Incapatanat...si obraznic

principe spune:

ingrid,

Eu cred ca ce se intampla intre tine si baiatul tau este un cerc vicios ...tu refuzi sa faci ce el iti cere, iar el refuza sa faca ce tu ii ceri.
El s-a urcat pe masa si a cerut ca sa-l dai jos...poate nu avea nevoie de ajutor ci doar de receptivitatea ta la cererea lui...tu ai refuzat ..i-ai zis sa se dea jos singur.era mai bine daca-i spuneai"mami nu poate.. acum este ocupata,asteapta un pic ...sau date tu jos fiindca esti baietel mare"...el nu ar fi simtit refuzul tau de a colabora...ci doar ii cereai timp.
cand tu i-ai cerut sa stranga tacamurile de jos el a adoptat ca raspuns refuzul,necooperarea de care s-a izbit si el...a platit cu aceeasi moneda lipsa ta de atentie la cerintele lui.

Eu personal nu sunt deacord cu ignorarea ..de nici un fel.

A gresit,a facut lucruri rele...aplica timpul mort...nu mai mult de 5 minute....apoi il imbratisezi ca si cum nimic nu s-a intimaplat,in nici un caz nu-l lasa sa adoarma pedepsit ...este crud si ptru un adult ...parerea mea.

incearca sa te apropii mai mult de el...bafta!

monica mami de print
http://www232.rockyou.com/my_gallery.php?source=smgb&instanceid=84575297&islocal=true#
http://www232.rockyou.com/show_my_gallery2.php?instanceid=77828117

Elise spune:

da' daca te porti foarte cald si tandru si frumos cu el cum reactioneaza?
Nu-l "dezarmezi"?

Ca io la asta reactionam... ma simteam penibil sa ma mai lupt de una singura, pentru un conflict trebuie doua parti adverse.

Oricum, vad ca si fie-mea are tendintza sa 'se dea la mine' daca o provoc... asa ca probabil o sa am ocazia ca imi exersez talentele pacifiste cind o vrea kupilu' ceva si nu ma execut.


Elise & BBLisa

Lu_mi spune:

Si eu sunt disperata in ultima vreme din cauza crizelor copilului. Vin asa, din senin. Ii acord atentie, stau si ma joc cu el o ora, doua, totul merge bine, ridem, ne distram, si brusc, ceva nu-i place, de exp. nu am pus o jucarie unde a vrut el (fara sa-mi spuna in prealabil ce vrea) si incepe sa urle ca nu acolo si nici daca o mut unde vrea el nu se linisteste, urla in continuare si plinge de ce am pus-o acolo... Sincer, fazele astea ma dispera. Incerc sa-i explic, ca trebuia sa-mi spuna ce vrea, dar nu intelege, urla si mai tare. Nu mai stiu efectiv ce sa fac cu el... decit sa-l las sa urle pina se calmeaza, 10 - 15 min, si apoi sa incerc sa-i vorbesc, pe un ton impaciuitor, si sa-i explic. Dar lucrurile se repeta zilnic. Ca sa nu mai vorbesc ce greu il intrerup din joaca sa facem ceva (mincat, culcat, etc).
Si stiu ca se enerveaza cind ii refuzi ceva, si in general am mult tact si rabdare cu el. Dar se crizeaza pur si simplu din nimicuri, si asta n-am cum sa previn. Ca si cum are nevoie din cind in cind sa faca scandal, si se leaga de orice mic motiv. Sincer, nu inteleg ce se intimpla cu el. Sper din tot sufletul sa fie doar o faza si sa treaca cind va mai creste. Desi tare-mi aminteste de taica-meu si bunicu-meu care erau asa "nervosi" si ca adulti. Chiar o fii genetica treaba asta?

Lumi si www.flickr.com/photos/mihai2003/sets/" target="_blank">Mihai (21.11.2003)

ingridnen spune:

Lu_mi asa se intampla si la noi, il "apuca" din senin. Acu te intelegi cu el si deodata incepe sa alerge, sa arunce, sa nu te mai asculte. Uneori ma inteleg cu el foarte bine, si atunci ii explic ce si cum... dar degeaba, cum il "apuca" a uitat tot. Nu mai asculta, orice as face. Posibil sa fie genetica treaba... se pare ca si sotzul a fost cam agitat cand era copil... dar soacra-mea nu mai stie, ca l-a crescut la saptamanala, deh, avea 4 copii si lucra in schimburi. Dar sora mai mare l-a tot batut pe barbata-miu pana la vreo 11 ani, vorba lui mama, pai crezi ca degeaba il batea Nina ?
Eu una sant exasperata. Azi a mai reclamat si educatoarea ca nu a ascultat-o ieri cand au fost la un cort de joaca (la Palatul Copiilor), ca a lovit copiii, s-a ascuns pe la niste cabluri electrice, nu venea cand il striga. El mi-a povestit ieri doar ca a fost frumos, ca s-a dat pe topogan, ca a trebuit sa se descalte si pe urma i-a fost greu sa se incalte la loc. De 'incidente' nici vorba
Chiar vorbeam ieri cu o prietena, care are 2 baieti, iar cel mic (6 ani) e a fel ca al meu... deci deocamdata nici o sansa sa se potoleasca

Ingrid si Cristi 4 ani si 8 luni

mamitzica spune:

Al meu e mult mai mic-are numai 2 ani jumate-dar ma recunosc in unele chestii pe care le-ati scris.
Si cred ca s-ar putea sa fie sindromul de copil unic care e centrul atentiei acasa;la gradi e cuminte,ba saptamina trecuta i-a spus unui copil sa puna jucariile la loc pe cind aseara s-a apucat sa le arunce prin casa si a trebuit sa-i spun de 5 ori sa le stringa.
Si eu care speram ca pe la 4-5 ani se va potoli si o sa ne intelegem cu el...ce sa spun mi-ati luat speranta.