Parinti cu grave deficiente emotionale
Raspunsuri - Pagina 6
lorelaim spune:
http://www.dailymail.co.uk/femail/article-560141/Why-daughter-needs-mother-best-friend.html
Lorelai
May 3, May 2, May 1
"Daca dragoste nu e... nimic nu e..."
simali spune:
quote:
nu cred ca merge nici impunerea prin repetare de 100 de ori nici discutia de motivatie atat de bine cat ar functiona exemplul ambilor parinti. pur si simplu dupa ce am terminat de mancat strangem masa cu totii. daca in timp ce strange mama masa tata sta pe fotoliu si isi savureaza berea copilul cu siguranta se va duce la ale lui caci va intelege ca activitatile casnice sunt ale mamei. am citit undeva ceva interesant - copiii tind sa copieze personalitatea dominanta din familie.
quote:
Noi facem toti cate ceva in casa (si eu si sotul meu) si cu toate acestea copilul nostru nu tinde sa ne copieze din proprie initiativa. Este mult mai la indemana sa se urce in varful patului cu jucariile in timp ce noi facem curatenie decat sa dea o mana de ajutor. Si nu pot sa-l condamn ca ar alege, ca prima optiune, calea ceam mai usoara. Daca sunt ferma si-l "aliniez" la actiunea de curatenie face cot la cot cu noi, dar daca astept sa-i vina lui initiativa si fac de fiecare data in locul lui el ma lasa bucuros... n-are in nici un caz mustrari de constiinta de tipul "mama face singura, hai s-o ajut si eu". Poate ca unii copii au, dar nu toti. Si atunci este nevoie de putina fermitate. Pur si simplu sa nu te lasi, tu, mama, abuzata. Pentru ca este o forma de abuz sa fii nevoita sa stringi la infinit dupa altii si lor chiar sa nu le pese. Si nici sotul meu n-ar fi mai breaz. Chiar o data mi-a spus "am crezut ca asa-ti place tie, sa strangi...".
Eu cred ca daca parintii nu sunt fermi in unele privinte pot ajunge foarte usor abuzati de propriul lor copil. Si nu este vina copilului; este tot vina ta, a parintelui, ca te oferi "carne de tun". Stiu mame care se lasa abuzate special pentru ca apoi sa se planga la nesfarsit si sa le scoata ochii copiilor cu "ce-am facut eu pentru tine, m-am sacrificat, etc., etc.". Am ajuns la concluzia ca nu abuzatorii sunt vinovati ci cei care, din varii motive, invita pe cei dragi sa-i abuzeze.
alice
simali spune:
quote:
Copilul meu - ar scoate manualul de germana cand nici n-ai apucat sa temini fraza. Este groaznic de ascultatoare de reguli la gradi. E bine asa? Nu, nu e bine. Deloc. Vrea sa faca totul perfect. Sa asculte toate regulile. Nu poate sa spuna "NU" si sa se impuna. Concluzia? Vomita de emotie dimineata pentru ca nu poate face totul perfect .....
pentru ca nu se ridica la nivelul cerintelor .....
Tare as vrea si eu unul din copii aia "tirani", care nu asculta de nimic, veseli si fericiti, nu emotiva, cu "nod" in stomac, vomitand, cu picioarele tremurand .....
quote:
Exact asa este fi-miu. Mai putin parea cu vomitatul. El are bazaitul...
Daca la gradinita nu reuseste sa faca erfect incepe cu vaicareli de tipul "mama o sa se supere ca n-am facut bine tema". Educatoarea credea la inceput ca-l cert sau ca sunt o mama prea autoritara, dar si-a dat seama in timp ca de fapt este un fel de pretext ca sa se justifice pentru frustrarea de a nu face totul perfect. Am citit o carte foarte interesanta de pe site-ul de carti libere de la Felicia. Este despre cum trebuie combatut perfectionismul la copiii nostri. "How to rise ghifted children" se numeste. Am aflat de acolo ca perfectionismul este o boala si ca trebuie tratat:
- in primul rand trebuie sa se trateze adultii bolnavi de perfectionism din familie (la mine este sotul meu).
- apoi se lucreaza cu perfectionismul copilului (inscriere la activitati la care nu este exceptional - pentru ca acolo o sa gresasca si o sa se consoleze cu ideea ca nu poate fi cel mai bun mereu, mult umor, etc.).
Tot in aceeasi carte este data un fel de "vorba" a chirurgilor americani: "perfect este dusmanul lui bine". Ei vor sa spuna ca pe masa de operatie, cand incerci sa faci ceva perfect este posibil sa apara complicatii mult mai mari decat daca lasai treaba facuta numai bine si atat. Am ridicat acest dicton la rangul de "dictonul familiei".
Cand te gandesti la sistemul de educatie romanesc din contextul perfectionismului iti dai seama ca in realitate perfectionismul nu numai ca nu este combatut, ba este chiar cerut, cultivat, valorizat excesiv. Este gresit pentru ca epuizeaza la maximum resursele copiilor deja perfectionisti.
alice
simali spune:
quote:
Dar ce ne facem daca copii nu vor sa faca nimic din ceea ce nu le place? Sau fac doar momiti cu recompense (nu va ganditi la recompense materiale) si atunci, fara chef si evident cu rezultate mediocre. Explicatiile nu sunt de ajutor. Copilul te asculta, dar nu poate percepe cu adevarat ce inseamna consecintele faptelor lor peste luni sau ani. Copii traiesc in prezent. Cum ii motivam sa faca ceea ce e bine pentru ei?
quote:
Eram de putin timp casatorita si sotul meu tindea sa ma lase pe mine sa fac cam totul. Credea ca-mi place si ca nu ma deranjeaza, pentru ca nici pe mama lui parea ca n-o deranjeaza. La un moment dat mi-am dat seama in ce sunt pe cale sa ma var si m-am revoltat. Am discutat si i-am spus clar, fara suparare, cam care ar fi activitatile pe care ma astept sa le faca. A "cuplat". Dar cand a inceput sa faca ceea ce trebuia eram pe cale sa renunt la a-l mai pune sa faca: facea incet, neindemanatic, cum spui tu, cu rezultate mediocre. Am fost tentata sa-i zic "nu mai fa nimic". Dar m-am oprit. M-am gandit ca poate este o strategie ca sa nu-l mai pun data viitoare. Nu l-am criticat pentru ce a facut, nu m-am dus sa fac eu dupa el, l-am lasat in pace. Si ma felicit ca am facut asa. Atazi e AS in pus vasele in masina de spalat si aranjatul lor inapoi in dulap - pe familii de obiecte - la pus aspiratorul, etc.
Asa e si cu copiii. Trebuie sa ai rabdare sa-i lasi sa faca mediocru, cum stiu ei, dar sa faca. Sa nu-i critici, sa te abti sa "refaci" ceva ce ei considera deja facut - cel putin in prima faza. In timp vor face mai bine ca tine anumite chestii. Dar sub nici o forma sa nu permiti sa nu-si faca partea lor de treaba in familie. Trebuie sa fie clar pentru toti membrii familiei ca nimeni nu este servitorul nimanui, ca toti traim intr-o casa si este responsabilitatea tuturor sa nu ne mamance sobolanii.
alice
alra spune:
clover si olympia cred ca am zis deja de vreo 3 ori ca nu as vrea ca fata mea sa isi aleaga munca manuala ca profesie.
nu sunt persoana cea mai potrivita de a i se explica beneficiile muncii manuale caci in momentul asta zugravim. noi singuri. fara ajutor. toata casa. waw!
nu am sa neg ca spalatul cratitelor si gradinaritul te pot relaxa insa eu nu consider asta o meserie pe care mi-as dori-o pentru copilul meu. daca altii au alte idei pentru copiii lor, nu am nimic impotriva. si nu o sa ma apuc sa le explic ca e bine sau e rau caci consider ca e treaba fiecaruia ce crede si in general ma feresc sa dau explicatii oamenilor caci ma gandesc ca fiecare isi are motivatiile lui.
eu am dat exemplu de o valoare personala pe care am sa i-o transmit fi-mii. discutia daca valoarea mea e gresita sau nu nu isi are sensul caci nu am sa mi-o schimb.
olympia, discutia cu tatal meu nu a fost o pilda ci un banc. poanta era ca si el tot acolo "ajunsese" si ulterior si eu.
Vacanta cu Laura in Romania
MissParker spune:
quote:
Originally posted by lorelaim
http://www.dailymail.co.uk/femail/article-560141/Why-daughter-needs-mother-best-friend.html
Excelent articolul si foarte adevarat. Porneste de la aceeasi idee de baza, cum ca "parteneriatul" (prietenia cu copilul) este periculos atunci cand parintele doreste cu orice pret sa se faca iubit/placut de copil si traieste emotional practic la acelasi nivel cu copilul. Copilul dupa ce sa se ghideze ca sa se poata maturiza mai tarziu?
Felicia 
37+ mami under construction pentru 
- David
Poze cu noi si vacantele noastre
IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE
Ingrid S spune:
Dincolo de discutiile referitoare la motivatia de a face sau nu copii, Winterhoff pune o problema foarte interesanta pentru mine. Si anume, cum ne crestem copiii? In stil autoritar, cu limite impuse de catre parinti sau lasat liber, fara nicio constrangere? Pentru ca la asta se rezuma totul. Eu vad educatia unui copil ca un mers pe sarma. Mereu trebuie sa jonglezi intre dorinta de a ii impune vederile tale si sentimentele lui ca persoana. Si nu vad ca pe un lucru rau ca un copil sa stie ca exista anumite bariere peste care nu poate trece. De ex. daca loveste un copil in parc, este luat imediat de acolo si are restrictie o zi-doua afara. Daca nu facem asa, copilul va intelege ca e ok sa lovesasca pe altii, inclusiv pe parinti. Si ar mai fi exemple, dar asta e primul care mi-a venit in minte. Cu ce nu sunt de acord: cu bataia si cu tipatul la copil. Iarasi nu sunt de acord sa-l tratez ca pe un adult. Consider ca e inacceptabil sa ma milogesc de el sa mearga la scoala sau sa stea la 12 noaptea cu okii beliti in tv, pentru ca asa doreste el.
Pot sa-i inteleg pe copiii care fac crize de isterie intr-un magazin, dr nu pot sa-i inteleg pe cei obraznici care iti raspund inpoi, te injura (sub ochii indiferenti ai parintilor) si n-au respect pentru cei in varsta. Si ar mai fi de spus, dar ma opresc aici.
MissParker, eu sunt foarte convinsa ca vei fi o mama buna. Indiferent de problemele avute cu parintii tai, faptul ca ai facut terapie, ca ai cautat mereu sa gasesti solutii la problemele ce te framanta, pentru mine te recomanda ca o persoana echilibrata.
Ingrid S si Diana
http://www.dropshots.com/Ingrid28_photo
blue eyes spune:
Imi vine mereu in minte raspunsul unei cunostinte, pe care o intrebasem cum si-a educat copiii. Raspunsul a fost: "cu dragoste si cu reguli." M-a luminat cu o simpla propozitie. Copiii au nevoie de afectiune si de o calauza in viata si se asteapta aceasta in primul rand de la parinti. E greu sa gasesti acel echilibru intre limite si dragoste si sa-l faci pe copil sa inteleaga faptul ca tocmai pentru ca il iubesti, ii pui niste limite. Mai ales in aceasta lume nebuna, nebuna... in care sunt asaltati de 1001 de modele de viata facute cunoscute de catre mass media, consumism, cercul de amici, divorturi, viteza societatii, cerintele acesteia; si lista ar putea continua...
alra, eu nu sunt de acord cu tine in ce priveste impunerea unei orientari profesionale. Stiu ca e mai frumos si mai satisfactor (dpv teoretic) ca al tau copil sa ajunga savant, dar daca lui ii place sa desurubeze masini si asta ii aduce satisfactie in viata, lasa-l sa se faca mecanic. Asta e un exemplu simplu si la indemana. Si eu le zic alor mei "invatati, invatati, invatati" si voi o sa studiati. Insa nu stiu ce preferinte vor avea peste 10 ani si nu le voi putea influenta alegerile. Important e sa fie fericiti in ceea ce fac.
completare: In cercul meu de prieteni am oameni de la femeie de serviciu pana la profesor universitar. Sotul unei prietene e mecanic auto. El are un caracter si o prezenta de nota 10. Ea e femeie dupa multi barbati isi rup gatul pe strada. O alta prietena, artista, e casatorita cu un instructor la scoala de soferi. Si dupa ea isi rup multi gatul pe unde trece. O alta, inteligenta, buna la suflet, cu un suras fermecator, a fost casatorita cu un tip cu un IQ foarte inalt; viata ei cu el=nefericire totala. Crede-ma, omul conteaza, nu titlul! 
www.youtube.com/watch?v=9hMrY8jysdg" target="_blank">I want to break free
Tethys spune:
quote:
Originally posted by MissParker
Edit ca azi am intrat in a 38-a saptamana, iuhuu!Felicia
IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE
Felicitari
MissParker pentru cele 38 de saptamani si sarcina usoara in continuare! Sa ajungi cu bine la termen si sa ai parte de o nastere frumoasa si usoara 
!Si da, fetelor... stiu sa fac distinctia intre implinirea ca femeie si implinirea ca mama! Mereu am facut-o! Problema este... cum sa-i fac pe cei de langa mine sa vada asta?!? Adica, frati, surori, etc. ... Stiu ca si ei au dreptate cand spun : "Tu nu vezi prin cate ai trecut? La ce-ti mai trebuie barbat? Vezi-ti de copil si gata!" No, doare uneori... sa le vezi privirile chiorase, mustratoare: "cum adica nu esti multumita, fericita?... bla-bla-bla"... No, cre'ca astea, pana la urma, sunt doar niste intrebari retorice
... sau poate nu..."Singura lectie de morala care este potrivita pentru un copil, cea mai importanta lectie pentru fiecare moment al vietii lui, este aceasta: ''Nu rani niciodata pe nimeni.'' " - autor: Denis Breeze .
kariguld spune:
miss parker, succes cu sarcina. eu am nascut baiatul la 38 de saptamani si trei zile...
referitor la iertare, nu vine de la sine, este un act de vointa!!
si nu uita, nu am spus si nici nu recomand sa se reia vechile legaturi!!!
ma gandeam azi noapte ca si parintii cu deficiente emotionale, in sufletul lor sunt bine intentionati, doar ca au gandiri gresite in privinta anumitor lucruri, lucru de care nu sunt prea constienti. poate, pe langa faptul ca au fost abuzati intr-un anume fel, nu au primit decat o educatie simplista, "spala-te pe maini, nu veni seara tarziu, invata ca sa nu ajungi un prost....etc", fara discutii mai detailate cu parintii, fara explicatii mai profunde ale faptelor pe care trebuiau sa le faca...poate nu au fost indemnati sa citeasca carti,au crescut asa cu informatii de la "radio sant", si de aceea s-au format cu atatea carente si lipsuri, iar ca adulti si parinti la randul lor....nu au prea multe de oferit...
Kari