Copilaria si echilibrul copilului unic

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 2

andira spune:

Si eu sunt singura la parinti, si nu mi-a lipsit niciodata un frate / sora. In copilarie eu eram centrul universului, eu primeam haine, dulciuri, nu trebuia sa le impart cu nimeni.
Am vazut in schimb cazuri fericite, cu 4 fete (toate peste 25 de ani), si una imi povestea ce frumos e cand se strang toate, cu familiile, si copiii se joaca impreuna pt ca au varste apropiate. Asa ceva mi-ar fi placut.

bird70 spune:

Citesc pe cele care scriu ca au fost singure si a fost bine pentru ca nu a trebuit sa imparta cu nimeni si nu le inteleg. Chiar asa totul se reduce la material? E un lucru asa pozitiv ca nu a trebuit sa imparti ciocolata sau creioanele colorate? Nu ai impartit nici bucuriile, nici tristetea. Eu m-am inteles foarte bine cu fratele meu si am impartit cu bucurie totul cu el, era fericirea mai mare. Mai frumos era cand ne jucam impreuna cu o jucarie decat daca as fi fost singura. Cand am crescut ne acopeream unul pe altul , aveam secretele noastre, mai ales in adolescenta. Ma uit la copiii mei pe care ii despart ceva ani, cea mare e cateodata mai egoista, ea a fost centrul atentiei o vreme, dar copilul mic e mult mai cooperant si mult mai incantat sa imparta cu cine gaseste (colegi, prieteni, vecini) tot ce are.

Am intalnit copii unici minunati, foarte sociabili si care apreciau prezenta celorlalti, dar am intalnit multi copii unici foarte dificili. Nu cred ca statutul de copil unic te predispune neaparat la egoism si materialism ci mai degraba educatia primita de la parinti. Am avut o cunostinta care avea o fetita unica cu care ne intalneam in parc, si incerca sa convinga fiica mea de 2 ani jumate sa cedeze o jucarie de care era foarte atasata, fiicei ei de 6 ani . I s-a parut nerezonabil ca fiica mea nu a vrut sa cedeze jucaria provocand in felul asta un tantrum al fetei de 6 ani. Nici prin cap nu i-a trecut ca fata de 6 ani ar trebui sa inteleaga ca cea mica nu vrea sa imparta jucaria si ca e ok. S-a repezit sa-i promita fetei ca ii cumpara o jucarie ca sa nu cumva sa se traumatizeze de refuzul celei mici . Apoi cu alta ocazie cand cea mica a vrut o jucarie a celei mari, mama a instruit fata sa nu o dea pentru ca nici cea mica nu a impartit cu ea, asta in situatia in care cea mare era dispusa sa se joace cu cea mica . Fara nici o suparare, cred ca genul asta de educatie traumatizeaza copilul si il schimba pe veci.

mihaela_80 spune:

Va multumesc mult pentru raspunsuri, mi s-au parut foarte intersante. Nici nu am crezut ca atatia copii au fost fericiti singuri la parinti, eu am crezut mreu ca un astfel de copil isi roaga incontinuu parintii pentru o frate sau sora. In plus, motivatiile pentru aceasta rugaminte mi s-au parut si ele surprinzatoare, adica nu e numai dorinta unui partenr de joaca, cum credeam eu, ci si competitia cu o prietena, etc.

Pe mine problema egoismului nu ma preocupa atat de tare. Adultilor le este permis sa fie egoisti, ba societatea ii si incurajeaza, asa ca nu cred ca e neaparat nevoiede un frate pt a invata copilul sa imparta, sper sa invete din exemplul nostru, sper sa ii stea si in caracter, daca nu va invata in cele din urma codurile sociale, pentru ca va fi pedepsita de ceilalti daca nu le va respecta.

Ma preocupa mai mult fericirea ei, as vrea sa nu ii lipseasca nimic din lucrurile esentiale pentru fericire, si problema e ca nu stiu daca un frate se numara printre astea.

Din observatiile personale, mai degraba mezinii sunt fericiti ca au avut o sora sau un frate, primul nascut se inaspreste putin parca si pastreaza toata viata un nu-stiu-ce provenit din frustrarea de a isi imparti in coplilarie parintii cu un bebe nou venit pe lume, cel putin la diferentele de varsta de pana in 7-8 ani, dupa aceea parca e altfel.

Cum mi-e draga asta mica de nu mai pot, nu asd vrea sa i se intample si ei acelasi lucru, si ma tem ca tot va trebui sa spun: intelege ca trebuie sa am grija de cel mic si nu ma pot juca cu tine acum, si astfel sa declansez si la ea acest proces de durizare. :)

Am tot citit studii psihologice, se pare ca mostenitorii unici sunt ok pe ansamblu, performantele scolare sunt comparabile cu cele ale primilor nascuti si ca le place mai mult la scoala decat copiilor cu frati din cauza necesitatii de socializare neacoperite acasa.

Revin si cu alte idei, mai astept pareri.

Ica 1975 spune:

Valen, f frumos ai scris.

Si pe mine ma interes cum o pot ajuta pe fetita mea de 3 anisori, copil unic pana in prezent, fire rezervata, mi-ar placea s-o pot invata sa se exteriorizeze mai mult, insa nu stiu cum. Nu stiu daca este o trasatura de caracter sau daca provine din faptul ca am protejat-o excesiv uneori.

Noi

Ce spui sa si infaptuiesti !

Amethyst spune:

bird70, nu, bineinteles ca nu se reduce totul la material. De altfel mie alte lucruri mi-au parut avantaje majore ca am fost singura nu pentru ca nu trebuia sa impart (si imparteam destul cu prietenii care veneau mereu la noi acasa si la care ma duceam in vizita).
La fel putem spune de multi copii care au crescut cu frati mai mici, ca au fost aproape traumatizati de replicile 'el e mic, nu intelege, tu trebuie sa cedezi (mereu?!)', 'da-i lui, ca el e mic', 'tu poti sa te joci singur, el nu poate' si tot asa. Mezinii care au crescut cu o atentie sporita in timp ce atentia asupra primului copil a diminuat pana aproape de lipsa. Foarte triste si din pacate destule astfel de cazuri.
Cunosc exemple in care copilul cel mic primea mereu cadouri de la prieteni/rude iar cel mare era aproape neglijat. Parintii nu mai stiau cum sa compenseze.

Mihaela, cauta pe net (eu nu am timp sa-ti furnizez dar am auzit ca exista) studii privitoare la increderea in sine a celor singuri versus primii copii din familii mai numeroase.

Poate ca nicio situatie nu e ideala insa totul e sa fii impacat cu decizia de a avea unul sau mai multi copii si sa nu regreti mai tarziu.

Farah spune:

eu sunt copil cu frate mai mic cu 3 ani
prima mea amintire este de cind l-au adus pe frate-meu de la maternitate, un copil mic mic si negru tare(bine, era icteric da eu l-am vazut negru) si sentimentul legat de amintirea astanu e decit ca era negru.
imi mai aduc aminte cum ii ceream mamei biberonul lui cu lapte si ma ascundeam sub masa si-l beam tot, eu care am mincat cu lingurita din prima zi de viata, nu pentru ca mi-ar fi facut placere, dar ca sa nu i-l dau lui, din gelozia ca mama ii dadea mai multa atentie lui(imi zice mama pe la 25 ani pai da, pentru ca el chiar avea mai multa nevoie de atentia mea ca era mic, de parca eu intelegeam asta la 3 ani!)
imi aduc aminte interminabilele lectii pe care trebuia sa le fac cu el si belelele mele cind lua o nota proasta, cum trebuia sa-l car dupa mine in tabere si cum trebuia sa am grija de el la tara
cum ne bateam pe fiecare jucarie si inghetata si de cite ori parintii l-au crezut pe el in locul meu pentru ca eu trebuia "sa fiu mai responsabila ca doar esti mai mare"

dar va spun si de faptul ca atunci cind mama m-a gonit de-acasa si i-a interzis sa mai vorbeasca cu mine a venit cu mine, si ca daca il intrebi acum cine-i e cel mai bun prieten numele meu il spune, si viceversa, si ca daca are probleme pe mine ma suna intii.

eu nu regret nici un moment faptul ca am un frate, si eu as vrea mai mult de 1 copil, pentru ca legatura pe care o am eu acum cu fratele meu face sa merite si tot ce-am tras in copilarie de pe urma lui.

in concluzie, nici egoismul nici impartitul nici socializarea nu se fac pentru ca ai sau nu frati, ci din felul cum esti crescut. suferintele mele din copilarie nu se leaga de prezenta fratelui, ci de felul cum s-au purtat parintii cu mine.

eu as zice ca nu e bine sa faca cineva "un frate pentru aia mica" ci un copil daca vrea sa faca inca un copil.

ruxandra_sb spune:

Si eu am trait ambele ipostaze.. da putin invers.

Ce mi s-a parut cel mai greu de suportat ca si copil unic: incredibila presiune la care este supus. Toate visele, sperantele si asteptarile unei intregi familii (parintii, poate si cele doua perechi de bunici) apasa pe umeri inca firavi. Poate nu este explicita.. dar este palpabila. Eu am simtit din plin diferenta.

Cand sunt doi sau mai multi frati.. toate se impart la 2, 3,.. Si jucariile si inghetatele.. dar si atentia parintilor. Asa ca, atunci cand unul face o boacana sa zicem.. celalalt mai poate sa "rasufle".

Apoi am mai suferit in copilarie ca n-am avut nici verisori cu care sa ma intalnesc.. macar la aniversari sau poate in vacante. Ah, si mai mereu luam in vacanta cate o prietena, mergeam in toate taberele.. parintii mei s-au straduit sa compenseze aceasta lipsa.. dar nu este acelasi lucru. O familie mare si unita iti da un sentiment special... ne simtim mai puternici. Asa ca acum am mare grija de relatia cu fratelui sotului meu, ma inteleg excelent cu cumnata si sunt tare mandra de nepotele mele. Ne straduim sa ne vedem si sa ne vizitam cat mai des.. chiar daca locuim in orase diferite.. ne intalnim la aniversari, de sarbatori, ne petrecem bucati bune de vacante impreuna.. iar copiii se inteleg de minune. Si se iubesc.

de M (6) si G (1)

maru spune:

eu am un frate, venit pe lume la cererea mea, cu care ma impac bine,a vem un tip de relatie speciala, nu exista nimic pe lumea asta sa nu ii cer sa nu ma ajute, si invers...diferenta de varsta e de 7 ani, el a ramas in tara pentru ca e implicat in politica si nu avea de ce sa ma urmeze pe mine pe coclauri canadiene...abia il astept sa ma viziteze, am sa ii ofer cel mai frumos concediu posibil!

noi in schimb avem un singur copil, andrei a fost prematur, eu am avut si am probleme si nu am mai avut curaj sa facem un al doilea copil. Sanatatea mea nu e stabila, tensiunea mea e ok acum, dar nici doctorii de aici nu pot spune de ce am eu tensiune 19 cu 11 fara medicatie. Am facut zeci de teste...doctorul de aici mi-a promis ca daca ne decidem totusi sa mai avem un copil ma pune sub supraveghere stricta si imi indeplineste visul.
regret ca Andrei nu are un frate sau sora de o varsta apropiata. In vara asta am invitat-o pe fata nasilor, care e cu un an mai mica ca Andrei, in vacanta aici. S-au impacat nemaipomenit, sau mai si certat, s-au unit "impotriva" mea si tot asa...dar a fost o vara pe cinste. Asta in conditiile in care Andrei socializeaza tare greu

Doamne'ajuta!

POZE
POZE2

http://maru-incotro.blogspot.com/

Alex2 spune:

Citat:

citat din mesajul lui valen
Imi tot repetam ca imi iubesc fetele la fel, ca nu fac diferente intre ele...ca sunt la fel pt. mine, ca, ca, ca...si parca ceva era altfel decat imi tot repetam eu in gand.
Intr-o zi, pur si simplu, am realizat si acceptat ca defapt nu le iubesc la fel, ca pt. fiecare am sentimente diferite, ca pe fiecare o iubesc altfel decat pe cealalta dar ca pe fiecare in parte o iubesc enorm, mai mult decat pot reda cu ajutorul cuvintelor. Nu am luat nimic de la cea mare sa dau celei mici, dragostea pt. Ines s-a nascut odata cu venirea ei pe lume, pt. ceea ce este ea, iar sentimentele pt. Sarah sunt aceleasi care au fost si pana la aparitia surorii ei.

O floare

(desi meriti o gradina intreaga) si un sincer multumesc! Mi-a facut mult bine ca am citit ce ai scris si am sa cuget de acum incolo, realist, si de ce nu, si subiectiv uneori, la toate astea.

Alexandru, tati de copil perfect
_
Am risipit timpul sau timpul m-a risipit pe mine?Daca am ochii deschisi de ce pasesc in intuneric?M-am contopit cu el si m-am pierdut in abisul gandurilor infinite.Stiu ca nu stiu nimic si nici macar asta nu stiu.Cand voi inceta sa exist am o armata de ingeri in suflet si una de demoni in sange.Si totusi,sunt doar o fiinta asteptand...

Ramonika spune:

si parintii contribuie la 'discriminarea' asta intre fratii mai mari si cei mai mici. intotdeauna cand aud parinti care spun celui mare 'cedeaza tu mama, ca el e mai mic decat tine' mi se pare o tampenie. asa mi se pare normal sa apara competitia asta intre frati...

Ramonika