Maine ar fi trebuit sa fiu mama,din nou..
Raspunsuri - Pagina 3
kkrrss2003 spune:
Nu am decat cuvinte de incurajare pentru tine si familia ta, sa fiti puternici si sa reusiti sa treceti peste acest moment foarte dificil din viata unei femei.
Imi pare ffffff rau....
p.s. Si cumatra mea pana sa -l nasca pe finutul meu a pierdut 2 sarcini la 2 luni jumate..multa putere trebuie ca sa ai curaj sa o iei de la capat.
catalina2307 spune:
Initial nu am vrut sa scriu...poate pt. ca te inteleg atat de bine. Si eu ma gandesc in fiecare zi. Cat a trecut de cand mi-am pierdut puii. Cat ar fi fost burtica mea acum. Cum ar fi fost daca acum as fi inceput sa mobilez camerele lor. Cum ar fi fost puii mei dragi...si in fiecare zi mi-e dor de ei.Mi-e dor de diminetile in care ma trezeau iar eu eram fericita si le vorbeam si le spuneam cat de mult ii iubesc. Si imi vine sa urlu de durere. Si nu este zi fara lacrimi si fara dor. Un dor care doare. Si ma gandesc la copiii mei fara chip.Pentru mine sunt ingerii mei ,o fetita si un baietel, doua suflete nevinovate ,care au plecat impreuna sa-si poarte de grija si m-au lasat singura si pustiita.Si adorm cu imaginea lor,cand faceau cu manuta,sau isi sugeau degetelul si cu sunetul inimioarelor atat de pline de viata.Este greu...este groaznic....este dureros. Dar este o durere cu care trebuie sa invatam sa traim si sa mergem mai departe.Este un dor pe care-l purtam in suflet pana la sfarsitul zilelor noastre.
Catalina
adi_dalma spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Ancuta-Maria Lorenyy - te inteleg perfect... am stat cateva zile sa imi fac curaj sa postez aici... tocmai ce am pierdut si eu un sufletel tot la 16 saptamani... L'am iubit si eu si tati cu toata fiinta noastra, e o durere de nedescris... Nu am cuvinte sa spun exact ce simt... Lorenyy  , sa ne dea Dumnezeu puterea de a trece peste ... Sunt cumplit de daramata si probabil incoerenta, nu stiu. Inca refuz sa cred ca puiutul nu mai este parte din mine... Poate timpul le rezolva, au trecut abia 2 saptamani, nu stiu... nu stiu ce si cum va fi. Mi'a fost teama sa imi postez durerea. teama, deoarece stiu ca multe fete de aici, cu ceva timp in urma, isi doreau ca eu sa nu fac copii. Si asa s'a intamplat, nu stiu daca voi mai putea da viata... ----------------------------------------------------------------------- „timpul nu-i menajeaza pe cei care se cred in afara lui” (Francois Fayolle) |
Ancuta ...Off topic..scuza mi curiozitatea,,,dar cine si de ce nu isi dorea ca TU sa ai copii???/?!!!!
Lorenyy...imi pare rau pt voi...
Ceea ce iti spun este ca nu ai gresit cu nimic....incearca sa mergi mai departe...cu Dumnezeu inainte! Totul va fi bine.
ionik76 spune:
Sunt alaturi de toate fetele care au trecut prin ingrozitoarea experienta a unei pierderi de sarcina. Nu pot sa spun decat ca inteleg. Sunt 6 luni de cand a trebuit sa renunt la ingerasul meu si nici azi nu inteleg de ce mi s-a intamplat mie asta si nu pot privi in urma cu detasare. Inca sunt furioasa si ma intreb de ce eu? De ce puiul meu? Prietena mea care avea cu 3-4 sapt mai mult ca mine a nascut un baietel. Nu am avut inca curajul sa merg sa-l vad. Stiu ca imi va aminti de copilasul meu care ar fi trebuit sa se nasca luna asta. Si azi tocmai am aflat ca o colega de serviciu e gravi, si-a facut testul la birou, toate colegele au felicitat-o si, spre rusinea si furia mea cu greu retinuta, nu am putut sa ma bucur, desi imi dau seama ca e urat, ca nu e bine, dar nu pot. Mi-am amintit de bucuria mea la vederea celor 2 liniute si de durerea care a urmat si parac mi se pune u nod in gat si mi se face rau, am o senzatie de greata si de respingere fata de corpul meu. Mi-e teama sa o iau de la capat, cu toate ca am ok-ul analizelor, mi-am facut si anticorpii pt rubeola si sunt prezenti, dar parca ceva ma retine si nu am curaj. Pt ca stiu ca a doua oara nu as mai putea sa trec prin asa ceva si mi-e groaza, GROAZA, asta e cuvantul, ca ar putea sa se intample iar ceva rau. Stiu ca trebuie sa gandim optimist, dar adevarul e ca sunt ingrozita. Abia acum constientizez cate pericole pnadesc din umbra si nu stiu daca voi putea sa traiesc cu asa un stres 9 luni. Si imi doresc enorm de mult inca un bebe, la fel de mult pe cat mi l-am dorit pe primul. Am nevoie de sprijinul vostru, fetele, ca sa pot crede din nou in mine si in corpul meu. Am sentimentul ca Dumnezeu ma va pedepsi pt pacatul meu si nu imi va mai da vreodata sansa sa-mi tin copilasul in brate, ma simt vinovata si simt ca nu merit sansa asta.
gabriella1 spune:
..nu am cuvinte!e groaznic!
Gabriela
"Prietenia este confortul inexprimabil de a te simti in siguranta cu niste persoane, fara a trebui sa-ti cantaresti gandurile, nici sa-ti masori cuvintele.
tamaryllis spune:
Ionik76, ceea ce simti tu fata de prietena ta, dar si fata de colega ta, este normal. Trebuie sa inteleaga si prietena si colegele ca este o situatie dureroasa pentru tine. Cred ca cel mai bine ar fi daca ai sta de vorba cu cele doua, sa le explici ceea ce simti, sa plangi daca simti asta si sa le feliciti. Sunt convinsa ca te vor intelege; si da-ti si tie o alta sansa caci sunt convinsa ca meriti.
Va citesc mesajele si imi dau seama ca supararea mea rezultata din faptul ca nu raman insarcinata este incomparabila cu durerea pe care o simtiti voi.
Dumnezeu sa va aiba in grija si sa va dea bb sanatosi care sa va mai aline durerea!