Mamici fericite cu mai multi copilasi (8)
Raspunsuri - Pagina 16
ralualexandrei spune:
Ehh ne-om intalnii noi pe chat o data si o data.
Laura asa e, bine ca am scapat,m-a durut vreo 2 zile insa asta a fost.
Bunele mele intentii se pierd si ele uneori insa incerc sa nu uit cand am fost copil sau adolescent,uneori ii mai iau de cate ori de o aripa si ii bag in camerele lor,ma linistesc si dupa 10 minute reincepe nebunia.
Mai ales acum cand suntem cu casa in renovare nu va pot spune cat de greu le e lor si implicit mie,colo nu e voie ,dincolo nici atat,si uite asa.
Si cand ma gandesc ca saptamana viitoare vine si sor-mea cu sotul ei si mai si botezam zau daca mai stiu pe unde scot camesa.
Andra ,mamica lui Robert , a Mariei si a lui Eduard Ionutz album no1 album no2 albumul no3
mcrmiki spune:
Salutare!
Am ajuns in sfarsit si eu sa scriu. Acum profit pt. ca stau cu Bogdan care tre sa-s faca temele, si are asa de multe teme, saracul.
Noi avem musafiri de marti si pana maine, niste verisori care au si ei doi copii, va dati seama ce este la noi in casa, noroc, ca a mai iesit soarele si mai mergem si pe afara. Oricum copii lor sunt mai cuminti decat ai mei, mult mai ascultatori. Tot stau si ma gandesc unde am gresit de sunt copii mei asa de neascultatori si de agitati. Ma gandesc ca mi-ar placea sa ma urmareasca cineva tot timpul si sa imi spuna unde gresesc, ceva gen supernanny. Am nu stiu cate carti din care citesc, despre educatia copiilor, nu le-am terminat si nici nu am gasit secretul. Oricum cel mai important pentru copil este sa se simta iubit si aici stiu ca nu am dat gres.
As vrea sa va cer si voua parerea intr-o situatie: parintii mei au o afacere, de care nu mai vor sa se ocupe(dar nu sunt convinsa), sunt prea obositi si ma tot bat la cap sa ma ocup eu, m-au gasit pe mine. Ei bine, aceasta afacere mi-ar lua tare mult din timpul pe care il petrec acum cu copii, plus ca ar trebui lucrez de luni pana sambata, si duminica, cand ar fi nevoie. Ideee ca este ca nu mi-e frica de munca, de nici un fel, eu doar am probleme cu programul, sa nu fur din timpul alocat copiilor. De aia mi-am gasit un job cu 4 ore si asa ii pot multumii pe toti. Ai mei povestesc la toata lumea ce imi ofera ei si eu nu vreau sa preiau afacerea si toata lumea se uita la mine ca la urs cand eu le spun ca nu imi permit sa lucrez atat si ca pt. mine sunt mai importanti copii decat banii, mai ales acum cand au atata nevoie de mine. Sunt convinsa ca peste cativa ani nu vor mai avea nevoie asa de mult de prezenta mea fizica si atunci voi putea face si bani. Ei asta nu inteleg, eu le explic, ca, cu anii acestia nu ma voi mai intalni niciodata si ca banii sper sa ii pot face si mai tarziu, dar se pare ca nu ma inteleg. Acum eu stau si va intreb si pe voi care credeti ca are dreptate? Oricum eu sunt convinsa ca fac bine ceea ce fac, dar ei imi repeta intr-una ca avem trei copii si o sa-mi ceara intr-una de toate si ca imi va fi greu, cu toate ca noi avem ceva pe care ne bazam mai tarziu, doar ca ei nu cred in "afacerile noastre". Le-am spus ca imi doresc in primul rand sa fiu langa copii cand au nevoie de mine, sa-i ajut sa creasca puternici, sa le citesc, sa ma ocup cat pot si cat stiu de ei, impreuna cu sotul bineanteles si daca voi putea ii voi ajuta si material, telul nostru este sa aiba fiecare unde sa stea cand va fi mare, un apartament, o casa, dar mai important mi se pare sa fim alaturi de ei, nu sa facem bani, ca sa ne bucuram de ??? bani, ca de copii nu as mai apuca. M-am cam intins, dar sunt astupata ca nu ma inteleg si ca pun atata pret pe bani. Voi ce ziceti?
nelia spune:
Pai, ce sa spun, ceea ce spune toata lumea, banii n-aduc fericirea, dar o intretin!
Cazul meu: eu stau de 7 ani acasa, de cind am nascut primul copil si inca voi mai sta un an, pina face si micutul 2 ani, el va incepe gradinita 3-4 ore pe zi, eu incerc sa-mi gasesc un voluntariat in noul domeniu sau chiar citeva ore de lucru pe saptamina (ca intre timp tirii o scoala, ca sa nu zic ca nu fac nimic si pentru viitor, dar pe care o intrerup fara remuscari si o reiau cind se va putea, daca familia mea ar avea nevoie de acest lucru). Si probabil ca inca vreo doi ani, cit sint inca micuti, voi lucra tot cu norma redusa. Dupa ce ii ai, tot timpul e ceva care te motiveaza sa stai acasa: au fost mici si inca mai unul mic, Agata a inceput scoala, am vrut si vreau sa ma ocup cit pot de mult de ea, Tudora creste si ea si deja are nevoie de lectii scurte, timpul trece, va intra si ea la scoala, apoi Lisandru...
M-am dat destul cu fundul de pamint, rupta intre nevoia de bani si de a fi in rind cu lumea care lucreaza si dorinta de a sta cu copii, pentru ca vad ca e virsta cind au nevoie de noi. Pentru ca eu chiar nu o vad ca pe un sacrificiu, putini ma inteleg, la inceput ma suparam cind imi spunea cineva ceva legat de statul acasa si imi dadea sfaturi ce bine e sa-i duci la gradinita si eu sa ma duc la munca si sa avem si bani si copii. Dar acum nu ma mai supar, eu nu gindesc ca daca te duci la munca, iti lasi copii de izbeliste in gradinita, daca tu ca mama, ca parinte, esti linistit si impacat cu alegerea. Fiecare isi gaseste solutiile care convin cel mai bine familiei respective. Dar pentru mine a fost si este cel mai bine asa, nu as fi fost linistita si stiu asta pentru ca acum ceva vreme am primit un telefon in care directoarea gradinitei imi spunea ca are loc din septembrie pentru Lisandru si am vazut cum am reactionat, m-am verificat... Credeti-ma, atit de mult imi doresc sa ma duc la munca, sa reintru pe piata muncii, sa am bani sa plecam in concedii, poate sa ne luam o casa... Abia astept! Dar daca s-ar putea sa fiu si acasa cu copiii, pentru ca altfel nu sint linistita sufleteste. Am intrat intr-o panica, pentru ca eu credeam ca asta e locul lui si daca nu-l iau il pierd, si imi place mult gradinita si nu as fi vrut acest lucru. Am inchis fara sa intreb acest lucru... si apoi trei zile pina am dat un raspuns am fost intr-o neliniste totala: ma uitam la el, atit de mic si mi-l imaginam acolo, in gradinita, singur, fara mine, si boceam, si iar ma uitam si iar ma umfla plinsul. Am vorbit cu sotul si pina la urma am zis amindoi: nu! Ramine acasa inca un an, e prea mic, cu toate riscurile (lipsa de bani e grava cind ai trei copii, dar o accepti cind stii de ce nu ai acesti bani). Mai mult, a intrat si el in concediu de paternitate, deci bani si mai putini, ca sa ne ocupam impreuna de copii anul acesta, foarte greu pentru noi, poate cel mai greu (Agata clasa I, Tudora 3 ani - virsta razvrtirilor accentuate de gelozia legate de aparitia lui bebe, nastere si bebe mic). Crede-ma, atit de frumos a fost din ianuarie pina au plecat sotul si Agata in Romania, in vacanta, incit daca aveam dubii inainte ca fac bine stind acasa, acum nu mai nici unul. Si nici sotul, desi, sincera sa fiu el nu a avut niciodata... ca am stat eu!
Fara ajutor aici, bunicele sint in virsta si fiecare cu viata ei, singura solutie ar fi sa-i fi nascut, sa stau citeva luni - maxim un an cu ei si apoi sa-i duc la cresa si acolo sa stea cit timp sintem noi la servici. Aproape toata lumea face asa aici, si romanii, care au stat la cresa pentru ca asa era si pe vremea cind erau ei mici, au stat la cresa de la citeva luni si uita-te ca le e bine, sint in regula, procedeaza la fel pentru ca nu au incotro, dar sint si care asa au hotarit pentru ca asa au vrut. Si le e foarte bine! Asa cam, uitat-te in Canada, saraci, nu mai avem nici un prieten care sa fie aici de 6 ani sau chiar si mai putin care sa nu aiba casa, masini, vacante frumoase petrecute cine stie pe unde unde, ne pare rau ca nu avem si noi, nu suferim foarte mult, dar ne-ar placea... dar am ales si stim de ce. Amindoi am vrut copii, pe toti trei, dar daca i-am vrut atunci am vrut si sa-i crestem noi si sa fim alaturi de ei, acum cind sint mici si au nevoie de noi.
Hai, ca scriu repede, cu Lisandru in brate si cu gradinita in casa... E o galagie aici ca nici gindurile nu mi le aud... de aceea le-am cam aruncat dezlinate asa pe pagina. Zici ca scriu la norma, mi-e si frica sa recitesc ce am scris...
In concluzie, ai doua solutii: ori te duci si faci bani, ori stai cu copiii! Eu m-am convins, nu se poate sa le faci tu, ca mama, bine pe amindoua! Si nu mai cred pe nimeni care spune altfel! Am zis! Daca ii lasi linistita si te duci la munca, fara mustrari de constiinta, du-te, nu esti mai putin mama, toata viata vei fi mama si vei gasi capacitatea sa petreci timp de calitate cu copiii tai, fii sigura de asta. Sint atitea mame care o fac, si totul e bine in viata lor si cu copiii lor. Bineinteles ca vorbim aici de familii normale, de mama pentru care interesul si binele copilului e mai presus de orice, ca ati vazut ca sint si altfel... si din pacate prea multe cazuri.
Daca nu vrei, nu te simti in stare, simti ca nu vei fi linistita nefiind linga ei si vrei sa stai cu ei pina mai cresc si sint in stare sa se descurce cit de cit singurei, atunci nu te duci! Simplu ca buna ziua!
Inainte raguseam sau ma dureau miinile incercind sa demostrez celor care nu au facut ca mine ca eu nu pot face altfel, ca am si eu dreptatea mea, ca e bine sa stai linga copii cind sint mici. Cum te simti tu, care stai acasa si nu simti ca faci un sacrificiu si ca te calci in picioare de dragul familie cind primesti replici de genul: dar ce faci draga acasa toata ziua, ca uite si eu am copii si lucrez si ma ocup si de casa si sint si o mama care sta cu copiii la fel de mult ca tine, dar nu chiar tot timpul in curu' copilului. Ce te sacrifici atit! Si tu incerci sa spui ca pentru tine nu e sacrificiu... Ei, asta sa i-o spui lui mutu', ca eu nu te cred. Si ramii muta in fata concluziei ca mamele care se sacrifica si stau acasa cu copiii lor sint depresive si isterice, iar copiii sint niste dependenti, care nu-s in stare sa faca un pas fara ma-sa! Ori rizi, ori te superi! Logic, nu?
El este un sacrificiu, material in primul rind, pentru ca situatia financiara a familiei devine din ce in ce mai precara, dar si a femeii in particular - pensie, haine, pantofi, machiaje, parfumuri, iesiri - toate astea dispar si eu nu cred ca exista femeie careia sa nu-i placa sa le aiba, eu sint prima care le ador. Dar una e sa-l vezi asa si atit, si alta e sa-l vezi asa, dar sa-l accepti, sa-l intelegi si chiar sa-l doresti, si nu oricum, ci cu disperare, ca o nevoie vitala!
Acum, de ceva vreme, mai ales dupa acest minunat an in care am stat toti acasa, nu mai nevoie sa demonstrez nimic nimanui. Spun daca sint intrebata cu ce ma ocup (am asa o mindrie cind spun asta, nu va puteti imagina ce satisfactie simt cind spun ca mi-am crescut copiii singura, dar la modul absolut, fara nici un fel de ajutor, in afara de cel al sotului), daca simt neincredere, inchei discutia inainte de a fi inceputa. Sint foarte multumita de alegerile mele si ma simt bine in pielea mea. Dar am avut si eu nelinisti, si inca multe... numai ca acum sint atit de sigura ca asa a fost si inca mai este bine pentru noi, ca familie, incit nu mai am nici o urma de neliniste in mine. Nu avem de nici unele, in afara de un apartament inchiriat si cit de cit mobilat de noi, cu ajutorul mamei sotului, ca ne-a dat si ea pentru camerele fetelor si singura datorie este masina. Nu ne place, am vrea si noi casa frumoasa, cu curte, in aer curat... tot pentru copii mai mult, ca noi doi ne simtim bine si intr-o cabana. Cel mai mult am vrea sa plecam sa vedem lumea... Dar nu sintem frustrati si daca mai simtim cit de cit o frustrare, ne uitam la copilasi si ne trece imediat!
Sper din tot sufletul ca nu voi fi si aici inteleasa gresit, ca la alte subiecte, nu spun ca daca stai acasa e bine si ies copii minunati si daca te duci la munca e rau si copiii au de suferit. De obicei asta se intelege cind se discuta despre asa ceva, cele care stau acasa sint lovite de cele care se duc la munca pentru ca nu fac nimic pentru ele si cele care stau acasa le lovesc pe alea care se duc la munca pentru ca isi lasa copiii si se duc la munca pentru o pereche de pantofi in plus. Mi-a trebuit si mie ceva timp sa inteleg ca nu e deloc asa si cind se ajunge la asemenea discutii inseamna ca, si de o parte si de alta, exista frustrari acumulate, ceva nu a fost in regula, fie si simplul fapt ca nu stii daca e bine ce faci cind toata lumea iti spune ca trebuie sa fii la munca si tu o freci printre pampersi, oale si fursecuri... Nu e asa, pentru ca atunci cind ai copii exista doua solutii: stai cu ei sau te duci la munca! Nu poti face si una si alta, in acelasi timp, singura, din simplul motiv ca nu poti fi in acelasi loc in acelasi timp! Da, exista solutii intermediare: bona, cresa, gradinita, timp partial, tati (ca si el poate sta acasa si tu sa fii la munca), bunici, matusi, verisoare... Important este sa-i fie bine copilului si toate solutiile sa fie gasite si aplicate spre binele lui, nu al familiei! Pentru ca el e copil si nu intelege, tu esti adult si poti sa intelegi, poti sa-ti rezolvi frustrarile... Si in momentul acela, cind doua mamici care au ales doua solutii diferite s-ar intilni intr-o eventuala discutie, si-ar impartasi experienta diferita, nu ar mai sari una la alta. Dar va dati seama ca in acel moment nici cea care a stat acasa nu se poate lauda cu realizarile profesionale si materiale in fata celeilalate, dar nici care a ales sa se duc ala munca dupa 6 luni de maternitate sau chiar si mai putin, nu se poate lauda ca si-a crescut copilul cu minuta ei si stie totul despre cresterea acestuia. Pentru ca scinteile in acest moment pornesc...
Asa ca, in locul tau, m-as gindi bine ce ma satisface pe mine, ca mama si daca nu exista o solutie de mijloc (si nu cred ca exista, pentru ca o afacere e o afacerea, maninca timp, mai mult decit un servici cu program fix), atunci o alegi pe cea care crezi ca ti se potriveste mai bine. La cum ai scris si la cum am vazut ca vrei cred ca poti sa traiesti inca un timp fara prea multi bani... deci solutia ar fi sa stai in continuare cu copiii tai! Sau poate renunta sotul la servici si sta el si te ocupi tu de afacere, daca asta te linisteste (ca eu vreau sa stau eu cu ei sau si eu...) sau poate se ocupa sotul de afacere, renuntind sa serviciul lui. Bafta multa si sa gasiti solutia care sa va multumeasca si linisteasca pe deplin!
CORNELIA , mami de www.dropshots.com/Aurice#date/2008-02-23/18:30:04" target="_blank">AGATA, www.dropshots.com/Aurice#date/2007-12-02/10:49:08" target="_blank">TUDORA si www.dropshots.com/Aurice#date/2008-01-20/18:33:43" target="_blank">LISANDRU
adriana spune:
Miki, eu sunt convinsa ca nu-mi mai trebuie munca, decat daca Doamne fereste, nu mai e in stare tati sa mearga la munca.. Noi functionam pe ideea ca mama trebuie sa stea acasa, nu neaparat sa fac smotru si sa gatesc, dar sa asigur un cuib unde fiecare sa se simta bine, inclusiv eu.. Nu ma simt rau ca nu mai muncesc, dimpotriva, ma simt usurata ca nu mai trebuie sa ma imbrac cum nu-mi place, sa intru in niste medii pe care le urasc, sunt de fapt, foarte atasata ideii de familie. Adevarat ca si serviciile pe care le-am avut au fost cam creepy, cu niste sefi mitocani si extrem de autoritari- pe care nu i-am suportat deloc..
Sotul meu e un sef excelent.. asta ca sa dau apa la moara celor care cred ca mamicile casnice sunt de toata jalea...
Ca sa vezi, ca tocmai ieri am ascultat o conferinta, a unui preot ortodox, si mi se parea ca le zice bine... Daca vrei s-o asculti, aici, partea a 4-a. 
Mamica de Codrin - 2002, Olguta - 2003 si Cornelie mica - 2006
ralualexandrei spune:
Hmmm subiect spinos si delicat.Si eu stau acasa cu ai mei copii si cred ca este cel mai important lucru,Robert a mers la gradi de la 3 ani nu pt ca imi doream o cariera ci pt ca noi nu aveam unde sta si viata noastra in casa socrilor era un iad,asa ca plecam cu el dimineata ,il duceam la gradi ,eu la birou,la ora 5 in luam si daca nu imi terminam treaba mergea cu mine peste tot,ma simteam uneori vinovata cand era ultimul care pleca din gradi ,insa era rasfatatul tuturor.Apoi il lasam in vacantze la mama,trebuia sa muncim,eram vai de capul nostru,si ne simteam la fel de rau si de vinovati zi de zi pt faptul ca nu puteam fi alaturi de el,apoi am reusit in sfarsit impreuna cu mama sa ne cumparam casutza noastra,din acel moment nu am mai lucrat,am ramas acasa cu Robert,a venit pe lume si Maria si cand avea ea cam 2 ani a reusit sa-mi pun pe picioare afacerea la care visam,nu de alta dar presimteam ca vin zile negre pt afacerea sotului care este asociat cu tatal sau si nu voiam sa ramanem fara nici un ban,simteam ca trebuie sa creez o plasa de sigurantza pt familia mea,si apoi mai era si Radu,fratele meu mai mic,pe care practic noi l-am crescut,terminase scoala si nu avea nici un job bun,facultate nu voia sa faca,oricum si in scoala cat a invatat a facut-o numai de gura mea,asa ca cu chiu cu vai mi-am deschis magazinul,copiii ramaneau acasa cu mama si eu munceam acolo cu Radu,asta pana am ramas insarcinata cu Edy atunci mi-am luat catrafusele si am ramas acasa sa ma ocup de acte,banca,etc,e bine asa ,traiasca internetul ca pot tine legatura cu magazinul fara probleme si pot sta si acasa.
Asa ca daca ar fi fost sa aleg intre job si statul cu,copiii as alege copiii cu conditia ca asta sa nu insemne ca vom face foamea.
Miki eu te inteleg si daca nu te afli intr-o situatie disperata,asa cum am fost eu,bucura-te de ei si stai cu ei cat poti de mult,eu regret si acum clipele pierdute insa sunt constienta ca altfel nu puteam.Cat priveste parerea altora,ar trebui sa nu-ti pese atata timp cat tu ai incredere n tine altceva nu conteaza.
Andra ,mamica lui Robert , a Mariei si a lui Eduard Ionutz album no1 album no2 albumul no3
mcrmiki spune:
Multumesc pentru raspunsuri. Ideea este ca am vrut o parere din exterior, a altor mame care sunt in situatia mea, cu mai multi copilasi, oricum fac exact cum cred eu ca este mai bine pentru noi. In acest moment nu se pune problema banilor, cu atat mai putin grija zile de maine, era vorba de vitor, de viitorul copiilor. Noi stam in casa cu ai mei, dar in apartamente diferite, dar visul nostru este sa avem casa noastra si mie mi se pare realizabil, sper ca il vom realiza cat mai curand. Inclusiv viitorul material al copiilor este cat de cat asigurat(credem noi), am facut niste investitii pe termen lung, doar ca ai mei nu simt aceste investitii si atunci se gandesc la noi, cum ne va fi. Ideea este ca ei ma bat la cap cu gandul de a ne ajuta, sa avem propria afacere, sa nu mai mergem in alta parte sa lucram pentru altii, si ce ma deranjeaza este ca ei nu inteleg ca nu sunt importanti banii penrtu mine, cel putin nu primeaza banii in fata copiilor, a familiei. Eu la ora actuala lucrez 4 ore si mai mult am mers la lucru pt. a invata ceva care sper sa-mi prinda bine in viitor, deci nu am fost stransa cu usa, d.p.v. financiar, nu ca m-ar da banii afara din casa, dar nu pot spune ca am fost intr-o situatie disperata.
Am cunoscut o familie cu patru copii, pe vremea cand eram in dubii daca sa-l facem pe al trei-lea, erau asa de frumosi, fericiti si la un moment dat i-am intrebat ce le va da la toti cand vor creste mari(eram in dubii cu al trei-lea la gandul ca nu le voi putea face casa la toti) si tatal copiilor mi-a spus cat se poate de simplu: FERICIRE! Si restul daca se poate, cat de mult vom putea, dar in primul rand fericire. Si vreau sa va spun ca m-a impresionat foarte mult ce mi-a spus acel domn si mi-am dat seama seama ca de fapt fericirea si multumirea sunt cele mai importante. Mi-a mai spus ca un copil nu isi va aduce aminte ca i-am cumparat un tricou super scump, de firma, dar cu siguranta isi va aduce aminte ca am fost undeva impreuna, sau ca ne-am distrat. Si atunci am realizat cata dreptate are si ca nu partea materiala este cea mai importanta, ca trebuie sa le combini bineanteles.
Concluzie, voi face cum cred ca este mai bine pentru copii mei, sotul meu ma sustine in deciziile mele, nu sunt discutii, nu mai intereseaza de ce zic sau cred altii, dar ma doare ca nu mai inteleg parintii, care teoretic ar trebui sa ma inteleaga cel mai bine. Sper ca eu si copii mei sa avem alta relatie, sa fim foarte apropiati si sa reusesc sa-i inteleg.
Va pup si inca odata multumesc pentru raspunsuri, sunt usurata cand stiu ca nu gandesc doar eu asa.
mcrmiki spune:
Marimar noutati? A aparut bebe?
miraklucker spune:
Fiindca si la noi e o problema de actualitate va povestesc si eu cum e la noi.
Acum 7 ani cand am venit aveam multe planuri...bine stabilite, vroiam sa invat limba, apoi sa lucrez ceva si apoi copii.....dar s-a intamplat exact pe dos. Dupa 2 luni eram deja gravida. Asa ca am renuntat pentru moment la toate planurile mele. Si a fost bine asa, copii aveau nevoie de mine, si nu de altcineva. Pentru ca oricum vroiam mai multi copii si ca si Nelia nu aveam de nici unde prea mult ajutor, am ramas acasa. Din pacate aici nu primesti decat 16 saptamani concediu de maternitate si asta doar daca ai lucrat. Tatal are in cel mai fericit caz 3 zile libere cand se naste bebele. alt ajutor in afara de alocatia copilului nu exista dar si aceasta e proportionala cu % lucrate.
Dar, inotdeauna mi-am dorit sa pot din nou sa-mi practic meseria, asa ca dupa ce am nascut-o pe Selin am inceput asa incet sa-mi caut ceva part time. Dar n-a fost sa fie asa.Jobul era 100% care l-am redus dupa 3 luni cu o zi. Sotul meu imi spunea ca daca financiar ne va fi mai bine va ramane el acasa. Si a fost mai bine asa ca a ramas. El avea un job stresant era mult pe drum asa ca nu i-a fost greu sa se decida. Mai exista posibilitatea unul ajutor din Ro doar ca nu am fost nici unul de acort, insemna ca tot la 3 luni cineva sa vina si altcineva sa plece ceea ce nu era deloc bine pentru copii.
Dar jobul meu imi lua mult timp pe drum aprope 3 ore/zi. Asa ca tocmai ce am renuntat la el si mi-am gasit unul mult mai apoape, tot pentru 4 zile pe saptamana. Nu ar renunta pentru nimic in lume la ziua libera,pentru ca vreau sa fiu atat cat pot si eu cu copii, plus ca in ziua asta lucreaza sotul care asa n-a pierdut de tot contactul cu firma, colegii lui si munca. Sper sa fi facut alegerea buna, pentru ca alt motiv sa plec de la serviciul actual nu am avut.
Mi-e greu sunt totusi mult timp departe de copii dar pe de alta parte sunt cu tatal lor nu cu cineva strain.
.....da si mama mea tocmai imi spunea zilele trecute ca ea s-a gandit ca ar fi mai bine pentru noi sa mearga si sotul la servici si sa ne ajute ei venind aici cu schimbul, .....acelasi motiv ca avem 3 copii si ne vor trebui bani!!!
. ....... Noua ne e bine asa si pana cand copii nu vor mai creste sigur nu vom schimba nimic. Sigur bani trebuiesc intotdeauna dar binele copiilor e mult mai important.
Fetele vor merge si ele la cresa din august 2 zile/saptamana. Sigur le va face placere sa fie acolo, Vor fi destul timp si cu noi dar si cu alti copii.
Miha cateodata parintii vor inca sa hotarasca pentru noi,sa ne fie noua bine, ei au de fapt bune intentii intentii si nu inteleg atunci cand noi hotaram altfel. asa ca daca tie ti-e mai bine asa cum esti acum zic si eu sa nu renunti la ce ai, sau poate gasititi pana la urma o solutie de miljoc. Doar sa-i ajuti 1-2 zile pe parintii tai cu afacerea sau sa renunte sotul tau la 1-2 zile servici.
v-am pupat, va doresc un weekend minunat.
Mira mami de DAVID (15.08.2002) DARIA(20.11.2004) si SELIN (07.02.2006)
Poze noi.....cu noi
Laura XXX spune:
Eu incerc sa fiu in fiecare zi la 14 aici, asa ca daca reusiti macar una din voi sa veniti pe chat sa discutam despre ce mai facem in vacanta cu copiii eu sunt prezenta.
Bineinteles, duminica nu. Stiu ca e greu din cauza diferentei de ora dar cred ca am avea ce discutaaaaa....
Laura cu 
8 ani si 
2,9 ani (gemeni)
Laura XXX spune:
Daria ce mai faci?
Hannen voi?
ACUM LA SUBIECT greu subiect si mult ati scris fetelor, am stat si ieri seara si azi sa va citesc. SUNT FF DE ACORD CU VOI, cel mai important e ca atunci cand vor creste mari copiii sa stie ca i-am iubit suficient sa stam cu ei cat de mult in anii lor cei mai importanti. S-au facut multe studii si toate confirma asta, pe mine cel mai mult ma deranjeaza ca majoritatea cartilor de parenting se axeaza sau pe una sau pe alta si condamna tabara 'adversa' parca ar fi un razboi. Sunt total de acord cu tine Nelia ca este vital sa ajungem noi, ca familii, la echilibrul acela care e perfect numai si numai pentru a noastra familie, nu pentru alta. Si voi ati reusit, se vede FELICITARI !(tocmai am vazut ultimele poze). sunt sigura ca toti copiii tai vor ajunge ceea ce isi doresc ei si vor avea succes in viata PENTRU CA ATI FOST ACOLO, LANGA EI, 100 % ATUNCI CAND AVEAU CEA MAI MARE NEVOIE.
Acum sa va spun de mine, am crescut la cresa pentru ca in anii aia (77/78) nu se putea altfel. Dar acum e alegerea NOASTRA daca ne vom creste copiii la fel. Eu cred ca mama ideala care isi face cariera pe care a visat-o si are o relatie excelenta cu seful, sotul, copiii, soacra si tot restul lumii (cea pe care au incercat unii sa ne-o bage pe gat) NU EXISTA. Deci alegi - sau cariera sau copii fericiti.
Eu incerc de cand am nascut sa lucrez acasa (un fel de contabilitate). E mult mai greu sa ma concentrez, dar merge. Si sunt destule meserii care pot fi facute acasa asa incat sa fii langa copii chiar daca numai pentru o julitura. Ideea e s-o vezi ca pe un PRIVILEGIU nu un sacrificiu, pentru ca este inca un lux in Romania.sau cel putin asa ar spune unii.
In fond, nu conteza ce spun unii/altii. Important e sa ajungi la PROPRIA PARERE SI SA TII CU DINTII DE EA PANA LA CAPAT, chiar sa-ti convingi parintii / socrii ca va merge.
Hai ca m-am intins si eu 
Va pup!