Compromisul, in cuplu

In primul rand va spun, Buna dimineata !

Si acum, ce ma framanta, si supun atentiei voastre, COMPROMISURILE,
din viata de zi cu zi.
Nu stiu ce ma apucat, citind pe forum,am vazut ca fiecare cuplu are maniera sa de viata, evolutie...
Peste tot apare compromisul, unii se sacrifica mai mult altii deloc ,unii iarta , altii se razbuna, altii regreta compromisurile facute .

Va intreb cum ne dam seama cat suntem capabili sa lasam de la noi, de unde stim pana unde intindem coarda,exista anumite delimitari in compromisuri ? Este necesar ?
Trebuie sa fim impacati cu gandul ca toata viata e un compromis ?
Cum intelegeti voi compromisul in cuplu ?
Cat de periculos poate fi ?

Va rog sa ma ajutati sa inteleg.

buli spune:

pentru mine e f simplu.
las de la mine atit cit simt ca nu ma deranjeaza. nu ma uit la gura lumii. consider ca fiecare om are limitele lui si fiecare cuplu regulile lui.
asa incit, facem fiecare ce credem cu conditia sa nu-l deranjeze pe celalalt. daca apare o problema o discutam si incercam sa ajungem la un numitor comun.
eu sint o persoana care daca isi depaseste limita de tolaranta devine foarte uricioasa, asa incit pe termen mediu si lung e chiar daunator sa las de la mine mai mult decit simt ca pot.

www.youtube.com/watch?v=YhWZ7bpfQag" target="_blank">@

Gabi_K spune:

Eu trebuie sa fiu tare atenta cu compromisurile... am ajuns de 2 ori la divort din cauza lor. Cand iubesc, sunt dispusa la multe compromisuri, insa cum trece vremea, ma trezesc sub jugul unui barbat care a acceptat compromisurile mele, insa el nu face nici un compromis, nu il intereseaza nevoile mele... si am patit asta de 2 ori.
Buli faci bine ceea ce faci!!! Imi place:)

Gabi+Robert(20.05.1997)+Lili(17.05.2002)
poze noi www.dropshots.com/kincses#" target="_blank">poze si mai noi

carla2005 spune:

Eu fac compromisuri in limitele mele de suportare, stiu ca si sotul meu face ( cred ca ambii facem compromisuri atunci cand vine vorba de rudele fiecaruia, adica incercam sa ne acceptam unii pe altii cum putem), in alte domenii nu cred ca am facut compromisuri, sau nu s-a pus problema! Insa am grija atunci cand ma deranjeaza ceva sa ii spun, asa la modul "fara suparare", fiindca daca le tin pentru mine, i-am zis si lui, se trezeste in cativa ani ca nu se mai intelege cu mine si nu tie de ce, mai bine sa afle ce ma supara si sa fie convins ca e mai bine pentru fiecare din noi sa stim ce anume il deranjeaza pe celalalt decat sa ajungem sa fim doi straini! Eu merg pe ideea ca oricat i-as da de inteles celuilalt ca ma deranjeaza ceva , poate el nu intelege ce vreau eu sa-i transmit prin comportamentul meu, asa ca mai bine ii spun clar, nu are omul de unde sa stie ce e in sufletul meu! Am mai mers eu pe ideea asta si nu a fost bine!

mama de 1 an si 5 luni

carla2005 spune:

Am uitat sa zic ca eu merg pe ideea "ce tie nu-ti place altuia nu-i face!"

mama de 1 an si 5 luni

n/a spune:

daca tu crezi ca merita si nu se poate intoarce impotriva ta acel compromis, ca nu te va face sa regretzi la un moment dat, e de facut, mai ales daca duce la ceva constructiv.

Intr-o relatzie nu trebuie s afaci compromisuri decat daca primeshti o rasplata pe masura. Nu trebuie sa faci un compromis de frica sau fortzata de imprejurari. E greshit. Nu trebuie s afaci un compromis ca tzi-e frica sa nu te paraseasca, ci pentru ca tu vezi acel compromis ca pe ceva benefic, care aduce un plus de armonie si zideshte o temelie.

Ex: Daca eshti fortata sa stai cu soacra de exemplu, ca nu vrea baiatul sa plece de la tzatza mamei, dar tu nu inghitzi femeia si avetzi posibilitatzi sa statzi in alta parte.... nu trebuie facut compromisul. Inevitabil vor fi discutzii cu soacra care vor duce la neplaceri mai mari decat cele prezente.

anyella spune:

quote:

---

Originally posted by buli

pentru mine e f simplu.
las de la mine atit cit simt ca nu ma deranjeaza. nu ma uit la gura lumii. consider ca fiecare om are limitele lui si fiecare cuplu regulile lui.
asa incit, facem fiecare ce credem cu conditia sa nu-l deranjeze pe celalalt. daca apare o problema o discutam si incercam sa ajungem la un numitor comun.
eu sint o persoana care daca isi depaseste limita de tolaranta devine foarte uricioasa, asa incit pe termen mediu si lung e chiar daunator sa las de la mine mai mult decit simt ca pot.

www.youtube.com/watch?v=YhWZ7bpfQag" target="_blank">@

---

M-a atras titlul subiectului,am citit postarile, tu ai raspuns exact ceea ce as fi raspuns eu.Asa ca decit un "subscriu" mai bine o pt tine.

Aniela

kariguld spune:

eu nu fac compromisuri, de nici o culoare! ma refer la lucrurile importante, esentiale, principiile sanatoase de viata!!!
in lucruri marunte, gen: culoarea rosie sau albastra?, castraveti acri sau salata verde? etc, etc.... lasam la aprecierea fiecaruia.
discutam, intotdeauna orice problema care apare, ne exprimam parerile, hotaram de comun acord ce e de facut si nu lasam nerezolvat NIMIC din ce se poate face azi!
din lucrurile marunte se construiesc cele mari, bucata cu bucata! comunicarea si timpul petrecut unul cu celalalt, in cuplu, sunt esentiale pentru casnicie! la mine cel putin astea sunt unele din cele mai importante. si gandirea pozitiva, vorbele frumoase pe care ni le spunem, unul altuia, asa.. fara ocazii speciale. nu permit gandurilor sa-mi alerge aiurea sa le las sa bantuie pe coclauri, cred ca daca la nivelul mintii castigi batalia, in practica iti este mult mai usor!


kari

cristiama spune:

Compromisul este o arta.

Cei care reusesc sa o stapaneasca ajung sa aiba relatii bune si sanatoase.

COMPROMIS inseamna cand eu vreau la mare, sotul la munte, si dupa discutii aflam ca el vrea defapt sa stea la umbra sa citeasca si eu vreau sa inot. Alegem lacul de la Sovata care are multa umbra si toata lumea multumita.

Daca mergem la munte nu mai e compromis, eu ma sacrific, am resentimente si probabil sabotez concediul! Deci amandoi nefericiti.

Eu zic ca viata e plina de compromisuri mari si mici, fiecare lasa de la el cateodata, important e sa fie un echilibru in relatie.

tuinea spune:

quote:

---

Originally posted by buli

pentru mine e f simplu.
las de la mine atit cit simt ca nu ma deranjeaza. nu ma uit la gura lumii. consider ca fiecare om are limitele lui si fiecare cuplu regulile lui.
asa incit, facem fiecare ce credem cu conditia sa nu-l deranjeze pe celalalt. daca apare o problema o discutam si incercam sa ajungem la un numitor comun.
eu sint o persoana care daca isi depaseste limita de tolaranta devine foarte uricioasa, asa incit pe termen mediu si lung e chiar daunator sa las de la mine mai mult decit simt ca pot.

www.youtube.com/watch?v=YhWZ7bpfQag" target="_blank">@

---

Total de acord cu tine Buli!
Parca mi-ai citit gandurile.
Ce mai adaug este ca intr-un mariaj compromisuri trebuie sa fie facute de ambii decat ca momentul in care il faci este foarte important. Deheaba te trezesti ca ai fi putut face ceva pentru celalalt dupa un an si ii si spui dar este prea tarziu.
Deci toate la timpul lor si cu cap si cu masura!

Elise spune:

eu NU fac compromisuri. Si nu consider ca trebuie sa faca nici el.
Logica e simpla: daca eu vreau sa luam ceapa si el vrea sa luam ardei, iar eu spun "bine, iubitule, facem cum vrei tu desi eu nu vreau ardei"- iar el accepta situatia ca atare, incepe sfarsitul. Pentru ca asta e dovada ca indiferent daca eu sint multumita de alegere sau nu - important este ca el e multumit.
Iar cu un om in fata caruia trebuie sa imi impun drepturile la modul "stand up and fight" pina castigi nu vreau sa fiu. Asta fac in rest. Nu acasa. Nu cu persoana pe care cica o iubesc. Si cica ma iubeste.
Si poate o incerc si pe asta cu pumnul in masa, dar doar asa, de impresie artistica inainte sa ies pe usa. Post mortem oricarei iubiri, oricum.

Atitudinea pe care m-as astepta sa o aiba ar fi sau luam si ceapa si ardei, sau nu luam nici una nici alta. Luam... urzici :)
Sigur, e un exemplu irelevant - sa zivem ca in loc de ceapa ar fi un concediu in Maldive si in loc de ardei o masina. Sau ca eu as fi de principiu ca e bine sa petrecem mult timp impreuna si e ar fi workaholic. Nimeni nu are dreptate la modul absolut: exista argumente si pro, si contra ambelor opinii. Este vorba doar de preferinte diferite. Si, dincolo de preferinte, e vorba de a iti pasa de celalalt. Daca nu se poate sa fiti amindoi impacati, macar ai fair-playul sa renunti la posibilele tale avantaje. Dar daca tu iesi bine si celalat prost, asta nu se numeste a tine la cineva. Si atunci, pe ce baza sa incerc sa construiesc o relatie cu cineva caruia ii pasa doar de el?! Si pentru care nu conteaza daca eu sint fericita, nu sint fericita, sint multumita, nu sint?

A, asa pot sa il iubesc numai eu foarte bine. Dar de la distanta. A iubi pe cineva si a fi intr-o relatie sint lucruri diferite. Cit timp nu exista echivalentza, nici relatie nu exista.