noaptea dintre azi si maine
Raspunsuri - Pagina 3
Mariaa spune:
stiind natura scorpionului stiu ca nu ai fi facut acesti pasi fara sa-i calculat inainte! fara sa stii ca ai solutii de 'rezerva' cel putin pentru BBlisa scumpa!
ca e o nedumerire vis-a-vis de ce urmeaza e firesc...nu suporti sa faca altii cartile in locul tau! trebuie sa stii ce urmeaza! curaj nu-ti mai urez ca ai, chiar nebunesc 
!
iti urez sa nu te parareasca increderea in tine si in resursele tale!
pentru Emma
www.desprecopii.com/POZECONCURS/folderview.asp?folder=Clipe%20de%20viata%202007&page=1" target="_blank"> Agonie si Extaz, Lyme
noi, impreuna
"Credinta vede invizibilul, crede incredibilul si primeste de la Dumnezeu imposibilul! " by Doris
inaioana spune:
Elise, esti o femeie admirabila si iti urez multa fericire alaturi de bebelisa scumpa!
Lasa cola si ia niste 
!
De aici incolo esti 
Ioana cu 
Serghei (2 mai 2006) si 
Katja (30 martie 2004)
redi spune:
Elise, am evitat sa spun inca un lucru, dar aici ,ti-l spun si sper sa iti cada asa cum l-am gandit.
Ma impresionezi cu forta pe care o ai dar stiu ca undeva, ascuns , incuiat, ai o bucatica din suflet care vrea sa iasa , sa urle .
Redai libertatea , macar pentru o primavara........
Si sa stii ca ai si tu dreptul sa plangi , sa te plangi, sa invinovatesti, sa te invinovatesti .............
Ai toate drepturile, acum totul iti va fi iertat.
Lacrimile ajuta la curatirea ochilor, sunt calde, te vor mangaia cand manuta grasa se odihneste.
Poate ridici ochii spre cer, acolo cineva te priveste si e mereu prezent.
BAIATUL_MAMEI
Elise spune:
multumesc.
Chiar imi face bine sa vorbesc cu voi.
Nu vroiam sa spun nimic despre trecut... poate ar trebui sa povestesc cite ceva, poate m-ar ajuta sa inchid subiectul.
Ma simt singura. Si ceea ce ma facea sa nu ma simt singura in ultimul timp era L.
L. este o poveste care inca n-a fost spusa nimanui. Acum o astern in cuvinte. Pina acum au fost doar fapte.
Frinturi de zile. De gesturi. De ginduri. Si, mai ales, de vise. Multe vise. Nespuse.
De sarbatori mi-a luat un mobil cu un numar pe care il are numai el - si pe care ma gindesc sa il arunc. Cu amintirile mele cu tot. Nu-mi mai foloseste la nimic, oricum. Povestea e incheiata.Am incheiat-o eu. Ieri.
Cit timp o sa am telefonul lui, o sa astept sa ma sune. Si n-o sa o faca. Daca o sa o faca, oricum n-o sa raspund.
Asa ca mai bine il arunc.
Dar, daca il arunc, va trebui sa ii sterg numarul, sa ii sterg mesajele, sa sterg fotografii.
Sa le vad din nou, sa trec prin ele, sa ii aud vocea. Si nu vreau, sau nu pot. Sau nici una nici alta.
Asa ca, deocamdata, ma uit urit la telefonul aruncat intr-un colt si ii urez un sfarsit tragic. Cit mai tragic.
Dar n-am curajul sa il ating.
Povestea s-a derulat de la sine: brodata pe ideea ca, oricum, n-are de unde sa stie ce povesti tes eu in capul meu. Nu ne nastem transparenti. In asta a constat si inceputul, si sfarsitul. Inceputul, pentru ca incepeam sa ma indragostesc. Sfarsitul, pentru ca am pornit de la premisa ca il mint. Si asta am si facut. Tot timpul.
Am ajuns la ziua de ieri, mai exact noaptea de ieri, in care, cu o expresie de drogata in sevraj, am ciocnit calm si elegant un pahar de vin rosu. Era un pahar de cristal, fin, dragut, cu picior. Tin minte detaliul pentru ca ma straduiam sa il tin drept, sa nu se vada ca imi tremura mina...si sa nu-l string cit sa il sparg... desi l-as fi infipt direct in vena, dar trebuia sa fiu o doamna.... Mi-as fi dat jumatate de viata ca macar pentru citeva secunde sa imi dispara undeva in neant TOATE amintirile din ultimul an. Sau sa le fac SA TACA. Urlau in toata fiinta mea, si totusi eu stateam acolo, cu o masca impeturbabila, si ii explicam ca o sa ma impac cu sotul meu si sa traim fericiti pina la adinci batrineti.
Daca ar fi sa sumarizez aceasta relatie, as spune ca a fost VIOLENTA. Si atit. Mi-a scapat de sub control. M-am implicat mai mult decit as fi vrut, m-am impiedecat in propriile minciuni pina la punctul in care n-am mai avut de ales, n-am fost sincera cu el nici macar un moment, i-am spus tot ce vroia sa auda si am facut tot ce am putut sa dispar eu, sau sa dispara el, pentru ca ma speria.
A avut o influenta ciudata si nefasta asupra mea, aveam o nevoie disperata sa il vad - sa il vad si atit. Si uram aceasta nevoie, si ma simteam ca o insecta proasta care alearga spre lumina, fara sa stie ca lumina arde, sau fara sa-i pese... Nimic din ce am trait in aceste luni n-a fost cerebral. Si nimic n-a fost asa cum as fi dorit sa fie.
Am iesit din restaurant, mi-a deschis portiera, m-am urcat in masina mea proaspat polishata, i-am mai aruncat un zimbet de complezenta.
A inchis portiera.
S-a intors.
A plecat.
In acel moment m-am prabusit.
Am plins in hohote jumatate de ora. Am plins cu sughituri, ca un copil, blestemindu-mi soarta, viata, anii, faptul ca m-am nascut femeie si toate neamurile care au contribuit la mostenirea mea genetica de rahat care m-a adus in punctul asta... Nu plingeam DUPA el. Era o descarcare nervoasa. Dupa jumatate de ora, am iesit din masina si am plecat acasa pe jos. N-as fi putut sa conduc, simteam nevoia sa merg, sa fac pas dupa pas, sa fumez tigara dupa tigara, sa ma pierd in multime, sa dispar, sa ma volatizez.
Stiu ca nu merita asa ceva, nici eu nu meritam, atit am putut. Sorry.
Elise & BBLisa
She spune:
Elise, te imbratisez..
Elise spune:
n-am idee cine si de ce mi-a mutat subiectul de la bloguri aici... si nici ce s-o fi latit pagina asta in halul asta (am scris eu ceva gresit?) ... in fine...
Elise & BBLisa
balanta spune:
Elise,eu sunt putin incurcata,in sensul ca te stiu doar din postarile subiectului Relatii..si ma rog nu inteleg mare lucru,(nici nu trebuie),nu prea pot face conexiuni,acolo...dar stiu cat e de important sa ascultam fara sa oferim solutii.Uneori chiar nu vrem solutii.Vrem doar sa fim ascultati.
Elise spune:
balanta,
pai, daca imi spui ce nu intelegi, poate te lamuresc... ca am timp... oricum nu dorm :)
Elise & BBLisa
Lo_li_Ta spune:
Elise, eu am avut un feeling ca te vei desparti de sotul tau. Desi nu te cunosc m-a lovit asa cand iti citeam un post mai vechi, ceva cu o saltea, despre cum dormiti voi separat, tu cu bebelisa, nu mai tin minte. De fapt, mi-am dat seama ca si citindu-ti de-atunci post-urile, am avut senzatia ca esti o mamica separata de tatic. In fine...
Plangi, aminteste-ti si nu-ti impune sa fii puternica! Si daca-ti spun ca am si sentimentul ca acest copil este mai mult al tau...sper sa intelegi tu si sa nu-mi dea nimeni in cap.
Elise spune:
Adevarul este ca si eu am avut "feelingul" de mult timp.
Sintem in relatii mai bune acum decit am fost vreodata cind eram impreuna. Macar putem discuta omeneste, putem iesi la o cafea... putem face planuri comune in ce o priveste pe bebelisa. Imi poate povesti problemele lui, ii pot povesti problemele mele.
E mare lucru.
Si sper ca situatia sa nu se schimbe. Sa ramina asa. Stationara.
Am stabilit sa raminem prieteni si parinti amindoi, compatibili pe alte planuri nu am mai fi niciodata.
Elise & BBLisa