Incapatanat...si obraznic

Fetelor, dragelor, mamici de copii nazdravani si cu personalitate puternica, ajutati-ma cu un sfat, ca nu mai poot, sant depasita cu fi-miu de 4 ani si 7 luni. Este extraordinar de incapatanat, toate sa iasa numai cum vrea el..si pe deasupra mai e si obraznic.
Ori trec eu printr-o faze de oboseala cronica si de lipsa de idei si de rabdare..simt ca mai am un pic si intru la balamuc

Numai un exemplu. Aseara se urca pe masa din bucatarie, in timp ce eu stergeam vasele, si incepe sa se joace cu linguri si cu telul (care deja e ca vai de el). La un moment dat imi spune sa-l dau jos de pe masa. Eu, ocupata cu ale mele, ii spun sa coboare singur, asa cum s-a si urcat. « daca nu mai dai jos, arunc lingura pe jos ». Si a aruncat-o, pentru ca nu l-am coborat de pe masa. L-am rugat s-o ia... raspunde « dar de ce sa le fac eu pe toate, mai fa si tu ceva ». Deja simt ca imi vine sa-l strang de gat, ii repet pe un ton cat pot eu de calm, sa ia lingura de jos ca el a aruncat-o. Intre timp a coborat de pe masa, si tot vociferand s-a dus in dormitor.. bineinteles ca n-a luat-o. Simteam deja ca explodez (nu era la prima isprava aseara) asa ca l-am amenintat ca o incaseaza daca nu ia lingura de jos. A luat-o pana la urma, dar numai de frica mea.
Sant in pana de idei, nu stiu cum sa-l pedepsesc cand are iesiri din acestea. Daca ii interzic desenele animate de exemplu, incepe cu alte nazdravanii prin casa de mai rau sant eu pedepsita ca trebuie sa-l supraveghez tot timpul. Casa mea arata de parca as fi tinut o turma de berbeci in ea... vopseaua sarita de pe usi, peretii zgariati...
Plus ca orice ii interzici (cu explicatiile de rigoare) , el tot face. Nu se lasa ! Si acum am dopuri la prize. Acum 2 seri cand mi-am bagat veioza in priza, inainte de culcare, intr-un moment de neatentie (eram si eu la WC, ca omul), a tras cablul din priza, stecherul a ramas acolo, cablul s-a rupt, si s-a facut o scanteie de ziceai ca-i fulger. Eu, avand usa la baie deschisa, am vazut o lumina... si am crezut ca fac infarct... noroc ca nu patise nimic. Era cam speria si spunea ca nu va mai umbla "in viata lui".
Si altele...umbla cu foarfeci, cutit, bricheta, si chiar nu mai stiu unde sa le ascund ca ajunge la toate. Si cand se loveste nu recunoaste ca il doare, chiar daca se vede ca nu-i de colo, doar-doar sa nu recunoasca ca el a gresit.

Sora-mea si cu mine am fost niste ingeri cand eram copiii fata de el... deh, alta generatie... stiu ca daca mama doar zicea un NU ma potoleam si nici nu insistam...

Cum sa procedez, ce sa mai fac, sant absolut depasita.
In sotzul meu n-am nici o baza, el vine seara tarziu, mananca, sta putin la calculator si se culca. N-are rabdare nici cat mine....

Help ! Dati-mi idei .... pana nu clachez de tot.

Ingrid si Cristi 4 ani si 7 luni

ana_a spune:

Buna!

E foarte greu de dat sfaturi in astfel de situatii...
Depinde foarte mult de atitudinea ta, sincer...cu cat il certi mai mult cu atat devine mai intaratat! Nu mai zic ca daca il ameninti cu orice nu va fi decat o noua provocare pentru el, mai ales ca probabil stie ca nu duci amenintarile pana la capat!
Distragerea atentiei pe cat se poate, ocuparea timpului cu ceva distractiv, implicarea lui in treburile tale, de exemplu stersul lingurilor, pusul la locul lor, chestii dastea, sa se simta si el util, probabil nu l-ar mai face sa le arunce suparat pe jos...
Nu stiu, sunt sigura ca esti cu nervii in pioneze dar asta nu te ajuta nici pe tine nici pe el, respiri adanc si o iei cu nitel calm de la capat, glumeste, rade, da-i de lucru, faceti impreuna unele treburi casnice, implica-l si pe el si poate reusesti toate astea fara sa-l certi

Succes!

Ana, mamica de bondar bzzzzz - cu aripi si acusor - Stefan de 3 ani si....

columbiana spune:

fraza asta ce ti-a spus-o « dar de ce sa le fac eu pe toate, mai fa si tu ceva » aduce a discutie intre adulti...copilul are un comportament imitativ in general, vezi sursele; s-ar putea ca obraznicia sa vina de aici, de undeva de unde el are inspiratie ( vecini, afara la joaca, bunici, matusi, dialoguri in casa, etc). incearca sa ai o discutie cu el despre asta...
la patru ani poate fi o forma de razvratire, il deranjeaza ceva, poate fi suparat chiar pe tine, sa aiba senzatia ca nu-i acorzi destula atentie si cu vitejiile astea iti atrage atentia....incearca sa iei un calmant usor si sa porti dialoguri cu el despre de ce e interesat sa faca astea....

http://www.floriinro.ro/


Loue à bon prix cet espace de signature, merci de me contacter en MP.

enachescug spune:

Ne inscriem si noi in club.
Eu am momente cand simt ca imi crapa capul daca nu dispare din fata mea. Incerc sa ma controlez, dar nu reusesc totdeauna si zbier la el. Si dupa cum e de asteptat imi raspunde cu aceeasi moneda. Am incercat toate modalitatile (vorbit pe un ton ferm, interdictii, camera de pedeapsa, o palma la fund) nu merge nimic si gata. Trecem printr-o perioada grea (3 ani) si sper sa iesim la capat cu succes. Asa ca toate sugestiile sunt binevenite

ingridnen spune:

M-am gandit si eu de unde ar fi putut auzi "de ce sa fac eu tot...etc", de la noi din casa in nici un caz. Poate la gradinita sau pe afara, nu stiu. Cert e ca uneori este foarte rational, cooperant si cuminte, ca in ora urmatoare sa devina absolut de nestapanit. Si chiar nu stiu ce pedepse sa aplic. Nu merge nimic...
Nu spun ce concediu am avut cu el, de abia asteptam sa ajung acasa (sotul nu a putut veni cu noi si ne-a lasat pentru 2 saptamani la o pensiune la Slanic Prahova)

Ingrid si Cristi 4 ani si 7 luni

MissParker spune:

quote:

---

Originally posted by ingridnen
Si chiar nu stiu ce pedepse sa aplic. Nu merge nimic...

---

Poate pentru ca pedepsele nu aduc niciodata nimic pozitiv. Eu raman la parerea ca problemele de genul asta sunt mai mult ale adultilor decat ale copiilor. Cine are urechi de auzit sa auda.

Felicia 5+

Poze cu noi si vacantele noastre
*****************************

IUBIRE > ADEVAR > AUTONOMIE > IDENTITATE

www.helpsonia.com/povestea-soniei" target="_blank">S-o ajutam pe Sonia

Elise spune:

eu imi dau doar cu presupusul...ca fie-mea e mica, si dupa ce ca e mica, e si foarte calma.
In schimb, eu am fost un copil cam asa cum spui tu.
Si nu numai la 4 ani.
Pina pe la 20!
Asta, ca sa stii ce ar putea urma....

La 4-5 ani, cind taica-meu, depashit de situatie, ma prevenea ca daca mai deschid gura imi trage o palma la fund, ridicam nasul pe sus si il intrebam: "si? ce rezolvi cu asta?"

Fraza preluata din raspunsurile lor: "vreau sa bag degetele in priza - si ce rezolvi cu asta?"
Evident, turba, pentru ca " e o mina de om si DEJA isi bate joc de mine". Aveam conflicte permanente care nu duceau nicaieri, pentru ca daca ma simteam nedreptatita cloceam mai departe planuri de razbunare. Si, spre deosebire de parinti, eu aveam timp, imaginatie, si dedicatie in a le urma....
Unii copiii sint razbunatori.
Chiar sint. Chiar premediteaza, chiar calculeaza urmatoarea miscare.
Am fost genul asta de copil.

Daca situezi relatia cu copilul propriu pe partea conflictuala, iar copilul este genul "piatra tare", asteapta-te sa nu cedeze asa usor: va ceda doar daca intr-adevar il infringi. Si, daca intr-adevar il infringi, o vor face si altii. Va creste astfel. E un dezechilibru pentru el. Oricita binemeritata liniste ti-ar aduce tie victoria asta, de fapt nu e o victorie. Ci o amputare.

E simplu de dat solutii.... dar in locul tau as incerca sa mi-l apropii.
Eu nu ascultam decit de oamenii care imi dadeau impresia ca noi avem o relatie nemaipomenita si ar fi o tragedie sa distrug relatia respectiva. SI, in naivitatea mea de scolaritza, chiar credeam.
Eram teroarea profesorilor, pentru ca n-aveam nici o treaba cu respectul, autoritatea si regulile sociale. Aveam discutii de genul asta cu directorul scolii: "Nu va convine ce fac, ieshiti dvs. din clasa, ca pe mine nu ma deranjati, asa ca eu ramin in continuare. Da' daca dvs. aveti vreo problema, puteti ieshi."
Vorbeam politicos. Nimic de zis.

Ei, si in contextul asta am avut totusi profesori in fatza carora nu miscam. Dar in nici un caz de frica. Daca incercau sa-si arate coltii, era o lupta pierduta pentru ei. Nu miscam in front pentru ca m-ar fi durut sa-i dezamagesc.
De unde diferentza asta de la cer la pamint?
Din atitudinea lor.

Eu nu aveam decit doua tipuri de relatii cu adultii: sau ii veneram, sau ii dispretuiam.
Cale de mijloc nu exista.
Dar pina sa ii incadrez intr-o categorie sau alta, le testam reactiile...daca ii simteam slabi sau ostili, orice sansa de imprietenire era compromisa.

Elise & BBLisa

maru spune:

parerea mea:
(si o spun din experienta dubla si de invatator si de mama de baiat)
-schimba-ti atitudinea fata de el. Incearca sa faci o baie lunga cu saruri, cu tot ce iti pplace si incearca sa lasi in urma toate supararile, atitudinea incrancenata impotriva lui. Sau fa o plimbare, singura si scutura-te de toate gandurile apasatoare impotriva lui
-zambeste mnai mult
-recompenseaza-l de cate ori face ceva bun, mici atentii, ignora-l cand face nazbatii
-petrece mai mult timp cu el, lasa balta ce faci, in momentul cand face o traznaie si du-te cu el si te joaca, dar fara sa apara ca o recompensa, si intelege ca e un strigat de atentie
-implica-l in tot ce poti in ceea ce faci acasa, da-i atentie, nu te enerva, gandeste-te ca are 4 ani si ca nu are nici o vina
-creati-va o rutina seara la culcare, cu spalat pe dinti, dus, pijamalute si povestea de seara.
- ai multa, multa rabdare

Doamne'ajuta!

POZE

mobriq spune:

Ingrid, imi imaginez f bine secventza ... mai ales ca si fiimiu e si el incapatanat si cu personalitate putenica.
Cred ca trebuie sa impui reguli si sa fii consecventa in aplicarea lor. Aveti asemenea reguli in casa ? ... exemple: dupa ce venim de afara, ne spalam pe maini; nu ai voie sa te urci pe masa din bucatarie :) , etc ... ce ti se mai pare tie aplicabil la voi in familie. Parerea mea e ca nu trebuie sa fie prea multe reguli, dar cele care sunt trebuie respectate.
Cristi merge la gradinitza ? cum isi petrece ziua ? ... sa zicem ca seara o petreceti impreuna. Ar trebui sa aveti o activitate de 30-60 min pe care sa o faceti impreuna. Tu si cu el la masutza. De exemplu : plastilina, construit cu lego, puzzle, pictat, colorat, etc. Daca stie ca are atentia ta pt o perioada definita, e posibil sa vrea sa se joace linistit in rest si sa faca mai putine nebunii.
Tatal trebuie musai si el implicat. De exemplu citit povestea de seara, sau uitat pe o carte cu poze ... 10 min nu e chiar asa de mult timp. Poate daca ii sugerezi si lui o activitate precisa, o sa fie doritor sa participe.
Cu interzisul desenelor ai dreptate, daca institui o pedeapsa, trebuie sa fii sigura ca esti dispusa sa investesti timp in indeplinirea ei. Dar uneori cred ca merita, si invatza lectia ca atunci cand face o nebunie, exista si consecinte.
Daca spui ca e incapatanat, io nu mi-as pune mintea cu el decat atunci cand e absolut necesar. La situatia cu lingura nu a fost , nu ? Ar trebui sa eviti sa ajungeti la asemenea confruntari ... dar, e greu sa spun exact cum. Ca sa vezi ca nu numai al tau e asa: Fiimiu mi-a aruncat pe jos farfuria cu micul dejun (al meu) , suparat ca nu ii pun desene imediat ce s-a trezit...evident ca m-am suparat, l-am chemat pe taica-su sa vada si el isprava, l-am trimis pe baiat in camera lui pe moment, am curatzat cioburile , mi-am exteriorizat sentimentele (cu alte cuvinte am plans un pic), i-am interzis desenele pe ziua respectiva si am fost consecventi. Si seara i-am mai adus aminte o data de incident si i-am spus cat de suparata am fost si ca a facut o fapta rea .... sper ca a priceput ca nu acceptam un asemenea comportament.





Monica si Eduard (3 ani)

Principesa spune:

Ingridnen, te ajuta cineva cu copilul? Simti ca ai suficente resurse pentru el? Cum e pentru tine faptul ca in sotul tau nu ai nici o baza?


Nu este niciodata prea tarziu sa ai o copilarie fericita

Fania spune:

Ai un copil "atomic" asa cum a fost si baiatul meu care acum la 7 ani nu mai seamana deloc cu obraznicul de atunci.
Este o perioada de tranzitie pe care cu tact, rabdare si muuulllta perseverenta o vei trece.
Pedepsele trebuie sa fie constante, daca ai aplicat o pedeapsa nu o retragi sub nici o forma. La fel insa trebuie sa functioneze si recompensele.
Depinde de tine sa-i vezi "punctul sensibil" si sa deduci care sunt pedepsele cele mai dureroase din punctul lui de vedere.
La mine nimic nu avea o valoare mai mare decat faptul ca ma suparam si nu mai vorbeam decat strictul necesar cu el, era cea mai dureroasa pedeapsa, lipsa mangaierlor si a pupicilor inainte de culcare nu putea fi echivalata cu nimic.
Este un copil probabil foarte energic si atunci incearca sa-i canalizezi aceasta energie catre ceva ce l-ar putea atrage; incearca cat mai mult sport, atrage-l in activitati care sa-i educe "modalitatea de a sta linistit", la noi a functionat pictura pe diverse obiecte; pietre, linguri de lemn, sticle, e toamna, culegeti frunze din parc puteti face incredibile opere de arta din ele pe care apoi le poate darui bunicilor, exista acum sumedenie de jocuri pe care le puteti juca impreuna.
Ai rabdare, e doar o etapa in dezvoltarea lui, va trece si-ti vei aminti cu drag de toate nazbatiile din aceasta perioada...


[poze]