Minunile exista!!!!

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Minunile exista!!!! | Autor: CHOWPERSA

05.04.2008
Astazi puiul meu implineste 11 luni (la 18;40), ma uit la el cum doarme linistit si ma gandesc cum au trecut anii si cat de mult mi-am dorit un copil si pot sa spun doar ca “minunile exista totul e sa stii sa le astepti”.
Am citit atatea “povesti de succes” aici , care de altfel m-au emotionat pana la lacrimi de poti sa scrii un roman voluminos cu ele.Si daca fiecare e diferita in felul ei pana la urma toate au acelasi final: o mamica si un tatic fericit alaturi de minunea pe care au reusi sa o zamisleasca.
Ma uit la el cum doarme ….din cand in cand mai deschide ochisorii(e putin agitate fiindca ii mai iese un dintisor)se uita la mine cum stau langa el si scriu, imi zambeste si apoi adoarme linistit la loc.Ce poate fi mai frumos decat zambetul copilului tau, un zambet innocent pe care ti-l ofera din toata inimioara lui, un zambet care care te face sa urci la cer intr-o fractiune de secunda.Numai cine nu are copii nu stie(simte) sentimental.
Dar sa incep si povestirea:
Eu si Gabi(sotul meu) ne-am cunoscut in vara lui ’88 , eu aveam 15 ani pe atunci el 14, eram vecini de bloc si ca toti pustii la vremea aceea trebuia sa avem “prieten”.El mi-a cerut prietenia #61514; eu am acceptat, mai greu, de…ma lasam curtata .Nimic spectaculos pur si simplu un amor nevinovat, o iubire de copii cu mici pupicuri fugare, cu rusinea si candoarea vremurilo de atunci.In anul urmator a venit peste noi Revolutia din 1989, imi amintesc si acum fiecare clipa de atunci, fiecare moment de spaima frica de ceea ce se intampla si de ceea ce va urma.El era zilnic in centru la Universitate, la Parlament si oriunde erau manifestantii striga si el ca toata lumea ca vrea libertate, un copil ce credea ca lupta pentru libertate pentru un viitor…..cat se insela….sau poate nu, cine stie totul e relative.Mai tarziu aveam sa radem pe seama asta , radeam cand spunea ca va povestii copiilor si nepotilor ca el a luptat la Marea Revolutie din 1989.
Anii au trecut si am devenit tineri adolescenti eu 19 ani el 18, eu lucram la fel si el dar era pe cale sa fie luat in armata.Eram amandoi disperati de situatie, cum sa ne desparta pe noi, care eram zi de zi impreuna ,militaria ,cea care pentru noi dura o eternitate.Dar ce sa faci astea sunt legile trebuie sa te conformezi.Anul acela a trecut foarte greu cu toate ca ne vedeam de cateva ori pe saptamana fiindca reusise sa ajunga la o unitate din Bucuresti, iar daca nu era el acasa eram eu la unitate si uite asa am facut si armata.Mamaia lui imi spune si acum;Stii de ce te iubesc eu , maica?fiindca ai facut armata cu el si l-ai ajutat sa treaca de tot greul”
In 1992 prin toamna imi intarzie ciclul(care de altfel il aveam regulat; fix la 28 de zile) si ma prezint la doctorl crezand ca sunt insarcinata, aveam chiar si simptome de sarcina greturi picioare umflate,sanii ma dureau , dar aflu cu stupoare ca nu sunt. Diagnostic:amenoree.Ce-i de facut?!Binenteles tratament.Cu progesteron si etinilestradiol.Dupa 4 luni de tratament,atentie!!! fara nici un fel de analize,nu m-a trimis sa fac nici macar o analiza, apare si menstuatia dar numai sub efectul medicamentelor si asta pe parcursul a inca 2 ani.Drumuri lunanre la policlinica/spital in functie de unde putea sa ma vada, si acelasi tratament,de cate ori il intrerupeam ciclul se incapatana sa apara.La un moment dat in disperare l-am intrebat ce se intampla si ce implica "boala" mea(doamne ce nestiutoare eram pe atunci)si el mi-a raspuns sec: "nimic!,nu ti se intampla nimic doar ca nu poti ramane insarcinata dar in rest...."Atunci m-am speriat cu adevarat, cum sa nu pot sa am un copil eu care toata viata visam sa am o familie cu 3 copii.... ce sa mai, ma cuprins disperarea, iar dr. ma intrebat din nou sec "da' ce vrei acum copil?" Nu nu vroiam chiar atunci fiindca nu ma vedeam pregatita inca sa am un copilas dar totusi imi doream sa pot avea copii, asa ca a concluzionat : deocamdata iei anticonceptionale(tri-regol), care iti vor regla hormonii si ne vedem peste 6 luni.Si astea 6 luni s-au facut 6 ani(cu consultatii din 6 in 6 luni), de cate ori incercam sa le opresc se intampla acelasi lucru:nu mai aveam ciclu.
M-am indopat de anticonceptioanale pana in 2000 cand am decis sa intrerup tot si sa nu mai merg la nici un medic,punct.
Si eu si Gabi,ne-am resemnat crezand ca nu pot avea copii.
Prin 2003 printr-un concurs de imprejurari - la o plimbare cu cateii in parc - ajungem sa il cunooastem pe renumitul Dr.Pop Adrian pe atunci nici habar nu aveam cine este, stiam doar ca este medic ecograf si uite asa din zi in zi ne imprietenim ne vizitam si ne ajutam reciproc , de cate ori pleca din tara noi stateam la el si avem grija de Nik(boxerul lui iubit).si uite asa mai trec 2 ani pana intr-o zi stand de vorba cu Gabi l-a intrebat de ce nu avem copii si el i-a raspuns simplu:"Fiindca Dana nu poate sa ramana insarcinata!"
Prima fraza pe care a spus-o dl.doctor a fost "nu se poate asa ceva.de ce?"Si Gabi i-a povestit tot, toti anii pierduti in care am facut tratamente fara rezultat.Dupa o sptamana eram la el la cabinet si ii povesteam fata in fata tot.Ecografia nu a evidentiat nici o problema genitala, dar absolut nimic,fac o paranteza fiindca am uitat sa va spun ca in afara de amenoree eram diagosticata si cu uter infantil, pe care dr.Pop la interpretat ca un uter usor micsorat din cauza absentei ciclului dar nici vb. de uter infantil.Si de aici mai departe e simplu: imi face programare la endocrinologie si ginecologie la el in policlinica dupa ce in prealabil s-a mirat cum de nu am facut un set de dozari hormonale ..nu mai vorbim de ecografii si tomografie de sa ; pe care le-am facut ulterior cu ajutorul dansului iar verdictul final a fost:
HIPERPROLACTIMIE DIN CAUZE NECUNOSCUTE.Toti hormonii(progesteron,fsh,lh,estradiol,tsh etc) erau in limite normale singurul ce sarea enorm era prolactina.
In toamna lui 2005 eram gata cu toate analizele.
Datorita faptului si “certitudinii” pe care o aveam si aceea ca nu pot avea copii am inceput sa ma inchid in mine, relatia de cuplu deja scartaia , nu prea mai aveam prietene deoarece ele aveau deja copiisi eu nu ma simteam bine in preajma lor ma simteam un om de nimic(groaznic sentiment va spun) singura persoana cu care ma bucuram atunci cand in sfarsit apareau 2 liniute pe testele de ovulatie si alaturi de care plangeam cand cele de sacina se incapatanau sa se dubleze, era nu…nu Gabi cum va-ti astepta ci sora mea.
Lui nu-I spuneam nimic fiindca vroiam sa aiba o surpriza atunci cand va fi sa fie.Da sora mea era prietena si confidenta mea.Ei ii spuneam fiecare pas pe care il faceam , mergeam impreuna la analize dar cu toate astea nu steam ca si ea dorea si incerca sa ramana insarcinata.Intr-o zi de septembrie din 2006 ma suna cumnatul meu, adica sotul surorii mele sa ma intrebe daca o pot program ape sora mea la o ecografie la medical meu asta dup ace tot eu o programasem si la ginecolog la clinica unde mergeam eu pentru tratamente si analize spunandu-mi ca are nevoie de n tratament de rutina sa vada ce mai are……….si ea era insarcinata iar eu nu stiam nimic.Avea o problema cu sarcina din cauza placentei jos inserate.Sangerari si embrionul putin desprins.Pana la sfarsit totul a fost ok. Si acum are o minunatie de fetita, nepotica mea Diana-Maria.Am fost trista cand am aflat, dar nu..Doamne fereste DIN CAUZA faptului ca era insarcinata ci pentru simplul fapt ca nu a spus nimic iar ii spuneam tot….cica a vrut sa nu ma raneasca stiind prin ce trec (de parka tot nu aflam), in fine am trecut si peste asta doar e sora mea sin u mapot supara pe ea.
Ulterior capatasem si eu certitudinea ca voi ramane insarcinata cat mai curand .
Trecusera deja 30 de zile de la ultima menstruatie si nimic nu prevestea ca ar mai veni.
Era 4 septembrie, in aceea seara am fost in vizita la un prieten de familie, un prieten f. credincios care a terminat Institutul Teologic la Istoria Religiilor. Si avea acasa o buctica din moastele Sf.NICOLAE, eram curioasa si uimita totodata, vroiam sa le ating sa le vad mai indeaproape.Frumos aranjate intr-o cutiuta de sticla cu margini aurii.Am dechis-o si le-am atins.Nu sunt o persoana credincioasa toata viata m-am considerat ateu convins dar in acel moment sa intamplat ceva …nu cred ca pot explica clar…dar parca o sfera de lumina ma lovoi in frunte si imediat mi-a cuprin tot corpul, din zona ovarelor ma ardea ceva cumplit….era o senzatie amplificata pe care o aveam lunar in timpul ovulatiei.In momentul acela am stiut…steam ca voi ramane insarcinata, imi doream cu toata fiinta.In noaptea aceea totul era amplificat si dragostea dintre noi luase amploare, a fost o noapte de vis daca ma intelegeti, a fost noaptea cand sa zamilsit minunea , a fost noaptea noastra magica.
Dupa 11 zile faceam primul test de sarcina(retineti ovulatie in a 30-a zi) , o liniuta f. pala a aparut pe test sin u steam ce sac red asa ca am dat fuga la farmacie si am mai cumparat 2(mai scumpe) unul l-am facut imediati iar celalalt era pentru a doua zi.Desigur ca s-a colorat si acesta , la fel de palid dar era acolo.Cand s-a trezit Gabi I le-am aratat reactia lui m-a dezamagit : intai s-a bucurat apoi a spus ca nu prea se vede si sa nu-mi fac iluzii .Mai tarziu a plecat la fotbal cu prietenii dar cand s-a intors m-a rugat sa I le mai arat o data oricum el isi anuntase toata echipa ca va fii tatic.Si cel de a doua zi sa colorat asa ca luni eram la ecograf pentru confirmare.Cu toate ca nu se vedea nimic fiindca era prea devreme dr. mia spus sa stau linistita ca aproape sigur sunt insarcinata fiindca se vad modificari la nivelul endometrului si al uterului care acum devenise usor marit de volum(fenomenal nu? de la un uter infantil)
Sarcina nu a decurs chiar bine...dar acum am obosit si iau o mica pauza in povestire....

ACOLO E......
POZA INGERAS
ALEX si DIANA
SUNT TUNS SI FREZAT :)

ALEX-GABRIEL(05.05.2007)

MINUNILE EXISTA, TOTUL E SA AI INCREDERE

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Pag. 2

Roxie spune:

Eu astept continuarea...

Roxie, bubulutza Denisa (23 decembrie 2005)si bebe Mihnea Sebastian (11 ianuarie 2007)

CHOWPERSA spune:

Duminica 06.04.2008
Ieri am fost in vizita la niste prieteni,binenteles cu Alex.Nu ne mai vazuseram din noiemrie anul trecut.Erau fascinate de puiul nostru, ca dealtfel si noi, erau uimiti de cat de mult a crescut , ce cuminte si destept este(pt. varsta lui) .Ceea ce i-a frapat cel mai mult si mi-au spus-o, e ca nu au mai vazut niciodata(din ce au vazut ei , nu generalizam) o mama sa-si iubeasca atat de mult copilul.”Il sorbi din priviri,fata!Cred ca o sa fii o soacra tare rea”Am ras si am zis:”Poate , cine stie, dar il iubesc prea mult”
dar asta e alta poveste.
Sa revin cu povestirea initiala:
La prima ecografie, atunci cand nu se vedea nimic am fost singura,deoarece Gabi era la munca si a putut veni dar la urmatoarea am fost impreuna.
Exista embrion viabil! A fost verdictul medicului.Nu pot sa exprim bucuria care ne-a cuprins pe amandoi cand am auzit.Acum oficial eram parinti.Am plecat acasa plini de incredere iar pe drum ne inchipuiam cum va fi mare si ce o sa facem, cum il vom creste sa ajunga cineva.Eram siguri amandoi ca va fi baiat.Apropo , atunci la inceputuri cand medicii aceia imi spuneau ca nu pot avea copii aveam un vis care ma bantuia frecvent.O fetita cam de vreo 11-13 ani statea pe marginea unui lac, intr-o poienita si imi spunea:’Nu plange ! caci vei avea intr-o zi un baietel. Si imi arata cu mana intinsa pe malul celalat al lacului unde se juca linistit in iarba un copilas frumusel foc.
A fost visul care m-a marcat cel mai mult.
La sfarsitul lui septembrie 2006 dupa ce totul a decurs normal cu sarcina si cu mine deasemenea, intr-o seara brusc m-a luat o durere groaznica de cap(in ziua aceea tocmai gatisem spanac,incercam sa mananc cat mai sanatos si cred ca am reusit, pe tot parcursul sarcinii , m-am lasat de fumat si urmam cu strictete toate recomandarile medicilor), durere care se amplifica si imi dadea o senzatie excesiva de voma asa ca am fugit repede la baie.Rezultatul pe termen lung: de atunci nu am mai pus gura pe spanac nu-i mai suport nici mirosul.
Parca sa zic ca mi-a mai trecut, asa ca am adormit.A doua zi m-am trezit cu aceeasi durere .ideea e ca nu mai puteam sa manac nimic si apa pe care o beeam o varsam.L-am sunat pe medical ginecolog, asta era intr-o vineri, si mi-a zis sa iau vitamine iar luni ne vedem la spital.Duminica eu lucram, in tura de 24 de ore si m-am dus la servici.A fost groaznica tura, imi era tot mai rau, noaptea l-am rugat pe colegul meu sa termine el ce aveam de facut iar eu am reusit sa atipesc vreo 2 ore.
Luni dimineata eram la spital la Municipal, care dealtfel e in drumul meu de la servici spre casa, medicul era de garda.Raul mi se amplifica si incepusem deja sa vomez permanent nici macar nu mai ajungeam pana la toaleta.Stergeau infirmierele dupa mine si tot bombaneau, vezi doamne ce nesimtita! Nu se poate si ea abtine., iar eu nu am putut decat sa le rog sa ma ierte dar nu pot fiindca imi este f. rau.
Am intrat pe perfuzii imediat dupa ce mi-au luat probe de sange si urina pentru analize.Dupa 3 ore eram “gata” sa-mi dea drumul acasa, numai ca eu nu mai puteam nici sa merg, capul ma durea ingrozitor cu toate ca facusem doza maxima de algocalmin recomandata, iar picioarele nu ma mai tineau.Doar ca nu mai vomam nimic fiindca nu mai aveam ce, ramasese doar senzatia.Ginecologul s-a uitat la mine si a zis: ”Nu e in regula, luat-ii tensiunea” asistenta a scos tensiometrul si dupa cateva incercari a conclus : “tensiunea e buna”.
Toate bune si frumoase numai ca eu eram din ce in ce mai rau, deja ma desfigurasem si nu mai vedeam bine, imaginea mi se dubla, aveam ochii rosii si umflati iar fata era tumefiata de parca ma batuse cineva.M-au plimbat pe la neurologie,oftalmologie si toate erau in regula…dadeau vina pe o alergie…poate ca sunt alergica la ceva si eu nu stiu.La ce ? la vitamine?ca altceva nu facusem iar de algocalmin nici vorba,dar in fine era clar ca nu stiau si vroiau sa ma paseze ,sa scape cat mai repede de mine.Eu ma simtem tot mai rau , deja ma plimba ginecologul cu caruciorul prin spital(mai avea putin si lua o targa), ce sa faci eram responsabilitatea lui, de nu mai stia saracul unde sa ma duca.Si uite asa cum ne plimbam noi pe culoar s-a oprit o dr. de la terapie intensiva, s-a uitat la mine si a intrebat despre ce e vorba , I sa povestit toata aventura cum ca sunt insarcinata in 7 saptamani si am venit cu…am uitat in termeni medicali dar este vb. de sarcina toxica cum spunem noi.
Dupa ce sa interesat de tensiune a vrut sa o mai ia si ea odata asa ca ne-am indreptat spre terapie intensiva. Surpriza …sau nu..tensiunea mea era 5, da 5 cititi bine, eram aproape de morate si eu ma plimbam pe coridoare.Imediat m-au bagat pe aparate , monitoare perfuzii…deja nu mai putem comunica si parca totul era in ceata, parca visam.Stiu doar ca atunci a sunat si Gabi sa vada ce mai fac sic and sa vina sa ma ia, fiindca dimineata vb. cu el ca il sun cand sunt gata.Asa ca cineva dintre cei de acolo, cred ca doctorita, a raspuns si la chemat imediat la spital.A ajuns foarte repede, nici nu stiu cum a reusit cu tot traficul din capitala .Parca il vad si acum ce fata avea cand m-a vazut, nu stia ce sa zica sau ce sa faca era pur si simplu blocat.Eu incepusem sa-mi revin deja.Adica in sensul ca puteam vorbi nu mai mult.Dupa cateva discutii intre medici verdictul e clar”.Avorteaza copilul sau risti sa mori”.Parca mi-a cazut cerul pe mine cum sa fac asa ceva.Ginecologul incerca sa gaseasca si el o portita ca doar e sarcina pretioasa si nu o poate pierde(pe atunci nu steam ce inseamna sarcina pretioasa-sarcina obtinuta cu greu la o mama cu varsta peste 33 de ani)Gabi cu vocea tremuranda dar ferma imi spune” Lasa ca o sa facem noi altul.Daca am reusit odata o sa mai reusim si a dua oara, o sa vezi o sa fie bine.Daca mori ce faci? Copii poate vom avea, dar fara tine?”
Eu nu si nu.Eram stana de piatra nu reusea nimic sa ma clinteasca.MAI BINE MOR DECAT SA PIERD COPILUL.

ACOLO E......
POZA INGERAS
ALEX si DIANA
SUNT TUNS SI FREZAT :)

ALEX-GABRIEL(05.05.2007)

MINUNILE EXISTA, TOTUL E SA AI INCREDERE

Tzuni spune:

Astept si eu continuarea....

Mai, Dana, prin cate ati trecut! Of!

Tzuni mic si drag si scump si pisicos cu MARIA

gudinde spune:

Pai, iar ne lasi asa in pom?

Sa-ti traiasca baiatul!

CHOWPERSA spune:

scuze dar chiar nu ma mai lasa sa scriu baiatul

ACOLO E......
POZA INGERAS
ALEX si DIANA
SUNT TUNS SI FREZAT :)

ALEX-GABRIEL(05.05.2007)

MINUNILE EXISTA, TOTUL E SA AI INCREDERE

CHOWPERSA spune:

El e sefu'

ACOLO E......
POZA INGERAS
ALEX si DIANA
SUNT TUNS SI FREZAT :)

ALEX-GABRIEL(05.05.2007)

MINUNILE EXISTA, TOTUL E SA AI INCREDERE

CHOWPERSA spune:

LUNI 07.04.2008
Ce vreme mohorata e afara ploua de ieri incontinuu,trage a somn , mai ca-mi vine sa ma bag langa Alex sub paturica si sa dorm si eu putin.Dar nu pot fiindca trebuie sa scriu, sa-mi scriu amintirile pentru mai tarziu cand puiul meu va fi mare si poate le va citi , pentru atunci cand eu voi uita toate detaliile, pentru atunci cand vom fi batrani si vom privi inapoi si vom putea sa ne amuzam de ceea ce s-a intamplat.
Dupa amiaza mergem la doctor la pediatra pentru controlul lunar.M-am hotarat! am sa-I spun pediatrei ca nu vom face vaccinul r.o.r., am citit prea multe lucruri inspaimantatoare despre el si nu vreau sa risc nimic, nu cand este vorba de puiul meu.Cu mine e altceva eu eram o persoana care accepta riscurile cu usurinta dar acum m-am schimbat mult, sau cel putin sarcina si apoi copilul m-au schimbat am devenit o persoana mult mai responsabila si excesiv de panicoasa.Responsabila stiu ca e bine sa fii dar sentimentul de panica exista si cu greu il pot controla.
E clar ca nimeni nu m-a convins scap de sarcina dar nici sa raman in spital.Am spus ca ma simt bine si am semnat ca plec acasa sa continui tratamentul iar daca va intervene ceva ma voi inapoia de urgenta dar sa nu spun nimanui ca m-au lasat sa plec.Inconstienta! veti spune nu-I asa?Dar ce sa faci; cu mine nu se intelegea nimeni , imi era groaza sa raman acolo singura si ma gandeam ca ce pot sa-mi faca ei si nu poate Gabi acasa , facand o paranteza Gabi are pregatire medicala si a lucrat la Spitalul Cantacuzino ,acum lucreaza pe cont propiu si asta numai din motive financiare .regreta si acum ca nu a facut medicina atunci cand trebuia, acum e prea tarziu.Si deci m-au lasat acasa in ingrijirea lui.Nu am stat acasa decat 4 zile, zile groaznice stateam in pat cu branula in mana iar vitaminele care intrau erau singura mea hrana, din cand in cand incercam sa mai mananc cate un fruct(kiwi) pe care mi-l taia Gabi in felii subtiri de tot dar degeaba, galetusa era pregatita langa pat si varsam imediat tot ce puneam in gura. imi veneau tot felul de mirosuri de mancare(de la vecini ca la noi nu facea nimeni mancare) si pentru a nu le mai simti tineam permanent geamul inchis iar pe usa de la intrare se intra rapid.Eu nu ma putem deplasa decat ajutata, inclusive drumul pana la baie iar spre seara cand nu prea mai era nimeni pe afara ieseam si eu putin, bineneteles mai mult carata decat pe picioarele mele.La televizor nu ma puteam uita fiindca nu vedeam din cauza imaginii dublata doar ascultam si noroc ca reuseam sa dorm chiar daca inca ma durea capul eram prea slabita ca sa mai stau treaza.Medicul ginecolog ma suna permanent sa vada cum ma simt si ce progrese am facut si i-am spus ca singurul lucru pe care il pot tine mai mult in stomac este cola cu o feliuta de lamiae”buna si aia decat nimic, iti da putina energie”.Miercuri sera eram in stare sa ma deplasez singura si joi dimineata eram la spital pentru ca asa au hotarat de la inceput ca joi dimineata sa vin la o noua consultatie.Credeti ca mi-au mai dat drumul acasa? nici gand.Verdictul a fost clar internare de urgenta sau mori.De data asta se schimasera si medicii de la garda(neuro si oftalmologie),la neuro era o tipa f. draguta,stagiara dar imediat a pus un diagnostic: suspect trombofilie, si mi-a facut internarea.Am stat aproape 3 saptamani in spital, Gabi era permanent cu mine, venea la 15-16 si statea pana seara tarziu dupa orele 23.Nu spun ca de cate ori pleca plangeam ca un copil si abia asteptam sa vina a doua zi.Ma imprietenisem cu toata lumea pe acolo eram gravidutza rasfatata de toti dar degeaba, eram in spital.Med. ginecolog si tipa(stagiara) care m-a internat eru tot timpul in vizita la mine chiar daca salonul meu de internare nu apartinea niciunuia, si sincer nu le-am dat nimic, absolut nici un ban in plus neuroloaga venea si cu banana sau strudele la mine.Tare nu?
Au trecut si zilele de spitalizare cu tot cu consultatiile facute prin aproape tot spitalul si eram in sfarsit acasa, dar nu se terminase acum aveam o foaie plinnaaaa.. cu toate analizele pe care urma sa le fac in continuare si nu erau putine.Pe foaia de iesire din spital scria:SINDROM DE SINUS CAVERNOS si de aici pleaca zeci de analize (nu ieftine)si de zile de umblat.

ACOLO E......
POZA INGERAS
ALEX si DIANA
SUNT TUNS SI FREZAT :)

ALEX-GABRIEL(05.05.2007)

MINUNILE EXISTA, TOTUL E SA AI INCREDERE

CHOWPERSA spune:

Am facut toate analizele si tratamentele recomandate, la ecografii mergeam cat mai des sa vedem cum evolueaza sarcina.Pentru fiecare perioada a ei aveam un sentiment de frica, la inceput imi era frica de sindrom down(chiar daca am luat acid folic inca inaite cu un an de a ramane insarcinata si api pana la 4 luni de sarcina) apoi de malformatii congenitale mai ales ca raceam des si luam antibiotice mai tarziu de nastere prematura, iar tratamentul cu brocriptin l-am urmat pe toata perioada si dupa(de aceea nu am putut alapta) ce sa mai, eram un pachet de stres imi era frica de orice, daca o zi nu simteam ca a miscat eram terminata mai ales ca placenta incepuse sa se deterioreze inca din luna a 6-a de sarcina iar lichidul aminotic era la limita maxima din cauza ca arterele uterine nu se oxigenau corect.Faceam zilnic tratament injectabil cu clexane la inceput 0,2 apoi crescand progresiv pana la 0,6.Prin martie deja am ajuns la fundul sacului nu mai avea bani pentru nimic(o fiola de clexane 0,6 costa 250.000 lei) si marele meu noroc a fost acest forum, forumul dc.It una din zile am intrat pe forum si am postat un mesaj stiind ca am citit cu cateva luni in urma ca o mamica mai avea cateva fiole pe care dorea sa le doneze si acum eu aveam nevoie si intrebam daca mai are cineva intamplator.Asta a fost tot ce am intrebat si de aici au sarit zeci de mamici care m-au ajutat si le multumesc din suflet si acum si de cate ori voi avea ocazia.Ajutorul lor ma facut sa pot duce sarcina pana la sfarsit.
Acum se apropia momentul nasterii si nu stiam ce sa fac : sa nasc normal sau cezariana.
As fi optat poate pentru nastere normala daca in ianuarie nu ar fi nascut o prietena iar baietelul avea cordonul ombilical infasurat de 3 ori in jurul gatului si a fost necesara resuscitarea copilului asa ca m-am hotarat FAC CEZARIANA.

ACOLO E......
POZA INGERAS
ALEX si DIANA
SUNT TUNS SI FREZAT :)

ALEX-GABRIEL(05.05.2007)

MINUNILE EXISTA, TOTUL E SA AI INCREDERE