Parinti cu grave deficiente emotionale
Raspunsuri - Pagina 5
Ingrid S spune:
Cristina A, ne reproducem pentru perpetuarea speciei. Simplu. Trebuie sa ne tranmitem genele urmasilor. De aceea apare acel instinct la o anumita varsta (difera de la persoana la persoana) si care e exprimat plastic prin "tic-tacul biologic". Restul sunt doar inventii dupa parerea mea, ca il fac sa-mi asigure batranetile sau sa iubesc pe cineva sau ca am vazut un copil dragutz si mi-a facut chef sa am si eu unul. Natura stie foarte bine ce face, noi ne complicam existenta...
Ingrid S si Diana
http://www.dropshots.com/Ingrid28_photo
Tethys spune:
Am "frunzarit" si eu un pic ce ati scris pe aici... Si... intradevar, am si eu o nedumerire legata de implinirea pe care se spune ca o aduce, ca ar trebui sa ti-o aduca un copil... Adica... daca faci un copil ca sa te poti simti implinita nu-i bine! Iar daca esti nefericita si ai si copil... ti se reproseaza: "da'ce ai de esti nefericita? Ai un copil... deci esti implinita! Ce mai vrei?!?"
Asa ca, acum sunt 
! Cum o fi bine pana la urma?!? Ca eu, uneori, nu mai stiu 
...
"Singura lectie de morala care este potrivita pentru un copil, cea mai importanta lectie pentru fiecare moment al vietii lui, este aceasta: ''Nu rani niciodata pe nimeni.'' " - autor: Denis Breeze .
coltofeanu spune:
Ar fi ideal sa te simti implinita ca mama ( orice femeie sau aproape orice femeie isi doreste un copil, sentimentul matern este de neegalat) si sa fi implinita si ca femeie ( asta depinde de partener). Ambele impliniri sunt necesare pentru ca o femeie sa fie fericita. Poate chiar in aceste impliniri consta fericirea unei femei. Ce si-ar putea dori mai mult ? Mie imi este de ajuns atat!
amoga spune:
quote:
Originally posted by rrox3
Deci cum facem? Exemplul propriu nu merge intotdeauna, explicatiile - la fel. Care e solutia magica?
Rabdarea. (Cu sau fara tutun; preferabil fara.)
Daca oferi propriul exemplu si explicatii (la cerere), e suficient. Poate n-au sa priceapa azi, poate n-au sa priceapa miine; dar va veni o zi in care va avea sens si pentru ei.
A.M.
amoga spune:
quote:
Originally posted by smaranditza
As vrea totusi sa stiu care sunt motivele "corecte" (chiar si teoretice, daca nu sunt exemple practice) pentru a aduce un copil pe lume.
Se zice ca George Mallory, unul dintre primii care au incercat sa escaladeze piscurile himalayene, a fost intrebat de un reporter de ce vrea sa se catere pe Everest. Raspunsul sau: "Because it's there!".
Cam la fel si cu cautatul de motive ("corecte") pentru procreare -- de ce vreau copil? Pentru ca pot si-mi doresc sa cresc unul.
quote:
Originally posted by smaranditza
Am citit pe forum despre multe mamici care spuneau ca al lor copil "le umple viata". Ca nu au fost implinite si complete pana nu au devenit mame. Atunci, nu ne intoarcem din nou la deficientele emotionale si "umplerea golurilor" ramase de nu stiu cand acolo?
Cred ca partea asta cu "umplutul vietii" e doar un mod de-a spune ca dupa ce devii parinte ai parte de niste experiente prin care n-ai mai trecut pina atunci si pe care --cel mai probabil-- nici nu le banuiai posibile. De unde senzatia ca inainte exista "un gol" (i.e. locul acela pe care noile experiente "il umple"), chit ca nu neaparat il constientizai ca existind.
In ce ma priveste, nu sh' ce sa zic. Viata e ceea ce faci tu din ea. Daca esti genul de persoana caruia ii place ce a zamislit Natura in caracterul uman, atunci probabil ca ai tot ce-ti trebuie pentru a-ti dori un copil (sau mai multi)...
A.M.
kariguld spune:
nu mi-am pus niciodata problema "de ce facem copii?" cred ca e chemarea genetica, strigatul neauzit al genelor din noi.... cine stie...
personal, ma concentrez pe prezent si viitor, trecutul e prea putin important.
monixy, ai mare dreptate! iertarea aduce de fapt eliberare de trecut, si terapia ajuta si e foarte buna, dar fara iertare, uitare si mers inainte nu cred ca ajuta....decat pana la un punct!
miss parker, apreciez subiectele tale, felul cum stii sa dezbati si sa pui lucrurile, ca ti-ai facut timp sa traduci articole, dar.... cum spuneau si alte fete, concentreaza-te pe viitor, si crede-ma, din experienta iti spun, nimik nu te pregateste pentru meseria de parinte, "meserie" care curge din tine, sunt lucruri pe care le vei face in mod natural si automat, vei gresi vei face lucruri pe care nu vrei sa le faci, caci asa e normal si natural sa se intample...
eu ma dadeam lebada in galeata pana sa am copii, si dadeam sfaturi si ma credeam inteleapta si pregatita, spuneam ca o sa fac si o sa dreg.....toate au pierit dupa ce am nascut!!!! caci in nici o carte , la nici un curs nu mi s-a spus ca voi naste un copil care va plange din minut in minut, care ma va consuma din primele ore de viata.....nimik nu m-a pregatit pentru realitate!!!! teoria si cartile sunt bune, ne ajuta sa ne formam, sa ne dezvoltam, dar vin fapte de viata la care ai reactii neasteptate, pe care nu vrei sa le ai!!!!
am asa o impresie despre tine, (sper din toata inima sa ma insel!) anume, ca mergi inainte, dar cu spatele. spun asta pentru ca am observat in multe postari ale tale ca vb mult de trecut, de ceea ce ti s-a intamplat, lucruri care te-au marcat! insa, ai facut terapie, sfatul meu e sa ierti din toata inima, pe toti cei din trecutul tau si sa te eliberezi astfel de trecut! ATENTIE!!!! am spus sa ierti, nu sa reiei legaturi pe care le-ai rupt!!!!
iertarea, pe langa terapie , iti elibereaza sufletul, te face sa zbori.... crede-ma!!!!
de felul meu sunt, in relatiile mele de-a lungul vremii, transanta si foarte pragmatica. sper ca nu te-am suparat , am vrut doar sa-ti arat o alta fata a lucrurilor!!!
Kari
PS, sper ca am fost coerenta si nu am facut prea multe greseli!
miau-miau spune:
eu zic ca, pe linga cit de devastator e pentru un copil sa primeasca cite o palma de la parinte sau sa fie sufocat de autoritatea parintilor, sau mai stiu eu ce motive de suferinta, este destul de devastator si pentru o mama, (sau un parinte in general) ca dupa vreo 20 de ani de crescut copilul asa cum au stiut, sa finalizeze prin a sti ca propriul odor ii uraste de moarte.
avmaria spune:
MissPArker, citind articolul, ideea principala pe care am retinut-o (si nu am fost singura) a fost educatia moderna vs educatia traditionala. Ideea principala pe care ai retinut-o si spre care ai orientat discutia a fost gravele deficiente emotionale ale parintilor. Vorba romanului fiecare cu ce-l doare. Daca merg in sensul asta, nu pot decat sa ma gandesc ca probabil, cand il vei tine pe David in brate, vei simti o emotie cum nu ai mai simtit niciodata, care te va bulversa cum nimic nu te-a mai bulversat vreodata, si poate, candva mai tarziu, aducandu-ti aminte de procesul de gandire nu vreau copil si totusi, vei relativiza totul si-ti vei pune intrebarea : dar oare de ce m-am gandit si-am analizat atata, cand totul era atat de evident? Si poate atunci vei lasa fraiele mai libere, vei lasa viata sa curga de la sine ... Si probabil atunci o vei accepta mai usor si pe mama ta, si te vei uita la ea ca la o persoana batrana care va muri singura, nefericita, neiubita si respinsa. Poate atunci iti vei pune intrebarea oare n-a simtit si ea ca tine tinandu-te in brate, si poate atunci o vei ierta un pic si-o vei accepta asa cum este : atata a putut ea, poate ea in forul ei interior chiar a fost bine intentionata. Poate te-a iubit totusi din strafundurile ei. Este doar o ipoteza. Sper sa ma insel, sau in caz contrar, sper sa ai aceasta eventuala revelatie inainte sa fie prea tarziu - caci atunci nici un terapeut de pe lume nu cred ca va reusi sa-ti inlature remuscarile...
Inclin sa cred ca in demersul de a fi acceptat si iubit, cea mai importanta etapa consta in a-l accepta, intelege si iubi pe celalalt asa cum este, indiferent daca actele lui se ridica sau nu la asteptarile noastre.
Si indiferent ce-ar fi de-acum incolo, sunt perfect de acord cu fetele care ti-au sugerat sa privesti inainte, sa nu te mai uiti inapoi si sa te desprinzi, daca vrei sa fii fericita cu David, daca vrei sa fie fericit.
Sper din tot sufletul ca aceasta postare sa nu te supere, eu sant mai abrupta de felul meu, dar tot ce ti-am scris vine din suflet, si din cele mai bune intentii
Clover spune:
Pai si eu am vrut sa ii zic lui Miss Parker: lasa trecutul si concentreaza-te pe viitor. Problema e ca ea nu e inca pregatita, altfel nu ar fi atat de important pentru ea. Cand vorbim despre ceva, cand ne gandim la ceva este pentru ca e important pentru noi.
Miss Parker, eu sper ca atunci cand va aparea baietelul tau sa se intample un declic care sa te lase sa mergi cumva inainte acceptand ce a fost si sa stii ca tu vei fi cea mai buna mama ce poti fi.
Motive corecte de a avea un copil nu stiu daca exista. In unele parti statul vrea sa faci copii, in altele vrea sa nu faci(ca exemplu de extreme a ceea ce e "corect"). Peste tot tendinta de perpetuare a speciei invinge cu toata rationalizarea si grijile din drum.
Cat despre convinsul cu explicatul frumos, am si eu un exemplu: spalatul pe dinti. Nu cunosc nici un copil care a pricepu de vorba buna ca trebuie sa se spele pe dinti. Exista mereu o perioada initiala de tras copilul din pat, dus la baie si spalat pe dinti. Or si si copii entuziasmati da eu aia de ii stiu trebuie constransi pana formeaza deprinderea.
alra, tu deja te pregatesti sa ii transmiti ceea ce tatal tau ti-a transmis tie, ca munca manuala inseamna munca dificila in mediu murdar. Intotdeauna m-am mirat cum sunt coafezele coafeze ca la germofobia mea medie mi-ar fi greu sa umblu in parul oamenilor. Concluzia mea a fost ca persoanele car efac asta au un talent si din talentul unora iese uneori un rezultat incredibil. Cred insa ca ceea ce crezi tu e foarte comun in generatia noastra, multi/e din noi fiind inoculati/e cu acceasi gandire. Cum a zis si olympia munca fizica iti da o satisfactie si o liniste pe care cea intelectuala nu ti-o ofera. Cate din noi nu trec la smotru sau cratita ca o varianta facila de a face "ceva" pentru a scapa de surmenarea intelectuala?
If all else fails, look cute.
MissParker spune:
Nu as vrea ca subiectul asta sa se transforme din „haideti sa ne rezolvam problemele de adulti inainte de a ne vatama copiii“ in „vai, MissParker isi uraste parintii“... M-as simti tare subestimata 
Apreciez enorm toate sfaturile constructive si bine intentionate, dar va pot asigura ca sunt deja pe drumul cel bun, acela de a-mi gasi pacea si linistea sufleteasca. Si asta e tot ce conteaza.
Pentru mine topicul asta nu e despre trecutul meu si nici despre educatia copiilor, ci despre maturizarea parintilor.
kariguld, mi-a placut mult chestia cu „lebada in galeata“ Da, sunt perfect de acord cu ce spui tu, ca iertarea (care va veni candva de la sine, nu trebuie s-o fortez eu) elibereaza, dar nu inseamna a relua niste legaturi nocive... Mi-a placut si metafora cu mersul inainte, dar cu spatele... Daca ar fi asa, deosebirea dintre trecut si prezent ar fi ca inainte mergeam cu ochii inchisi si acum o fac cu ochii deschisi. Dar da-mi voie sa cred ca decizia mea de a avea un copil, dupa tot trecutul meu si dupa cat de sigura eram ca nu voi face niciodata acest pas, este totusi o dovada ca nu merg cu spatele inainte. Merg cu fata, dar ma intorc sa-mi vad pasii si sa nu uit de unde am plecat; ma ajuta sa vad mai bine unde ma aflu in prezent si sa ma orientez mai bine pentru viitor. Stii cum se spune: cine nu-si cunoaste trecutul e condamnat sa-l repete. Ah, si sunt convinsa ca practica imi va darama toate teoriile , insa pana atunci mai e si cred ca nu dauneaza sa mai teoretizam un pic...
avmaria, monixy, va multumesc pentru cuvintele voastre.
Clover, ai mare dreptate cu spalatul pe dinti, a fost un exemplu excelent pentru ceva ce nu se negociaza, ci se invata si se face pur si simplu. Cat despre declic, sunt convinsa ca va veni Au mai venit cateva in ultimii ani si incet-incet observ si eu cum ma relaxez si ma eliberez... Iar voi, forumul asta, m-ati ajutat foarte mult.
coltofeanu, foarte bine punctata diferenta dintre implinirea ca mama si implinirea ca femeie. Dar ce ne facem cu acele persoane (femei sau barbati, dar mai ales femei) care au ramas si la maturitate prizonierii eului copilariei si deci cauta o cu totul alta „implinire“?
Eu de fapt la asta ma refeream, la acea cautare naiva a copilului ramas neiubit din noi, la surogaturile de iubire pe care acel copil si le cauta peste tot si care din pacate sunt cel mai usor de gasit in persoana propriului copil... Pana nu ne dam seama ca de fapt cautam peste tot iubirea neconditionata a mamei, pana nu acceptam ca aceasta iubire nu mai este de gasit nicaieri, nu vom putea fi capabili sa daruim unui copil iubire, deoarece vom avea tot timpul dorinta inconstienta de a primi ceea ce ne trebuie si ne-a lipsit noua si atunci - fara sa ne dam seama - ne vom exploata sufleteste propriul copil exact cum am fost noi exploatati sufleteste de parintii nostri. Riscul asta vreau eu sa-l elimin si cred ca sunt pe calea cea buna. A face pace cu trecutul si a intelege de ce s-a intamplat ce s-a intamplat ne poate ajuta enorm sa nu facem si noi greselile parintilor nostri. Dar pentru asta nu ajung bunele intentii, ci e nevoie de foarte multa introspectie si vigilenta.
Ingrid S, inclin sa-ti dau dreptate, si eu aseara tot la asta ma gandeam. Ca dorinta de reproducere este programata si stocata in natura umana si deci este cel mai normal si mai firesc lucru din lume. Aceasta dorinta ar trebui practic sa includa doar instinctul de a da mai departe ceva din noi. Disfunctiile apar in clipa cand copilul este dorit ca o compensare, ca un surogat, ca o posibilitate de a obtine ceva (iubire neconditionata, respect, admiratie etc.), in loc de a darui. De aceea cred cu toata puterea ca trebuie sa fim (sau sa devenim) mai intai adulti pe de-a intregul, constienti si responsabili, pentru a putea fi capabili sa fim parinti buni.
Edit ca azi am intrat in a 38-a saptamana, iuhuu!
Felicia 
37+ mami under construction pentru 
- David
Poze cu noi si vacantele noastre
IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE