aceasta iconita ca sa intelegi cine sunt!
Era a Maicii Domnului de la Malevi. In continuare mi-a zis:
– Veronico, acum ai sa-mi aprinzi candela?
Asta mi-a zis-o pentru ca atunci cand eram in spital, am vazut in somn ca ma aflam pe un loc inalt si necunoscut. Era o bisericuta a Maicii Domnului. Am vrut sa merg, dar nu am putut si atunci am zis: «Preasfanta mea, daca nu ma faci bine, nu-ti voi mai aprinde candela». Pentru aceasta mi-a zis cele de mai sus.
Atunci eu, ca si cum mi-as fi revenit, am strigat:
– Preasfanta mea, tu esti?
Zicand aceasta, s-a intors zambind, si apoi a disparut. In momentul acela revenindu-mi, nu-mi dadeam seama daca am dormit sau nu, dar am vazut in mainile mele iconita Maicii Domnului de la Malevi. Aceasta iconita mi-o adusese un arhimandrit, pe cand eram bolnava in spital.
Dupa ce mi-am revenit, m-am ridicat in picioare, iar in clipa aceea trecea prin dreptul geamului meu maica Nectaria. Am strigat-o sa vina inauntru. In clipa aceea, am sarit in picioare si am imbratisat-o, intelegand ca s-a facut o minune cu mine.
Atunci maica Nectaria s-a dus sa vesteasca si maicilor minunea, dar nu era de gasit niciuna, caci erau toate la Vecernie. In cele din urma s-a dus in biserica si a strigat: «Maicilor, veniti! S-a facut o minune cu maica Veronica! Este complet sanatoasa!».
Cand au venit sa ma vada, eu stateam in usa, iar ele au inceput sa planga si se pierdeau de emotie. M-am dus in biserica si am stat la Vecernie, iar cand am iesit, au tras clopotele ca sa-i multumim Maicii Domnului. Au fost anuntate rudele si toti cunoscutii. Apoi s-a facut Acatistul Maicii Domnului si alte slujbe de multumire. In ziua urmatoare am fost tunsa in schima mare, primind numele de Magdalena”.
Dupa cateva zile a mers toata obstea de la Manastirea Sfantul Ioan Teologul, impreuna cu maica Magdalena, la Manastirea Malevi, ca sa multumeasca Maicii Domnului pentru minunea facuta.
*
Urmatoarea minune o vom scrie dupa cum a fost povestita de persoana cu care s-a facut:
„Ma numesc Kiki Cozma, am 26 de ani si locuiesc in Atena impreuna cu sotul meu si cu cei doi copii ai nostri. Pe data de 18 aprilie m-am imbolnavit foarte grav. Simteam ca puterile ma parasesc, aveam friguri infricosatoare si febra foarte mare; de asemenea aveam si dureri groaznice. Doctorul de familie mi-a dat un rand de antibiotice, dar fara nici un rezultat, apoi am urmat si altele cu un efect mai puternic, dar degeaba.
Sotul meu, vazand ca nu este nici o portita, m-a luat in brate, a coborat scarile, m-a urcat in masina si m-a dus la spital. Acolo m-au consultat, m-au cercetat, dar rezultatul era acelasi. Am inceput un nou tratament; mi-au facut injectii, iar la un moment dat imi introduceau cate zece in ser pentru a fi amplasate in vena. Dupa cum spuneau doctorii, mi-au facut cele mai puternice antibiotice. Cu toate acestea, nu am simtit nici o ameliorare. Am avut cei mai buni doctori, dar in zadar.
De la un timp, nervii au inceput sa-mi cedeze, iar rabdarea sa mi se termine. Doctorul sef al spitalului spunea ca daca ar fi trecut el prin ce am trecut eu, s-ar fi aruncat pe fereastra.
Dupa un timp, am simtit ca trupul meu miroase numai a medicamente, iar febra se mentinea permanent intre 38-40°. A sosit si timpul ca, dupa patru luni de tratament, medicii sa-mi spuna ca nu mai au ce face si ca le pare rau.
Sotul meu m-a luat acasa. Am vazut ca nici stiinta, nici banii nu mi-au putut reda sanatatea. Ne gandeam sa mergem in Anglia, in Germania, in Canada, dar nadejdile noastre erau pu#355;ine.
Insa de mult timp, sotul meu insista sa mergem la Manastirea Maicii Domnului de la Malevi, unde se afla icoana izvoratoare de mir. Eram cam la cinci ore de mers cu masina din Atena. Nu ma simteam in stare sa calatoresc atatea ore. De aceeasi parere erau si mama si soacra mea, dar sotul meu insista mereu sa mergem.
Pe 20 iulie, sotul meu a hotarat ca trebuie sa mergem. M-a luat in brate si m-a asezat in masina. Atunci aveam 40°. Dupa mai multe ore de calatorie, am ajuns la marele meu doctor, la Maiaca Domnului de la Malevi. Am intrat in biserica si ne-am rugat Maicii Domnului; ne-au miruit cu mir, apoi, cand am iesit din biserica, mi-am pus termometrul si aveam 36,5°. Pentru prima data, dupa atatea luni, febra mi-a scazut si am inceput sa ma simt mult mai bine. In scurt timp, febra mi-a trecut, iar eu mi-am revenit si am putut sa ma plimb in jurul manastirii, desi cu putin timp inainte nu ma puteam ridica din pat.
Minunea s-a facut. Numai eu stiu cum am fost inainte. Ai mei ma plangeau ca pe o moarta. Acum pot sa spun, cu toata puterea sufletului meu, ca ma simt bine si aceasta o datorez Maicii Domnului, protectoarea mea.
Pecetluirea acestei minuni a fost in felul urmator: Cand am plecat spre manastire, am fagaduit ca vom sta trei zile acolo. Dupa ce m-am facut bine, sotul meu, fiind foarte entuziasmat si fara sa spuna nimic, s-a gandit sa se duca in satul Sfantul Nicolae, unde se nascuse el. In ziua urmatoare s-a apropiat de el o maica si l-a intrebat daca vrem sa plecam sau nu, apoi a continuat, zicand ca a v#259;zut pe sotul meu in somn, ca a telefonat sa vina un taxi ca sa plece. In timp ce-l vedea, a auzit vocea Maicii Domnului, zicandu-i: „Sa-i spui ca eu i-am indeplinit rugamintea, iar el de ce vrea sa plece?”. Atunci sotul a recunoscut ca se gandea sa plece, dar auzind ce a zis Maica Domnului, n-a mai plecat, ci a ramas trei zile, asa cum fagaduise.
Pana aici a fost povestirea ei. Dupa aceasta minune, au devenit foarte buni crestini si vin regulat la biserica, aducand daruri.
"Doamne intoarce-i la bunatate si la rugaciune pe toti vrajmasii mei." (Parintele Gherontie Puiu - Manstirea Caraiman)
caciantoni spune:
MINUNILE DIN MALEVI (continuare)
O fata din Cipru, din orasul Lemesu, ne povesteste:
„Am avut un vis. Am vazut ca zburam si am ajuns pe un munte. De acolo, am coborat putin mai jos, unde se afla o manastire. Acolo, aproape de poarta, am vazut un calugar batran tinand in mana un baston. Parea foarte suparat si misca bastonul ca si cum ar fi asteptat pe cineva sa-l pedepseasca. M-am apropiat de el, i-am cerut binecuvantare si l-am intrebat: «Parinte, unde ma aflu, ca m-am ratacit?». Iar el mi-a raspuns: «Copilul meu, nu stii unde te afli? Esti la Manastirea Malevi!».
Auzind acestea, m-am bucurat si am vrut sa ma duc sa ma inchin la Maica Domnului in biserica, dar cand m-am apropiat, am auzit un bocet, ca si cum cineva ar fi plans sfasietor. Am vazut o monahie care era pe o masa mare, si care s-a ridicat cand m-a vazut si mi-a zis: «Bine ai venit, copilasul meu!», si, imbratisandu-ma, m-a sarutat. Apoi, scotandu-ma afara, a zis: «Nu aici ai sa te inchini harului meu!», si mi-a aratat un loc mai sus, unde era o icoana a Maicii Domnului inconjurata de patru stalpi, avand deasupra ca un acoperis provizoriu din panza. «Acolo ai sa vii sa te inchini harului meu», a zis ea. In acelasi timp, Maica Domnului ma tinea de mana.
Pe cand vorbea cu mine, a venit un om care avea parul si fata roscate si a vrut sa-i sarute mana Maicii Domnului, dar ea nu l-a lasat si i-a zis: «Pleaca, pleaca de aici!» si intorcandu-se spre mine, a zis: «Copilul meu, nu l-am lasat sa-mi sarute mana pentru ca vin si ma supara». Atunci mi-am zis: «Dar ce, eu sunt asa vrednica de ma iubeste?». Si pe cand inaintam noi, a venit lume multa si, cand m-au vazut, s-au impins cu putere in noi si m-au aruncat la pamant. Atunci le-am zis: «Bine, pe mine m-ati aruncat jos, dar pe Maica Domnului de ce ati impins-o?». In clipa aceea, Preasfanta s-a intors spre mine si mi-a zis cu plangere: «Vezi, copilul meu, cum vine lumea si ma supara?».
Apoi m-a luat si am urcat mai sus si mi-a zis: «Ai grija, copilul meu! Dupa ce te vei casatori sa te duci la doctor, ca vei avea o mica boala, dar sa nu-ti fie teama, ca eu voi fi alaturi de tine si apoi vei face si copii». Dupa care mi-a aratat doi copii si mi-a zis: «Acestia sunt copilasii tai!» si mi i-a dat. Si asa m-am trezit.
Imediat dupa acestea am trimis o scrisoare la Manastirea Malevi si am cerut sa mi se trimita vata cu mir. In scurt timp, am primit raspuns intristator, ca manastirea a fost pradata, furandu-se toti banii si odoarele de pret. Atunci am inteles de ce era suparata Maica Domnului, iar batranul calugar statea cu bastonul vrand parca sa-i pedepseasca. Mai tarziu am priceput ca batranul era Sfantul Nil, izvoratorul de mir, care are o bisericuta in curtea manastirii zidita in cinstea lui.
Dupa un timp m-am casatorit si apoi m-am dus la doctor, dupa cum imi spusese Maica Domnului. Si, intr-adevar, mi-au gasit un inceput de cancer la piept. M-am operat si am fost vindecata complet cu ajutorul Maicii Domnului. De acum astept si copiii pe care mi i-a promis Maicuta mea cea dulce”.
Dupa cativa ani, aceasta femeie a venit la Manastirea Malevi sa multumeasca si sa se inchine Maicii Domnului. Venind, a recunoscut locurile pe care le vazuse in vis. In locul in care vazuse icoana care avea panza deasupra, ca un acoperis, acum se construieste o noua biserica.
*
Maica Domnului a daruit multi copii la familiile care nu puteau avea. Odata, a venit o femeie si s-a rugat la icoana Maicii Domnului ca sa-i daruiasca un copil. Dupa ce s-a rugat un timp, maicile au miruit-o si i-au dat si vata cu mir. Dar ea a insistat sa-i dea o ata inmuiata in mir cu care sa se incinga. La insistentele ei, maicile i-au implinit dorinta.
La scurt timp dupa ce a plecat de la manastire, a ramas insarcinata, iar la timpul cuvenit a nascut un copil sanatos. De atunci maicile dau la toate femeile care doresc sa aiba copii o ata inmuiata in mir, dar au de facut trei fagaduinte in fata Maicii Domnului: ca vor naste toti copiii pe care ii va da Dumnezeu, ca vor deveni bune crestine si ca-si vor implini indatoririle pe care le au.
*
Doamna Ianula din Cipru povesteste:
„In urma cu 11 ani, pe cand eram numai logodita cu Dimitrie, am aflat de la o cunostinta de mirul de la Malevi si mi-am dorit sa am si eu o bucatica de vata cu mir. Am scris cateva randuri si am pus scrisoarea si banii intr-un plic, dupa care le-am bagat intr-o sticla de plastic cu destinatia Manastirea Malevi. L-am luat pe logodnicul meu si ne-am dus la malul marii, aruncand sticla in mare, zicand in acelasi timp in gandul meu: «Dumnezeu, cu puterea Lui, sa o duca la manastire!». Dupa aceea ne-am intors la ale noastre, dand uitarii acest fapt.
Dupa zece zile am primit o scrisoare intr-un plic in care se afla vata cu mir dimpreuna cu ata inmuiata in mir pe care o cerusem, caci imi doream foarte mult copii, cu toate ca stiam ca nu trebuie sa fim impreuna, deoarece eram numai logoditi. Eram tare bucuroasa ca am primit scrisoarea si micul dar.
Familia lui Dimitrie nu prea era cu biserica, dar in momentul in care le-am aratat scrisoarea primita au inceput sa planga de emotie. Mai tarziu ne-am casatorit, dar nu puteam face copii. Timp de sapte ani am fost pe la toti medicii, dar fara nici un folos. Mai tarziu, vazad ca nu am alta cale, am facut dupa cum scria in scrisoare: post, rugaciune, spovedanie.
In scurt timp am ramas insarcinata, iar la timpul cuvenit am nascut trei copii gemeni. Unul a murit, iar ceilalti doi sunt in viata.
Multumesc Maicii Domnului si astept sa-mi daruiasca si alti copii, deoarece imi doresc foarte mult”.
*
O femeie a umblat pe la multi medici dorind sa aiba copii, dar fara nici un rezultat. Ajunsese la 50 de ani si isi luase gandul ca va mai putea sa aiba copii.
Odata a venit la manastire impreuna cu mai multi crestini pentru a se inchina. Femeile, care erau impreuna cu ea, i-au zis sa se roage indelung Maicii Domnului pentru a-i darui un copil. Atunci s-a dus in biserica si s-a rugat Maicii Domnului, apoi a cerut de la maici ata inmuiata in mir. Dupa ce a facut fagaduintele Maicii Domnului, a luat ata si a plecat. Apoi, la scurt timp, a ramas insarcinata si a nascut un copil, iar la cateva luni a ramas din nou insarcinata.
Uitand de fagaduintele pe care le facuse in fata icoanei Maicii Domnului, a facut avort. Dupa ce a venit de la spital, unde si-a ucis copilul, a avut un mare necaz. I-a murit si celalalt copil, inecandu-se cu laptele pe care i-l daduse bunica.
Vedeti cum Maica Domnului a pedepsit-o imediat pentru ca a incalcat fagaduintele? Poate de aceea nu i-a ingaduit Dumnezeu sa aiba copii, deoarece era posibil sa faca multe avorturi, dar pana la urma s-a milostivit de ea si i-a daruit, dar vedem si nerecunostinta ei pentru binefacerile primite.
*
Gheorghe Tigunis din Neapoli s-a imbolnavit cu nervii. A fost internat in spital, dar fara nici un rezultat. Sora lui, Panaghiota, locuia in Australia. Aceasta avea o mare evlavie la icoana Maicii Domnului de la Malevi.
Intr-o zi, pe cand lucra in casa, a auzit dintr-o data trei batai in usa. Deschizand usa, vede o femeie frumoasa imbracata in negru. „Am venit sa stam de vorba”, a zis ea. A intrat si s-a asezat. „Intreaba-ma tot ce vrei si eu iti voi raspunde”. Femeia a primit ca o instiintare inlauntrul ei ca este Maica Domnului si a intrebat-o imediat:
– Preasfanta, tu esti? Oare se va face bine fratele meu Gheorghe? Dar copilul meu, care sufera din nastere cu inima? Doctorii mi-au spus ca o sa moara; oare se va face si el bine?
– Se vor face bine, i-a raspuns Maica Domnului.
In scurt timp, fata Maicii Domnului a inceput sa transpire si toata casa s-a umplut de mireasma mirului. Atunci Panaghiota a luat vata si a adunat mirul de pe fata Maicii Domnului, iar mai tarziu a miruit toata familia.
– Te rog, Preasfanta mea, a zis ea, sa-l chem si pe sotul meu ca sa te vada!
– Nu. Sotul tau nu poate sa ma vada. Este un om bun, dar ii mai lipseste ceva.
Dupa ce i-a binecuvantat casa, vizitatoarea cereasca a disparut. In clipa aceea s-a vindecat si fratele ei Gheorghe si copilul care suferea cu inima. Apoi au venit cu totii si s-au inchinat Maicii Domnului de la Malevi, multumindu-i.
"Doamne intoarce-i la bunatate si la rugaciune pe toti vrajmasii mei." (Parintele Gherontie Puiu - Manstirea Caraiman)
KoraPop spune:
Buna ziua tuturor!
Am intrat sa va spun ca analizele mele sunt bune pana acum,vineri pe la pranz am punctia si probabil luni transferul de embrioni.Sper ca DD si Sfanta Fecioara sa ma ajute la fel de mult si in continuare ca si pana acum cu acest FIV.
La fiecare rugaciune nu uit sa va pomenesc si pe voi toate cele care,ca si mine, va straduiti atat de mult sa aveti un copilas.Doamne ajuta-ne pe toate!
P.S. Si cu acest mmesaj adresat voua vad ca am mai primit o steluta de la moderatori.Acum am patru stelute albastre!
Kora
CARPE DIEM!
medamaya1 spune:
Caciantoni, 
, multumim frumos ptr tot ceea ce faci
Anaomaria spune:
Buna dimineata
Kora sa dea DD sa fie cu folos FIV-ul, presupun ca inseamna inseminare in vitro...
Sa ne dai vesti. Si cu stelutele ce e? Cine le da si pentru ce?
Caciatoni, multumim pentru tot ceea ce postezi, eu insa as avea o sugestie, daca vrei poti sa tii cont de ea, daca nu, nu. Nu ai putea sa pui linkuri, astfel incat cei interesati sa gaseasca imediat informatia? Mi se pare cam greoi sa citesti un mesaj atat de mare. Plus ca o eventuala discutie e intrerupta prin niste postari asa voluminoase. Dar sa nu mi-o iei in nume de rau, poate doar eu am parerea asta si pentru celelalte e ok.
Va pup si va doresc o zi minunata.
P.S.: Ieri a fost ziua sotului meu si a primit o icoana a Cuvioasei Paraschiva absolut minunata. Cand voi reusi sa-i fac o poza (ca s-a stricat aparatul acum), va voi arata-o si voua.
O zi minunata!!
"Si de as avea darul proorociei si tainele toate le-as cunoaste si orice stiinta, si de as avea atâta credinta încât sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt."-Corinteni I, cap. 13