Copilaria si echilibrul copilului unic

bird70 spune:

Asta este o mare nedreptate din partea parintilor, sa iti ceara sa cresti fratele mai mic. Eu nu am avut astfel de probleme. parintii mei au considerat ca sunt responsabili pentru amandoi copiii si daca ei ne-au facut atunci ei trebuie sa ne creasca.

Farah spune:

da bird, asta spuneam si eu, nu prezenta sau absenta fratelui conteaza, ci felul cu e tratat copilul, indiferent daca e unic sau nu.
am povestit chestiile naspa tocmai sa accentuez faptul ca desi mi-a fost mai greu, ma bucur ca am frate. si ca nici un copil pe lumea asta nu merita sa existe pentru fericirea aluilalt frate. de la asa ceva pot pleca multe necazuri.

asa ca raspunsul meu la subiectul asta, dupa ocolisuri, e ca intr-adevar motivul bun sa faci un copil e ca vrei sa-l faci si sa-l cresti. e bine sa ai frati, dar asta pus in balanta cu nedreptatea fata de copilul 2 pe care l-ar face cineva "ca sa nu priveze copilul 1 de experienta fratelui", eu cred ca e evident ce atirna mai greu

Qamar spune:

cu mine si cu sora-mea (6 ani mai mica) parintii nostri au gresit enorm si inca mai gresesc; mi-a luat f mult timp sa nu ii mai condamn, insa de judecat ..nu pot sa nu o fac.

cand s-a nascut sora-mea, m-au trimis la bunici; nu am aproape nicio amintire cu ea ca nou-nascut, cu maica-mea sa o alapteze de fata cu mine, sa o schimbe, sa o vad mica, mica...iar lucrurile astea le-am constientizat (si maica-mea mi-a confirmat) abia cand am avut-o pe Bia...Am participat la o singura baita, insa retin f clar cum la un moment dat maica-mea ma tot atentiona sa nu respir spre ea sau sa tusesc, eu am mimat o tuse stiind ca ea stie ca mimez si m-a scos afara din camera

copilarii, veti spune, insa atitudinea preferentiala pt sora-mea a continuat si continua si acum; la ziua mea de nastere primea si ea cadou, ca sa nu se supere; de cele mai multe ori un cadou identic

"las-o ca e mica", "iart-o ca e mai mica", etc mi-au terminat auzul cat eram si eu mica...

am avut momente in care incercam din toate puterile sa le arat parintilor ca exist si ca sunt si eu ok, insa fara efect; din fericire pt mine atitudinea asta s-a manifestat doar la parinti; poate de aceea eu ma simteam cel mai bine la bunici si preferam sa stau mai mereu la ei

lucru f ok pentru ai mei

o vreme ma gandeam ca poate imi imaginez, insa mai multe concedii petrecute impreuna cu rudele (verisori, etc) si observatiile lor la adresa maica-mi, mi-au confirmat ca situatia era fix asa cum o vedeam

rezultatul: nu imi doresc 2 copii; imi e o teama enorma sa nu fac aceleasi greseli pe care le0au facut si ei; eu abia pe la 16-17 ani am inceput sa ma detasez de situatie -si, implicit de familie- si sa imi caut refugiul in afara ei..

nu a fost usor deloc;

nu imi pot imagina o situatie in care sa o vad pe Bia trecand prin ce am trecut

asa ca ne oprim la 1 copil, desi, intr-un fel, simt cum ma umplu de tot ce e mai bun cand imi vad prietenii cu 2 sau mai multi copii...insa nu vreau sa risc si nu pot sa risc...

ca sa imi confirme cele scrise mai sus, maica-mea se comporta la fel si in ziua de azi cand eu am 25 si sora-mea 19; nu o inteleg si ma intristeaza (inca); nu o inteleg atunci cand le reproseaza bunicilor ca imi dau bani pt ziua Biei (si nu ma refer la miliarde ci la cat pot niste bunici) in loc sa ii trimita sora-mi la facultate; nu o inteleg cand ii spune bunica-mi (pe care o iubesc, da, mai mult decat pe o mama) ca va vedea ea in final ca sora-mea e cea desteapta si frumoasa, si nu eu (ca si cand ar conta ...?pt cine?) ; nu o inteleg cand ii spune bunica-mi ca am facut mereu alegeri gresite si ca o sa vada ea ca, pana la urma, nu imi va fi bine...

m-am gandit f mult timp daca i-am gresit cu ceva, daca vreo actiune de-a mea a fost atat de intensa si de negativa (pt ea), incat sa ii declanseze sentimentele acestea...insa nu am reusit pana in ziua de azi...

dar acum am familia mea si incepe sa ma intereseze din ce in ce mai putin "fosta" mea familie; singurul regret pe care il am este ca, totusi, vrand nevrand, maica-mea mi-a lasat mosternirea asta grea si , uneori, nedreapta: sa nu imi doresc vreodata un al doilea copil...

m-am intins f mult insa vroiam sa va arat si cealalta parte a "zicalei": dragostea nu se imparte cand vine al doilea copil, ci se inmulteste cu doi...

la noi nu a fost asa

---

ape si munti

gazzella spune:

noe,
off, si totusi cand faci zece degeaba favorizezi unul
...dincolo de gluma, te gandesti ca lasand teama sa te cuprinda ai putea s-o defavorizezi pe Bia?
tu deja reusesti sa vezi acolo unde maica-ta e oarba, e un mare pas inainte


Felix (3 ani si 8 luni) Bendis (1 an si 9 luni)

rrox3 spune:

Noe suna groaznic ce povestesti tu acolo...
Nu cred insa ca e alta fateta a: "dragostea nu se imparte cand vine al doilea copil, ci se inmulteste cu doi...". Eu as zice ca nu se inmulteste cu 2, ci, o data cu fiecare copil se naste o alta iubire, diferita de toate celelalte iubiri de pana atunci.
In cazul meu s-a intamplat ceva care m-a surpins: pur si simplu m-am trezit iubind-o si mai mult si pe fetita cea mare, dupa ce a aparut pe lume fetita cea mica... parca a eliberat o rezerva uriasa de iubire cand s-a nascut si o parte din ea a ajuns la surioara ei Le iubesc la fel de intens, dar, diferit - pentru ca sunt persoane diferite




Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)

simali spune:

Nici eu nu cred ca motive gen "fac inca un copil ca sa nu-l privez pe primul de experienta unui frate" sunt motive corecte pentru a mai avea un copil. Mai faci un copil pentru ca-l vrei, pe el, pe cel de-al doilea sau al treilea copil, pentru ca esti dornic sa-l cunosti si sa-l cresti si sa-l accepti cu personalitatea lui.

Sa ai un singur copil are avantaje si dezavantaje. Eu cred cu tarie ca sunt oameni care nu sunt capabili sa creasca mai multi copii, asa cum mai cred ca unii nu sunt capabili sa aiba nici macar unul singur (imi vine in minte taticul acele din Germania care a luat bb-ul de 1 an sa-l lase la day care si l-a uitat in masina; l-a gasit la ora 17.00 mort - fusese o zi insorita...).

Cand o familie zice "noi vrem un copil" sau "noi vrem 10 copii" sau "noi nu vrem nici un copil" trebuie sa se gandeasca bine de tot in ce se baga. E usor sa zici "vreau o fetita si un baiatel" - cum a facut mama mea - si dupa aceea, cand ii ai sa vezi ca de fapt tu nu te descurci cu doi copii, ca e greu, ca nu are cine sa te ajute si sa te plangi toata viata in fata copiilor "cine m-o fi pus pe mine sa fac doi copii" sau "daca stiam ca e asa ...", etc. Stiu foarte multe cupluri care au facut doi sau mai multi copii si care nu se descurca. Stiu si cupluri care se descurca. Deci... nimic, mai ales cand e vorba despre copii nevinovati, nu este pentru toata lumea.

Acum la subiect - despre copilul unic:
- se spune despre copilul unic ca este singur, ca nu are prieteni, etc. Aceasta este o prejudecata. Este adevarat ca familia trebuie sa faca niste eforturi suplimentare ca sa socializeze copilul (cineva care are deja in "ograda" inca un copil sau doi nu trebuie sa faca nici un efort). In sensul ca trebuie sa socializezi - ca familie - cu familii cu copii, ca trebuie sa organizezi tot timpul diferite petreceri interesante, sa inviti copii in vizita (eventual peste noapte) si sa te ocupi de ei, etc. Dar ce nu fac niste parinti iubitori pentru copilul lor.
- cand ai un singur copil incepi sa-i iubesti si pe prietenii copilului tau (probabil pentru ca vrei sa compensezi intr-un fel) iar acestia se simt la tine foarte bine.
- educatia copilului unic este centrata pe el si pe nevoile lui; nu trebuie sa "armonizezi" interesele mai multor copii de varste diferite (de pilda sa participi cu un copil de 4 ani si unul de 8 la cursurile pentru copii de 4 ani de la Muzeul de Arta sau sa-i impui copilului de 8 ani sa schieze pe partia de bebelusi impreuna cu fratele lui). Copilul unic nu se simte "tinut in loc" de nevoile fratelui mai mic.
- copilul unic nu are nici un fel de dubii in ceea ce priveste dragostea parintilor. Ceea ce-l face mai sigur pe el.
- copilului unic i se raspunde la toate intrebarie - in casa nu se aud mai multi copii, cu nevoi diferite, incercand sa vorbeasca toti odata si asaltandu-l pe parinte care trebuie sa le faca fata tuturor.
- copilul unic nu traieste in certuri; viata lui in familie decurge senin si armonios (atentie aici, pentru ca unii parinti, daca copilul nu-i deranjeaza, nu-l deranjeaza nici ei pe el iar copilul se poate salbatici in timp); orice obiect lasat intr-un loc in camera lui va fi gasit precis tot acolo; daca are o problema vine civilizat la parinti si stie ca se rezolva imediat.

Dezavantaje:
- copilul unic crede ca daca dragostea parintilor i se cuvine in totalitate, fara ca el sa faca ceva in privinta aceasta, si dragostea sau aprecierea adultilor sau a altor copii trebuie sa vina tot asa de natural - pentru ca li se cuvine. Astfel el nu va face niciodata nici un efort pentru a se face placut de altii. Iar daca cineva nu-l place el nu intelege de ce, cu ce-a gresit. Din ceea ce am observat la prietenele mele cu 2 copii, copilul al doilea este mai "seducator", mai competent social, el stie ca dragostea parintilor se imparte si stie ca trebuie sa fie cuceritor si dragut pentru a se face remarcat si a iesi din umbra fratelui sau. Trebuie lucrat foarte mult cu copilul unic la competenta sociala (cercul de prieteni de varsta lui ajuta mult).
- copilul unic poate fi ceva mai centrat pe sine in comparatie cu copiii care au mai multi frati. El nu este obisnuit sa astepte la rand pentru ca nevoile lui sa fie satisfacute si nu este obisuit sa se gandeasca prea mult la nevoile altora. Sunt utile diferite actiuni umanitare sau sociale la care sa participati cu familia - gen strans gunoaiele de pe aleea blocului, pregatit pachetele pentru copiii de la orfelinatul din oras, sarit in ajutorul prietenilor si rudelor de cate ori este nevoie, etc.

alice

gazzella spune:

pai in mare cam ce ai explicat poate sa traiasca copilul predilect
ii drept ca nu faci un alt prunc ca sa-i oferi companiu de joaca primului
mihaela, sunt mult de acord cu simali
nu vreti altul si e ok, nu trebuie sa va simtiti vinovati si nu trebuie sa va preocupe soarta copilului unic
pana la urma chiar si in cazul familiilor numeroase tot parinti sunt cei care marcheaza pozitiv sau negativ in mod semnificativ
cel mult un frate, o sora poate sa salveze in situatii critice
in rest, totul se poate compensa


Felix (3 ani si 8 luni) Bendis (1 an si 9 luni)

andira spune:

Absolut de acord.

_Ralu_ spune:

si eu am fost copil unic.
si am un copil, care va ramane la fel de unic.

cred ca e o prejudecata treaba cu "egoismul" copilului singur. eu de cand ma stiu am dat jucarii, dulciuri (se gaseau greu pe vremea aia, dar eu cum aveam ceva mai deosebit, luam afara si imparteam cu copiii)....aveam o "cea mai buna prietena" normal, si daca ai mei imi spuneau ca parintii ei nu pot sa-i cumpere ceva ce vroiam eu, si ai mei puteau sa-mi ia, renuntam...nu mai vroiam nici eu, sa nu o supar....

nu mi-am dorit frati, nu am simtit nevoia...am avut prieteni multi.
nici acum ca adult nu simt nevoia.

si am observat o chestie: in ziua de azi fff putini frati se mai inteleg f bine, ca adulti.

personal, nu ma mai simt in stare de a creste in mod sanatos inca un copil. m-a consumat psihic f mult cresterea copilului, mi-a fost f greu...pur si simplu, desi alexia este viata mea si nu ma pot imagina fara ea, nu imi mai doresc un al doilea copil.

*******************************************************
raluca, mami fericita de www.totsites.com/tot/alexia-maria" target="_blank">alexia-maria (07.09.2006)

bird70 spune:

Depinde de disponibilitatea parintilor. Daca copiii sunt de varste apropiate nu e nici o problema, daca copiii sunt la diferenta mare de varsta un parinte poate merge pe partia de bebelusi iar celalalt pe cea de copii mai mari. Noi avem diferenta de 7 ani intre copii si asa am procedat. Nu toate iesirile trebuiesc organizate in felul asta dar atunci cand exista interese foarte diferite fiecare lua un copil si mergea in alta directie.


Nu cred ca vreunul din copiii mei are cel mai mic dubiu in ceea ce priveste dragostea noastra. Eu am un frate si nici un dubiu cu privire la parintii mei .


Cati copii unici am vazut la cer nu li se raspunde deloc la intrebari pentru ca parintii 'nu mai faceau fata' si erau terminati. Cand cresti mai mult de un copil acesta are un partener de joaca in fratele lui, deci nu mai sta de fusta mamei toata ziua sa-i raspunda la fiecare intrebare. Multe din intrebari sunt lamurite de fratele mai mare in timpul jocului. Din nou, depinde de parinti, cunosc parinti cu 3 copii (asta e 'normal' aici) care se implica in fiecare activitate, fiecare eveniment al fiecarui copil, iar altii cu un singur copil nu se implica in nimic.


Aici chiar ca ai luat-o prin papuris . Copiii unici traiesc in familii aronioase si perfecte pe cand familiile cu 2 copii sunt tensionate si se cearta? Ce legatura are numarul copiilor cu tensiunea din familie? Noi am avut copil unic timp de 7 ani si asa a fost situatia in viata noastra ca am avut parte de mult stres si probleme (fara legatura cu copilul). Asa a evoluat situatia ca atunci cand am avut al 2-lea copil situatia s-a imbunatatit (nu din cauza copilului) si viata noastra a fost de departe mult mai relaxata, armonioasa si fericita decat inainte. Copiii nu au avut nici o legatura cu asta. Cred ca atunci cand ai mai mult de un copil inveti sa te relaxezi si sa nu te mai stresezi din orice prostie. Fiica mea este mult mai fericita si mai echilibrata acum decat cand a fost singura. Poate din cauza ca statea cu radarul pe ea 24/7 si asta o inhiba. Asta nu inseamna ca acum e neglijata dar este un copil foarte bine infipt in societate si echilibrat in gandire. Are o prietena copil unic a carei mama isi ia liber de la lucru sa stea cu fata sa lucreze la proiectele de scoala si care ma suna sa ma intrebe cum am raspuns la nu-stiu-ce intrebare din proiect. Eu incerc sa-i explic ca nu ma implic in proiectele fiica-mii pentru ca e destul de mare sa le faca singura, eu mi-am facut lectiile cand eram la scoala . Nu cred ca ma crede pentru ca fiica-mea are rezultate foarte bune la scoala, mai bune decat fiica-sa
.

Eu nu pledez pentru a face un copil pe post de companie pentru fratele mai mare. Eu cand am facut al 2-lea a fost pentru ca eu mi-am dorit inca un copil. Personal cred ca copiii cu frati sunt mai echilibrati si fericiti per total dar depinde enorm de mult de familie si imprejurari. Ca sa nu mai vorbesc de faptul ca a avea frati e 'natural' (expresie luata de la subiectele cu alaptat ).