anestezie nereusita?
M-am gandit ceva timp inainte sa deschid subiectul, am cautat informatii pe forum, dar nu am gasit nimic.
Am citit pe un alt forum despre posibilitatea existentei unei anestezii nereusite pentru ca recunosc, acesta e cosmarul meu in eventualitatea in care in cateva luni voi face o laparoscopie.
Cand spun anestezie nereusita, ma gandesc la o stare de paralizie a muschilor, deci imposibilitatea de a te misca, concomitent cu o stare de constienta: auzi, simti (poate nu chiar tot), etc.
Recunosc, aceasta frica mi-a fost "indusa" de un documentar pe care mai bine nu il vedeam.
Aveti ceva informatii despre aceasta "stare"?
Raspunsuri
Alé spune:
Am ezitat in a-ti scrie expereinta mea, dar avand in vedere ca ai deja cuiul in inima, macar sa te linistesc putin daca nu pot sa ti-l scot.![]()
Da, starea de care vorbesti se poate intimpla. Eu am trait-o in timpul unei laproscopii facuta la Giulesti, acum 8 ani. Dintre toate starile de constienta de care vorbesti, eu doar am auzit. Ca si cind m-as fi trezit. Intai mi-am auzit pulsul, ca era bipaitoarea la capul meu, apoi pe doctori, apoi iar pulsul care o luase razna (pt ca m-am speriat), apoi anestezistu care zice "hait, s-a trezit asta mica" si apoi s-a facut liniste din nou.
Cind l-am luat pe anestezist la intrebari, intai mi-a spus ca mi s-a parut, dar cind i-am povestit ce auzisem a dat-o la intors, ca da, se mai intimpla, bla bla. Tot el mi-a explicat ca anestezicu are trei componente: unul care paralizeaza, unul care ia durerea si unu care adoarme si toate sunt metabolizate de ficat. La mine l-a metabolizat mai repede pe ala cu adormitu, plus ca a recunoscut intr-un final ca mi-a pus destul de putin, ca eram slabanoaga tare.
Pe scurt: doctorii se prind aproape instantaneu ca esti vioaie si nu te lasa; de simtit, nu simti nimic; nu e cel mai ingrozitor lucru care ti se poate intimpla; nu este o regula ca daca ti s-a intimplat o data sa ti se intimple mereu - de atunci am suferit vreo 4 interventii chirurgicale si am dormit ca un prunc; in momentele alea nu apuci sa gindesti prea clar, doar iti dai seama ca ceva e in neregula.
Succes la laparo si nu-ti fie teama!
Toate lucrurile se intampla cu un scop | www.flickr.com/photos/9380750@N02" target="_blank">Alé |
tamaryllis spune:
Ce e drept "am auzit" ca medicii reactioneaza astefl in momentul in care le spui ca ai fost constienta: ti s-a parut! Am mai auzit ca perpetueaza ideea "povestilor de salon", asa cum le numesc ei.
Tu ai fost un caz fericit! Medicul a reactionat imediat.
Mi se pare totusi ingrozitoare toata treaba asta!
tamaryllis spune:
Intr-un fel sunt multumita ca nu a mai postat si altcineva la acest subiect; asta inseamna ca situatia de mai sus e un caz izolat.
Sau nu vreti sa ma panicati?
chris27 spune:
Nu vreau sa te panichez...s-a intamplat sa ma trezesc cand ma coseau(la prima ceza)si aveam anestezie generala...La a doua(tot anestezie gen)am dormit tun...O fi fost ghinion prima data...A doua oara i-am prevenit sa "bage"-acolo un anestezic mai tare,ca eu nu sunt asa firava cum par!...Hai ca glumesc!...chiar nu stiu de ce s-a intamplat asa prima data!Sa dea D-zeu sa fie bine pt tine!...
Album foto | Slideshow
excursie
www.sonia.as.ro/" target="_blank">ajutati o fetita minunata!
casuta noastra
unducthable spune:
eu am avut asa ceva
m-am trezit , nu puteam misca nimic , nu puteam deschide ochii, nimic , si avea mare nevoie pentru ca in plus NU PUTEAM RESPIRA SI SECUNDELE erau secole si m-am gandit ca o sa mor ca proasta ; ele ma palmuiau si tipau la mine sa respir si mie imi venea sa tip inapoi la ele sa le zic ca gata , le aud , dar nu pot respiraaaaaa , am intrat iar in inconstienta , intuneric , fara sa respir, nu stiu cand am inceput sa respir
la reanimare am tras de maneca uneia din echipa sa ii spun de chestia asta si s-a facut ca nu ma aude , mi-a intors spetele
laparoscopie facuta la tutunaru , elias
http://tt.lilypie.com/Ixqbp3.png
A FI MARE NU-I MIRARE, A FI OM E LUCRU MARE .
pagina mea: http://www.dianabostan.evonet.ro/
aris26 spune:
tamarullis - stai linishtita ca doctorul anestezist va fi la capul tau toata operatia si monitorizeaza absolut orice. asa cum a zis ale daca ceva nu e 100% ok ishi da seama imediat, ceva se modifica(ritmul cardiac sau altceva) si nu te taie nimeni pana cand anestezistul nu da unda verde. eu nu mai stiu decat ca doctorul anestezis mi-a spus la un moment dar: hai, somn ushor. si in 3 secunde s-a taiat filmul, dupa care am auzit acelash doctor zicad, hai buna dimineatza, operatia s-a terminat. asta a fost un monet ciudat pt ca eram constienta dar nu puteam sa reactionez, aveam senzatia trebuie sa tushesc dar nu puteam si incepusem sa ma enervez teribil ca nu reusheam sa tushesc. mai tarziu am priceput ca de vina era sonda. oricum doctorul a tot strigat la mine buna dimineatza pana am reushit sa dau din cap, asha cum ma striga si mama cand trebuia sa ma duc la scoala si o auzeam dar ca prin vis.
si mie tot de anestezie mi-a fost cel mai frica, dar sa stii ca a fost super ok ba chiar mai mult de atat pentru ca a venit ca o binecuvantare, eram cam speriata pe masa aia inainte de operatie si ma rugam sa ma adoarma o data ca sa nu ma mai gandesc la nimic.
bulta bafta rezultataul sa fie bun pentru ca operatia sunt sigura ca o sa fie.
apropo - tot la elias si a mea.si la 3 ore dupa operatie plecam singura la plimbare pe hol de au ras asistente:"asta mica pleaca singura acasa"
bafta tuturor!
tusce spune:
tamaryllis,
Eu am facut laparoscopie acum exact o luna de zile si sa stii ca nu am simtit absolut nimic.Mi-a facut anestezie totala si m-am trezit la reanimare dupa o ora.A fost foarte ok, nu am simtit nimic, si nici dupa nu mi-a fost rau deloc.Eu zic sa nu te duci speriata pentru ca este o operatie simpla.Daca esti hotarata sa o faci nu trebuie sa te sperie anestezia.
unducthable spune:
eu daca ar mai trebui vreodata sa fac laparoscopie vreodata , o sa mai fac . Un lucru e sigur, niciodata nu voi mai face cu aceast echipa de doctor , doctorite si ce au mai fost pe acolo. E logic, oricine ar face asa .
Stiu ca sunt multi doctori care fac laparoscopie cel putin in Bucuresti, chiar cumnata mea a afcut de curand la Giulesti si a fost bine, la alt doctor , normal . Deci se poate.
daca stiam de atunci , ce stiu acuma despre cei care m-au operat , categoric nu as mai fii facut cu acei oameni asa ceva , m-as fii dus la altcineva si alta echipa de operatie
cat despre anestezie generala, stiu ce e aceea reusita , am facut operatie de apendicita si a fost cu somn usor si vise placute , asa cum au povestit celelalte, si nu am patit nimic, m-am trezit direct in patul de spital, fara nici o problema. deci depinde de cine iti face anestezia ; in plus , mai bine nu te interesezi dinainte ce si cum , ca ... cu cat vrem sa aflam ce au patit alte femei nu ne ajuta deloc ... adica nu te ajuta deloc ... vei face laparoscopia si dupa cum vezi suntem toate in viata si am apucat sa scriu si aici despre ce a fost , ceea ce e mare lucru, la urma urmei.
multa sanatate si operatia in sine nu are riscuri, parerea mea , diana
http://tt.lilypie.com/Ixqbp3.png
A FI MARE NU-I MIRARE, A FI OM E LUCRU MARE .
pagina mea: http://www.dianabostan.evonet.ro/
tamaryllis spune:
Poate s-a schimbat anestezistul la Elias? Incerc sa ma incurajez, pt ca eu tot la Tutunau sunt! Si parca am schimba destui medici si nu vreau sa imi pierd increderea in el.Offfffff
unducthable spune:
la elias sunt multi doctori , multe echipe care tin de doctori si anestezisti la fel
nu voi spune cine a fost anestezista mea ; am spus insa ce s-a intamplat acolo din pacate , insa multumesc lui Dumnezeu ca EL are grija de noi pana la urma ...
nu te pot sfatui eu nimic avand in vedere experienta mea
iti doresc din suflet sa fie perfect totul si sa nu ai nici un diagnostic , adica sa te gaseasca sanatoasa dupa operatie
Doamne ajuta !
diana
http://tt.lilypie.com/Ixqbp3.png
A FI MARE NU-I MIRARE, A FI OM E LUCRU MARE .
pagina mea: http://www.dianabostan.evonet.ro/
