De ce oare se spune ca "ii e lene sa tot schimbe culorile"?
quote:
Unora chiar le e lene; sau poate nu considera necesar sa schimbe culoarea. Baiatul meu alegea un creion la intamplare - negru sa zicem - si sa faca totul cu el fara sa-i treaca prin cap sa schimbe cuploarea. Noi ziceam in guluma ca e un mic Bacovia. Daca sugeram schimbarea culorii gasea o explicatie - ca in situatia cu ochelarii rosii - sau spunea simplu "asa am vrut eu". Dupa 5 ani a inceput sa schimbe culoarea. Dar dupa 5 ani si abilitatile lui la scris-colorat-desenat s-au imbunatatit.
In perioada in care desena cu o singura culoare desena numai daca era obligat de cineva (la gradinita) sau, daca se hotara sa coloreze singur - un dinozaur de obicei - coloratul in sine era secundar, pentru ca el in timp ce colora era foarte focusat pe dinozaur, nu pe culoare, nu pe calitatea colorarii. Rezultatul final era foarte urat - de multe ori o mazgaleala neagra - dar pe el nu parea sa-l deranjeze. Vedea numai dinozaurul, venea sa-mi spuna ca e un ticeratops de pilda, ca mananca nu stiu ce, ca era mancat de nu stiu cine, etc. Acolo unde eu vedeam un desen foarte urat el vedea un dinozaur foarte interesant.
In situatia cu desenul rosu si explicatia data e bine de stiut daca de obicei baiatul deseneaza asa - monocolor - sau aceasta este o situatie unica. Parerea mea este ca tendinta de a desena monocolor apare la copiii care inca nu deseneaza bine si carora nici nu le pasa de desen in momentul respectiv.