Parinti cu grave deficiente emotionale
Raspunsuri - Pagina 7
blue eyes spune:
Felicia, tot binele din lume tie si celor dragi tie! 
Si, cum zicea cineva, ce-ti doresc eu tie, sa-mi dea Dumnezeu si mie. 
www.youtube.com/watch?v=9hMrY8jysdg" target="_blank">I want to break free
alra spune:
blue eyes si eu am prietena femeie de servici. si are 42 de ani si are o munca foarte grea. are probleme mari cu spatele din cauza asta. si are un program pe care nu se poate baza, lucreaza si in weekenduri caci lucreaza la o brutarie care functioneaza non stop. si e foarte greu sa faci curat intr-o brutarie, e munca fizica grea.
am si o prietena coafeza - ea imi face parul. are o munca frumoasa insa este extrem de prost platita si nu isi permite sa isi cumpere casa, e obligata sa stea cu chirie. sotul ei lucreaza in constructii si cu toate ca nu are inca 35 de ani are deja probleme de sanatate.
toate profesiile astea sunt bune si frumoase cand le privesti de departe insa daca le intrebi pe prietenele mele si-ar dori cu siguranta altceva. si nu si-ar dori ca si copiii lor sa faca la fel.
dar am zis si in mesajul anterior, daca cineva isi doreste astfel de profesii pentru copiii lui eu nu am nimic impotriva.
Vacanta cu Laura in Romania
filofteia spune:
quote:
Miss Parker, eu sper ca atunci cand va aparea baietelul tau sa se intample un declic care sa te lase sa mergi cumva inainte acceptand ce a fost si sa stii ca tu vei fi cea mai buna mama ce poti fi.
Cand va aparea baietelul clar va fi un declic.
Missparker, noi ne-am mai intersectat pe subiecte de genul acesta, in primul rand datorita experientei relativ comune avute cu parintii.
Am avut o mama abuziva, care a fost foarte nefericita , nu stiu daca numai in copilarie, dar si pe parcursul vietii. A ramas orfana de tata la 11 ani, apoi la 16 i-am murit o sora care a lasat in urma 4 copii, care au devenit responsabilitatea mamei mele. O tipa foarte desteapta s-a vazut nevoita la 16 ani sa abandoneze orice fel de studii pentru a o ajuta pe mama sa sa intretina cei patru copii.
Tata la randul sau cu o copilarie nefericita si el orfan de tata de la 11 ani, a reactionat altfel, efectiv nu s-a implicat in nici un fel. Mi-am scrantit mintea sa-mi aduc aminte un sfat dat de tata, sau de activitati avute impreuna. Era aproape absent atat in viata noastra cat si a mamei, desi statea in casa cu noi.
Eu...prima data am hotarat ca nu ma voi casatorii si am facut-o destul de tarziu (28 de ani) dupa mai multe relatii, in una dintre ele chiar depusesem actele si m-am dus sa semnez ca nu ma prezint la cununia civila. Abia dupa doi ani de la casatorie m-am gandit ca as putea avea un copil si l-am avut.
In timpul sarcinii eram framantata de aceleasi angoase ca si tine. Si am nascut...abia in momentul acela viata mea s-a dat peste cap...toate prioritatile au devenit altele...din persoana "workalchoolic" acum stau pe DC la serviciu
...copilu, moralul meu pentru el au devenit primordiale. Cu restul ma descurc, important este sa cresc un copil, care atunci, cand nu voi mai fi, sa-si aduca aminte de mine cu drag si nostalgie, nu cu regrete ca n-am fost ce si-ar fi dorit, cum se intampla cu mine cand ma gandesc la mama. In fiecare zi "cladesc" amintiri pentru copilul meu.
Am reusit sa las la usa problemele de la serviciu si sa am o relatie de incredere cu copilul meu.
Avand in vedere cat de documentata esti in acest domeniu si in plus experienta copilariei avute, sunt sigura ca vei fi o mama exceptionala...pentru ca vei stii mai mult decat oricine ce anume doare pe un copil...vei stii sa-ti asculti copilul, pentru tu ca n-ai fost ascultata de parinti...vei stii, vei vedea.
blue eyes spune:
alra, si meseriile intelectuale au dificultatile lor si nu te scutesc de afectiuni fizice. Apropo, mi-ai adus aminte de dureri de spate. Am colaborat cu un judecator, care saracul mai ca plangea de dureri. Si nu dadea cu sapa.
Prietenul meu prof univ, nici el nu e scutit de afectiuni fizice, ca sa nu mai spun de cele psihice cauzate de cerintele de randament la un nivel corespunzator pregatirii sale. I se cere mult, mult prea mult...
Ai avut vreodata senzatia acceea de nisip incins in cap? Eu da!
Dar, hai sa nu deviem de la subiect.
www.youtube.com/watch?v=9hMrY8jysdg" target="_blank">I want to break free
alra spune:
eu cand merg acasa si rade laura la mine ma simt asa de bine si mi se umple inima incat toate discutiile aceastea cu "de ce facem copii" mi se par total lipsite de sens.
am avut si eu discutia asta cu o prietena care mi-a servit placa neimplinirii anterioare. ea nu are inca copii si se chinuie sa faca, eu cred ca o sa inteleaga dupa ce ii va avea, doamne ajuta sa reuseasca
noi acuma il asteptam pe bb2 
mi se pare asa frumos... nu aveam goluri inainte insa acuma avem altfel de viata si nu regretam nimic. fiecare etapa din viata isi are partile ei frumoase.
Vacanta cu Laura in Romania
filofteia spune:
quote:
mi se pare asa frumos... nu aveam goluri inainte insa acuma avem altfel de viata si nu regretam nimic. fiecare etapa din viata isi are partile ei frumoase.
Nici eu nu simteam nici un gol inainte, asa cum nu am simtit nici dupa ce am nascut ca s-a umplut un gol...ci pus si simplu am trecut intr-o alta etapa a vietii mele.
terishka spune:
quote:Si eu cred ca asta este cel mai semnificativ lucru in formarea unui copil.
Originally posted by coltofeanu
Cel mai important mi se pare ca parintii sa nu piarda legatura cu sufletul copilului lor. Asta se simte, nu se invata teoretic. Atunci cand nu mai esti pe aceiasi lungime de unda cu copilul tau ( de ex. din lipsa timpului sau a altor probeme), cand nu-l poti simti cu sufletul, nu-l poti intelege si atunci apar n probleme, iar relatia parinte - copil are de suferit. Parerea mea.
Pana acum eu nu am intalnit un om pe care sa il cunosc si care sa nu aiba nici o deficienta emotionala. De care este constient sau nu. Cu toate acestea multi dintre acesti oameni sunt parinti. Unii mai buni, altii mai rai. Dupa parerea mea cei mai buni au exact acest lucru: deschidere emotionala neconditionata fata de copil. La adulti intr-adevar emotionalul mai are "gauri", zone cenusii, imperfecte, locuri unde poate chiar mai da sangele din cand in cand... Dar asta nu mi se pare a fi un lucru negativ atata vreme cat este cat de cat constientizat, daca parintele se intreaba din cand in cand de ce face asta, de ce a avut reactia aia etc., daca mai aluneca intr-o introspectie din cand in cand si mai ales daca e sincer cu copilul. Nu cred ca putem fi buni parinti numai daca ne supunem terapiei, desi nu pun la indoiala rolul ei benefic, cand e condusa de cine si cum trebuie. Eu zic ca daca ne mai chestionam din cand in cand gandurile si faptele, asta poate face minuni pentru relatia noastra cu cel mic. Multi dintre cunoscutii mei se intreaba de asa de multe ori de ce face copilul asta sau ailalta, de ce zice una sau alta, dezbat, dau exemple etc., si asa de putini se opresc sa se gandeasca de ce au facut sau spus ei un anumit lucru. Asta de obicei nu genereaza dezbateri si nu se prea discuta.
Cand apare un copil de obicei el este pus in centrul tuturor intrebarilor, preocuparilor, insa cred ca pentru binele general la fel ar trebui sa se intample si cu parintii, in masura in care vor sa ii ofere puiului ce au ei mai bun.
alexpa spune:
O fat#259; de 15 ani merge în ora#351; împreun#259; cu mama sa pentru a-#351;i cump#259;ra o rochie nou#259;. Probeaz#259; mai multe modele dar nu pare s#259; se poat#259; decide. Într-un târziu se întoarece c#259;tre mama sa #351;i o întreab#259;: “Pe care s#259; o iau?” Mama îi r#259;spunde: “Mi se pare c#259; cea albastr#259; î#355;i vine cel mai bine.” La care tân#259;ra r#259;spunde sec: “Of, mam#259;, mereu încerci s#259; m#259; influen#355;ezi!”
Câteva luni mai târziu, f#259;când din nou cump#259;r#259;turi împreun#259;, dar de aceast#259; dat#259; c#259;utând o rochie de bal, tân#259;ra are din nou dificult#259;#355;i în luarea unei decizii, #351;i se întoarce din nou spre mam#259; pentru a-i cere p#259;rerea. Mama, avertizat#259; de prima experien#355;#259;, îi r#259;spunde: “Sunt convins#259; c#259; po#355;i hot#259;rî singuric#259;.” Iar tân#259;ra îi replic#259;: “ Of, mam#259;, niciodat#259; nu vrei s#259; m#259; aju#355;i când am nevoie!”
Este u#351;or s#259; în#355;elegi atitudinea tinerei, atunci când e#351;ti bine informat. Adolescen#355;a marcheaz#259; tranzi#355;ia de la copil#259;rie la vârsta adult#259;. În primul caz , tân#259;ra dorea s#259; fie adult. De aceea nu dorea ca mama sa s#259; o ajute s#259; fac#259; alegerea. În cel de-al doilea caz fata sim#355;ea nevoia s#259; fie dependent#259;, s#259; r#259;mân#259; mic#259;, #351;i doreas#259; fie ajutat#259; de c#259;tre mama sa.
un exemplu de cum pot gresi parintii fara nici o intentie... citatul e din cartea "totul se imtampla inainte de 6 ani". eu cred ca parintilor li se pot ierta greselile daca ele nu au fost comise cu rautate intentionata ci doar pt ca ne vroiua binele.. Avem putere sa-i intelegem, sa le gasim o scuza, asta cred ca e suficient ca sa-i iertam.
miss Parker, si mama mea e cam ca a ta pot sa spun, practic in relatia dintre noi ea e copilul si eu adultul. desi cand ne intalnim cam mereu ne certam, am multe sa-i reprosez din trecut, si desi nu intelege niciodata ce greseli a facut cand ii spun si ma enervez si mai tare, pot sa spun ca o iubesc si o accept asa cum e, desi recunosc ca e foarte dificila uneori. Nu stiu cate sfaturi bune mi-a dat, cat m-a ajutat emotional dar acum ca o inteleg ca atat poate, o privesc ca pe un copil nefericit care cauta si el afectiune de la cineva.
Tethys spune:
Hmhhh, am realizat ca, mai inainte, am raspuns cam off-topic... asa ca, imi cer scuze lui MissParker pentru asta 
.
Acum on-topic... Eu zic, ca o sa fii o mama buna pentru copilul tau tocmai pentru ca, cauti anumite raspunsuri, incerci sa-ti rezolvi anumite probleme inainte ca bebe-ul tau sa vina pe lume 
. Asa ca... in mod clar, vei reusi ceea ce-ti propui: vei fi o mama buna! Ai sa vezi. Multa bafta! Sa reusesti ceea ce-ti propui sa faci!
"Singura lectie de morala care este potrivita pentru un copil, cea mai importanta lectie pentru fiecare moment al vietii lui, este aceasta: ''Nu rani niciodata pe nimeni.'' " - autor: Denis Breeze .
MissParker spune:
quote:
Originally posted by kariguld
miss parker, succes cu sarcina. eu am nascut baiatul la 38 de saptamani si trei zile...
referitor la iertare, nu vine de la sine, este un act de vointa!!
si nu uita, nu am spus si nici nu recomand sa se reia vechile legaturi!!!
ma gandeam azi noapte ca si parintii cu deficiente emotionale, in sufletul lor sunt bine intentionati, doar ca au gandiri gresite in privinta anumitor lucruri, lucru de care nu sunt prea constienti. poate, pe langa faptul ca au fost abuzati intr-un anume fel, nu au primit decat o educatie simplista, "spala-te pe maini, nu veni seara tarziu, invata ca sa nu ajungi un prost....etc", fara discutii mai detailate cu parintii, fara explicatii mai profunde ale faptelor pe care trebuiau sa le faca...poate nu au fost indemnati sa citeasca carti,au crescut asa cu informatii de la "radio sant", si de aceea s-au format cu atatea carente si lipsuri, iar ca adulti si parinti la randul lor....nu au prea multe de oferit...
Kari
Kari, mersi mult, si eu sper sa-mi plece "chiriasul" asa pe la 38 de saptamani si-un pic, ca s-a ingreunat rau de tot "garsoniera" si nu o prea mai pot cara cu mine
Referitor la ce scrii tu, pai cred ca pana la urma pentru greselile trecutului i-am si iertat deja, din moment ce m-am agitat sa le cunosc viata si copilaria si sa inteleg de unde au pornit acele greseli; ba chiar, mai scrisesem undeva, tot eu am mai multa compasiune pentru copilaria lor decat au ei insisi (care traiesc in negare), tot eu am incercat din rasputeri sa le deschid si lor ochii asupra abuzurilor crunte la care au fost supusi. Dar ei nu vor sa vada. Daca scriu in continuare despre trecut si dau exemple cu ei, este pentru a incerca sa ii ajut pe altii sa nu repete asemenea greseli. Nu mai am nici pe departe furia de acum cativa ani.
Ceea ce insa nu vreau sa iert, Kari, este modul cum se comporta ei ACUM cu mine, la maturitate. Si pentru asta nici nu trebuie sa accentuez ca-mi sunt parinti, puteau sa-mi fie si prieteni: niste oameni care vor sa profite material de pe urma ta fara sa-i intereseze cum te descurci tu, niste oameni care incearca sa bage intrigi in casnicia ta desi e vizibil cu ochiul liber si pentru straini ca tu esti fericita pentru prima oara in viata, niste oameni care vor sa te controleze la aproape 40 de ani, niste oameni incapabili de cea mai mica autocritica, niste oameni cu o mandrie de carton careia i se subordoneaza orice alte (eventuale) sentimente, niste oameni care tot incearca sa te faca sa te simti prost in pielea ta, niste oameni care te manipuleaza cu sentimente de vinovatie, acestia sunt oameni cu care nimeni nu ar dori sa aiba de-a face, indiferent ca-ti sunt parinti, prieteni, cunoscuti, vecini etc.
Felicia 
37+ mami under construction pentru 
- David
Poze cu noi si vacantele noastre
IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE