cum poate afecta lipsa tatalui viata unui copil?

Vin cu aceasta intrebare, citind cateva postari de aici.
Eu insami fiind inca in perioada in care, dupa divort(chiar daca a fost acum cativa ani in urma), incerc sa-mi pun ordine in viata, eu si copiii mei(baiat si fata).
Ma preocupa sa citesc carti despre psihologia si educatia copiilor, de asemenea carti care sa ma ajute pe mine sa devin mai puternica si mai stapana pe mine si, de ce nu, o mama mai inteleapta si mai experimentata.
Citeam dintr-o postare a uneia dintre voi ca a crescut fara tata si ca asta a afectat-o in sens negativ.
Ce-ar putea sa simta o fetita(a mea are 7 ani) cand nu-l are pe tatal ei prezent macar sporadic in viata ei?
Vreau sa aflu de la voi, poate ati trait voi insiva astfel de sentimente, poate ati aflat de la psihologi sau chiar de la proprii vostri copii.
Stiu ca baietii, de ex (baiatul meu are 10,6 ani)au nevoie, pentru formarea lor viitoare, de un exemplu masculin (care poate fi si bunic,unchi, etc), nu e suficienta doar prezenta mamei, atunci cand creste fara tata.
Mai stiu ca baietii la varste mici sunt foarte atasati de mame, intr-un fel anume, asa cum nu e o fetita atasata de mama ei, desi au acelasi sex.
Fetita mea am observat ca se lipeste pur si simplu de toate prezentele masculine din familie(unchii mei, verii mei) si -mi dau seama ca simte enorm lipsa tatalui care s-o ia in brate, s-o alinte, sa-i arate c-o iubeste. Ma doare acest lucru si nu stiu cum sa-l suplinesc.
Copiii mei din pacate nu au o relatie cu tatal lor(am plecat la vreo 800 km distanta, intr-un alt oras), nici el nu vine si nici eu nu mai pastrez nicio legatura cu el.
Le spun ca atunci cand vor mai creste suficient de mult, vor putea alege sa se duca sa-l caute, sa-l vada. Le spun ca tatal lor traieste in orasul de unde am plecat. Poate ar trebui sa le spun mai mult,ceva de genul"sunt sigura ca va iubeste, ca se gandeste la voi, etc", dar simt ca nu pot.
Ce trasaturi de personalitate ar putea dezvolta o fetita, respectiv un barbat sau ce riscuri ar putea fi ca ei sa nu aiba un model masculin de urmat, in viata lor?
Eu incerc sa ma educ sa fiu o mama cat mai inteleapta(sa nu repet greselile alor mei parinti cu mine, sa nu fiu prea autoritara dar nici prea toleranta, sa le ofer cat mai multa afectiune, sa-mi petrec timpul cu ei, sa continui sa le spun despre familia armonioasa in care inca mai cred- aceea cu parinti responsabili si iubitori, etc).
Citeam subiectul deschis sau continuat de Replay, referitor la parintii cu deficiente afective si incerc sub aspectul acesta sa-mi pun ordine in propria mea viata, gandire, sa ma analizez, pentru a sti de ce anume am tendinta sa reactionez asa in anumite situatii, etc.
Recunosc ca asta imi ia mult timp si energie si poate uneori, cautand sa-mi impac si serviciu (foarte solicitant si timpul pentru copii si cel pentru mine ) nu reusesc sa iau cele mai bune decizii pentru copiii mei.
Vreau ca, desi tatal lor nu e prezent in viata lor nici macar din cand in cand, sa stiu de ce anume sa-i feresc si sa-i cresc ca pe niste copiii echilibrati.
Voi cum va descurcati? si ce metode aveti?

marius spune:

Copiii vostri ce spun?

Marius Pernes
www.marius.rdsor.ro / Mai multe...
Pagina legislativa

crisseis spune:

Ce sa spuna?
Baiatul avea vreo 5 ani cand eram in mijlocul evenimentelor, stie ca tatal sau s-a purtat extrem de urat cu mine, stie ce iesiri de comportament avea.
E complicat.ca sa descriu putin situatia mea spun doar ca fostul meu sotz a fost condamnat pentru faptele savarsite asupra mea(lipsire de libertate si vatamare corporala grava), cu suspendarea pedepsei sub supraveghere.
In fine, toate astea au ramas in urma(asa cred si sper).Mi-am luat copiii si parintii si am plecat cat mai departe de un om violent si razbunator, nu numai fata de mine, dar si fata de parintii mei.
Am luat viata de la capat, cu ajutorul parintilor mei.
Incerc de atunci sa-mi revin emotional, sa-mi regasesc pe deplin echilibrul.
Baiatul meu e un copil maturizat inainte de vreme.Si totusi e un copil. Vreau sa stie ca un tata trebuie sa fie o persoana responsabila, cu grija de familia lui, cu respect si iubire pentru sotia si copiii sai , muncitor(iar nu lasand grija banilor de azi pe maine, pe seama castigurilor peste noapte).
Ii spun toate astea , ii spun ca-i iubesc pe amandoi(pe el si sora lui) in egala masura, desi fiecare isi disputa atentia mea si, separat ma intreaba pe care-l iubesc totusi mai mult.
Nu cad in aceasta capcana si le spun ca pe amandoi ii iubesc in egala masura.
Cand are accese de gelozie pe sora sa ii spun ca si pe ea ne-am dorit-o(eu si tatal lor), asa cum l-am dorit si pe el, ca am vrut sa avem doi copii si ca eu, personal, am dorit o familie armonioasa.
Si totusi, cum pot eu ca mama sa le mentin treaza imaginea unui barbat- model, cu care baiatul meu sa se identifice?
Mi-e frica de varsta "rebeliunii" care se cam apropie la el- deja imi contesta autoritatea(si nu vreau sa fiu excesiv de autoritara pentru ca lucrurile ar scapa de sub control, dar nici prea toleranta, pentru ca altfel ar invata ca nu exista reguli de respectat). Pus si simplu nu stiu cum sa suplinesc(in cazul lui) acea autoritate a tatalui care-ma gandesc- ar spune doar o data si copilul ar intelege.
Baietii trebuie sa stie , sa vada, sa inteleaga singuri, avand un exemplu-despre cum tatal se poarta in familie cu sotia lui, cu ei, copiii, cum rezolva situatii conflictuale fara violenta, ci cu calm si intelepciune. Vreau sa creasca un viitor barbat echilibrat.
Pentru el vremea basmelor a cam trecut,stiu ca poate invata si din carti si din filme, insa cel mai mult ii dau exemple din familiile colegilor si prietenilor sai. Dau exemple (de urmat sau de evitat) in persoana tatzilor acestora.
De ex- a vrut sa se duca cu prietenii lui la o sala de internet - nu l-am lasat. I-am explicat ca acolo persoanele nu sunt supravegheate, ca internetul e la discretie, ca prietenii lui ar putea cauta si altceva (sunt copii si curiozitatea e si a lor)si ca tatal prietenilor lui nu i-ar lasa pe acestia daca ar sti.
I-am confirmat , vorbind despre intentia lor cu mama unuia dintre ei care a vorbit cu sotul ei, s.a.m.d.
Il intreb uneori- cand nu asculta si nu vrea sa inteleaga- daca ar asculta sa-i spuna taica-sau asta. Sau daca ar fi nevoie sa-i spuna taica-sau ca sa inteleaga si de ce tot atat de bine nu poate intelege de la mine un lucru sau altul.
Simt ca mi-e foarte greu sa ma fac ascultata, stiu ca noi, parintii de acum am trait alte vremuri, fara internet, fara mp4 player, fara joystick, fara...fara...
Stiu ca nu stiu cum sa-mi feresc copiii de tentatii periculoase si cum sa-i fac sa inteleaga ca nu e bine pentru ei(si pt copiii in general) tot ce vad la altii sau in jur.
Despre fetita mea- iarasi nu stiu cum ar fi o relatie normala intre ea si tatal ei.Ce trasaturi de personalitate dezvolta la o fetita o relatie normala cu tatal? Si ce ar lipsi din personalitatea viitoarei adolescente daca ea n-ar avea un model masculin alaturi?
Ma va uri pe mine? ma va invinovati ca am divortat de tatal ei? Va fi poate vulnerabila afectiv ?
Ca acum, la 7 ani, vad ca se "pisiceste" pe langa toti barbatii din familia noastra si pur si simplu cerseste atentia lor. E normal?

crisseis spune:

Inca ceva despre fetita mea. O intreb daca-i e dor de tatal ei si parca-i e teama sa spuna ca da. Crede ca m-as supara , pentru ca eu le-am spus ca nu mai vreau sa-l vad.
I-am explicat ca e normal sa-i fie dor si ca nu ma supar daca recunoaste asta.
Dar ce sa-i spun mai mult despre tatal ei? Legat de asta mai deschisese cineva un astfel de topic, doar ca fetita in cauza e mult mai mica.

mariamunteanu spune:

Crisseis, eu nu cred ca ai tai copii se afla acum intr-o situatie mai grea decat ar fi daca l-ar avea aproape pe tatal lor cel violent. Dimpotriva, au liniste. Se vede ca tatal nu vrea sa stie de copii, altfel i-ar cauta.
Eu am crescut fara mama de la 5 ani si, desi am suferit in copilarie, am devenit un om echilibrat care am propria familie reusita si copii adorabili. Am o prietena al carei tata a parasit-o pe ea si pe mama ei insarcinata (mama ei avea 18 ani atunci) - acea prietena este o tipa echilibrata si are o relatie excelenta cu mama ei. Am un var al carui tata a murit inainte ca el sa se nasca - este mandria mamei lui.

Inteleg ca-ti faci griji, dar nu te teme. Copiii tai vor intelege si nu-ti vor reprosa ca te-ai despartit de tatal lor. Cauta sa le cunosti anturajul si sa tii legatura cu parintii prietenilor lor ca sa ai un control asupra relatiilor. Daca ai familia aproape (parinti, veri, unchi etc) implica-i in viata voastra pt. a nu fi singuri si a avea un ajutor.

Curaj ! Ti-ai crescut pana acum copiii fara ajutorul tatalui lor, precis vei reusi si in viitor.

Numai bine,
;aria

marius spune:

Hmmmm, am sa ma gandesc la un raspuns dar trebuie sa fiu un pic mai liber. Asa incat am sa-mi spun parerea cu rezerva ca nu sunt in situatia ta insa ce as face sau as incerca sa fac cred ca as putea sa spun. Revin.

Marius Pernes
www.marius.rdsor.ro / Mai multe...
Pagina legislativa

Gabi_K spune:

Crisseis subscriu si eu la cele spuse de Maria. Copiii tai sunt mult mai fericiti si mult mai echilibrati decat daca ar trai intre certuri si scandale.
Vad ca avem copii de varsta apropiata, fata mea e cam schimbatoare si rezervata in ceea ce priveste mersul la tati (se duc din 2 in 2 sapt) insa fiul meu categoric se plictiseste acolo... el a ramas cu amintiri oribile din vremea in care eram inca impreuna. Incerc sa nu vorbesc urat de tatal lor, dar nu ascund adevarul. Nu colorez in roz trecutul, le-am spus ca am divortat fiindca nu ne mai iubeam, si fiindca tati e bolnav, are probleme mari cu alcoolul. Fiul meu stie, el la 8 ani s-a rugat de mine sa divortez (mami nu vezi ca tata nu ne iubeste, de ce nu ne cauti un tata care nu bea si tine la noi?)
E normal ca fiica ta sa se simta atrasa cunostintele si rudele voastre de sex masculin, asa fac si fetele care cresc cu tata:)

Gabi+Robert(20.05.1997)+Lili(17.05.2002)
www.dropshots.com/kincses#" target="_blank">poze noi www.dropshots.com/kincses1#" target="_blank">poze si mai noi

Povestea nasterii: Lili si Robert

marius spune:

Am revenit. Tot ce pot sa spun este ca daca as fi in locul tau as incerca sa apropiu copiii cat mai mult de prieteni, rude, de sex masculin, care au sau nu propriii lor copii. Pentru ca tu nu poti sa le fi tata asa cum eu nu as putea sa fiu mama. Este in legea firii sa fim fiecare specifici. Insa din ceea ce am citit sincer as fi autoritar ori de cate ori ar fi cazul. Pentru ca asa cum ai spus ar duce la respectarea unor reguli, norme s-ar construi o anumita mentalitate. Nu restrictii ci reguli. Nu are de ce sa-ti fie teama. Daca exista reguli si incredere (apropos trebuie sa-i si creditezi) nu are cum sa iasa rau. Daca iti este mai simplu incearca sa-ti inchipui ca esti o sora mai mare (cu mult mai mare) a lor, iar parintii vostrii ti-au cerut sa faci in asa fel incat sa fie OK pana se intorc ei acasa. Ai mana libera, dar trebuie sa fie OK. Poate in postura aceasta exista sansa sa vezi anumite lucruri putin mai altfel. Ca si mama este mai greu datorita spiritului de protectie uneori excesiv.
PS
Urmaresc cu mare atentie acest topic! Implicit experientele si opiniile altora.

Marius Pernes
www.marius.rdsor.ro / Mai multe...
Pagina legislativa

Miluna spune:

In primul rind vreau sa te felicit pentru ceea ce ai reusit pina acuma, adica sa-ti iei viata in propriile maini si sa te descurci singura cu doi copii.
E intradevar mai greu sa educi un copil de unul singur. Cind sunt doi parinti, se pot sustine unul pe altul, si atunci autoritatea creste. Baiatul meu nu are decit 4 ani, si nu am probleme deocamdata, dar ma gindesc si eu cu groaza cum va fii cind va ajunge la adolescenta.
Nu stiu exact cum pot fii afectati daca cresc fara tata, dar nu as dramatiza din asta. Eu am crescut cu un tata autoritar si distant, si nici asta nu a fost bine. Sunt multi care nu cresc in conditii ideale si totusi ajung oameni echilibrati si responsabili.
Un exemplu masculin ar putea fii de exemplu tatal tau, daca e prin preajma. Sau un unchi, cineva din familie. Eu as alege o persoana masculina pe care sa o dau de exemplu cind vine vorba, si nu as mai pomeni de tatal lor, care nu e un exemplu bun.
Si nici nu i-as intreba daca pe tatal lor l-ar fii ascultat sau nu. El nu e acolo, asa ca pe tine trebuie sa te asculte. Faptul ca nu te asculta nu are legatura cu ce ar spune sau face tata, ci are legatura doar cu relatia dintre tine si copil. Nici sa verifici ce spune un alt parinte (tata) nu mi se pare ok. De ce l-ar asculta mai mult pe el decit pe tine? Tu ai responsabilitatea lor, si ei trebuie sa stie ca de tine trebuie sa asculte. Incearca sa fii mai ferma in ceea ce decizi, si daca ai dubii, discuta cu alti parinti, dar fara sa motivezi cu asta copilului.
Cit despre fetita cred ca comportamentul ei acuma e absolut normal. Nu stiu cum ar putea sa o afecteze cind va fii mai mare... poate va cauta compania baietilor mai tare, sau poate va avea o dificultate de a inchega relatii cu baietii, sau poate va fii absoluta normala. Depinde si de firea fiecaruia, nu doar de familia in care creste. Dar nu cred ca se poate prevedea de acum, si nu cred ca poti face ceva special acum. Vei vedea pe parcurs cum evolueaza, totul e sa fii alaturi de ea.
Oricum, interesant subiectul. Sunt curioasa si eu ce mai spun si altii, cum ar putea fii afectati copiii care cresc doar cu un parinte.

Clover spune:

Eu cred ca tentativele de rebeliune pe care le vezi la cel mare sunt tocmai pentru ca tu te porti cu manusi cu ei subliniind aceasta lipsa a tatalui. Nu vad ce treaba ai sa o intrebi ce cea mica daca ii e dor de tatal ei. Daca aduce vorba de el bine, daca nu, la ce bun?

Tu trebuie sa le inspiri lor ca esti si mama si tata si sa ia situatia ca atare. Ori ceea ce faci tu e sa dai de inteles ca e un loc in familie care e gol. Vor simti asta si cu cat vor fi mai mari vor specula asta pentru ca e calcaiul tau sensibil.

Eu iti propun altceva: imagineaza-ti ca sotul tau a murit. Ce ai face diferit in atitudinea fata de copii? Ai mai simti aceeasi vina ca nu au un tata?

Practic, poti sa iti refaci viata. Un tata vitreg poate fi o solutie pentru o viata mai apropiata de ceea ce iti doresti tu.

If all else fails, look cute.

balanta spune:

...poate tatal tau ar putea inlocui din postura de bunic? La mine absenta "tatalui biologic" nu s-a simtit , avand parintii mei care s-au ocupat de el indeaproape , dar si baiatul( ce noroc pe capul meu) nu a fost genul care sa simta lipsa unui barbat alaturi de el ( o fi ceva genetic mostenit de la mine!)