Parinti cu grave deficiente emotionale
Raspunsuri - Pagina 4
kariguld spune:
cred ca cel mai bine exemplificam prin exemplu personal!
IO, am crescut cu inca trei frati. acuma cand ma uit in urma, imi amintesc cat de diferiti eram... eu, baietoasa, mereu pe garduri, pomi, nu excelam la scoala, mofturoasa...., cea mai mare sora a mea, asezata, linistita, supusa(nu la extrem!), al doilea, fratele meu, vesnic agitat, mereu in miscare, nemultumit de orice lucru, excelent la scoala, ce sa mai inventeze ce sa mai nascoceasca..., iar sora cea mica, cam asemanatoare cu cea mare. deci patru copii cu firi total opuse! mama si tata ne-au gestionat foarte bine, nu ne certau niciodata de fata cu ceilalti frati, discutau cu noi, la nevoie separat. cumva reuseau sa ne aduca pe toti la un numitor comun, sa ne ofere dragoste in aceeasi masura, sa ne aminteasca ca trebuie sa ne asumam responsabilitatea pentru cea ce facem....petreceau timp cu noi, faceam multe lucruri impreuna, nu primeam bataie niciodata (desi poate mai meritam!!!)
si azi ma uit la rezultate, toti am ajuns oameni maturi, asezati, cu echilibru sufletesc, pe rand toti am plecat din casa parinteasca si am fost independenti din toate punctele de vedere. parintii nu ne-au cerut niciodata ajutorul, pe nici un plan, si nici nu accepta daca ne oferim sa-i ajutam.
tata obisnuia sa ne spuna:"noi v-am construit aripi, sa zburati unde vreti voi, sa va faceti casa voastra, viata asa cum considerati, sa ajungeti asa de puternici, ca niste vulturi, care nu au nevoie niciodata de ajutor sa zboare!!!"
eu, acum, ma uit la copii mei, sunt diferiti, baiatul de cand a fost mic si-a creat un fel de independenta, e in vesnica miscare, mereu are ceva de adaugat la ce spunem noi, ii place sa descopere lucruri noi, la scoala disputa cu invatatoarea.... (nu cu obraznicie!), stie sa se faca placut si util , dar si cand nu vrea sa faca ceva....
fata, seamana cu sotul, mai asezata, calculata, dar cu momentele ei de mici rebeliuni...
nici nu imi doresc sa fie altfel, nu sunt asa cum am visat eu sa fie, dar sunt ai mei, ii iubesc, mi i-am dorit, sunt cea mai mare realizare a mea!!!
concluzia e, ca noi parintii, facem greseli, avem lipsuri, dar suntem ADULTI si ne putem instrui, putem invata, tocmai ca sa oferim copiilor nostri repere corecte si viabile.
imi amintesc acuma ceva, acum cativa ani, intr-o imprejurare tatal meu ia spus fratelui meu :"daca as mai fi tanar, nu as mai face greselile pe care le-am facut cu voi!!!!" eu am ramas foarte mirata de vb lui!!!! cand l-am intrebat de ce spune asa, mi-a replicat:"daca ati mai fi copii, v-as arunca sa zburati mai sus...!!!" si eu credeam despre el ca nu a gresit cu nimik in educatia noastra.... dar, omul cand imbatrneste isi da seama ca au fost lucruri pe care le putea face mai bine....atunci i-am spus si eu:"tata, priveste "rezultatele" educatiei tale, priveste vietile noastre implinite si asta sa-ti fie multumirea si satisfactia!"
Kari
monixy spune:
in privinta teoriilor , cred ca fiecare e necesar sa le treaca prin filtrul personal de experiente si rationamente plus sentimente .nu exista 2 oameni care sa fie practic la fel , asa incat orice teorie trebuie adaptata , uneori pe ici pe colo , alteori chiar in punctele esentiale .
parerea mea e ca o atitudine mai relaxata , fara a se compara tot timpul ,si copilul si parintele, cu altii , fie din familie , fie din afara e mai propice unei relatii sanatoase.
perfectionismul se manifesta nu numai in privinta propriei persoane , ci si in privinta celorlalti , chiar din familie , si e prilej de nefericire cand omul isi doreste ca proprii parinti sau propriul copil sa fie cumva anume , si nu-l accepta asa cum este . si , tot opinie personala , o motivatie a acestui perfectionism este dorinta de a controla viata , dar din pacate , multe lucruri pe lumea asta nu sunt drepte , nu stau in puterea noastra , exista limite , dureroase , de obicei.
Miss Parker ,prin subiectele de discutie pe care le deschizi, cred ca esti foarte dornica sa-i faci o copilarie frumoasa copilului tau , cum tu n-ai avut ...suna foarte cunoscut ... (fiecare doreste , dar ofera dupa posibilitatile -limitele- personale materiale , afective si intelectuale).
o sugestie , stresul nu ajuta cu nimic , lasa si emotiile pozitive sa vorbeasca si orienteaza-te pe viitor , pt ca acela poate fi schimbat , iar nu trecutul . rechizitoriul la nesfarsit iti induce stari negative , care nu-ti sunt de folos.(sa zgandaresti o rana tot timpul nu o ajuta sa se vindece).
priveste partea insorita a vietii tale , si cand va veni copilul , lasa instinctul sa te ghideze , ca practica te invata mai multe decat teoria .sunt o multime de povesti care arata ca multe lucruri pe care le facem natural , nu (mai) pot fi perfect realizate prin constientizare (cum canta privighetoarea , cum merge miriapodul , cum doarme sfantul , sunt o multime , in care personajul principal nu stie cum face , ceea ce face atat de bine, iar daca cineva il momeste cu intrebari , pierde acordul armoniei naturale).
tot pt echilibrare , pt a rezolva un conflict , singurul personaj pe care-l poti (partial) controla ,esti tu , si , ori te razbuni , ori ierti. in privinta apropiatilor , iertarea e mai sanatoasa , si cea mai buna modalitate , din pdv-ul meu , este cea pe care o explica si Andrei Plesu in "Despre ingeri" : orice om , cat de nevolnic e , are un inger pazitor care se straduie sa-l ajute , iar a-i ierta cuiva gresala , inseamna a te raporta la ingerul sau , in acceptiune nespirituala , inseamna a pune intre oameni potentialul bun al fiecaruia.
nastere usoara si bebe sanatos plus parinti fericiti !
smaranditza spune:
Tocmai asta ma gandeam si eu, Clover, ca pot fi o mie unu motive gresite de a face un copil.
As vrea totusi sa stiu care sunt motivele "corecte" (chiar si teoretice, daca nu sunt exemple practice) pentru a aduce un copil pe lume.
Gandindu-ma mai bine, la orice argument "corect" care imi vine in minte, ii pot aduce si un contraargument.
Un copil este rodul dragostei dintre cei doi parteneri. Ok. dar atentia, gingasia, intelegerea, respectul, si toate celelalte, nu sunt rodul dragostei dintre cei doi? Sau ca sa fie perfecta dragostea, are nevoie de "rodul cel mai desavarsit-copilul"? Atunci cum ramane cu familiile care nu pot avea copii? Nu au ajuns la o dragoste deplina?
Am citit pe forum despre multe mamici care spuneau ca al lor copil "le umple viata". Ca nu au fost implinite si complete pana nu au devenit mame. Atunci, nu ne intoarcem din nou la deficientele emotionale si "umplerea golurilor" ramase de nu stiu cand acolo?
Sunt eu intr-o pasa mai proasta azi, e adevarat, dar chiar asa, sa nu pot gasi un motiv "corect" si "purificat" de orice ambitii si deficiente emotionale pentru a face un copil?
sorana spune:
Da, nici eu nu-mi imaginez motive de a face copiii ....
La mine a fost "o greseala".
Daca nu ar fi fost greseala respectiva nu stiu daca si cand as fi facut un copil.
Sigur, dupa ce il ai ... e alta poveste
Sorana si Monica (5 ani)
alra spune:
mie mi se pare aiurea sa iei la puricat si interpretat pareri si decizii. suntem diferiti cu totii si pana la urma asta e chiar bine caci unde am ajunge daca am fi toti la fel? 
pentru unii o motivatie este valabila, pentru altii nu.
cred ca lucrurile mai sunt si asa cum vin ele si nu trebuie sa cautam tot timpul explicatii. trebuie doar sa incercam sa facem cat mai bine in prezent.
editez caci mai voiam sa spun ca am o mare problema cu etichetarea. "nu erai implinita" - ce dumnezeu inseamna chestia asta? ca implinirea nu e bit sa fie true sau false e o suma. si nu se pun ponderi pe suma si nici nu exista procent de la care in sus te consideri implinit, altfel nu.
Vacanta cu Laura in Romania
rrox3 spune:
Pentru supravietuirea speciei 
Ca sa-i dai sansa omenirii sa evolueze (asigurandu-i personal)
Sau pentru ca e o provocare sa cresti un copil fericit - asa cum probabil tu nu ai fost, sau, dimpotriva, asa cum tu ai fost si te simti bun sa daruiesti mai departe abilitatea asta de a fi fericit.
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
poze cu noi
rrox3 spune:
Referitor la articol, e o tema care ma preocupa in ultimul timp.
Da, imi respect copii. Le cer parerea, parerea lor conteaza, desi uneori le-o contrazic prin hotararile mele (le explic de ce). Dar ce ne facem daca copii nu vor sa faca nimic din ceea ce nu le place? Sau fac doar momiti cu recompense (nu va ganditi la recompense materiale) si atunci, fara chef si evident cu rezultate mediocre. Explicatiile nu sunt de ajutor. Copilul te asculta, dar nu poate percepe cu adevarat ce inseamna consecintele faptelor lor peste luni sau ani. Copii traiesc in prezent. Cum ii motivam sa faca ceea ce e bine pentru ei?
Varianta autoritara, zdrobitoare, stiu din proprie experienta ca e devastatoare, mai devreme sau mai tarziu, pentru copil.
Deci cum facem? Exemplul propriu nu merge intotdeauna, explicatiile - la fel. Care e solutia magica?
Roxana, Mariuca (n. 1 iulie 1999) si Ioana (n. 23 martie 2005)
poze cu noi
alra spune:
apropo de motivatii
pe mine cand eram mica m-a dus tata la imgb (el era inginer acolo) si mi-a aratat sectiile unde se prelucra otelul. nu iti doreai sa lucrezi in asa ceva - mizerie, zgomot infernal, caldura groaznica.
si mi-a zis "uite tata, daca nu inveti ai sa ajungi sa lucrezi aici"
si sta el si se gandeste un pic si adauga "eu am invatat si tot aici am ajuns"
interesant este ca primul meu job tot la imgb a fost. la centrul de calcul insa 
Vacanta cu Laura in Romania
olympia spune:
Alra, nu m-am putut abtine...
Pe vremea cnd faceam eu liceul, cele mai multe licee erau de mate-fizica. Alegerea facultatii insemna cam 70% Politehnica, 10% ASE,10% medicina si in restul de 10% altele(filologie, drept, arhitectura) Arte plastice sau actorie, regie, erau ciudatenii de care nu prea auzeai. Si multi parinti le spuneau copiilor, ca daca nu invata ajung la lopata, adica santier, munca in agricultura, rau oricum.
Varianta cu uzina era mai buna ... Mie imi placea sa scriu si sa desenez. Mi-au zis ca nu se poate, ajung profesoara la tara, de romana, limbi straine sau desen, deci tot rau. Optiunile ramase erau ASE sau medicina. Nu-mi impuneau, dar variantele mele cadeau din orice discutie serioasa si nu ma simteam deloc firesc in pielea mea.
N-are rost s-o lungesc, am facut arte plastice. Dar...construind acum o casa, vreau sa-ti spun ca mi-a placut la nebunie, tot, inclusiv santierul...As fi invatat si matematica pentru asa o meserie frumoasa, la care atunci nici nu ma gandeam si putini se gandeau ca ar fi de dorit pentru o femeie! Pe de alta parte, am descoperit gradinaritul! Si asta imi place tare si cred ca mi-ar fi placut ca meserie: horticultura. Nu parea o optiune atunci, nici ca perspectiva! Pe ambele le-am descoperit in varianta hard, munca de jos, lopata...nu cosmetizate la planseta, laborator...
Nu pot sa corectez din cauza reclamei!
In fine, nu cred in pilde de genul celei relatate de tine, in valoarea lor formativa, dimpotriva...
Trebuie sa trimit si sa editez ulterior. e cumplita reclama asta!
Cristina_A spune:
quote:
Originally posted by smaranditza
Tocmai asta ma gandeam si eu, Clover, ca pot fi o mie unu motive gresite de a face un copil.
As vrea totusi sa stiu care sunt motivele "corecte" (chiar si teoretice, daca nu sunt exemple practice) pentru a aduce un copil pe lume.
Asta ma intreb si eu.
************************
When you want something you never had, you have to do something you've never done.
************************
Preparing to run away.