Compromisul, in cuplu
Raspunsuri - Pagina 4
redi spune:
quote:
Originally posted by She
As alege o viata acolo unde daca string ciorapii de pe jos, o fac cu zimbetul pe buze si imi sint dragi cind ii intind la uscat!!!
si tot asa...
Frumos ai zis .
Oliv75 spune:
Viata in familie ar trebui sa fie precum simfonia cantata de o orchestra
Fiecare canta la ce stie mai bine, intervine atunci cand partitura o cere, se urmareste linia melodica...nu se apuca nimeni sa tina un solo (chiar daca esti tentat sa arati tuturor ce maestru esti
) atunci cand nu e cazul ca se duce toata armonia pe apa sambetei
Compromisurile in cuplu exista din acelasi motiv.
Morgano spune:
quote:
Originally posted by Oliv75
Viata in familie ar trebui sa fie precum simfonia cantata de o orchestra
Compromisurile in cuplu exista din acelasi motiv.
Se simte cacofonia dulce-amara :)) dar se simte cu adevarat
Ripley, mami de Ana Ecaterina (10.11.2005) si Iris Maria (10.10.2007)
Georgia2 spune:
She si Elise - suntetzi simpatice foc. Am ris si am plins citindu-va replicile. Makes sense. She - esti o fericita. Nu pot spune ca te invidiez, asta are cumva o conotatzie negativa pentru mine dar ma bucur sincer pentru tine. Sa inteleg ca esti la "a doua incercare" in ceea ce priveste casnicia? Scuze daca ma bag unde nu-mi fierbe oala. Am citit ce ai postat in ultima vreme si rindurile tale sunt printre putinele lucruri care ma fac sa zimbesc in ultima vreme.
miau-miau spune:
eu am trecut prin 3 incercari si mereu, dar mereu dupa primul an incep nemultumirile (din partea mea, dintr-a lor nu stiu si nici nu ma intereseaza) iar dupa inca citiva ani e dezastru, ma enerveaza practic tot. compromis la mine inseamna ca din moment ce tot nu prea ne inghitim, macar sa ne lasam in pace.
monabella spune:
da trebuie sa fim impacati ca toata viata e un compromis. Poate doar cei f. bogati sa-si permita ca viata sa nu le fie un compromis. Noi, ceilalti, cu slujbe de la 9-5 facem compromisuri. la servici, acasa, peste tot.
facem si compromisuri cu noi insine de genul "tare nu-mi place slujba asta dar trebuie sa stau sa cistig experienta. experienta de aici imi va fi folositoare mai tirziu etc"
nu cred pe cel ce-mi spune ca nu a facut compromisuri in viata lui. indiferent de natura lor.
alex_ioanid spune:
compromis in cuplu? sunt multe de spus pe tema asta... primul care imi vine acum in minte este unde o sa locuim dupa ce ne casatorim. eu as vrea un alt oras decat cel pe care il vrea el. pur si simplu orasul "lui" simt ca nu ma reprezinta... ca nu fac parte din el... ca este dintr-un alt film pe care nu-l inghit... nu stiu cum sa va explic, insa nu ma simt bine aici. mereu am o stare de "moleseala" cand sunt aici. chiar mi-au spus cei care ma cunosc, ca parca n-as fi eu... sunt o fire vesela care rade tot timpul, careia ii place agitatia, orasele mari. ori orasul lui, cu toate ca este un oras mare (de timisoara vorbesc aici) nu este deloc agitat, pot spune chiar ca-i lipsit de viatza... seara dupa ora 10 nu mai vezi pe nimeni pe strazi, duminca toata lumea doarme si toate magazinele sunt inchise... nu vreau sa imi pun pe nimeni in cap, doar ca nu este ceea ce imi doresc.
peste 1 anisor jumatate planuim nunta... insa nu stiu daca o sa fiu in stare sa ma casatoresc, daca stiu ca dupa o sa locuim aici... probabil ca n-o sa fac asta nici macar de dragul iubirii dintre noi... [:((]
in orasul asta se afla familia lui, trecutul lui, serviciul lui... totul pentru el... numai eu nu... si nu vreau sa apartin si sa ma integrez vreodata locurilor astea. am mai intalnit persoanein situatia mea, unele au acceptat... insa se vede pe fatza lor ca nu sunt satsfacute de compromisul asta, altele nu au acceptat si cu toate ca le-a fost greu la inceput sa treaca peste despartire... au trecut si si-au facut o alta viatza de care acum sunt multumite. dati-mi un sfat, va rog... ce sa fac? care e cea mai buna alegere? ce drum sa aleg pentru mai departe?
multumesc anticipat :*
viviana spune:
Este ca atunci cand treci strada.
Ah, tare ai mai vrea sa o iei la fuga sa ajungi mai repede pe partea cealalta!
Dar... ramai pe trotuar.
Daca traversezi s-ar putea sa te calce masina. Si nu mai ajungi nicaieri, niciodata.
OF! E duminica! Ce tare mi-as dori sa pot dormi pana tarziu! Dar, el s-a trezit, s-a foit prin casa si acum nu mai pot dormi. Mai bine ma duc in sufragerie sa bem cafeluta impreuna.
Uite! Iarasi a lasat capacul de la Wc ridicat! Si i-am spus de atatea ori ca ma deranjeaza! L-as chema sa-l puna la loc in fata mea, acum. Da uite ca a plecat deja la serviciu! Daca fac asa, prea rece, in cada nu pot ca trebuie sa dau cu dusul... UF
Asta-i parerea mea. Totul are cate un compromis mititel. Cine spune ca nu a facut niciodata compromisuri sa mai caute...
Daca privesti in sus si nu simti invidie, daca privesti in jos si nu simti dispret, atunci esti un om deosebit
vivi
ruxij spune:
Normal ca toata lumea face compromisuri, nu ar fi posibil sa fim mereu de acord. Mi se pare stupid sa nu faci nici un compromis. Cine spune ca "eu nu fac compromisuri" inseamna ca totul se face asa cum spune ea/el, iar celalalt lasa mereu de la el.
try spune:
Compromisul in casnicie e ala in care tu accepti de buna voie (nu fortata de frica sau imprejurari) si nesilit de nimeni sa renunti la o idee, un avantaj, un privilegiu la schimb cu altceva din partea partenerului. Si asta doar de dragul unei armonii a cuplului (adica realizezi ca poate pierzi ceva pe plan individual, dar castigi altceva la nivel de cuplu), fara insa a-ti parea rau de schimbul facut, in sensul ca vezi necesitatea sau beneficiul acelei renuntari. De regula compromisul presupune un schimb, presupune renuntari de ambele parti, nu o renuntare unilaterala. Cand schimbul ti se pare nedrept, atunci nu se mai numeste compromis, ci sacrificiu. Compromisul are mult mai multe in comun cu negocierea si mai putin cu sascrificiul. Sacrificiu e atunci cand tu accepti sa tii toata casa si el se iese cu prietenii si la schimb nu-ti ofera nimic. Sacrificiu e cand el munceste ca nebunu’ 12h/zi, sperand sa fie mai bine pt toti si sotia umbla pe coclauri si neglijeaza casa si restul familiei si pare sa nu-i dea nimic la schimb lui pt renuntarea lui. Cand renunti la ceva fara a stii dinainte daca si la ce renunta si celalalt, ci doar speri ca celalat vede si se simte din oficiu, nu se mai numeste ca faci un compromis. Compromisul presupune sa existe o constientizare de ambele parti a renuntarilor.
A nu face compromisuri mi se pare stupid (imi cer scuze daca lezez pe cineva, dar nu ma refer ca persoana ar fi stupida, ci miscarea in sine de a nu face compromisuri este stupida), dincolo de faptul ca mi se pare naiv sa crezi ca viatza de cuplu se poate conduce fara compromisuri. Probabil ca astfel de afirmatii categorice vis-a-vis de eu nu fac nici un fel de compromis vin din faptul ca nu toata lumea intelege acelasi lucru prin compromis.
quote:
daca ceea ce faci pt cel de linga tine se simte ok, atunci ala nu mai este compromis ci este dragoste..
Orice relatie de dragoste poarta in ea compromisuri, ele nu pot fi ocolite. Exista o serie de gesturi, mici renuntari, pe care le facem in favoarea persoanei iubite siele se numesc compromisuri - n-are importanta care-i cauza pt care facem aceste mici renuntari (ca din dragoste, ca din mila, ca din respect, ca din dorinta de a fi mai buni etc.), ele in fond sunt compromisuri.
Nu-i nimic gresit in a face compromisuri, nu-i nici rusinos si nici lipsit de integritate, din contra, as zice ca-i o dovada de inteligenta. De-abia atunci cand esti capabil sa faci compromisuri intr-o relatie poti spune ca oferi o mai buna sansa de reusita relatiei respective.
Nu uitati ca unii oameni sunt mai compatibili, altii mai putin compatibili, cand vine vorba de cupluri. Cu cat partenerii sunt mai putin compatibili, cu atat e nevoie de compromisuri mai mari si mai numeroase pt a face relatia sa stea mereu in cadranul pozitiv. Cu cat oamenii sunt mai compatibili, cu atat e nevoie de mai putine compromisuri in relatie, dar asta nu inseamna ca ele nu exista. E doar o parere iluzorie data tocmai de lipsa de efort pe care aceste persoane o depun pt a mentine acea relatie. Astfel de persoane se numesc norocoase ca au gasit parteneri atat de compatibili, insa compromisul e acolo, doar ca nu stiti voi prea bine sa-l identificati.
Convietuirea cu o alta persoana (indiferent de gradul de implicare sau de tipul de relatie dintre cele doua persoane, sot/sotie, mama/copil, colegi de camera etc) implica automat compromisuri. O relatie in care nu se fac compromisuri de nici un fel este din start sortita esecului. E utopie, nu e posibil asa ceva: relatie intre 2 persoane fara compromisuri. Nici macar cand e vorba doar de universul propriei persoane nu putem vorbi de lipsa compromisurilor. Chiar si cand luam in calcul numai persoana noastra fara sa o raportam la alta persoana si tot suntem nevoiti sa facem compromisuri cu noi insine. De ce? Pt ca viata reala presupune neajunsuri si limitati si pt a jongla printre aceste compromisuri si limitari e nevoie sa facem compromisuri. Renuntam sa ne mutam in cartierul x unde o casa costa f mult pt ca suntem aproape de metrou. Sau: renuntam sa ne cumparam toamna asta geaca noua pt ca am luat cizme. Sau: renuntam la teatrul de sambata seara pt ca vrem totusi sa mergem la petrecerea lui ionel. Sau renuntam la functia x care ne aduce mai multi bani pt ca vrem totusi mai mult timp liber. Sau din contra: acceptam functia x care ne ridica mai sus cu o treapta, dar renuntam la o parte din timp liber. Sau: acceptam sa fim VIP-uri, dar renuntam la viazta privata si intimitate. Toate acestea se numesc compromisuri. Renuntam la ceva si acceptam altceva in schimb. Compromisul dispare doar in momentul in care poti sa le ai pe toate (utopie, desigur), cand intre toate dorintele noastre nu exista relatii de excludere.
Redi, pt unii compromisul vine natural (impropriu spus, nu te nasti cu arta compromisului in tine, nu te nasti dornic sa satisfaci pe cel de langa tine, ne nastem plini de individualism) in sensul ca au dobandit bazele compromisului inca din copilarie (gratie de cele mai multe ori educatiei parintesti), altii descopera arta compromisului mai tarziu, cand se lovesc singuri cu capul de pragul de sus si, din dorinta de a mentine sau a face o relatie sanatoasa, descopera arta compromisului. Compromisul se poate invata, cel mai important e sa existe dorinta de a avea o relatie sanatoasa si armonioasa. Cand prin relatie armonioasa unul din parteneri intelege dominarea celuilalt, atunci nu mai e relatie armonioasa. Ba… gresesc, poate ramane o relatie armonioasa atat timp cat celalalt partener impartaseste acest tip de relatii (sa ne gandim pe vremuri cand barbatul avea ultimul cuvant in casa si femeia era umila, ambii impartaseau/acceptau aceste roluri, inclusiv femeia credea si accepta ca ea trebuie sa fie umila si barbatul este deasupra ei, fiecare accepta rolul propriu si rolul celuilalt).
Acuma cat de multe sau mari renuntari poti face intr-un compromis, tine doar de cele doua persoane implicate in acea relatie. Unele persoane gasesc ratiuni in a face un compromis din adulterul celuilalt partener (poate pt ca ceea ce primesc la schimb este pe placul lor, le aduce un beneficiu apropiat ca greutate cu paguba partenerului), indiferent de cat de moral sau imoral il considera normele societatii. Alte persoane nu pot subsemna la un astfel de compromis intr-o situatie data. De ce? Pt ca partenerul nu a reusit sa aduca ceva la schimb care sa echivaleze cu privilegiul lui de a avea o relatie extraconjugala. Depinde de dinamica si limitarile fiecarui cuplu in parte. E greu de spus aaaa, eu n-as accepta niciodata un astfel de compromis (trebuie sa afli toate cirmustantele momentului ca sa poti spune ce ai fi sau nu capabil sa accepti sau nu). Realitatile vietii insa sunt altele. Putem sa facem compromisuri inimaginabile, doar ca pe f multi dintre noi soarta nu ne-a pus in pozitia de a accepta astfel de compromisuri.
Atentie mamicile categorice care cauta sa nu accepte compromisurile in viatza ca veti tinde sa va educati copii in acelasi spirit si asta, dupa parerea mea, nu le va aduce un beneficiu in viatza (luati-o ca pe un sfat, nu ca pe un repros, va rog). Viatza se bazeaza pe give and take – asta as putea spune ca e definitia cea mai scurta si cuprinzatoare a compromisului.
Monabella, nici macar cei bogati nu-s lipsiti de compromisuri, din contra, as spune ca pe ei viatza ii testeaza si mai tare ca pe noi, ceilalti. De ce? pt ca de multe ori disponibilitatea financiara ne face mai refractari la ideea de compromis, tindem sa credem ca acuma ne putem permite tot si avem dreptul la orice si, ca urmare, avem pretentia ca ceilalti sa fie cei care dau/renunta, noi doar sa primim.
Daca ai bani din plin, da, poate scapi de micile compromisuri cotidiene date de neajunsul banilor, dar viata se intinde muuuuult dincolo de lipsa sau abundenta banilor. Banii pot rezolva doar o parte din problemele vietii, restul problemelor depind tot de discernamantul nostru.
Eu am scris mesajul pe masura ce am citit raspunsurile voastre si acum, catre sfarsit am vazut ca am gasit si raspunsuri similare cu ale mele (tuinea-btw sunt si eu din tgv, anyella, viviana, ruxij etc.), insa nu mai sterg, mai bine ma repet… in ideea de a intari spusele celorlalti.