Poveste de 14 Februarie

Mai sunt cateva zile, mai exact 13, pana cand va implini 5 ani. Nu-mi vine sa cred ca au trecut asa de repede si ca am baiat mare.

Este sufletul meu, asa cum de multe ori i-am si spus. Iar eu sunt sufletul lui, nu de putine ori mi-a declarat. Este intruchiparea iubirii pe Pamant si ma iubeste asa de mult incat simte ca ii plezneste inima de atata dragoste (asa cum mi-a spus umplandu-mi ochii de lacrimi de fericire).

Un dascal mi-a spus odata ca fiecare om vine in lumea asta cu o misiune. Daca este adevarat atunci misiunea lui Luca este sa daruiasca dragoste. Nici nu-i de mirare, a venit langa noi intr-o zi de 14 Februarie...2003.

Imi amintesc cum incepusera prietenele mele sa ma anunte una cate una ca au vor avea bebei. Noi eram casatoriti de 1 an si cei din familie ne sfatuiau sa mai asteptam cu bebe. Cica e timp destul. Poate! Dar cine suntem noi sa hotaram cand sa vina pe lume o noua viata?

Nu stiu cand s-a intamplat dar stiu ca aveam convingerea ca sunt insarcinata (desi luam pilule). Toate testele de sarcina pe care le faceam (multe!) spuneau altceva. Dar eu stiam adevarul. Nu m-a surprins cand intr0un final au aparut cele doua liniute roz si nici cand mi-a fost confirmata ecografic sarcina. Stiam! Si stiam ca este baiat. Inca nu stiam ca avea sa-l cheme Luca. Imi amintesc ce zambet de 360 de grade a avut sotul meu cand ni s-a spus la ecografie ca este baiat. Era ce isi dorea el si ce stiam eu ca este.

Vestea nu a fost primita cu entuziam decat de catre putine persoane. Insa nu ma interesa pe mine ce parere au ei. Eu aveam in burtica pe cel care avea sa-mi schimbe viata si care avea sa ma faca sa fiu mai fericita decat mi-as fi putut inchipui vreodata.

Sarcina a decurs foarte usor. De la 5 luni nu am mai mers la job pentru ca sefa mea a vrut sa ma menajeze (ea avusese o experienta f neplacuta cu sarcina si a ramas marcata). Mi-a prins tare bine. M-am rasfatat si s-a vazut. Pana la finalul sarcinii luasem 28 kg.

12 Februarie 2003. Nu-mi mai amintesc de unde veneam cand am aterizat in magazin, la Mega Image. Am lalait-o pe acolo, am cumparat cate ceva printre care si o sticla de 2l de Pepsi Twist. Toata sarcina ma abtinusem iar acum nu am mai reusit sa rezist tentatiei. Acasa eram singura; sotul lucra atunci numai de noapte. M-am asezat frumusel la TV cu sticla de Pepsi langa mine si in cateva ore am gatat-o. Toata! Noaptea aceea am petrecu-o butonand telecomanda.

13 Februarie 2003. O zi ca oricare alta. Numa' ca eu eram tensionata. Depasisem termenul (DPN-ul ecografic, pentru ca altul nu aveam decat aproximativ, eu avand menstruatie neregulata) cu cca 2 saptamani si doctora ma tot trimitea acasa de la control. In plus, nu mai dormisem de ceva vreme. Nu-mi mai amintesc exact cum mi-am petrecut ziua insa cert este ca seara si noaptea acesteia le-am petrecut tot pe canapea cu ochii cat cepele la TV. Nu mai puteam dormi deloc!

14 Februarie. Ora 5 dimineata. Merg la baie pentru pipi si pierd dopul. La cat statusem pe net invatasem si stiam ca aia e. Pffiiiuuu... In sfarsit! Revin pe canapea si foarte curand incep sa am oaresce jena ca la menstruatie. Aha! Incepe show-ul!! Pun mana pe telefon si imi sun sotul si apoi soacra. Soacra urma sa mearga cu mine la maternitate iar sotul nu putea veni. Il sun si pe prietenul care se oferise sa ma ajute in caz ca aveam nevoie. As fi plecat atunci numai ca soacra imi taie elanul. Sa stau linistita ca dureaza si ea vine pe la 7. Oooffff...
Merg si imi fac un dus, ma toaletez, ma pregatesc si astept. Durerile incep sa fie mai mari si mai dese. Eeeeiii, nu-i bai! Eu sunt f rezistenta si va fi floare la ureche.

In sfarsit apare si soacra, apare si prietenul cu masina si plecam. In drum spre spital ma cocosam deja in timpul contractiilor. Noroc ca nu tineau prea mult. Soacra absolut impasibila. Mi-as fi dorit niste cuvinte de incurajare. Incepea sa-mi fie frica. Doar ca pentru ea nu era nimic special o nastere sau durerile ei. Fusese asistenta la sala de nasteri asa ca vazuse multe.

La maternitate mi se face internarea si controlul de rigoare care m-a durut rau si care era numai un inceput timid (aveam eu sa realizez ulterior). Dilatatie 2cm. Asa putin??? Ma gandeam ca sunt la cel putin 5. Ajung si in sala de travaliu. Si incepe distractia in adevaratul sens al cuvantului. De aici incolo imi amintesc totul destul de in ceata. Stiu doar ca ma durea. O durere care nu credeam ca poate exista. Aveam langa pat un furtunel prin care venea oxigen iar soacra mea si moasa ma tot indemnau sa il tin in nas si sa respir asa. Da' cine putea? L-as fi inghitit, as fi vrut o butelie intreaga de oxigen sa-mi intre in plamani. Am inceput sa gem...apoi sa ma vait..din ce in ce mai tare. Vazand ca se ingroasa glume soacra mea imi baga in perfuzie nu stiu ce substanta. Incep sa nu mai realizez notiunea timpului si foarte greu pe cea a spatiului. Eram drogata! Dar tot durea ca naiba! Ma vede medicul de garda si o cearta pe soacra mea ca mi-a bagat substanta aia. Soacra ma cearta pe mine ca i-am spus medicului ca nu stiu ce se intampla cu mine si ca parca plutesc.

Aud la un moment dat ca spune moasa ca e dilatatie 10. Si ma tot intreba daca simt nevoia sa imping. NU! Nu am simtit asta nici o clipa macar. Dar disperata de durere spun ca da. Vine doctora, sunt urcata pe masa si incepe adevaratul calvar. Nu mai aveam putere sa mai fac nimic. Si din cauza durerii si din cauza epuizarii fizice (eram nedormita de 3 zile). Incep sa am convulsii si sa am momente in care imi pierd cunostina. Soacra incepe sa planga! Doctora cere forcepsul si o da pe soacra afara din sala. O asistenta se urca pe mine si ma apasa pe burta de mai multe ori. Apuc doar sa strig ca mor. Eram convinsa ca mor. In schimb simt o usurare dintr-o data si ... nu ma mai doare nimic. Era vineri, 14 Februarie 2003, ora 13 si 15 minute. Minunea mea iubita, Luca, a venit la mine avand 3500 si 54 cm. Stiu ca mi l-au aratat inainte de a-l duce la bebei si stiu ca am vazut doar o fatuca rosie si am reusit sa soptesc: "Puiul lu' mama...". Habar nu aveam eu ce avea sa-mi aduca el in viata mea.

Urmeaza crosetatul si sunt mutata de pe masa de nasteri pe patul de langa. Mi se pune saculetul cu nisip pe burta si in sfarsit il vad pe sotul meu. S-a prezentat asa cum ii spusesem la telefon dupa ce ma cususera: cu multa mancare de la Mc-ul de peste strada. Mi-era o foame de lup. Am ras tot!

Ne priveam unul pe celalalt si inca nu realizam ca suntem parinti. Il vazuse si el pe Luca dar inca nu-si dadea seama nici el pe ce lume e.

Ajung la rezerva. Simt ca am putere sa mut si muntii din loc. Vin si parintii mei. Sunt asa de emotionati! Se mira ca mai am burtica si ma intreaba daca intradevar am nascut sau nu. :)
Aflu ca nu mi-l aduc pe Luca in ziua aceea ci in ziua urmatoare. Dar eu vreau sa il vad. Cica trebuie sa ma odihnesc, decreteaza soacra. Nu-i bai! Iese din tura si o rog pe tanti Cornelia (o prietena de-a soacrei) sa ma duca la bebei.

Era ora 19 si ceva cand ajung la salonul de copii. Sunt dusa inauntru si condusa catre o sarmaluta care statea cu ochii larg deschisi, fara sa planga, fara sa schiteze nimic. Doar statea cu ochisorii deschisi. Toti ceilalti dormeau numai el nu. Primul gand: "Doamne, ce urat e!!! Oare sigur o fi al meu?" Imi amintesc ca nu am stat prea mult si nu am simtit emotii prea mari.

A urmat o noapte in care nu m-am odihnit mai deloc. Colega de rezerva avea bebelul langa ea si mititelul urla ca din gura de sarpe de foame. Simteam ca nu-l pot suferi (femeie nebuna ce eram). Eu vroiam sa dorm si viermisorul acela tipa cat il tineau plamanasii.

Dar a trecut si noaptea si a venit dimineata... Simteam ca...simt ceva, imi lipseste ceva. Ceva fff important. Intreb cand mi se aduce si mie bebele.
Ora 9 si cateva minute. Se deschide usa si o asistenta intra cu sufletul meu infasat si mi-l pune in brate. N-o sa uit clipele acelea pana cand am sa inchid ochii si nici dupa. Am simtit ca nu exista iubire mai mare decat ceea ce simteam pentru puiul acela de om. Mi l-a pus la san, l-am strans timid si i-am soptit iar:
"Puiul lu' mama...."

Te iubesc, Luca!

Alina, mami de Ana Antonia (06 Dec 2007) si Luca nazdravanul (14 Feb 2003)

poze Luca nazdravan
poze Ana mica
Povestea nasterii Anei

miri_mik spune:

alina draga, mi-am inceput dimineata cu ochii in lacrimi! de emotie, de... foarte mare emotie! sunt convinsa ca orice eveniment ampovesti cu toatele, nasterea propriilor pui este singura carepoate fi incarcata de atata traire! si evident ca povestea lui luca, la 5 ani distanta de la eveniment nu si-a pierdut nimic din trairea momentului! si ce fericit e ca te are ca mamica! muuuuah!

miri_milka_mik mamik de bruno alexis si bebe sacha dimitris
Povestea pseudo-nasterii
Povestea nasterii

http://b2.lilypie.com/DjTMp2.png
http://b1.lilypie.com/0ymBp1.png

mami_papatot spune:

Alina, mi-au dat lacrmile ascultand povestea nasterii lui Luca...si vorbele pe care ti le spune cred ca te induiosaza la maxim...sa iti traiasca amandoi copilasii si sa-ti aduca bucurii nesperate!

mami_papatot +30 Honey Bunny


http://community.webshots.com/user/mami_papatot

Sunt cucoana-n casa mea!

http://bd.lilypie.com/24Mjp3.png

AngeliquedeS spune:

Vai, Alina, ce mult m-a impresionat povestealui Luca!!



Angelique, mami de Pupi (bb Viktor, 28.12.2007)

Povestea nuntii, Povestea nasterii lui Pupi

noi 2, poze, luni de miere...,
Mare, Munte, Flori

Laura Ioana spune:

Alina am citit povestea plangand si razand! Emotionant! Sa creasca mari si sa fie sanatosi ingerii tai


Mama fericita de minune si frumusete de Thea Maria
Poze Laura
Sarcina 2007
Nasterea minunii Thea Maria

ginnette spune:

Alina,

Povestea este un adevarat balsam de pus la suflet!

Sa-ti traiasca copilasii si sa va bucurati de (si cu) ei!

Roxana si Adela !
Ingerasul nostru
Poze

Tinna S. spune:

Alina, cand citesc ce scrii despre Luca, am lacrimi in ochi, pentru ca exact asa simt si eu pentru Andreiushul meu! Ma regasesc in povestea ta, Andrei este sufletul meu, asa cum Luca este sufletul tau! Ne iubim atat de mult, incat vorbele nu pot descrie ceea ce traim...
... si am atatea emotii acum, cand mai sunt doar cateva zile pana la nastere...

Sa dea Dumnezeu sa fiti fericiti cu totii, o meritati din plin!
mult,

Tinna 39s+3z cu si mami de Andrei (7 ani)

Atat mai am pana vin pe lume!
Povestea nasterii lui Andrei
www.flickr.com/photos/21493362@N02/sets/72157603366051910/" target="_blank">Poze cu iubirea mea Andrei

AMR 4 zile ???

alina023 spune:

Dragele mele, va multumesc pentru cuvintele frumoase. Sa va traisca si voua puiutii si sa va bucure si sa va iubeasca! Ei sunt tot ce are lumea asta mai frumos si mai de pret. Ei sunt minunile noastre si ii multumesc in fiecare zi lui Dumnezeu ca mi-a lasat norocul si fericirea de a-i avea.



Alina, mami de Ana Antonia (06 Dec 2007) si Luca nazdravanul (14 Feb 2003)

poze Luca nazdravan
poze Ana mica
Povestea nasterii Anei

Raluk31 spune:

Alina,scrii minunat!Am citit ambele povesti,sa-ti traiasca Luca inteleptul si micuta Ana,sa fie sanatosi si sa aiba noroc in viata!

Raluca

in asteptarea micutei Anais

elaaaa spune:

sunt o viitoare bunica. O sa am si eu un nepotel. Ieri nora mea ,a facut ecografia ,si doctorita a vazut acolo, un baietel. Acum este mic, are doar 24 sapt. dar curind o sa creasca.Sunt fericita. Am citit poveste nasterii lui Luca . Am plins si am ris in acelasi timp. Va doresc tuturor noilor mamici si care vor devenii in curind mamici, sa fiti sanatoase, si Dumnezeu sa va binecuvinteze copiii.

CristinaT spune:

Sa iti traiasca si sa fie sanatos.

De fapt sa iti traisca copii si sa fie sanatosi!

www.babiesonline.com/babies/o/oana/" target="_blank"> 8 ani .... La multi ani!