Ziua in care te iei la tranta cu Dumnezeu

idoina spune:

Astazi sunt bine.
Ieri am fost la cimitir,e atata liniste acolo...mereu cand ajung mi se pare ca timpul sta in loc.Si-mi amintesc de el,si aprid o lumanare pentru sufletelul lui Edi si....nimic.
E un gol in mine,dar nu plang,nu pot sa-mi deblochez lacrimile,chiar daca vreau.Am inceput sa cred ca nu mai simt nimic,nici bucuria si nici tristetea...Sotul meu e mult mai afectat(!?!)decat mine ,il poate plange si mie mi-e ciuda,stiu ca puiutul ar merita sa fie plans de mama lui,dar nu pot.Sunt doar trista,sau mai bine spus,neutra...Ciudate stari mai am si eu...

idoina
http://ro.netlog.com/idoinai/photo

ralualexandrei spune:

Nu cred ca esti neutra,cred ca esti blocata,blocata in fata tragediei prin care ai trecut si inca mai treci.Privindu-ti pozele mi-ai facut impresia unui om extraordinar de sensibil.

Andra ,mamica lui Robert , a Mariei si a lui Eduard Ionutz album no1 album no2 albumul no3
Vreau sa nu mai fiu diferit!!!!

ralualexandrei spune:

Nu cred ca esti neutra,cred ca esti blocata,blocata in fata tragediei prin care ai trecut si inca mai treci.Privindu-ti pozele mi-ai facut impresia unui om extraordinar de sensibil.

Andra ,mamica lui Robert , a Mariei si a lui Eduard Ionutz album no1 album no2 albumul no3
Vreau sa nu mai fiu diferit!!!!

Happiness_4_us spune:

Eu cred ca inca esti sub incidenta socului si inca mintea refuza sa creada ca Edi nu mai e. Asta cred eu ca-i motivul ptr care nu poti plange.
Asa sunt si eu, cand Andrei face cate o convulsie. Nu stiu de unde si cum, incep sa-i cant, O lume minunata care-i place la nebunie, asta in ideea ca-l linistesc, sa se simta-n siguranta si sa auda ca mami e langa el. Se opreste convulsia, isi revine, eu sunt inca fara lacrimi, dar de plans efectiv incep la vreo 2-3 zile, cand il vad ca se stabilizeaza si este din nou ok.
Atunci cand trebuie sa fiu tare si cand in mod normal intram in sperieti si tremuram ca o varga si instant incepeam sa plang, nu, atunci sunt tare!
Dumnezeu imi da puterea, ca altfel nu=mi explic.
Off, tare greu mai este.

Asa ca Doina, nu te invinovati ca nu poti plange, nu poti fizic insa sufletul tau stiu sigur ca este sfaramat in bucati.
Multa putere sa-ti dea Dumnezeu!

Nana, Andrei Stefan ( 26.09.2007)
Povestea nasterii fluturasului!

"Nu-i nimic, ce daca... Tot ce-i rau o sa treaca!
Nu-i nimic.... Cad si mereu ma ridic!" Laura Stoica

---

Fluturas iubit, sa nu uiti niciodata, ca mami este intotdeauna cu un pas in urma ta. Trebuie doar sa intorci privirea si sa intinzi manutza si mami te va ajuta in orice clipa!

maru spune:

doina, esti departe de a fi neutra, esti intepenita de durere...(poate e inca faza de negare...)

Ayla21 spune:

Doina draga, nu sunt deloc ciudate, sunt pur si simplu stari... normale in astfel de situatii, in astfel de momente.
Sigura speranta e ca, poate intr-o zi, vom privi toate astea cu alta atitudine in fata mortii, a durerii, a neputintei.


www.glitter-graphics.com/users/monika21m" target="_blank">Monica, cea mai buna mami pentru Claudiu, Luana, Alma
Iti multumesc Doamne pentru ceea ce am, dar si pentru ceea ce nu am, Tie Doamne Iti multumesc!

a_alinta spune:

este starea de impietrire a sufletului, de altfel o modalitate de autoaparare care o dezvolta anumite persoane pentru a nu o lua razna...

spune-ne ce mai faci, cum mai esti cu sanatatea, ce planuri de viitor aveti?!

idoina spune:

Poate ca aveti dreptate,poate sa fie impietrire...negare cu siguranta nu e,stiu ca s-a dus din bratele mele,stiu ca nu o sa-l mai vad si sa-l mai imbratisez niciodata...
Aproape sigur este autoprotectie,dar nu vreau sa fiu asa,vreau sa pot sa ma mainfest.In mine se lupta dependenta de Edi cu nevoia de supravietuire.Si ma intreb pentru ce ???
Despre ale mele nu pot sa va dau prea multe detalii,in principiu sunt bine,iar peste 2 saptamani merg la testele anuale.Nu stiu ce sa vreau,sa fiu sanatoasa sau sa se termine totul.Pentru ce simt eu,as vrea sa ajung langa Edi,pentru ceilalti din jurul meu,as vrea sa raman.

idoina
http://ro.netlog.com/idoinai/photo

lavi02 spune:

Doina, traieste-ti suferinta, impaca-te cu ea!
Si mergi mai departe! Gaseste-ti un scop in viata, o preocupare, adopta un copil sau ajuta alti oameni, un fel de voluntariat, nu stiu! Gaseste-ti o motivarie sa traiesti!
Viata ta continua! Plange-l pe Edi, traieste-ti suferinta dar mergi mai departe!

Poate ai nevoie sa vorbesti cu un psiholog, e un stres post-traumatic ce traiesti tu, e probabil normal ce ti se intampla dar un psiholog te poate ajuta sa treci prin asta.

Sanatate multa si toate cele bune!

gaba-rema spune:

Asa simte omul cānd e dupa o trauma, asa cum a zis si Lavi02. Dar vei trece de etapa asta.

Psihologul ce ti-a spus?

PS: tu ce familie mai ai (sot? parinti? frati, nepoti de frati?)
te va ajuta si gāndul la ei, aceia care te iubesc. Lor nu poti sa le faci pocinogul de a te īnfunda īn depresie majora. toata lumea, inclusiv tu, nu ar avea nimic de cāstigat.

Mergem īnainte, Doina... ca altceva mai bun n-avem de facut.
hai, capul sus