De ce ati emigrat?

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 6

Inceputul discutiei

Pag. 5 | Pag. 7

marius spune:

Hmmm.... interesanta postare.

Marius Pernes
www.marius.rdsor.ro / Mai multe...
Pagina legislativa

mariana_1976 spune:

Am emigrat pe la mijlocul anilor '90, dar nu din saracie, ci din motive familiale. Daca nu se intimpla asa, nu m-as fi gindit sa plec.
Acum, dupa mai bine de 12 ani, a ramas intr-un colt ascuns al mintii un anumit regret ca poate as fi reusit sa realizez in Romania ceea ce nu voi putea niciodata aici.

Aici am sesizat ca mai exista si un alt motiv de emigratie al virstei a treia la nordici: climatul neprielnic in sezonul rece si costurile ridicate ale vietii "civilizate".

Ramona_J, legea 18 era aia care pedepsea veniturile ilicite.

Mariana 34+
mami de Monica, Matei, Markus si Magda

avmaria spune:

Nemo, ii admir pe cei ca tine care au luciditatea si curajul sa-si spuna ca au luat un drum gresit, ca au facut o alegere proasta (in sanul emigrantilor - ma refer la cei cu un proiect de integrare ca si tine, nu veniti la spalat geamuri cu gandul la casa noua din Negresti Oasi - e foarte rar). Dar si mai tare ii admir pe cei care, odata constientizata problema, spun gata ma intorc. Stiu c-o sa-mi spui ca nu e deloc simplu (copiii...), si ai dreptate. De aceea ii admir foarte tare pe cei, putini, care fac pasul asta.
Sant convinsa ca daca va intoarceti in tara, tu vei deveni seful colegilor tai, in virtutea experientei tale de dincolo, si ca apartamentele, oricat sant de scumpe in Romania, inca nu au ajuns la nivelul preturilor "de dincolo". Dar daca colegii cu care te compari au firmele lor si le merge foarte bine, atunci probabil ca nu-i vei ajunge din urma, cel putin nu pe toti. Dar indraznesc sa cred ca nu e bine sa-ti fixezi busola pe capul asta ...

Si off-topic - chiar crezi ca ar fi o chestie buna scolarizarea copiilor tai intr-o scoala romaneasca? Io nu sant convinsa - desi vorbesc cu copilul meu numai romaneste si sant o pro "punguta cu 2 bani"... dar asta ar fi un alt subiect. Da, asa e, nu santem foarte uniti peste hotare, dar uite, nu pot sa ma impiedic sa nu ma intreb : tu de ce nici macar nu vrei sa spui unde traiesti (a propos, mi-a trecut prin cap ca santem vecini - cresterea preturilor la apartamente. Drept îi?) Oare nu contribui si tu, indirect poate, cu un mic fir de nisip, la aceasta stare de lucruri care te dezamageste?

bird70 spune:

Nemo,
mare pacat sa simti ca esti ratat si ca ai luat decizia gresita. Sunt curioasa in ce tara esti si de cat timp. Cred ca tu nu ai reusit sa te eliberezi de 'valorile' romanesti si sa imbratisezi valorile locale. Pentru tine reusita se masoara in sefie ('valoare' romanesca), care nu o ai dar nu ti-o doresti, dar colegii tai din Ro sunt sefi , si eu nu inteleg de ce o pomenesti daca tot nu o vrei. Apoi faptul ca ti-ai cumparat apartament ultracentral, chiar daca e mic si intunecos, tot 'valori' romanesti de care nu reusesti sa scapi. Cine isi cumpara apartament ultracentral, mult prea scump pentru ce ofera ca sa se chinuie sa-l platesca luna de luna, cand ar putea avea o casuta in care sa zburde copiii undeva mai la periferie, fara aglomeratie, poluare, galagie?

Cred ca trebuie sa te relaxezi si sa nu te mai compari cu nimeni, sa te bucuri de viata, de familia ta si de ce iti ofera tara in care esti. Am observat ca nu sunt multi romani ajunsi afara care reusesc sa scape de incrancenarea pe care au adus-o din tara, sa scape de-a concura cu oricine pentru orice, sa incerce vesnic sa demonstreze si celor din Ro si celor din tara adoptiva ca sunt atat de buni si destepti si bogati si... Eu nu imi masor reusita in viata in functie de cati bani am, pe ce post de conducere ajung sau cum sunt fata de colegii din tara. Reusita mea in viata se masoara in faptul ca pot dormi linistia noaptea, ca ma simt protejata aici unde traiesc, copiii mei sunt fericiti, traiesc intr-un mediu sanatos cu valori adevarate, ca pot sa fiu alaturi de copiii mei si sa-i vad cum se dezvolta in persoane echilibrate si rezonabile, ca exista VIITOR atat pentru copii dar cat si pentru noi.

mimitete spune:

Eu am plecat sa-mi caut un "acasa" si l-am gasit. Dupa mineriade si entuziasmul populatiei care ii incuraja mi-am dat seama ca eu sint incompatibila cu mentalitatea unei foarte bune parti a populatiei din Ro.

Siminaf spune:

quote:
Originally posted by bird70

Nemo,
mare pacat sa simti ca esti ratat si ca ai luat decizia gresita. Sunt curioasa in ce tara esti si de cat timp. Cred ca tu nu ai reusit sa te eliberezi de 'valorile' romanesti si sa imbratisezi valorile locale. Pentru tine reusita se masoara in sefie ('valoare' romanesca), care nu o ai dar nu ti-o doresti, dar colegii tai din Ro sunt sefi , si eu nu inteleg de ce o pomenesti daca tot nu o vrei. Apoi faptul ca ti-ai cumparat apartament ultracentral, chiar daca e mic si intunecos, tot 'valori' romanesti de care nu reusesti sa scapi. Cine isi cumpara apartament ultracentral, mult prea scump pentru ce ofera ca sa se chinuie sa-l platesca luna de luna, cand ar putea avea o casuta in care sa zburde copiii undeva mai la periferie, fara aglomeratie, poluare, galagie?

Cred ca trebuie sa te relaxezi si sa nu te mai compari cu nimeni, sa te bucuri de viata, de familia ta si de ce iti ofera tara in care esti. Am observat ca nu sunt multi romani ajunsi afara care reusesc sa scape de incrancenarea pe care au adus-o din tara, sa scape de-a concura cu oricine pentru orice, sa incerce vesnic sa demonstreze si celor din Ro si celor din tara adoptiva ca sunt atat de buni si destepti si bogati si... Eu nu imi masor reusita in viata in functie de cati bani am, pe ce post de conducere ajung sau cum sunt fata de colegii din tara. Reusita mea in viata se masoara in faptul ca pot dormi linistia noaptea, ca ma simt protejata aici unde traiesc, copiii mei sunt fericiti, traiesc intr-un mediu sanatos cu valori adevarate, ca pot sa fiu alaturi de copiii mei si sa-i vad cum se dezvolta in persoane echilibrate si rezonabile, ca exista VIITOR atat pentru copii dar cat si pentru noi.

Bird

nemo spune:

> Siminaf:
> Sunt curioasa in ce tara esti si de cat timp.

Canada, Vancouver, de 13 ani.

>Pentru tine reusita se masoara in sefie ('valoare' romanesca), care nu o ai dar nu ti-o doresti, dar colegii tai din Ro sunt sefi , si eu nu inteleg de ce o pomenesti daca tot nu o vrei.

Nu, e doar temerea ca, daca ramin infanterist de rind, nu o sa imi mai gasesc la un moment dat serviciu. Eu nu cunosc informaticieni batrini si asta ma cam sperie.

De asemenea, sefia inseamna in general bani mai multi. Nu cred ca am visuri materiale tocmai nebunesti: o locuinta rezonabil de spatioasa si de luminoasa cit mai aproape de serviciu. Momentan am si serviciul tot in centrul orasului (ajung in 10 minute pe jos). Urasc naveta cu masina proprie, cred ca as tolera-o mai bine daca as putea de exemplu sa citesc in timpul drumului, ceea ce e posibil cu trenul sau metroul (daca prinzi loc pe scaun) si numai intrucitva cu autobuzul (mi se cam face greata). Dar nu, nu imi doresc sa stau in centru si nici intr-un oras mare, ci doar sa nu am mult de mers. Din pacate, e probabil ca serviciul sa il am tocmai in centrul unui oras mare. In plus, sotia mea uraste si orasele mici, si periferia, asa ca e total impotriva mutarii din centrul Vancouverului. Mie mi-a placut infinit mai tare la Kelowna, un orasel de 100 000 locuitori din singura zona cu clima agreabila (uscata, cu veri calde si ierni cam ca in Romania) din Canada (Valea Okanaganului), unde locuiam la 2 minute de mers pe jos de plaja de la lac. Vara inotam acolo in fiecare zi dupa serviciu - a fost superb. Dar sotia mea ura locul ala.

Celalalt vis al meu e sa merg macar o data pe an cu sotia si copiii in tara. Si asta costa enorm (anul asta, 6000 $CAN).

In concluzie, pentru aceste visuri (destul de mediocre) am nevoie de bani. Din pacate.

Mi-as dori si sa conteze mai mult parerea mea la serviciu, ceea ce de asemenea ar putea fi mai realist daca as fi in conducere.

> Cine isi cumpara apartament ultracentral, mult prea scump pentru ce ofera ca sa se chinuie sa-l platesca luna de luna, cand ar putea avea o casuta in care sa zburde copiii undeva mai la periferie, fara aglomeratie, poluare, galagie?

Dar daca pierzi 2 ore pe zi (si multi nervi) pe naveta, nu stiu cit mai apuci sa te bucuri de locuinta mai buna din suburbii. Si asa abia am timp sa rasuflu.

> avmaria:
> Dar si mai tare ii admir pe cei care, odata constientizata problema, spun gata ma intorc. Stiu c-o sa-mi spui ca nu e deloc simplu (copiii...), si ai dreptate. De aceea ii admir foarte tare pe cei, putini, care fac pasul asta.

Si eu. Am un prieten care a facut pasul asta dupa 10 ani in SUA (unde, ce-i drept, era sofer de taxi, desi facuse ingineria in Romania). S-a intors in tara ca director in firma unui foarte bun prieten comun, dar acolo nu s-a descurcat. Si-a gasit insa de lucru in vinzari (ca jumatate din populatia activa a Romaniei) si acum e destul de multumit - in nici un caz nu s-ar intoarce in SUA. S-a si nimerit ca si el si sotia lui au primit cite o mostenire si au cumparat o casa in Voluntari acum 2 sau 3 ani, cind preturile nu explodasera de tot, lucru care le-ar fi fost imposibil in NY cu aceeasi bani.

Singura problema e ca sotia lui isi dorea cu ardoare sa traiasca in SUA (desi nici ea nu ajunsese la vreun statut inalt acolo) si a ramas cu acest dor. Dar a reusit sa o convinga sa se intoarca. Eu incerc sa fac acelasi lucru cu sotia mea de vreo 7 ani, dar in zadar. Ea considera ca are aproape tot ce isi doreste (serviciu bun, locuinta in centrul Vancouverului, baietelul e la o scoala buna) si refuza sa renunte la ceea ce are pentru ceva foarte incert in schimb. Daca rolurile ar fi pe dos, la fel as face si eu. Si mie imi e frica sa ma intorc si sa o iau intr-un fel de la capat, recunosc, dar m-as intoarce si miine fiindca, pentru a ii parafraza pe unguri, pentru mine "extra Romaniam non est vita". Dar nu as face-o fara copiii mei, as considera asta o tradare fata de ei si nu cred ca fericirea se poate obtine tradindu-le pe fiintele pe care orice om nedegenerat ar trebui sa le iubeasca mai mult decit pe sine. Mi-am tradat parintii (care mi-au prezis cu o precizie uluitoare cum ma voi simti prin straini, desi ei nu au avut experienta asta) si nu am obtinut nimic bun - ajunge.

> Si off-topic - chiar crezi ca ar fi o chestie buna scolarizarea copiilor tai intr-o scoala romaneasca?

Doar dintr-un singur punct de vedere - unul esential insa: ar fi in limba romana. Pe bune, nu am nici un repros la adresa scolii baietelului meu (fetita nu are inca virsta de mers la scoala), doar ca e pe bani.

> nu pot sa ma impiedic sa nu ma intreb : tu de ce nici macar nu vrei sa spui unde traiesti (a propos, mi-a trecut prin cap ca santem vecini - cresterea preturilor la apartamente. Drept îi?

As fi vrut eu sa fiu in Europa - in 2-3 ore ajungi acasa, nu in 20. In plus, e de citeva ori mai biletul de avion, iar daca nici pe ala nu ti-l permiti, poti veni cu masina sau cu trenul. Nu e nici decalaj orar. Iar concediul cred ca nu e sub 4 saptamini in nici o tara europeana. Si nici nu sint mari sanse de asimilare pentru copiii tai. Da, pentru mine asta ar fi un avantaj, nu un dezavantaj; daca ai mei copii nu se considera romani si punctum - sau macar romani -, degeaba. Din tot ce mi-au dat si vor sa imi mai dea parintii mei (care sint suficient de realizati ca sa imi ofere sa imi plateasca integral apartamentul din Vancouver in loc sa am rate 25 de ani), ultimul lucru la care as renunta ar fi identitatea nationala. E un bun pe care tatal meu si parintii lui l-au platit scump - in urma dictatului de la Viena au fost nevoiti sa se refugieze in ce mai ramasese din Romania fara nimic (e drept ca le-a ramas viata, ceea nu s-ar putea spune de toti cei ajunsi in aceeasi situatie). Dar sigur ca o asemenea afirmatie suna gaunos din partea cuiva care a plecat de bunavoie si cu gind de a se instraina din tara - sint primul care sa recunosc asta.

Nu am afisat la locul de resedinta alta tara decit Romania fiindca ma consider doar flotant in alta parte. Dar am ezitat sa spun unde anume sint surghiunit fiindca in trecut exprimarea necenzurata a opiniilor mele politice pe Internet mi-a creat mari necazuri, desi nu sint vreo celebritate gen Paul Goma. Oricum, banuiesc ca Fratele cel mare ma are sub supraveghere.

nemo spune:

Precizare:

NU idealizez Romania. Nici pe departe. Mai degraba o vad cam ca Cioran in "Schimbarea la fata a Romaniei" (editia a doua, ce de dupa 1990; daca stie cineva cum se poate obtine prima editi, cea interbelica, as fi tare curios sa vad ce contine). Sint chiar mai pesimist decit Cioran, fiindca nu cred ca Romania va mai exista peste 100 de ani - cel putin nu ca stat national roman; ca stat unitar poate va inceta foarte curind.

Ma simt ca un bizantin pe la 1400. Dar esential nu e daca Romania e grozava sau nu, nici daca are viitor sau nu. Pentru mine sentimentele pentru ea sint la fel ca pentru parintii sau copiii mei: ii iubesc neconditionat si din tot sufletul nu pentru calitatile pe care le au sau nu (nu, nici pe ei nu ii idealizez), ci pur si simplu pentru ca sint ai mei. Asa cum nu mi-as putea schimba mama pe una mai buna, cam tot asa e si cu Romania. Si pe copiii tai ii iubesti si daca nu sint campioni sau chiar daca sint mai degraba opusul, iar daca sint urgisiti de soarta poate ca ii iubesti si mai tare (din pacate, am avut ocazia sa verific asta in familia mea; "din pacate" se refera la "copil urgisit de soarta", nu la iubire).

Hai ca am batut destul cimpii - nici o suparare daca mi-o subliniati.

bird70 spune:

Nemo,
te vad tare trist si e mare pacat. Fericirea vine din interiorul nostru, din felul in care ALEGEM sa gandim si sa ne purtam. Inteleg ca ai copii nascuti in Canada care sunt canadieni mai mult decat romani. Iti dai seama ce mult inseamna sa poti spune ca nu ai ce reprosa scolii la care iti trimiti copiii? Si ce daca costa? Si eu platesc o grmada de bani pe scoala copiilor mei dar ALEG sa o vad intr-o lumina pozitiva si sa fiu multumita ca am posibilitatea sa-i trimit la o scoala de care sunt foarte multumita si unde sunt fericiti. Aleg sa vad ca in Romania oricati bani as fi avut si as fi fost pregatita sa dau pe o scoala ca asta nu conta pentru ca o astfel de scoala nu exista. Fiica mea va participa ca reprezentat al scolii saptamana viitoare la o conferinta despre copiii saraci din lume, despre copiii care nu merg la scoala ca sa muncesca cate 12 ore pe zi, despre copiii care nu mananca zilnic, care nu au un loc safe, care traiesc in conditii pe care noi greu ni le putem imagina. Imi place ca scoala la care o trimit nu o educa doar ca sa intre la o facultate sau sa se intereseze doar de stomacul sau portofelul propriu, ci o educa ca un cetatean responsabil al acestei lumi, ii arata ca putem schimba ceva, ca suntem responsabili de ce se intampla peste tot si TREBUIE sa intervenim. De multe ori ma gandesc ca daca singurul lucru pe care il realizez aici in Australia este faptul ca am putut sa-mi educ copiii la acest nivel, sunt multumita. Pentru ca nu conteaza daca ajung doctori sau ingineri sau tamplari, atat timp cat sunt OAMENI echilibrati, empatici si dornici sa schimbe ceva in bine. Scoala copiilor mei are ca motto: noi nu educam doar sefi (persoane realizate profesional), noi educam lideri (persoane care au un mesaj si inspira pe altii sa-i urmeze).

Ce vreau eu sa spun in toata povestea asta este ca multumirea si fericirea este o chestie interioara si depinde de cum alegi sa vezi lucrurile. Eu sunt o mama extrem de posesiva si imi doresc tot ce e mai bun pentru copiii mei (te rog sa nu intelegi prin asta haine de firma, telefoane sau alte fite). Atat timp cat copiii mei sunt fericiti aici si vad ca sunt educati intr-un spirit pe care eu il aprob si il sustin, cand vad ca se duc cu placere la scoala si scoala ii inspira sa fie OAMENI mai buni, nimic nu mai conteaza. Tot ce am in plus fata de asta o consider bonus. Am fost pusa in situatia sa fac o facultate aici (desi aveam una si in Ro), am spus ca nu-i nimic si am imbartisat experienta si m-am bucurat de fiecare minut chiar daca asta a insemnat o stagnare financiara pe perioada respectiva. Acum am un job pe care il iubesc si care ma implineste si imi spun ca a meritat efortul. Nu sunt sefa si nici nu am sa fiu vreodata pentru ca nu am sa renunt la contactul personal cu omul, nu am sa renunt la a fi acolo sa tin de mana omul care moare, se naste, ii este rau sau ii este bine, rade sau plange, pentru ca asta este un privilegiu si nu am sa-l schimb niciodata pe un job managerial indiferent de salariu.

Am invatat ca in viata nu obtii tot ce vrei si trebuie sa faci ce poti mai bine din ce reusesti sa obtii. Imi place zicala: daca viata iti da lamai fa o limonada . Am ajuns in locuri in care nici nu am putut sa imi imaginez ca voi ajunge vreodata, asta fizic, emotional si profesional. Nu stiu daca as fi fost mai bine sau mai rau daca o apucam pe alt drum atunci cand am fost la o rascruce, si am fost in situatia asta de multe ori. Dar am incercat sa fiu pozitiva si chiar si atunci cand viata m-a fortat in alta directie decat cea pe care vroiam, am privit partile pozitive si am incercat sa corectez pe cele negative.

Cred ca esti intr-o pozitie de invidiat in viata (chiar daca nu crezi asta ). Ai o sotie, 2 copii si o situatie materiala rezonabila. Dr. Phil (pe care il iubesc ) spune ca intr-o relatie poti fie sa imbogatesti, fie sa poluezi. Sotia ta nu doreste sa se intoarca in Romania, copiii tai sunt canadieni, astea sunt fapte pe care probabil nu ai sa poti sa le schimbi, acceptale asa cum sunt si incearca sa imbogatesti relatia pe care o ai cu ei. Sa apreciezi ce iti ofera tara careia familia ta ii apartine si in loc sa vezi partile negative si sa plangi dupa Romania, mai bine le faci o bucurie si esti fericit acolo unde esti. Nu subaprecia sentimentul de vinovatie pe care il proiectezi asupra familiei tale prin faptul ca esti nemultumit de locul in care ei au ales sa traiasca. Nu uita ca fericirea nu vine din lucruri, din bani, ci din interiorul tau, e o alegere. Datoria ta ca parinte este sa creezi cel mai bun mediu pentru copiii tai ca sa poata sa se dezvolte armonios, si asta ai reusit. Nu le scoate ochii acum pentru asta, join in and enjoy .